Together we stand, divided we fall.

Doar atât mai aştept,
Să-ţi revii, să te-aduni,
C-am făcut pentru noi
Un spital de nebuni .

-Hey. Ce faci?

-Heyyy. 

Bine. Acum am ajuns acasă. 

Tu?

-Eu bine, beau un ceai. Voiam să vorbesc cu tine. 

Mi-e dor de tine. 

-Şi mie mi-e dor de tine, Măriucaa!

Chiar zilele astea m-am gândit la tine. Trebuie să ne vedem!

-Serios?:)) Ţi-e ţie dor de mine?

-Daaa.

Îmi pare rău. Voiam să-mi cer scuze pentru seara aia. Eram mort. N-am vrut să ţip la tine şi să mă port aşa, chiar nu ştiu ce a fost cu mine...

-Ehh, stai liniştit acum. Te-ai purtat aiurea, da, să nu mai faci asta. Chestiile astea nu se uită... M-a durut, dar te-am iertat. Cum pot să stau supărată pe tine? Eşti plăcerea mea vinovată.. Asta dacă există plăceri vinovate...

-Hahaha:)))) Da. 

Nu mai fac. Ne vedem şi mă revanşez! 

Promit!

-Iar bem până dimineaţa ca doi nebuni în lumea noastră?:)))

-Şi fumăm şi ne...

-Povestim, da! De abia aştept! Am atâtea să îţi spun. 

Vreau să te iau în braţe.

-:)))))

Şi eu parcă nu mai am răbdare. Te iau în braţe!

Ce ai să-mi spui? Ne vedem vineri seara? Cred că atunci pot.

-Ne vedem!

Păi am multe să-ţi pun, mi-e aşa dor de tine. O să vezi atunci cât de dor mi-a fost de tine...

Uite... ce nebună sunt în seara asta de las orice zid să se spargă şi-mi calc mândria în picioare. Dar chiar nu mai avea rost orgoliul şi rahat... Ce sens are...

-Păi da!

Orgoliu prost.

Am citit pe Aimee! Dureroase rânduri..

-Tot mă citeşti... 

:)))

D-aia am ales şi să-ţi zic toate astea. Oricum mă citeşti. Oricum ştii cât mă frâng de dor...

-Daaa, Măriuca!

Ştiu.

Şi apreciez. Te admir să ştii! Ai fost mereu acolo...

-Mă bucur că mă apreciezi. Cum să n-o faci când eu am avut sentimente atât de intense şi frumoase pentru tine? Ştiu că te-am speriat cu trăirile mele. Dar aşa sunt. Nu există cale de mijloc la mine... Probabil că într-o zi toate astea nu vor mai conta. Dar nu-mi pare rău că te-am întâlnit. Am trăit intens şi asta e tot ce contează.:)

-Tu şi sentimentele taleee.

Nu le-am înţeles niciodată.

Aşa eşti tu. Mai profundă. Şi pentru asta te admir.

-Multumesc! 

-N-ai pentru ce! 

De abia aştept să ne vedem. Te-am văzut şi la Cuib. Vii des, a?

-Daa. Nu pot să stau mult fără Cuib...

-Sau fără minee?

Glumesc!

-:))))

-M-am gândit zilele astea la noi.

Ţin la tine, Măriuca!
Nu ştiu ce-i cu mine.

Mi s-a făcut dor de tine! 

Vreau să te ţin în braţe şi să dormim amândoi.

-Nu creeed;)))

Mă sperii.

Ce-i cu tine? Eşti tu?!

-Nu ştiuuu.

Daa..

Ştiu doar că vreau să te văd!


....................................

Şi visul în care noi ne spunem asemenea cuvinte n-a mers mai departe de atât.
S-a lovit de realitatea asta rece în care noi nu putem fi mai mult decât atât. Doar atât îmi pot imagina. Şi am încercat, ah, cât am încercat să-mi las imaginaţia să ne ducă departe, într-un univers în care tu mă iubeşti şi mă vrei doar pentru tine, într-un univers 
în care noi doi nu putem fi nici măcar în vise.