Hey you

19:19
Tocmai ce-am terminat de scris. Îţi spuneam că sunt împăcată cu mine şi că e timpul să te las să pleci.

Şi m-ai chemat. 
Şi mi-ai futut din nou scenariile în care te uit.



23:30

Apari din liniştea nopţii şi mă gândesc că e singurul loc în care aş vrea să fiu.


00:00 Acelaşi film prost în care mă agăţ obsesiv de orice clipă petrecută cu tine. Ca să nu uit. Ca să nu ne uite.
Şi închid ochii şi eşti aici, în mine,
şi noaptea asta va rămâne.

Şi ceva s-a schimbat definitiv. Poate e doar realitatea, ţipând în mine să nu mai deformez adevărul. Poate e doar realitatea, furându-mi întunericul.

1:00 Sunt ameţită. E o ameţeală plăcută. Ca după ce mă săruţi. Sunt amorţită şi am poftă să râd. Tu vorbeşti şi eu te ascult fascinată. Aduci vinul din bucătărie. Îmi mai aprind o ţigară şi scrumez pe masă.
3:00 Acelaşi decor, aceleaşi beri băute şi conversaţii în noapte. E frig şi încă nu s-a luminat de zi şi oamenii normali dorm la ora asta. Îmi pasezi jointul şi te uiţi la mine cu ochi ironici şi stinşi.
Îmi dau seama că trebuie să plec şi să te uit.
4:05 Dezastru. Scrum. Pink Floyd. Fum. Ameţeală. Întuneric.
Stăm în pat beţi şi râdem isteric printre fum şi muzică care vibrează în noi. Suntem bolnavi şi atât de nefericiţi.
O dau iar pe filme proaste şi te strâng în braţe atât de tare încât să nu mă mai trezesc şi să văd că nu mai eşti,
că nu mai sunt. Că n-am fost niciodată.

5:00 Îl pun pe Nimeni Altu'. Că el mă înţelege.

Numeşte-mă demon,
aseară am făcut un înger să plângă...

Ce ironic. 

'Cât e ceasul?

'5.

'La şi jumate plec.

Stăm în pat şi ne uităm unul la altul. Închid ochii şi-mi mai aprind o ţigară.

Te sărut.

'De ce nu stingi lumina? E prea multă lumină. Şi o să plec în 10 minute.

'Doamne ce-i asta măă, că nu mor mâine, băga-mi-aş pula în nimeni altu'.

'Hai mă că e şmecher.

'Dă-l în pula mea de drogat infect. L-am ascultat şi eu într-o perioadă tristă a vieţii mele.

'Pai vezi, atunci mă înţelegi.

'Păi dă-l în pula mea de aici, e suicide omul.

'Ce?!

'Suicide.

'E un om extraordinar.

'L-ai cunoscut tu? E tovarăşul tău?

'Într-un fel.



6:00

Ne futem pe melodii mişto.

Când pula mea s-a făcut 6?!
De ce zboară timpul atât de repede când sunt cu tine? Zici că-i un film prost pe care-l derulezi, sărind peste unele secvenţe.

-All good?

-Nu mai vreau să plec.

-Lasă mă că mai vii, eşti nebună.

-Crezi?

Tăcere.

-De ce să nu vii?

-Că eşti imprevizibil.

-Tu eşti imprevizibilă, nu io.

Ţi-aş fi spus că presimt că e ultima oară, nu ştiu de ce.

Te iau în braţe.

Îmi dai o palmă peste fund.

Tăcere.

'Termină-te mă cu căcaturile astea.

'Dar mie îmi place să strâng oamenii în braţe.

'Cu tristeţilee, cu pula meaa. Gata.

'Ştii că am citit undeva că dacă oamenii n-au contact fizic, dacă nu se ating, pot să moară. Am citit asta la psihologie. Că oamenii mor dacă nu ating alţi oameni. Şi pe maică-mea o iau în braţe, dar zice ''Maria, lasă-mă, că tu vrei ţigări".

4 minute. 

'Hai să facem curat. Ia astaa. - Voiam să trag de timp, să mai stau puţin cu tine, la naiba, nu că mă lovise vreun chef de curăţenie la 6 dimineaţa.

'Dă-o în pula mea, lasă că fac eu, serios.

'Ia, ia asta.

'Bă, bă, bă

stai,

staii.. liniştită!

'Haide, mă frate!

'Doamne, lasă mă aia acolo. O să fac io. Ştiu eu cum trebuie să fac.

'Mi-e somn. Vezi că e un prezervativ pe aici.

'Încalţă-te că ajunge ăla.

'Ai comandat?!

'Da.

'Când pula mea. Hai, nu mai face asta.

'Pai ţi-am zis 4 minute.

Vezi, asta, ca nu-i a mea.

E telefonul meu, frate, uită-te la el.

'E devreme. Nici 6 nu e.

'Hai, că o să fumezi... nu-ţi aprinde acuma că fumezi în lifttt, în pula mea.

Hai că a ajuns muistul ăsta.

'Dar nu mă interesează. Mai sunt taxi-uri.

Nu mai râde.

O altă dimineaţă gri în care trebuie să plec
fără să mă mai uit înapoi.
Dau să te sărut şi mă opresc aproape de gură. Închid ochii şi timpul se opreşte în loc.
Te sărut apăsat şi mă strângi de păr. Mă săruţi pe gât şi mai iau o gură de bere. Scrumez în pat şi te ard cu ţigara. Îmi caut disperată pachetul cu ţigări.
Te obosesc, te disper şi
tu mă consumi, mă transformi, mă repari, mă derutezi.

Trebuie să mă car.

Încerc să mă încalţ şi mă chinui beată să-mi desfac nodurile de la şireturi. Tac, un lucru rar. Observi că m-am schimbat la faţă, ca un copil răzgâiat. Pe playlist răsună melodia aia:

I'm so lonely, I'm Mr. Lonely
I have nobody,
For my owwnnn.

Şi eu am o faţă căzută.

Îmi spui că n-am pic de tactică şi dacă vreau să mă ajuţi.

Tac şi tăcerile mele sunt cufundate într-un coşmar.

Scapi cheile. Sunt beată şi mi-am pierdut ţigările, la dracu. Ne întoarcem după ele. Le găsesc în buzunar.

În lift, când vreau să-mi aprind una, constat panicată că nu mai sunt. Au dispărut din nou.

Iar nu găseşti ţigările?! Bă, tu eşti bolnavă la cap?!

Da..

Ce pula mea..

Sunt un dezastru.

Afară e încă întuneric şi miroase a iarnă

şi zgomotul maşinilor mă derutează.

Va trebui în curând să mă lupt cu lumina şi cu mahmureala care va schimba totul, care mă va despărţi pe mine de cealaltă eu, o parte din mine pe care o las în urmă ca de fiecare dată când plec dintr-un loc în care aş vrea să mai stau, după fiecare noapte de beţie cruntă şi filme din care lipsesc secvenţe. O parte din mine o las acolo, inertă, vibrând şi stingându-se încet. Şi e o diferenţă mare între cea de acum, care se luptă cu lumina şi cu durerile de cap şi cea de azi-noapte, cea care se lupta cu ameţeală şi angoase, cea care a trecut, cea care nu va mai fi niciodată... din care nu voi mai ţine minte tot ce a fost, pe care o voi rememora, falsificând-o la nesfârşit... o clipă închisă pentru totdeauna.

Încă îmi caut ţigările şi mă deprimă sunetele maşinilor şi lumii trezite la viaţă. Oamenii au început să circule cu Ratb-ul, merg grăbiţi pe jos, nervoşi, adormiţi, mulţumiţi de sine. Aleargă şi mă ameţesc, se duc la muncă, se duc unde au ei treabă, îşi văd de aceeaşi rutină sufocantă şi placidă a zilelor lor care trec la fel, cu aerul că ştiu încotro se îndreaptă, că au un sens bine stabilit.
Constat panicată că ne trezim şi noi, ne trezim din beţie odată cu oamenii care se trezesc din somn.

Şi te privesc în albul obscur al dimineţii şi văd cum se face din ce în ce mai multă lumină în toamna asta târzie care se pregăteşte să dispară.  Şi mi se face dor de tine... Şi de toate clipele de când te-am cunoscut care au trecut şi care nu vor mai veni niciodată. De-ar fi toţi oamenii la fel de mişto şi de interesanţi ca tine nu mi-ar mai fi groază acum să plec şi să nu mă mai întorc niciodată.

Aş vrea să ningă. Sau să plouă. Şi să ne plimbăm beţi prin ploaie, într-o zi ca asta întunecată şi rece. Şi să sărim în băltoace sub privirile oripilate ale oamenilor normali care nu-s drogaţi şi beţi muci la ora asta. Să-mi găsesc ţigările şi să nu mai urc în taxi-ul ăla trist pe care-l văd cum mă aşteaptă de pe cealaltă parte a bulevardului.

Să mă iei de mână şi să o luăm pe aceeaşi alee cufundată-n beznă.

Să fiu secundă de secundă conştientă de mine

şi de tine. De clipa asta. Să simt atunci cât de trist este să pierzi oameni, lucruri şi sentimente, să te schimbi. Cât de cumplit e să priveşti pe cineva şi să nu ştii dacă îl vei mai vedea vreodată. Cât de tristă e fiecare clipă care se stinge şi nu se mai întoarce.

Să simt cât de oribilă trebuie să fie imposibilitatea de a rămâne în singurul moment care contează.

-Le vezi?

-Da..

-Te superi dacă nu merg cu tine până acolo?

-Deloc.

-Te las.

-Lasă-mă.

-Băi, nu mai fi aşa.

-Cum sunt?

-Cu capu'...

Încearcă să priveşti obiectiv totul şi să izolezi chestia asta.

-Păi privesc obiectiv totul..

-Păi pula meaa..

Hai, te las..

-Crezi că nu-s în stare să privesc obiectiv?

-Să-mi dai şi mie un mesaj când te-ai urcat în taxi, bine?

-Adică peste 10 secunde?

-Da.. sau când ajungi acasă.. I don't fucking know.

Hai.Te pup

-Pa.

-Pa.

Mă săruţi grăbit şi dispari.

Şi ne despărţim cu fiecare la revedere.

Ţigările le-am pierdut definitv în taxi. Mi-au căzut din buzunar sub banchetă şi am uitat să le iau.

...................





Ştii.. între noi a fost totul atât de firesc încât, uneori, mi se părea de neconceput să dispari într-o zi şi să nu te mai aflu nicăieri.
Dar nimic nu durează, până şi oamenii care au schimbat ceva în tine se cară la un moment dat. Orice ai face, orice om pleacă undeva. Şi se transformă într-o amintire.





Au fost momente în care păreai că aştepţi să-mi vorbeşti, entuziasmat. Iar eu te ascultam şi nu mai voiam să se facă dimineaţă. Când o ardeam prost şi melodramatic, deveneai serios şi-ţi stricam tot cheful. Credeai că sentimentele implică să vreau ceva mai mult de la tine. Şi complicaţii. Şi tu nu voiai să te complici. Şi mă găseam în acelaşi sfârşit, în care dau fără să mi se ceară, în care mă umiliesc şi-mi pare rău apoi că n-am păstrat pentru mine tot ce simţeam.

Oricum, nu te fascinam, nu reuşeam. Încercam să mă agăţ de orice căcat, să-ţi rămân cumva, dar totul era atât de simplu.. încă de la început. Băga-mi-aş..

Voiam să fim prieteni. Să fim sinceri. Liberi, neîngrădiţi, să evadăm. Căci noi doi semănăm atât de mult.. Avem un tărâm gol din noi pe care încercăm să-l umplem în fiecare zi, dar poate că ne place să căutăm mereu ceva. Amândoi ne plictisim repede şi vrem mereu să ieşim din propriile limite, din realitate. Ne căutăm dezastre şi ne place să ne jucăm cu noi, cu ceilalţi, cu destinul. Suntem instabili şi nemulţumiţi şi ne îngrozeşte o linişte placidă, lipsită de orice plăcere. Suntem narcisişti şi egocentrici 
şi exageraţi şi nefericiţi.

Eram dependentă de tine.
Încă sunt. Ca o drogată infectă.
Tu mi-ai fost mereu o stare de spirit. Şi nu m-ai plictisit niciodată. Cu tine orice lucru simplu devenea firesc şi nu banal.
Aveam nevoie de atât de puţin pentru a mă apropia de fericire. O fericire de ocazie care e însoţită de un gol.
Chiar nu conta dacă tu te prefăceai. Că-ţi pasă cumva. Că nu sunt doar un element de decor. 

Eram cel mai aproape de fericire, acolo, în lumina obscură din cameră, deasupra Bucureştiului, întinşi în pat şi pasându-ne joint-ul, ameţiţi şi fumaţi,
captivi în lumile noastre.

Dar mă tem că am ajuns în punctul în care se termină toate poveştile.