Right now we are alive and in this moment I swear we are infinite.

Iubirea mea, tu te-ai născut din lipsa iubirii de sine. Tu ești zămislită din traumele, golurile și rănile mele.

Tu nu mi-ai putut răspunde pentru că tu ai fost umbra mea. Dorința sufletului de a se iubi și prețui. Ai fost lupta pe care a trebuit să o duc cu proprii demoni pentru a iubi lumina.

Tu ai fost născută din război purtat în suflet și doar pe timp de furtună ți-ai găsit sensul...

Te-am visat, iubirea mea bolnavă, la început, când te pregăteai să mi te strecori în viață. Veneai în zbor, și parcă aveai aripi și mă apărai de ceva anume. Ai coborât lângă mine, după acea luptă, și ne-am așezat la o margine de drum. Am discutat ceva de care nu-mi amintesc, cred că am făcut o înțelegere sau ți-ai cerut iertare pentru ce avea să urmeze, apoi m-ai luat de mână și am traversat un tunel. Dincolo de el se făcuse iarnă și toate din jur erau acoperite de gheață. Un alb nesfârșit, veșnic... trandafiri înghețați, natura fără viață... Nu-mi mai amintesc dacă a mai venit primăvara. Sunt ani de când te-am visat prima oară, dar, totuși, parcă am văzut soarele. Și eram singură. Tu nu mai erai când soarele topea zăpada de pe trandafiri.

Îți mulțumesc pentru lecțiile pe care le-am învățat de la tine. Tu ai fost imaginea nesănătoasă și inconștientă a bărbatului ideal, o umbră cu care a trebuit să mă lupt pentru a mă vindeca, pentru a nu mai iubi doar când mi-e dor, pentru a accepta iubirea reciprocă.

Ciudat, dar nu am mai iubit pe nimeni atât de intens și de nebunește. De fapt, nu e ciudat deloc... Am avut nevoie să-mi fie foarte frig pentru a putea iubi atât de total și pentru ca această iubire să mă transforme. 

Dragostea mea pentru tine e nepământească și m-a apropiat de mine însămi și de Dumnezeu. Datorită ei, am învățat ce înseamnă rugăciunea și să oferi fără să-ți dorești ceva în schimb sau să nu mai oferi atunci când darul tău nu e dorit. Datorită ei, mi-am conștientizat mai bine slăbiciunile și am renunțat la egoism. Nu voi mai fi niciodată cea care am fost înainte și nici nu mai pot fi atrasă de întuneric. Iubirea mea pentru tine transcende ego-ul, dorințele, visele, timpul... Nu vreau decât să fii fericit și să evoluezi frumos. Nu mai simt aceeași teamă pe care o simțeam înainte, de a te pierde, de a nu reuși să te învăț lucruri, de a nu reuși să te fac să mă cunoști sau de a nu mai avea clipe. Nu putem pierde pe nimeni, nu putem cere iubirea și nici nu putem preda lecții cu forța. Sunt doar recunoscătoare pentru timpul petrecut împreună, pentru că datorită ție sunt un om mai bun. Și pentru iubirea care îmi umple inima fără a mai cere ceva în schimb. 

 

Deși mai sunt momente în care rana neiubirii sau a ego-ului rănit mă face să plâng, nu mai aștept să mă iubești. Pentru nimeni și nimic nu se merită să ne pierdem într-o suferință îndelungată, îmbolnăvindu-ne sufletul. Misiunea noastră se încheie în momentul în care înțeleg că nu am nevoie de iubirea ta pentru a mă iubi pe mine. Nevoia egoistă de a fi iubit de cineva (cerința ego-ului) și iubirea de sine (dorința sufletului) nu pot conviețui împreună. Iubirea umană cere și așteaptă, pe când iubirea cerească, prin Dumnezeu, e iubire pură, necondiționată.

Te iubesc, suflete, așa cum mă iubesc pe mine, te iubesc până la lacrimi și dincolo de ele, te iubesc acum și pentru totdeauna.