*you can die in front of me, and I won't even notice.

si pot sa tip cat pot de tare ! fara ca nimeni sa se intoarca.
si pot sa zambesc tampit si sa pretind ca nu se intampla nimic cu mine, si pot sa mai cer o tigara cu ranjetul meu tamp, nimeni nu se va intoarce, sau daca se va intoarce o va face in sila. poftim.
si pot sa beau o bere si sa rad zgomotos, nimanui nu-i va pasa de copilul ala prost care incearca sa se ridice.
am obosit.
 mi-e sila de tot, m-au dezamagit toti, si m-am dezamagit si eu. m-au obosit toate acele fetze straine, reci, false si egoiste de langa mine. 
lumea e o intreaga farsa, am obosit, pe bune. 
mi-e rau de lume. vad numai masti in jurul meu si nu mai am putere sa le dau la o parte. 
am crezut ca pot sa fiu mereu copil, sa visez si sa fiu mereu bun. mereu inocent. mereu naiv. mereu cinstit. dar lumea nu e asa. viata nu e asa. e prea rece si mi s-a facut frig.
am crezut ca ma pot pierde in bratele unui el, am crezut pentru o clipa ca iubirea e usoara, ca ma pot crede in acel cineva, salvatorul meu. m-am inselat. 
am crezut pentru o clipa totul trece si nu lasa urme, ca poti uita daca plangi, ca lacrimile se termina, si apoi te faci bine... n-a fost asa.
am crezut in vorbe si-n promisiuni aruncate la nimereala. 
am crezut ca acele clipe magice nu au cum sa se uite ! caci sunt imposibil de uitat. dar nu. viata nu e asa. 
azi poti fi totul pentru o persoana.. maine, maine s-ar putea sa devi doar un chip sters in marea multime si atat !




* voiam doar o vorba buna, un compliment, o apreciere, un zambet cald sau o imbratisare sincera...
 
 azi nu mai vreau. azi vreau sa uit de mine si de toti, vreau sa ma pierd undeva in lume, sa ma fac mica mica mica si sa dispar.
la dracu.

`we don't see things as they are, we see them as we are.

acum e liniste. s-a facut liniste, si linistea asta ma omoara. am crezut pentru o clipa ca totul se va aranja de la sine, ca totul va fi bine, si-am ramas cu acelasi zambet tamp pe fata si gol in suflet.

sunt plina de metafore si dramatizez. sunt dezorientata si nu stiu incotro s-o apuc. au plecat cu totii, fara sa se uite macar o clipa in urma lor ! si s-a facut liniste. 

...

si la dracu. toti oamenii aia din autobuz erau lipsiti de orice stralucire, lipsiti de viata, prafuiti, gri, monotoni, pierduti cu totul in cotidian ! iar eu cu zambetul meu fals, incercand sa nu fiu ca ei, incercand s-ascund sufletul asta prost, indoit, obosit, folosit, singuratic, secatuit !

ma gandeam uneori ca-i mai bine sa fi asa. decat ca ei, lipsiti de orice culoare, lipsiti de fantezie, de doruri, de iubire.

si la dracu. trebuie sa accept ca mai devreme sau mai tarziu voi fi de-a lor.

*i'm just sick of feeling lonely all the time.

si azi vreau sa fiu iar copilul ala cu plete in vant si zambet strengar. hai sa fim copii din nou. fara doruri si amintiri aiurea, fara drame si povesti scrise. hai sa fim copii, sa bem lapte cu cacao, sa ne uitam la desene si sa radem prosteste. hai sa iesim afara, vreau sa ploua, si sa alergam in ploaie. de mana, sa ne jucam si sa uitam de probleme, de relatii si prostii dastea. sa ne uitam la titanic si sa mancam popcorn. si vreau o doza de cola. fara tigari, ruj, si alte lucruri dastea.. 

 totul e mai simplu decat pare... mult mai simplu. 

mi-e dor de mirosul de ploaie..

mi-a placut intotdeauna sa-mi complic viata, sa fac mici drame din relatiile pe care le-am avut, sa traiesc mereu ca intr-o poveste, sa exagerez, sa ma prostesc, sa fiu ca-n filme. am fugit mereu de monotonie, de obisnuit, de normal. 
am fost mereu omul extremelor, dar azi am obosit. azi vreau sa fiu doar eu, simpla eu. 
fara complicatii, fara povesti. doar eu copil, si atat. 

`dar imi  lipsesti, fraiere.

si azi l-am vazut, dupa atata timp. da.. iubirea aia pierduta, despre care am umplut pagini intregi. dragostea mea pierduta, dorul meu imens. in cafeneaua in care alte dati veneam plangand, vazandu-l pe el in alti tineri, asteptand... la ceva ce nu va veni niciodata.

era la o masa, c-o bere in fatza, si cu ochii lui cuminti, ce acum nu mai spuneau nimic.  nu m-a atins. n-am simtit nici un fior, si inima mea batea la fel de incet, ca intotdeauna. am plecat mirata, buimaca, aproape razand de indiferenta inimii mele. `sa fie dragostea o asemenea farsa ?- cum spunea eliade. cat de multe se pot schimba fara sa vezi, fara sa ti dai seama ?


si totusi era si timpul..




nu stiu cum naiba, nu stiu de ce, dar cand pierzi un lucru sau o persoana o valorezi de zeci ! de mii de ori mai mult. si celalalt lucru pierdut, vechi se anuleaza, nu-i mai duci lipsa. 
ca atunci cand  mi-am pierdut ipodul roz, as fi dat orice sa-l am inapoi ! si apoi cand l-am gasit.. parca.. si-a pierdut din nou valorea. ce stupid !

*era singura. fulguia incet. totul in jur era linistit... se auzeau decat viscolul si rasuflarea ei greoaie. se aseza pe-o banca intr-o statie de autobuz, si-si aprinse o tigare. fuma nepasator, cu mainile tremurande, cu ochii in gol, cu corpul amortit. era atat de iarna ! si nimeni pe drum, nimeni sa-i zambeasca, sau macar sa-i arunce o privire. nimeni s-o asculte, nimeni s-o inteleaga. avea zapada in par, si rimelul i se prelinse pe obraji. era prea liniste, si linistea asta o omora. se simtea mai singura ca oricand, abandonata, uitata, pierduta ! inchise ochii, aproape ca facu un efort sa-i inchida. pleoapele o dureau, era intr-o stare de inertie, de moleseala totala. inchise ochii si-o caldura ii cuprinse tot corpul. vedea valurile marii, necuprinsul ei, soarele si   parul ei cu miros de alge, zambetul lui colorat, nisipul sarat si imbratisarea lui, refugiul ei, acasa al ei.
se trezi brusc. vantul batea mai puternic.

si azi zambesc. colorat. in ciuda zilei asteia de cacat, in ciuda iubirilor pierdute si povestilor scrise, in ciuda tuturor lucrurilor ce-mi fac viata imposibila. viata e mult mai simpla, pe bune. zambesc. 
uite ca pot. si tu poti:)

`shit, just got real.

nu mai pot sa-mi astern gandurile aici. nu pot sa descriu ce sentimente ma napadesc. oricat as incerca sa descriu ce mi se intampla, e in zadar. simt ca-mi fug cuvintele, am atatea idei si se pierd toate doar cand incerc sa astern una. e o intreaga valmaseala, iar durerile de cap nu inceteaza.
 nu pot nici macar un pic, doar un pic ! sa descriu cu exactitate ce e in cutiuta mea goala, stricata, prafuita, ce ar trebui sa se numeasca inima. cand eram mica mi-o imaginam rosie, de-un rosu aprins, perfecta. si-o desenam pe hartie. cand am crescut mare am aflat ca-i doar un organ, plin de sange.







*si azi a crezut pentru o clipa ca-i primavara. soarele ii mangaia parul si aerul proaspat o trezi la viata. se uita la el printre fumul de tigare, la fel de pierduta, cu acelasi ranjet stupid in coltul gurii, cu acelasi oftat apasat si aer de invingatoare. se uita la el ca si cand ar fi fost ultimul ceas, ultima sorbire... de parca ar fi vrut sa-l cuprinda cu totul, intreaga lui fiinta, sa-i ramana adanc intiparita imagina lui.  ar fi vrut sa-i sara in brate, sa-l sarute, sa faca ceva. orice. se sufoca si stingea in fata lui. erau amandoi fata in fata, dar intre ei era un zid prea mare, mult prea mare, ce-i despartea. oricat ar fi vrut sa faca ceva,  tacerea si privirea lui nu spuneau nimic. era pierduta, mult prea pierduta.. iar zidul era de netrecut. 












.
la dracu. s-au dus toate incet incet, pe nesimtite, poate ca m-am dus si eu ?!, si-am ramas blocata. blocata aici, in lumea mea stupida, in care-mi plang de mila. e mai usor asa. mi-am zis de atatea ori ca maine voi fi alta, ca maine va fi altfel, ca de maine n-am sa ma mai complac in tot cacatul asta, ca de maine am sa ma ridic pe picioare si-am sa dau piept cu viata.  ca de maine ma regasesc si tot felul de stupizenii si clisee din astea. viata nu e asa. ar fi usor...  am lasat totul in voia timpului, dar cine a spus ca timpul le rezolva pe toate, s-a inselat. uite ca se intampla sa nu fie asa. uneori timpul e inselator, iti da impresia ca te vindeca, si te trezesti ca n-ai uitat nimic, si golul din stomac te face sa te simti pierdut.
sunt momente cand am nevoie de-o imbratisare sincera, da' sincera ! si de-un zambet colorat. am nevoie de-o seara cu fetele, sa mancam pizza si sa dansam pe birou, tipand cat putem de tare, razand, fredonand versurile alea de broken hearts, facandu-ne  praf si sa-i dam dracu definitiv. 
hăă ! stiu.. ar fi usor. dar a doua zi...a doua zi ? vom reveni la acelasi cacat. 




am crezut ca el e colacul meu de salvare, arhicunoscuta fraza,  nadejdea mea, si mi-am pus toata speranta intr-un necunoscut. de ce ? oamenii raniti, stupid, simt nevoia sa fuga in bratele oricui, chiar ale unui strain. da.. pentru ca e mai simplu asa.. o persoana care nu te cunoaste nu te poate critica atat de mult, nu stie aproape nimic despre viata ta, ai incepe o viata noua, si crezi tu, n-ar putea sa te raneasca.  cel putin nu mult.
pe bune ?






...


as manca o inghetata dasta, da' ma doare gatu'.








`si acum chiar ma simt singura. la propriu. nu ma vede nimeni, as putea sa urlu si ei sa nu se intoarca o clipa, macar o clipa ! sa vada ce-i cu fata asta nebuna de ţipa.as putea sa fug chiar acum undeva, departe. mereu mi-a placut ideea de "lumea larga". 
sa ma pierd de toti. sa pot sa fiu eu insami, sa iau o pauza, sa ma regasesc, sa renasc sau sa ma pierd, de tot.








sunt o mie de ganduri, o mie de sentimente si stari intortochiate si contradictorii. sunt o mie de imagini si scenarii, o mie de clipe asteptand, nu stiu ce ?, o mie de amintiri si-o mie de lacrimi, o mie de regrete, o mie de vise, o mie de planuri... sunt o mie, si totusi un singur dor.


si la dracu. inca o data la dracu ! imi calc orgoliul in picioare, si nu e tocmai placut. se zice ca in iubire apare orgoliul... atunci, cel mai mult, orgoliul isi spune cuvantul. atunci ? nu-i iubire, love. nu-i iubire. e doar o pasiune coplesitoare, imbatatoare, naucitoare. m-am saturat de aceeasi imagine stupida, in care vin la tine, cu pretextul ca vreau o tigare.
sunt jalnica. si nu mai e nimic de spus.


am uneori vise cu noi doi. noi doi pe mansarda casei noastre albe, privind marea, ascultand pescarusii, bandu-ne cafeaua cu lapte, cu dragostea pe buze, cu briza sarata in par.
ar fi placut, nu ?
ma trezesc. ah, sunt un copil prostut.


si azi mi-e dor de mare. 


si de vara.






am o pofta nebuna sa-mi pun sandalele roz in picioare, si rochitele mele cu miros de vara. 
si sa stau pana noaptea tarziu afara... caci nu-i asa ? e vara.
o sa fac o pauza din scris. scrisul nu ma mai lasa sa traiesc.

scrisoare catre nicaieri

 
  

sub tei, str. Amintirii, 18 iunie '10

"Azi ma simt singura. mai singura ca oricand. mi-e greu sa-mi mai astern gandurile pe hartie. mi-e greu sa-mi amintesc de mine. sunt confuza...m-am pierdut de tot. fiecare zi e la fel. viata mea e un sir interminabil de zile anoste, in care il caut si-n care ma caut. ma intreb cand o sa se termine. ma simt bolnava, si atat de obosita... simt c-am trait doua vieti, iar copilaria e doar un vis indepartat, nebulos.

clipele trec fara vreun sens, nu mai am notiunea timpului. abia mai stiu ce zi e azi.

 cand imi amintesc de acele zile... ma trezesc parca din inertia asta cumplita, si-un fior imi patrunde tot corpul, ca mai apoi sa tresar speriata. unde s-au dus ? unde ?

 m-am trezit intr-o dimineata cu un sentiment de bine, de speranta, de posibilitate. afara era soare si inima imi batea mai tare. am deschis geamul si-am tras aer in piept. am crezut atunci ca asa incepe fericirea, si ca va fi din ce in ce mai multa, cu fiecare zi ce va trece. n-am stiut ca de fapt era in acel moment, chiar ea. 

scriu cu lacrimi in ochi si c-o durere sfasietoare ce nu ma lasa sa respir. ma apasa, ma sufoca, nu ma lasa sa dorm, sa traiesc. scriu tremurand, nu stiu de ce, ma vad  intr-o gara. vad oameni grabiti, posaci, batrani, altii mai fericiti, cu zambete strengaresti, cu copii de mana si valize. e agitatie, am ametit.  vreau sa scriu linistita, dar marea forfota ma irita cumplit ! uneori ma pun in pielea cate unuia si tare as vrea  sa uit de mine. inchid ochii.

 scriu, deznadajduit, scriu si nu-mi mai simt trupul. nu stiu cui scriu ? ! poate cerului, ploii,  copacilor, necunoscutilor din gara. teiului de langa mine.  fetitei aceleia blonde cu maicasa de mana si zambet poznas. 

draga Dor

reda-mi stralucirea din ochi si dragostea.. pierduta. adu-mi zambetul ala de copil ce ma apara de orice rau in lume... adu-mi caldura imbratisarilor lui.  ii vad zambetul pe oriunde ma duc. ma urmareste si nu ma lasa sa respir. in fiecare zi il caut si ma indepartez tot mai mult. il pierd cu fiecare secunda. dar daca nu pot sa-l fac fericit.. atunci renunt la el. nu stiu ce-o sa fac. voi vedea eu. am sa ma descurc. poate plec, nu stiu... am sa fug undeva. iau primul tren.

ah, cat ma ingrozeste gandul ca nici o clipa nu va mai fi la fel. nici o clipa, nici una ! nu se mai repeta.  oricat as vrea... nu va mai fi niciodata la fel. poate alte momente, alte lucruri, alte sentimente, dar niciodata asa ! copilul ala cu zambet cuminte si  privire pierduta nu-mi va mai zambi la fel. si gandul asta ma termina, total, iremediabil, stupid. 

sa ai grija de el, da ? chiar daca eu nu voi fi acolo... in momentele lui de fericire si tristete.  sa fie puternic ! mereu puternic si curajos.. sa priveasca mereu inainte, orice ar fi. sa nu-i iei zambetul ala de copil... o, te rog ! sa fie fericit si bun, da-i iubirea in viata. sa fie fericit cu adevarat. promiti ?

in locul asta ne-am intalnit.  sunt fericita ca sunt aici, unde odinioara l-am vazut prima oara. cu parul lui de culoarea toamnei,  si ochi mici nostalgici. misterios, cuminte, arogant. era aici chiar langa mine, si ma privea ca si cum ar fi vrut sa ma cuprinda cu totul, sa desluseasca faptura mea inexplicabila.

"`Aimee.."

pe strada mea l-am intalnit intr-o dupa-amiaza insorita de toamna. era chiar in fata mea, si nici prin gand nu mi-a trecut atunci ce avea sa insemne strainul care venea din directia opusa.

mirosul de tei ma moleseste si-as vrea sa dorm.

 ...acum e gol, si privesc in zadar in jur.  oricat as incerca sa-i regasesc chipul, in zadar. uneori tresar.. am impresia ca pentru o clipa il zaresc intr-un chip necunoscut. mi se pare ca toti au trasaturile lui. unii ochii, altii gura,mainile.. as fi vrut sa umplu acest gol, sa-l materializez, sa cuprind vidul, sa-l imbratisez. e plin de el locul. fiinta lui toata si-a lasat prezenta, a lasat urme. 

mi-l imaginez aici, langa mine. cu acelasi zambet si aer, si pentru un moment traiesc visul. 

ma trezesc. caci ne-am pierdut unul de altul in lumea asta mare si rece.

a venit trenul.

aceeasi A, pentru totdeauna a ta A."

*always the years between us, always the years. Always the love. Always the hours.

 a doua oara impactul nu mai este la fel de mare. se amplifica un pic mai mult durerea. socul nu mai exista, iar lacrimile sunt deja uscate, aproape consumate. nu ramane decat un gol, o inima ce abia mai bate, o durere in cosul pieptului si o senzatie de oboseala stupida.








*things change and friends leave and life doesn't stop for anybody.


 am ajuns sa descriu durerea. randurile mele toate sunt triste. dar stiu ca fericirea celorlalti nu intereseaza pe nimeni. ci tristetea, melancolia, disperarea... despre fericire as putea sa scriu vreo trei randuri. 
pot fi absolut normala. ma pierd in cotidian, zambesc si rad pe bune, dar intr-un singur moment clachez. si cad in cea mai trista nostalgie. sunt discordanta. 

nu mai iubesc pe nimeni. nu stiu daca acest lucru ar trebui sa ma intristeze sau din contra. tot ce simt acum sunt doar urmarile neglijentei mele, neputintei de a merge mai departe. n-am vrut sa ma ridic, si uite cum am ajuns astazi: buna de nimic, incapabila de iubire, obosita, trista si rece. 








*“Pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea, şi, chiar dacă ar atinge-o, tot degeaba: piatra nu ia foc!”

o fata tanara, palida, c-un par intunecat si buze rosii, sangerii. are ochii tristi. totusi zambeste insufletit, nostalgic, duios. ochii ei sclipesc ciudat, in lumina difuza a incaperii. se uita parca departe, dincolo de noi, cu rasuflarea greoaie, are mainile delicate si albe. foarte albe, de-o feminitate stranie. isi aprinde o tigare, si inchide ochii pentru o clipa. chipul ei de copil pare obosit, extenuat, doborat. nu-mi dau seama daca cu adevarat e asa, poate e doar inchipuirea mea sau poate joaca teatru. un mister nedeslusit ma atrage irevocabil spre aceasta femeie. sau fata. ciudat, dar nu-mi pot da seama varsta acesteia. pare extrem de tanara, dar in acelasi timp batrana.
fumeaza linistit, serioasa, mandra, fara sa se uite o clipa la oamenii din local. ca si cum e singura.  
incepe o serenada de schubert. fiinta ei toata pare sa trasara nelinistita. ceva s-a schimbat in aceasta, dar nu-mi pot da seama ce. e la fel de trista, dar parca e secatuita dintr-o data de insufletire, de viata, de orice speranta.. lasa un bacisis si pleaca grabit. raspandeste in urma ei un parfum imbietor de iasomie si un fel de nostalgie al iubirilor pierdute.
pe masa o scrisoare. o deschid:


"Sunt precum frunzele din parc cazute si purtate de vant pe cine stie unde. sunt atat de mica incat m-as putea pierde in picaturile de ploaie, si-n vantul caldut ale unei dupa-amieze
de primavara. am luat hotararea sa plec. undeva, departe, in lumea larga, departe de mine si de povestea mea, departe de tine, de el, de realitatea mea. departe, intr-un colt de umbra, unde sa-mi gasesc pacea.
mi-e si cald, mi-e si frig, precum un octombrie insorit. 
am sperat pentru o clipa ca timpul ma va vindeca, dar toata fiinta mea s-a intors impotriva-mi si n-a vrut in ruptul capului sa ma tratez. a insistat cu indarjire sa ma prabusesc total, iremediabil. sa ma pierd precum frunzele toamnei. 
o data, de mult, imi par doua vieti de atunci, auzind sau citind astfel de "prabusiri amoroase", zambeam sceptic. mi se pareau clisee si atat. 
abia azi am realizat c-am avut dragostea, ca te-am iubit. ai fost primul om pe care l-am iubit, suflete, iar lucrurile astea nu se uita intr-o viata. nu te mai iubesc, desigur. nu stiu de cand, poate din clipa cand mi-ai dat drumul la mana, si ai devenit doar un dor. sau poate cu trecerea timpului, atunci cand mi-ai intors spatele, si m-ai dezamagit. ce mai conteaza ?
as minti sa spun ca te mai iubesc, ca mai sufar de dorul tau, dar cum oare sa mai traiesc cu golul asta ce-mi macina fiecare particica din mine ? si cu amintirea dragostei, iubirii aleia adevarate, care a murit. spune-mi tu cum. nu mai pot sa-mi daruiesc inima nimanui. tot ce vad in viitor este doar o femeie batrana, inconjurata de pisici, obosita si rece, c-o inima ce nu mai bate demult pentru dragoste. 
azi, intamplator, am dat peste o poza cu noi doi. la dracu.. erau doua zambete de copii colorate, cu adevarat fericiri, cu sclipire in ochi. cat as vrea sa mai vad sclipirea aia ! ochii mei acum sunt stinsi . mult prea stinsi. am pus poza la loc in sertar, simtind un sentiment de pace, de protectie. si-am stiut atunci ca intr-o parte din mine mereu vei fi.


sa nu-ti fie teama de iubire. atunci, atunci cand vei simti ca vrei sa fugi, cand nu-ti vei recunoaste dragostea ce tocmai te acapareaza, inseamna ca iubesti. 


poate c-am ranit persoane dragi, tocmai din teama de a-mi mai deschide inima. uneori mi-e dor si de el... e ciudata neputinta mea de a ma deschide fata de el. nu l-am iubit niciodata, dar ma simteam fericirea in bratele lui, si uneori in siguranta. era refugiul meu. de fiecare data cand ma intristam amintindu-mi de tine, imi cufundam repede capul in umarul lui cu parfum de fericire, si stateam asa... fara sa respir, minute intregi, auzindu-i cutiuta ticaitoare, ce batea atat de repede ! in comparatie cu a mea. e doar un biet copil, novice, ce n-a stiut niciodata sa ma iubeasca. dar are o privire fascinanta, serioasa si greu de patruns. a fost o pasiune si atat. inca imi e dor de el, tre' sa recunosc, desi nu sufar de rau de el. ci doar de orgoliu. si totusi.. mi-e dor sa ma priveasca cum nu mai el stia, printre fumul de tigare, cu un aer arogant, serios si neclintit, cu ochii stralucind. niciodata nu-si schimba expresia fetii. fericit, trist, exasperat,  mereu la fel. nu arata deloc ce simte, si poate ca asta m-a terminat. sunt mult prea egoista ca sa stau langa un asa om.
eu mereu calda, el atat de rece ! eu cu inima abia batand, el cu inima agitata. eu razand, el zambind cuminte. amandoi tacuti. 
as fi vrut sa fiu eu aceea care sa-l faca fericit, dar nu s-a putut. as fi vrut sa ma iubeasca cu adevarat, si sa simta si sa inteleaga ca atunci cand esti indragostit, lumea din jur nu mai conteaza, inima invinge orice ratiune, si te dai dragostei fara nici o rezerva... baiatul ala calculat si rece se va indragosti intr-o zi si  va intelege logica mea absurda. doar atunci va intelege cu adevarat. imi spunea ca a invatat un lucru de cand a fost cu mine ca "nu exista iubirea". ah, dragul meu, cat te inseli ! cat ai putut sa ma ranesti cu alea trei cuvinte... poate ca nu ti-ai dat seama, dar m-ai calcat in picioare, mi-ai distrus si acea mica speranta ca ma va mai putea iubi cineva. sunt atat de greu de iubit ?




ps:e ciudat cum scriind de el, in randurile mele nu se citeste tristete, aproape deloc, in comparatie cu dragostea mea pierduta. 


inima mea bate incet, incet.a ajuns sa cerseasca iubirea, apreciere sau putina caldura pe oriunde se duce. pe strada, chiar si-n tramvaie, oriunde ! asteapta un zambet colorat si-o imbratisare sincera.
 nu mai am sens aici. 
nu-mi mai ramane nimic de facut, si tacerea asta dintre noi ma sufoca. la propriu. ma tem ca n-ai fost decat un vis indeplinit. si atat.
ati disparut amandoi, brusc si irevocabil.
`sari tu, sar si eu.` remember ?"


A.

*persoanele din viata ta care au plecat, inseamna ca a trebuit sa plece, nu ca nu te-au iubit. doar ca drumul lor
e altul acum... si ca treaba lor s-a terminat aici.

just read

si tot ce vreau acum e sa stau pe-un acoperis de bloc, singura, c-o cutie de pepsi in mana, si-un pachet de dunhill albastru. sa stau o noapte intreaga, fara ganduri, fara sentimente, fara amintiri aiurea, doar eu si cu mine.
poate c-am vrut prea mult sa fiu fericita. poate c-am aspirat atat de mult la o iubire, incat am ramas singura,  cu zambetul meu tamp, si cuvintele alea de om mare,  pe care niciodata nu le-am inteles.


si nu ma mai recunosc.  simt ca nimeni nu ma aude si ca strig, strig cat pot de tare, dar nimeni nu vede. si poate ca sunt patetica, singura si lasa. am obosit, si cuvintele sunt deja alterate.
mi-e frica sa n-ajung ca zombii aia din tramvaie, fara vise,  batrani si posaci, mi-e frica ca acel foc launtric se va stinge...













m-au dezamagit multe persoane, dar nu le condamn. poate ca si eu la randu-mi am dezamagit.
uneori simt nevoia sa ma intorc in trecut si sa simt acele persoane care mi-au fost atat de dragi, si care-au devenit cu timpul doar niste chipuri cunoscute, in marea lume, si atat.
uneori mi se face dor de copilul ala vesel si prostut, cu ras zgomotos si geaca rupta la umarul drept. nici acum nu stie sa asorteze hainele, si acum e un copil prost, dar parca s-a secatuit de veselia aia...


*...ochii ei tristi priveau in jur cu-n aer ironic, indiferent. fuma din tigare nervos, tremurand, incercand sa nu arate dezastrul din interiorul ei, ce tocmai se isca.  sorbi din ceasca cu cafea  fierbinte si-i veni in minte o intamplate indepartata de cand era copil. era o zi cu soare orbitor, cu zambete multe colorate, cu leagane si baloane, si bratele mamei ei.  ofta adanc si zambi de decor. in varful buzelor ei arse se intrevedea un gol, un gol pe care doar oamenii cu o anumita experienta de viata, spirituala, il puteau ghici. 
nu se uita nici o clipa in ochii lui. 
"` ti-am frant inima.
`nu ai cum.
`..o inima franta nu mai poate fi franta...
se uita c-o expresie obosita la el, si schita un ranjet ironic.
" daca pleci, s-a terminat. de tot." isi spuse inimii ei ce abia mai batea.


tanarul se ridica incet de la masa, isi lua doua tigari si pleca. 
 " s-a terminat. " isi spuse fata, si incerca sa-si tina lacrimile-n ochi. nu-l privi din urma, si ramase asa, privind in gol, printre fumul de tigare. incerca sa fuga de gandurile ei, incerca sa fuga de ce i se intampla. studie localul, oamenii, rasetele lor prea zgomotoase, ceasca, masa, pachetul de tigari.  tresari. scrumul de tigare ii cazu pe picioare, si se scutura. deodata se trezi la realitate. era la o masa, undeva, intr-o cafenea, singura, c-o ceasca de cafea in fata, pierduta. parasita. franta. privea fatza alba de masa cum se clatina, miscata de tremurul corpului ei. nu reusi sa-si potoleasca lacrimile.
inchise ochii si stranse tare din pumn. avut impresia ca masa ei a luat foc, si pleca speriata, fugind. 



si nu te condamn. 
.cine are nevoie de o inima ca a mea ?
la naiba, nu stiu de ce mi se intampla, dar stiu c-am obosit. poate ca as fi luptat, poate ca m-as fi putut salva daca imi aratai ca-ti pasa, un cuvant, doua... orice. dar ai plecat si m-ai lasat acolo cu cutiuta mea ticaitoare ce abia mai bate, m-ai lasat printre oamenii aia hidosi din local, printre fum si lacrimi. 
poate ca pentru o clipa am sperat ca te vei intoarce si c-ai sa-mi dai o imbratisare mare. la dracu. dar toti oamenii care intrau pe usa erau doar straini.  si afara se intunecase cand am plecat. singura. zdrobita. obosita. umilita. 






nu mai pot. si acum stiu ca o inima se poate frange si a doua oara.  simt ca nu mai am putere, incerc sa-mi gasesc sursa aceea din mine care sa ma tine pe picioare, dar nu reusesc. sunt secatuita de orice putere. la ce mai pot spera ? nu mai am puterea sa vreau. 
inima  mea bate incet, mult prea incet...