If I were a swan, I'd be gone. If I were a train, I'd be late again.

 



Unde eşti?
Sunt într-o gară aproape pustie şi te aştept.

E frig, nu-mi mai simt corpul, bate vântul şi copacii se clatină neliniştiţi. 
Vine toamna.

Respir aerul tare şi-mi aprind o ţigară. Tremur şi mă uit în jurul meu. O lumină obscură, galbenă de la un felinar ponosit de pe peron, apoi întunericul în care se pierde trenul. Câţiva călători ce-şi cară valizele în care şi-au împachetat toate temerile, visele, monotonia, gri-ul, singurătatea. Şi e atât de multă linişte în zgomotul mereu prezent în gară. Şi e atât de multă linişte în zgomotul meu prezent.

Oameni, claxoane, valize, paşi, strigăte, sunetul trenului, uşi, zâmbete, lacrimi, revederi, despărţiri, 

dar e doar linişte şi-o noapte aproape încremenită.

Din când în când tuşesc în liniştea din jur. Aş vrea să ţip, dar nu mi-ar răspunde decât ecoul acestui peron pustiu.

Îmi iau o cafea şi mâinile îmi tremură şi-mi pătez rochia albă.

Încep să râd, fără să respir, ironic, meschin, ca atunci când nu mai ai lacrimi şi tot ce poţi să faci este să râzi.

Îmi amintesc de esenţa mea, care deşi e atât de pură, am murdărit-o şi acum zac în propriul dezastru.

Ceasul a stat în loc în acest loc în care toţi vin şi toţi pleacă într-o altă călătorie, oprind în alte staţii, în drumul lor spre nicăieri.

Mă pierd în munţii din faţa mea şi-n tremurul brazilor şi-ncep să mă clatin ca ei.

Aştept un tren care nu mai vine. Cred ca are întârziere, ajunge prea târziu, noi doi, ne asemănăm atât de bine.

Şi tu eşti iar într-un oarecare oraş,
iar eu sunt aici, în locuri străine, pierzându-mă printre amintiri şi printre munţi şi printre străzi prăfuite şi noaptea e gri.. şi nu ajung la tine. Nu pot să ajung la tine.

...E târziu şi nimic nu mai contează, nimic nu stă în picioare dincolo de zidurile astea vechi ale gării, dincolo de acest peron cu lumină palidă, dincolo de trecătorii singuratici ce se perindă prin faţa mea.. Nimic nu rămâne după ce soseşte trenul şi mă ia din staţia asta plină cu regrete în care mor de frig... pentru că nimic nu durează şi tu nu vei mai veni.