Iubesc.
Prezenţa oamenilor iubiţi. Suspinele mării. Și ale pianului. Cărţile și ceaiul. Mirosul cafelei proaspăt măcinate în dimineți răcoroase. Cearșafurile reci și curate. Străzile devastate de toamnă. Sau de primăvară. Crăciunul și tot ce ține de el. Ciocolata. Călătoriile. Mirosul ierbii proaspăt tunse. Să privesc pe geam cum munţii şi câmpiile gonesc pe lângă tren. Şi stelele. Şi noaptea cum coboară peste lume. Şi amintirile… Lumina din ochilor oamenilor atunci când zâmbesc sincer. Şi muzica fără de care lumea ar fi fost mult mai goală. Melodiile care au devenit fiori. Mirosul cărților și al ploii. Împăcările. Și frigul. Prima privire ce schimbă viaţa unor oameni. Fulgii de zăpadă ce se aștern în albul orbitor. Îmbrăţişările. Și poveștile. Săruturile care amețesc. Tumultul orașelor și liniștea străzilor lăturalnice. Efemeritatea vieţii... Eternitatea unor clipe.
Atingerea unor visuri. Sau visurile în sine. Psihologia. Revelaţiile bruşte. Învăţatul. Momentele în care îmi înving anxietatea. Momentele-stări în care aud muzica, pe fundal, cutreierând prin mine. Săruturile care mă ameţesc. Prima privire ce schimbă viaţa unor oameni. Clipa în care te văd.
Să mă iei de mână, într-o zi întunecată şi rece de noiembrie, şi să ne plimbăm pe străzi, pe oriunde ne poartă paşii şi gândurile. Să ne prindă noaptea, pe bulevardul pustiu al Bucureştiului, ameţiţi şi fericiţi şi devastaţi de toamnă. Şi eu să mă ascund în braţele tale.
Căci mi s-a făcut frig şi vreau acasă.
Să ascultăm muzică, pe întuneric, întinşi în pat. Să-mi cufund nasul în pielea ta. Cu ultimele puteri, în somn, să mă iei în braţe şi să-ţi odihneşti mâna în mâna mea. Să fumăm în bucătărie, sau pe o scară de bloc, sau pe un acoperiş. Totul să devină mai simplu când ne aprindem o ţigară. Să-mi pasezi jointul şi să trag adânc în piept. Să mă înec, dar să-l ţin în mine căci are gustul şi mirosul tău. Să-mi cuprinzi faţa în palmele tale, zâmbindu-mi cu toată gura şi toată fiinţa. Să ameţim. Să ne consumăm. Să amorţim. Şi să ştim că în momentul ăla suntem infiniţi.
Să mă iei de mână, într-o zi întunecată şi rece de noiembrie, şi să ne plimbăm pe străzi, pe oriunde ne poartă paşii şi gândurile. Să ne prindă noaptea, pe bulevardul pustiu al Bucureştiului, ameţiţi şi fericiţi şi devastaţi de toamnă. Şi eu să mă ascund în braţele tale.
Căci mi s-a făcut frig şi vreau acasă.
Să ascultăm muzică, pe întuneric, întinşi în pat. Să-mi cufund nasul în pielea ta. Cu ultimele puteri, în somn, să mă iei în braţe şi să-ţi odihneşti mâna în mâna mea. Să fumăm în bucătărie, sau pe o scară de bloc, sau pe un acoperiş. Totul să devină mai simplu când ne aprindem o ţigară. Să-mi pasezi jointul şi să trag adânc în piept. Să mă înec, dar să-l ţin în mine căci are gustul şi mirosul tău. Să-mi cuprinzi faţa în palmele tale, zâmbindu-mi cu toată gura şi toată fiinţa. Să ameţim. Să ne consumăm. Să amorţim. Şi să ştim că în momentul ăla suntem infiniţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu