Îmi beau cafeaua amară şi privesc la frunzele plouate şi călcate în picioare din mocirla de afară.
E frig şi e gri şi câinii latră şi-mi fac curaj să ies afară. Să mă târăsc spre un viitor mai strălucit şi să-mi înving anxietatea asta de căcat. Poate că oamenii nu-s chiar atât de înfricoşători.
Fumez ţigară după ţigară şi ascult aceeaşi melodie ce mă făcea să tresar. Am lacrimi în ochi.
Dar azi nu mai vreau să mă lovească nostalgia şi melodramele în care mă complac în fiecare zi la fel. Azi vreau să fiu cea realistă, cea rece, cea pragmatică, cea cerebrală.
Ajunge cu visele jegoase, cu sceneriile mele infantile şi stupide.
Azi sunt hotărâtă să dau de realitate. Să-mi aduc toate gândurile reprimate în conştiinţă, să mă inunde, să le accept ca să le pot consola. Să dau mâna cu realitatea şi să râd de noi. Şi e al naibii de greu să te loveşti aşa, brusc. Nu mai bine o priveam eu mereu, drept în faţă? fără să o ignor, fără să mă prefac că nu există. Se ştie că dacă fugi, cu atât mai mult te va lovi.
.........................
E atât de naivă.
Şi agasantă.
De fiecare dată când intră pe uşa aia, vreau să şi plece. Adică să o fut şi apoi să se care.
Mă enervează că se agaţă aşa de orice replică, de orice căcat debitez ca să o bag mai repede în pat- să nu creadă că-s aşa un nenorocit.
Chiar nu-şi dă seama că e ca oricare altă pizdă? Că ea ori alta, mi-e indiferent. E aici pentru simplul fapt că a pus botul mai repede şi că e uşor de manipulat. Nu mă interesează ce are de oferit, ce viaţă are, ce ascunde privirea ei şi bullshit. Nu mă interesează trecutul ori viitorul ei. Dacă o ascult şi îi zâmbesc nu înseamnă că o şi plac, în pula mea. Asta înseamnă socializare şi puţină empatie, dar ea nu le are cu viaţa socială ori cu realitatea. E instabilă şi interpretează imediat.
E genul ăla de fiinţă pe care dacă o critici, în loc să se supere, i se luminează faţa şi începe să râdă. Aşa consideră că îţi pasă, o ia personal şi iar îşi face filme. Adică dacă o înjuri, se simte importantă.
Nu ştiu de ce fel de indivizi a dat, dar e clar că are multe probleme cu ea însăşi şi o imagine distorsionată grav.
O arde indiferent, apoi o sun şi vine ca o disperată la mine, în noapte. Se aşază previzibil pe acelaşi scaun de lângă fereastră, cât mai departe de mine, că zici că nu a venit aici ca să ne futem.
Îşi aprinde ţigară după ţigară, fumează ca o obsedată şi-mi umple de scrum masa, apoi o şterge cu degetele, tâmpita.
Nici măcar nu ştie să fumeze. I-am arătat cum să scrumeze ca tot omu', cum să tragă în piept, dar e inaptă.
Şi eu îmi testez toată răbdarea de care sunt capabil şi chiar mă uimesc.
Bea, bă, dar bea ca o vacă şi mai cere şi trebuie să o îmbăt pe proastă că altfel nu scot nimic de la ea. Toarnă pe gât bere, vin, orice găseşte.
Ţipă în loc să vorbească. Îmi spune că o sperii. Îmi cere să-i pun un playlist şi să sting lumina. Că o dor ochii.
Când mă duc să mă piş, se ridică şi ea de pe scaun că a înţepenit acolo de când a venit; se uită în oglindă, îşi aranjează părul, îmi răsfoieşte prin cărţi şi mângâie paginile, şi când deschid uşa, puf, e înapoi fixată pe scaun.
...........
Când se duce ea la baie, îmi aprind o ţigară sictirit şi fredonez cu patimă o dată cu cheloo: ,,E o zi futută ca oricare alta
Mi se rupe, sunt rece ca halba,
Nimic nu merge, dar viaţa e bună,
Stau şi beau, mă doare fix în pulă." .
Se întoarce cu un rânjet tâmpit, trântind uşa şi îmi spune iar aceleaşi nimicuri, că nu mai e îndrăgostită- o face pe inabordabila- ( de parcă nu se citeşte în ochii ei cât de leşinată poate să fie), că are o viaţă de rahat şi că se plictiseşte ca dracu' fără mine, că eu sunt singurul care n-o plictiseşte şi care o face să râdă, auzi. Şi să vibreze, că noi suntem muzică.
După discuţii lungi şi interminabile, deja nu mai am răbdare şi mă apropii de nebună. Îi pun mâna pe picior, îi zâmbesc subtil. Se fereşte puţin, se sperie, se cacă pe ea, mai bea, mai trage din ţigară, mai trage de timp.
Îmi spune că eu sunt special pentru ea şi că d-aia se poartă aşa, ca un dezastru, cu mine.
Mi-e milă de ea. O manipulez cum vreau.
Nu ştiu unde a trăit până acum, probabil într-o peşteră:-?
E sucită rău femeia, iar eu sunt prea tripat şi nu-mi place să mă complic.
Îmi plac oamenii, da, dar ea se vrea specială în ochii mei şi nu înţelege că face parte din mulţimea de oameni şi atât. Că e doar un element de decor, un chip şters din mulţime, una pe care am futut-o din celelalte decoruri când eram tânăr şi prost... şi de care nu-mi voi mai aminti peste câţiva ani.
...Mă apropii de ea să trecem în pula mea o dată la treabă.
Şi ea o face pe interesanta cu mine. Poate că e... când n-o face pe interesanta. Îmi spune că nu contează dacă n-o să ne mai vedem, măcar o să aibă despre ce scrie. E dusă rău, în filmele ei, unde trăieşte.
Uneori, mi se pare că una gândeşte şi altceva zice.
Şi ne lingem şi ne excităm. Tăcere, tensiune, în sfârşit...
Şi brusc se retrage şi-mi spune că a ameţit şi
mă ia în braţe..
şi-mi vine s-o arunc.
O înjur în gând şi îi zâmbesc chinuit.
Dar când bei, fă, nu mai eşti ameţită? îmi vine să-i zic.
-Hai mă, nu mai fi aşa bleagă, te rog io mult...
-De ce sunt bleagă?! Că te iau în braţe?
Mie îmi place să iau oamenii în braţe.
-Nu... şi mie îmi place să iau oamenii în braţe, dar...
-Că scriam despre tine sau de ce?
-Mamăă, ce rea eşti, să mor...
-Scriu despre orice persoană e mai specială pentru mine.
Am scris şi despre necunoscuţi pe care i-am văzut doar o dată
şi nu i-am uitat.
O trag spre pat.
-Hai, lasă-mă, că vreau să mai fumez o ţigară.
-Ţi-aduc eu ţigară.
-În pat? fac mizerie pe aici. Vrei să fie iar dezastru?
Haiii să mai beau puţin că nu-s beată deloc!
-Dar de ce trebuie să fii.. nu-mi place chestia asta, frate!
-Ce nu-ţi place că n-am înţeles?
-De ce trebuie să fii beată, în pula mea, ca să poţi să faci ceva. De ce nu poţi să te bucuri de ceva pentru că aşa e acel ceva?
-Nu cred că înţelegi...
-Nu înţeleg io?
...Eu înţeleg, în pula mea.
Tu nu înţelegi.
-O să înţelegi.
-Bine, mă, boss.
Eşti timidă?
-Da.
Eu am conştiinţa foarte mare, crede-mă, mă apasă din orice căcat...
-Păi şi...te-ai gândit vreodată ce-ar putea să facă persoana respectivă
pentru tine ca să nu mai ai chestia asta?
-Da...
-Şi?
-Şi ce?
-Şi ce ar trebui să facă?
-Să mă iubească?
Linişte.
Muzica se opreşte şi e o tăcere d-aia penibilă.
-E o diferenţă între sex şi..
-Şi ce?
-Dar atunci când ştii că e doar o aventură şi că pe urmă...
-Nu mai fă aşa, mă, frate!
De data asta acuma..
-Nu sunt genul, frate!
-Băi boss, uite, tu de data asta ai venit la mine ca sa vorbim...
-Exact, d-aia am venit!
Să stau cu cineva mişteo şi să vorbesc. Să nu mai stau ca o tristă acasă,
să beau ceai şi să citesc.
-Să scrii, să stai tu zece ani, să chestii, să pula meaa.
Tu te duci la un băieţaş d-ăsta,
îţi pune băiatul..
-Păi mai am nevoie şi eu de viaţă socială, nu crezi?
-Îţi pune băiatul un playlist, pula mea, şi cam aia e.
-Şi nu e ok? nu-ţi place să vorbeşti cu mine?
-Miee?!
-Mi-ai dat senzaţia mereu că nu.
-Că nu-mi place să vorbesc cu tine?
-Da, că m-ai ascultat până mă îmbăt...
-Înseamnă că degeaba ai venit.
-Cu siguranţă nu. Ce, dacă nu facem sex înseamnă că am venit degeaba?
-Dar n-am zis asta niciodată.
De ce crezi asta?
-Pentru ca te ştiu deja.
-Deci asta reprezint eu pentru tine, un muist?
-Nu că altfel nu mai veneam.
-Păii şi atunci? What's the point?
-Un nemernic.
-Un nemernic?!
-Da. Un nenorocit bun..
Cel mai bun nenorocit.
-Merci, o să o iau ca pe un compliment.
Cheers.
Şi uite aşa mă prinde dimineaţa, mahmură şi eşuată cu o nebună beată care nu mai vrea să plece.
Prezenţa ei e atât de negativă şi mă umple de nervi încât când aprind lumina, poc, sare siguranţa, se arde becul, rămânem în beznă, în pula mea. Mai suntem şi amândoi îmbrăcaţi în negru.
Ridic siguranţa şi ne trântim în pat, în cenuşiul dimineţii. Contemplăm pereţii şi ascultăm muzica care răsună din nou. Parcă se învârte în creierii noştri o dată cu noi, vibrând şi dansând deprimată.
Şi fumul de ţigară se risipeşte o dată cu toate filmele mele şi cu încă o noapte de căcat care a trecut.
Şi mă sufoc că vaca de lângă mine mă prinde de mână şi-şi pune capul pe umărul meu, respirându-mi aerul.
Mi-o mai încerc o dată, dar ea îmi spune să o ating fără să o dezbrac.
Ce pula mea înseamnă asta? de parcă n-am mai dezbrăcat-o.
Şi iar mă ia în braţe, lipindu-se total de mine, lipsindu-mă definitiv de aer, şi mă panichez că e o altă dimineaţă mahmură şi eşuată şi ea încă n-a plecat.
Şi rămân aşa... cu un gust amar, cu un gol, că voiam s-o fut pe proasta din faţa mea, care-mi zâmbeşte tâmpit, şi-mi stă pe creier ca atunci când ştii că trebuie să duci gunoiul.
Aprind televizorul şi n-o mai bag în seamă, vreau să fac abstracţie totală de prezenţa ei. Poate pleacă. Sau poate se simte nebăgată în seamă şi sare ea pe mine.
Nu merge. Stă neclintită în pat şi fumează, scrumând peste tot, şi vrea să-i sting televizorul. Şi e o irosire totală că stă rezemată de pernă şi-şi lasă parfumul
şi eu trebuie să-i şterg şi urmele şi să fac curat după ea şi se împute treaba că proasta chiar e decisă să rămână şi să mai bea. Aşa că îi iau băutura de la gură şi îi zic că sun la taxi.
Nu pot nici să-i trântesc uşa în faţă după ce pleacă, că cine ştie, poate o să mă mai plictisesc în vreo noapte d-asta ratată. Şi oricum, nu-s aşa nesimţit.
Aşa că îi zâmbesc scârbit şi o sărut în grabă, să se care mai repede.
.................
Poate că ar fi ok prezenţa ei dacă n-ar cădea în găleata cu melodrame. Ce căcat îi e aşa greu să vadă? să vadă că nu vreau de la ea decât să bem o bere şi să ne-o tragem. Aventură, fato. Să mai ieşim din mizeria asta pe care o numim monotonie. Să ne simţim vii, în pula mea, că d-aia suntem tineri, să trăim doar prezentul, clipa- cum îţi place ţie să zici- să ne degradăm şi târâm prin mizerie, să ne lovim de propriile goluri şi frustrări şi temeri, să ne îmbrăţişăm tremurul şi întunericul, până ce ajungem la esenţa noastră pură şi ne vindecăm. Sau poate că ne place să fim bolnavi. Nu mai ştim să fim altfel.
E atât de proastă deşi nu e deloc proastă. Probabil e masochistă. Altfel nu-mi explic cum deşi îi arăt exact cum stau lucrurile, ea îşi face scenarii şi trăieşte în lumea ei paralelă. Chiar trebuie să-i spun direct? Nu înţelege şi ea subtilităţile?
Se cacă pe ea că o apasă conştiinţa, dar tot aterizează la mine.
Mai şi scrie ca o obsedată, probabil chiar şi în momentul ăsta. Bă, dar în ce sentimentalisme o dă! labă tristă... de îmi iau o bere şi îmi vine să râd singur ca prostu'. Dar mă deprimă şi apoi îmi vine să vomit şi să n-o mai caut niciodată. Să scap de hărţuitoarea psihopată.
Scrie despre cei patru pereţi îngălbeniţi de fum şi de minciunile noastre, despre balconul din capătul coridorului şi despre tot felul de filme d-astea deprimante, de parcă ar fi ale ei, în pula mea!
Sper ca într-o zi să-şi găsească şi ea vreun creştin care să o fută şi să mă lase în pace.
Chiar îi doresc tot binele din lume şi să se trezească la realitate... să aterizeze cu picioarele pe pământ.
..................
Nu înţelegi că toţi îşi văd de interesele lor. Că nimic nu e negru sau alb, că mai sunt şi nuanţe de gri. Că a trăi din amintiri e cea mai mare dovadă de laşitate; şi din scenarii d-astea ieftine care te ţin pe loc, care nu te lasă să evoluezi.
Că toţi ne purtăm propriile goluri şi poveri, că toţi suntem slabi şi puternici şi limitaţi şi infiniţi. Că nu putem vedea şi simţi acelaşi lucru pentru că suntem diferiţi. Că nu putem primi ceea ce nu suntem încă disponibili să primim. Pentru că, da, fugim de cele mai multe ori exact de ceea ce ne dorim cel mai mult. Pentru că ne sperie, pentru că întâi trebuie să ne vindecăm pe noi.
Şi tu ai fugi dacă ţi-aş îmbrăţişa tremurul.
Tu visezi la iubiri d-astea eterne şi melodramatice, ca toate pizdele, inventate din cărţile pe care le-ai luat drept realitate.
Iubirea umană e, într-un fel, egoistă şi relativă, ea se schimbă în timp, creşte, scade, te ridică, te aruncă, te înăbuşă, îşi schimbă intensitatea, forma, totul.
Poate că nu ţi-am sesizat de la început tremurul din voce şi spaima din priviri. Chiar dacă eşti doar un decor pentru mine, ţi-am apreciat şi ciudăţenia şi întunericul. Şi dezastrul şi mocirla prin care te chinui să-ţi găseşti esenţa. Poţi aprecia frumuseţea în orice fiinţă.
Dar ceilalţi nu te pot vedea, nu te pot simţi mai mult decât le permite propria disponibilitate sufletească, circumstanţele şi timpul în care v-aţi întâlnit.
Oamenii nu sunt doar răi sau buni, doar frumoşi sau scârboşi. Oamenii sunt dificili, imposibili, diferiţi, un amestec de lumină şi întuneric, de limitare şi infinit.
Permite-ţi să-ţi trăieşti orice experienţă, fără să te mai gândeşti că nu ar trebui. Permite-ţi să fii aşa cum eşti de fapt şi să-ţi accepţi fiecare trăire.
...Şi pregăteşte-te să cazi. Ştiu că ţi-e frică, şi mie îmi e, dar atunci renaşti şi vei fi liberă. Să cuprinzi tot ce te speria odată. Să te priveşti sincer căci nu există o culme fără cădere, naivo.
Nu mă mai căuta pe mine, nici în vise, nici în scenarii, nici în amintiri,
nici în realitate.
Caută-te pe tine. În cele mai ascunse locuri, acolo unde crezi că nu te vei găsi niciodată. Şi te vei găsi întreagă.
Şi vei găsi totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu