Scrisoare către el

 Ştiu că Dumnezeu mi te-a trimis.

Îmi amintesc când te-am văzut prima oară, intrând pe poarta terasei de La Copac. Te îndreptai spre mine când seara se lăsa tăcut în liniştea verii, şi mi-am mutat privirea. Nu ştiam că tu îmi erai destinul. Nu ştiam că pe tine te aşteptasem toată viaţa, că ţie îţi vorbisem, că tu erai cel chemat de atâtea ori în visele mele, şi că mai erau doar câţiva paşi, doar câteva bătăi de inimă, doar câteva secunde, până când aveai să te aşezi lângă mine şi să intri pentru totdeauna în lumea mea. Habar n-aveam că era un moment sfânt şi crucial din viaţa noastră.

Te-am lăsat să pătrunzi în existenţa mea, de parcă ar fi fost cel mai firesc lucru din lume. M-am lăsat purtată de tine şi de tot ce mi se întâmpla, fără să mă împotrivesc. Nu simţeam nimic pentru tine, eram doar curioasă să-ţi înţeleg Universul, al meu fiind scufundat precum o epavă în largurile reci ale uitării. Acum ştiu de unde se năştea curiozitatea mea. Undeva, în sufletul meu, ştiam că destinul meu era pecetluit de al tău. Poate că te întrebi de ce nu am simţit nimic la început. Cu tine era simplu, iar eu obişnuiam să simt când totul era complicat. Obişnuiam să mă aprind când era întuneric între mine şi celălalt. Când simţeam că orice aş face, oricum aş fi, vom cădea în prăpastia dintre noi, aşa că luptam şi confundam lupta cu dragostea adevărată. 

Cu tine a fost altfel. N-am simţit nicio clipă că am să te pierd sau că îţi sunt greu de iubit. Eu te-am înţeles de la început, iar tu mi-ai văzut sufletul. Noi doi suntem propria reflexie dintr-o oglindă. Suntem două suflete care s-au zbătut toată viaţa pentru a se regăsi din nou într-un întreg.

Tu m-ai învăţat să accept în viaţa mea dragostea curată. Te-am lăsat să-mi intri în casă şi în suflet şi în pat, fără să clipesc, ca şi cum ai fi fost dintotdeauna  aici. Mie, care îmi era atât de ruşine, care nu acceptam pe nimeni mai mult decât câteva ore în zona mea de confort, în intimitatea mea, oricât de îndrăgostită aş fi fost, mi se părea că orice bărbat îmi murdăreşte căminul şi singurătatea, că strică magia dintre noi dacă stă prea mult, să-mi fie atât de firesc să fac toate astea! Să mă simt atât de curată când mă iubeşti, când te iubesc... N-a fost nicio perioadă de adaptare după ce te-ai mutat aici, nici măcar nu m-am gândit la asta. Erai acasă şi era normal să fii.

Soţul meu iubit, e al patrulea Crăciun împreună! Au trecut mai mult de trei ani de când Dumnezeu a decis să ne întâlnim. Am trăit atât de multe şi-am învăţat să fim mai buni unul lângă celălalt. Sunt mândră că m-ai ales pe mine pentru că ştiu cât de minunat eşti tu şi asta mă face să mă simt mai bună.

Cu tine m-am născut din nou.

Iartă-mă că nu-ţi scriu mai des- nu ştiu să-i scriu fericirii, dar astăzi voiam să-ţi reamintesc cât de mult te iubesc.

Ochii tăi negri sunt cei mai frumoşi de pe Pământ.

Sufletul tău a fost de la început căminul meu.

 

Scrisoare către cer

Oare mă auzi?

Oare Cerul se deschide astăzi, în noaptea de Ajun, ca gândurile noastre să se îmbrăţişeze?

Te-am visat des în ultima perioadă. Pari supărat, îngândurat, preocupat de o misiune cerească.

Hai să stăm de vorbă. Hai să fie din nou primăvară. Să te aşezi pe canapea în grădină, eu să sting ţigara şi să te ascult în aerul curat de mai.

Să strălucească iar luna, ca în ultima noastră seară împreună, dar să nu fie ultima. Să fie veşnică clipa în care te am în faţă şi casa să nu mai fie atât de goală, oricât de mulţi oameni ar umple-o.

S-au schimbat multe anul ăsta.

M-am angajat şi m-am căsătorit. Îmi port zilele fără scop, sufocându-mă într-o primărie prăfuită, aşteptând să ajung acasă. M-am maturizat şi nu mai simt Crăciunul. Despre asta este viaţa, de fapt. Să găseşti strălucire şi emoţie în mijlocul banalului. Să te cuibăreşti în sentimente calde, plăcute, în echilibru.

Nu mai sunt copil, tati. Când ai plecat, încă eram. 

E gri afară şi nici măcar nu ninge. Mâine sunt 10 grade. Vom sta la masă, vom asculta colinde şi vom mânca bunătăţile gătite de mami. Locul tău va rămâne gol pentru totdeauna şi eu voi vorbi cu tine până la sfârşitul zilelor, fără să aştept un răspuns. Vor veni la noi părinţii lui Răzvan. Voi aştepta ca el să o ceară pe Ioana. Toţi aşteptăm asta şi sperăm în secret. Te-am visat acum câteva nopţi că îi dai un inel Ioanei, în biserică. Şi mie îmi dăduseşi.

Ştiu că e opera ta fericirea noastră. Ştiu că tu i-ai trimis pe băieţii noştri buni, pe care i-ai fi iubit ca pe copiii tăi. Vom bea vin fiert şi ne vom îmbujora în obraji în toropeala din jur. Apropo, am dărâmat soba. Soba veche şi atât de dragă ţie. Am dărâmat-o cu sufletul strâns, sperând că ai fi fost de acord. Am pus un şemineu în locul ei. Am schimbat şi canapeaua şi biblioteca. În casă e mai alb acum, e mai multă lumină, un spaţiu mai mare şi mai gol. Am tăiat şi Mâneca Maicii Domnului anul trecut, era prea bătrână. În urma ei, s-a dezvăluit o casă învechită şi lugubră,  de un alb crăpat şi murdar, parcă părăsită.

E mamaia Fia şi nenea Nicu la noi. Abia îţi scriu, se tot agită pe lângă mine şi mă simt vinovată că mă deranjează. Îl iubesc şi vreau să se facă bine. E foarte bolnav bietul de el şi merge des la cimitir la tine. A aflat de boală după ce ai murit, când i s-a făcut rău la priveghi. Claudiu s-a întors din Canada, să-şi petreacă concediul cu familia. Da, s-a dus să muncească în cealaltă parte a lumii, să-i ofere Măriucăi un viitor mai bun. Ne-a fost dor de el. E puţin schimbat. Spune că e mai frumos acolo, că s-ar muta în Canada. M-a durut cumva să-l aud spunând asta, el, atât de legat de patria lui, de obiceiurile noastre frumoase, chiar şi de defectele noastre pur româneşti, dar are dreptate. 

Vom sta la discuţii aprinse şi vom râde mult. Totuşi, va lipsi ceva şi noi vom şti asta, dar ne-am obişnuit. Ne-am obişnuit să trăim pustiiţi într-o parte din suflet.

E al patrulea Crăciun fără tine. 

Ştiu că eşti Moş Crăciunul meu acum.

Am 10 dorinţe, tati.

Să fim sănătoşi.

Să ai grijă de mami.

Să ne lăsăm de fumat.

Să regăsim spiritul Crăciunului şi sufletul copilăriei.

Să o ceară Răzvan pe Ioana.

Să pot face nunta anul viitor şi să iasă aşa cum ne-am dorit.

Să fii alături de mine la nuntă.

Să-mi urmez vocaţia.

Să fii fericit.

Să-ţi fac un nepot şi să nu-mi fie frică.

Îi mulţumesc vieţii că îi am lângă mine pe oamenii dragi.

Chiar dacă nu se vor îndeplini toate anul ăsta, sper ca viaţa să mi le aducă cumva.

Fie ca stelele din noaptea asta magică de Ajun să strălucească atât de tare în sufletele noastre, încât să ne aducă împreună, măcar pentru o clipă.

24 decembrie 2021, ora 14:00

P.S. Răzvan a cerut-o pe Ioana astăzi.

Te iubesc, tati. Crăciun fericit!

24 decembrie 2021, ora 17:00

 

Vreau să descopăr experienţe şi trăiri pe care nu le pot afla fără curaj şi efort.

Vreau să gust din cupa voluptăţii insaţiabile a celor mai nobile şi înălţătoare sentimente şi valori umane: iubirea, altruismul, patriotismul, curajul.

Vreau să mă cunosc profund, să-mi aflu cotloanele personalităţii şi ale fiinţei, iar această cunoaştere nu se poate înfăptui şi desăvârşi fără a trece peste hotarele zonei de confort şi fără a avea o motivaţie intrinsecă puternică.

Niciun om nu se poate afla fără a se pune în faţa necunoscutului şi a propriilor graniţe trasate. Erou nu este cel care învinge obstacole neînfricat, ci cel care moare de frică şi, totuşi, înaintează.

Mai mult decât a mă cunoaşte şi a mă centra pe mine însămi, am setea de a descoperi lumea pentru a înţelege cât mai mult din viaţă, să învăţ din poveştile oamenilor şi să trăiesc cât pentru două vieţi prin ei. Atunci simt că trăiesc cu adevărat: când mă contopesc cu iubirea, când descopăr ceva nou care mă umple de emoţie. O emoţie pe care n-o pot descrie, dar care cuprinde tot farmecul vieţii... Seamănă cu revelarea sensului în viaţă, cu sentimentul măreţ că nu trăieşti în zadar, cu fiorul pe care îl trăieşti prima dată când te încearcă o emoţie sublimă care nu se va mai repeta, cu fericirea de a dărui celuilalt.

Viaţa e prea scurtă pentru a nu ajunge unde vrei să ajungi. E prea scurtă pentru a te adăposti într-un sentiment care îţi oferă securitate, dar lipsă de orizonturi. E prea scurtă pentru a te opri în drumul tău spre vis din cauza fricii. Viaţa e un dar prea mare pentru a-ţi permite luxul de a exista şi atât, fără să o trăieşti cu adevărat.

Cred că cel mai înţelept sfat pe care i-l poţi oferi cuiva este acesta: trăieşte-ţi viaţa cu sens şi impune-ţi doar limite necesare şi sănătoase prin care să ai autocontrol, dar care să nu-ţi înfrâneze zborul.

Suflete

 

Suflete, eşti fericit astăzi.

Mai ştii cât plângeai?

Cât te răzbunai pe tine, suflete! 

Suflet fraier, speriat, rătăcit. Tu nu ştiai că aveai nevoie să suferi în evoluţia ta. Ca orice suflet. Tu nu ştiai că nu poţi simţi Raiul fără lacrimi. 

A răsărit soarele pe strada ta. 

Viaţa ta e iubire. E multă iubire. Tu eşti mai bun... Sufletul pe care îl aşteptai plângând, rugându-l să-ţi apară în drumul vieţii, e astăzi lângă tine. E binecuvântarea ta. E răsplata pentru toate lacrimile. Îl iubeşti mai mult decât pe tine. Asta aveai să afli într-o zi despre iubirea adevărată. Că ajungi să te contopeşti cu un alt suflet şi să nu mai ştii care e al tău şi care al lui. Să fiţi un singur Tot. Să vibraţi în iubire deplină.

În infinit...

Da, azi iubeşti pe cineva mai mult decât pe tine însuţi.

Habar n-aveai că se poate aşa ceva. 

Azi eşti fericit alături de sufletul care îţi lipsea.

Îţi lipsea atât de mult! Era bucată ruptă din sufletul tău, purtată departe. Dar tu ai ştiut mereu că e, undeva, în lume. Că îl vei regăsi într-o zi. Că fără el îţi era frig. De aceea, îi vorbeai.

Când stăteai de vorbă cu el, parcă vorbeai cu sufletul tău. Exact ca atunci când vorbeşti cu Dumnezeu.

Plângeai şi îi spuneai să vină mai repede. Să vă întâlniţi la o răscruce de drum.

La o răscruce de drum v-aţi întâlnit şi, de atunci, totul pe lume s-a schimbat.

Suflete, e ziua ta astăzi.

 

Fluturele negru şi lumina

mi-au arătat că tu continui să fii, undeva, într-o lume ale cărei porţi îmi sunt închise.

Drumul e atât de lung în despărţire.

Se face tot mai toamnă şi mai departe, înghiţind fiecare clipă dintr-o viaţă care ar fi putut fi

alături de tine.

Azi am visat mult gri.

Copaci gri şi drumul gri, o bancă gri şi oameni gri.

Toţi erau gri. 

 Azi ar fi fost nunta mea.

E toamnă, e frig şi e gri.

Ştiu, tati, că ai fost cu noi.

Fluturele negru şi lumina.

Azi e mai toamnă decât niciodată.

Un om evoluat

Indiferent de circumstanţele vieţii, indiferent de cât de sus ar ajunge intelectual, material sau social, în ciuda tuturor influenţelor exterioare, chiar de şi-ar duce zilele într-o colibă ori palat, un om frumos rămâne în esenţă acelaşi, un om bun, empatic şi pur, şi poate să privească dincolo de tentaţia infatuării, vanităţii şi suficienţei.

Un om evoluat, care a înţeles măcar puţin despre viaţă, îşi păstrează delicateţea sufletească a copilăriei, pe oricare drum l-ar purta soarta.

El îşi priveşte semenii ca pe suflete dragi, indiferent de cât de sus sau jos ar părea că aceştia sunt.

El nu este nici rege, nici cerşetor, ci doar OM, indiferent de locul în care s-ar afla pe scara socială.

El poate vedea dincolo de propriul ego şi dincolo de slăbiciunile celorlalţi.

A fi bun se naşte din a şti să iubeşti. Un om bun a cunoscut iubirea adevărată şi arta de a dărui fericire şi mângâiere fiinţelor de pe Pământ.

Un om bun, indiferent de cât de lovit ar fi de soartă, se întoarce mereu la el însuşi, la inocenţa sufletească din esenţa lui.

dragul meu, e octombrie

O, Doamne, cât iubesc toamna!

Îl iubesc pe Octombrie cu frenezie şi cu lacrimi,

prilej de a vedea stelele pe cerul tot mai rece,

prilej de-a auzi muzica 

pe drumul spre casă,

în zare, pierdute, 

ţipăt, ecou,

păsări se duc spre apus...

Zbucium şi linişte,

în sufletul meu vei fi mereu Octombrie...

Uite că vine toamna pe drumuri lăturalnice!

Uite cum ajunge toamna pe străzi pe înserate,

Iată ce târziu se face când ne pierdem în Octombrie...

pe căi înnoptate,

Ce pustiu ne e pe banca cu vise uscate...

sub felinare tot mai palide de-amintiri,

o, au trecut toate!

Dragul meu, e toamnă,

şi vioara plânge,

O, cât se frânge!

Bucuria şi durerea ei,

De Octombrie...

O, Doamne, cât de mult te iubesc!

Cum nu se poate iubi decât în Octombrie...

Nu-i sete mai adâncă de mare cum te iubesc eu acum,

în Octombrie,

Nu-i vin mai dulce pe buze când toamna coboară în suflet...

Nu-i dor mai aprig pe lume când ochii mei te caută 

în Octombrie...

Nu mi-e muzică şi nici toamnă,

nu e nimic mai frumos şi mai drag...

Ascultă cum licăre azi noaptea 

al ei ultim vers,

în ploaia torenţială de frunze...

 

Stă niciodată între noi...

Stă muzica care se stinge

Sub dansul zilelor ce nu vor fi,

Ecou în boarea de amintiri pierdute.

Stau azi şi mâine între noi,

în veşnicie,

Stă infinitul

Sau o clipă.

Scrisoare către stele

 

Mâine e nunta mea, tati.

Mâine mă căsătoresc în acte. Voi fi doamna Scorţeanu Dumitraşcu Maria-Alexandra.

 Da! Mi-am păstrat numele în memoria ta, tati.

Să nu pierd o parte din amintirile cu tine, din viaţa împreună care s-a dus prea repede. 

Oare mă auzi?

Ajung gândurile mele la tine?

Cândva, de mult, când îmi luam rămas bun de la tine, sfâşiată de durere,

mi-am pus o dorinţă.

Să-mi cunosc sortitul.

L-am cunoscut pe Bogdan când tu erai plecat spre stele.

Când te pierdeam pe tine, mă pregăteam să-mi cunosc sufletul pereche.

Ce ciudată e viaţa, tati...

Îmi pare atât de rău că nu l-ai cunoscut.

Ştiu că l-ai fi iubit. Poate că i-ai fi spus "inginere".

 Poate că ai fi stat uneori la un pahar de vorbă cu el. E tare curios, te-ar fi întrebat atât de multe!

Aţi fi povestit despre viaţă, despre psihologie, istorie, politică şi câte altele toate!

Poate că te-aş fi auzit de multe ori strigându-l sau râzând cu el.

Te preţuieşte mult, chiar dacă nu te-a cunoscut decât în amintirile mele.

Ai fi fost fericit, văzându-ne la casele noastre, aşteptând cu emoţie nunta şi apoi nepoţeii.

Ştiu cât de mult îţi doreai să fii bunic, dar n-ai mai apucat. 

Viaţa ţi-a furat bucuria asta.

Mâine mă căsătoresc, tati! Mâine e o zi importantă a vieţii mele.

Pe 9 octombrie, dacă nu vor fi restricţiile, îmi voi lega destinul cu Bogdan şi în faţa lui Dumnezeu.

Poate că vei fi cu noi, într-un fel sau altul.

Poate că îmi vei trimite un gând bun, de acolo, dintre îngeri.

Te iubesc, tati.

 Vreau doar să ştii că te iubesc.

Nu ţi-am mai scris de mult.

Mâine e Paştele. Sper, tati, că eşti cu noi, luminându-ne sufletele în  această noapte magică a învierii lui Hristos.

În curând se fac trei ani fără tine.

Spune-mi, cum e cu putinţă să trăim atât de mult fără tine? Cum de au trecut aproape 1095 de zile în lipsa ta?

Prin ce lumi călătoreşti, tati?

Aş vrea să ştiu dacă, într-un fel sau altul, mă auzi.

Nu te mai simt departe.

Eşti aici. Cu noi. În fiecare clipă. 

Nu-i aşa, tati?