E ziua ta, dragă.
Ai 23 de ani- număr fatidic, poate îţi va purta noroc-
dar tu te simţi ca la 16.
Dar nu te îngrijora. Copilul din tine încă trăieşte. Şi va fi mereu, cuprinzând viaţa în toată intensitatea şi magia ei, oricâte şuturi ar primi.
Într-adevăr, n-ar strica să te mai responsabilizezi şi tu şi să iei viaţa în piept. Dar tu nici să tragi în piept fumul din ţigară nu ştii. Aşa că nu te panica, azi nu-ţi mai cer nimic. Decât să fii fericită. Acum, aici, orice ar fi... iubeşte-te aşa bleagă şi împiedicată cum eşti şi caută fericirea în tine. Nu în alţii, nu în momente pe care le consideri tu magice, nu în amintiri stupide, nu în indivizi care nu dau o flegmă pe tine, nici măcar în ăia care aşteaptă nerăbdători să te iubească. Sau să te fută. Sau.. nu contează.
Caut-o în cele mai ascunse locuri, acolo unde crezi că n-o vei găsi niciodată, şi o vei găsi întreagă şi te vei găsi pe tine. Şi vei înţelege atunci că oamenii sunt nefericiţi doar pentru că nu ştiu că sunt fericiţi.
Şi încearcă să dormi, te rog.
Ştiu că doar noaptea poţi să funcţionezi, ştiu că ţi-a rămas singurul refugiu. Şi rândurile astea prin care te consumi de un deceniu, printre fum şi scenarii inutile. Ştiu că nu te-ai vrut niciodată în rândul lumii, că n-ai avut niciodată pretenţia să fii normală, dar, te rog, dormi. Dormi şi visează, noaptea, nu ziua, ca atunci când erai copil şi viaţa nu te mai speria atât de mult. Şi nici ziua de mâine. Ca atunci când dimineaţa era o nouă şansă spre aventura vieţii tale, şi nu un coşmar.
Îmi promiţi, da?
Hai, noapte bună.
Şi la mulţi ani! Fericiţi, nu deprimanţi.
Hai că mi-am deschis o bere...
în cinstea ta. Şi promit că mă voi gândi la tine în timp ce-o beau.
Şi la cei 23 de ani ai tăi care-au trecut ca un vis.
Mi-au îngheţat mâinile pe bere. E frig de te caci pe tine afară. Măcar de ar ploua, ştiu că tu ai vrea să plouă. Dar e sec. Şi ceaţă. Şi e 3:04 şi oamenii normali dorm că nici weekend nu e. Măcar de-ar ninge, cu fulgi mari şi liniştiţi, să mi se topească pe buze. Şi să-mi ude ţigara şi să-mi bag picioarele şi să mă întorc acasă.
Îţi aminteşti? când ai venit tu pe lume, grăbită, ca de obicei, era viscol afară şi zăpada de un metru. Iarna nu mai voia să aştepte, se plictisise de toamnă. Şi maică-ta voia să-şi fumeze liniştită ţigara şi să vorbească la telefon, când şi-a dat seama că e serioasă treaba.
Probabil că dormi acum.Sau, mai probabil, ţi-ai deschis o bere şi-ai început să scrii ca o obsedată ce nu mai are linişte. Şi să bei în cinstea ta, singuratica vieţii, şi să râzi ironic. Că simţi că ceva lipseşte. Că e linişte şi că oamenii cu care ai fi vrut să împarţi berea asta au uitat că e ziua ta. Sau că exişti.
Adică, îi doare-n pulă.
...Dar eu nu voi pleca niciodată, proasto. De fapt, eu sunt singura care contează. Atâta timp cât mă vei iubi pe mine, vei avea totul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu