a doua oara impactul nu mai este la fel de mare. se amplifica un pic mai mult durerea. socul nu mai exista, iar lacrimile sunt deja uscate, aproape consumate. nu ramane decat un gol, o inima ce abia mai bate, o durere in cosul pieptului si o senzatie de oboseala stupida.
*things change and friends leave and life doesn't stop for anybody.
am ajuns sa descriu durerea. randurile mele toate sunt triste. dar stiu ca fericirea celorlalti nu intereseaza pe nimeni. ci tristetea, melancolia, disperarea... despre fericire as putea sa scriu vreo trei randuri.
pot fi absolut normala. ma pierd in cotidian, zambesc si rad pe bune, dar intr-un singur moment clachez. si cad in cea mai trista nostalgie. sunt discordanta.
nu mai iubesc pe nimeni. nu stiu daca acest lucru ar trebui sa ma intristeze sau din contra. tot ce simt acum sunt doar urmarile neglijentei mele, neputintei de a merge mai departe. n-am vrut sa ma ridic, si uite cum am ajuns astazi: buna de nimic, incapabila de iubire, obosita, trista si rece.
*“Pot susţine că incendiul iubirii nu va atinge stânca mea, şi, chiar dacă ar atinge-o, tot degeaba: piatra nu ia foc!”
o fata tanara, palida, c-un par intunecat si buze rosii, sangerii. are ochii tristi. totusi zambeste insufletit, nostalgic, duios. ochii ei sclipesc ciudat, in lumina difuza a incaperii. se uita parca departe, dincolo de noi, cu rasuflarea greoaie, are mainile delicate si albe. foarte albe, de-o feminitate stranie. isi aprinde o tigare, si inchide ochii pentru o clipa. chipul ei de copil pare obosit, extenuat, doborat. nu-mi dau seama daca cu adevarat e asa, poate e doar inchipuirea mea sau poate joaca teatru. un mister nedeslusit ma atrage irevocabil spre aceasta femeie. sau fata. ciudat, dar nu-mi pot da seama varsta acesteia. pare extrem de tanara, dar in acelasi timp batrana.
fumeaza linistit, serioasa, mandra, fara sa se uite o clipa la oamenii din local. ca si cum e singura.
incepe o serenada de schubert. fiinta ei toata pare sa trasara nelinistita. ceva s-a schimbat in aceasta, dar nu-mi pot da seama ce. e la fel de trista, dar parca e secatuita dintr-o data de insufletire, de viata, de orice speranta.. lasa un bacisis si pleaca grabit. raspandeste in urma ei un parfum imbietor de iasomie si un fel de nostalgie al iubirilor pierdute.
pe masa o scrisoare. o deschid:
"Sunt precum frunzele din parc cazute si purtate de vant pe cine stie unde. sunt atat de mica incat m-as putea pierde in picaturile de ploaie, si-n vantul caldut ale unei dupa-amieze
de primavara. am luat hotararea sa plec. undeva, departe, in lumea larga, departe de mine si de povestea mea, departe de tine, de el, d
mi-e si cald, mi-e si frig, precum un octombrie insorit.
am sperat pentru o clipa ca timpul ma va vindeca, dar toata fiinta mea s-a intors impotriva-mi si n-a vrut in ruptul capului sa ma tratez. a insistat cu indarjire sa ma prabusesc total, iremediabil. sa ma pierd precum frunzele toamnei.
o data, de mult, imi par doua vieti de atunci, auzind sau citind astfel de "prabusiri amoroase", zambeam sceptic. mi se pareau clisee si atat.
abia azi am realizat c-am avut dragostea, ca te-am iubit. ai fost primul om pe care l-am iubit, suflete, iar lucrurile astea nu se uita intr-o viata. nu te mai iubesc, desigur. nu stiu de cand, poate din clipa cand mi-ai dat drumul la mana, si ai devenit doar un dor. sau poate cu trecerea timpului, atunci cand mi-ai intors spatele, si m-ai dezamagit. ce mai conteaza ?
as minti sa spun ca te mai iubesc, ca mai sufar de dorul tau, dar cum oare sa mai traiesc cu golul asta ce-mi macina fiecare particica din mine ? si cu amintirea dragostei, iubirii aleia adevarate, care a murit. spune-mi tu cum. nu mai pot sa-mi daruiesc inima nimanui. tot ce vad in viitor este doar o femeie batrana, inconjurata de pisici, obosita si rece, c-o inima ce nu mai bate demult pentru dragoste.
azi, intamplator, am dat peste o poza cu noi doi. la dracu.. erau doua zambete de copii colorate, cu adevarat fericiri, cu sclipire in ochi. cat as vrea sa mai vad sclipirea aia ! ochii mei acum sunt stinsi . mult prea stinsi. am pus poza la loc in sertar, simtind un sentiment de pace, de protectie. si-am stiut atunci ca intr-o parte din mine mereu vei fi.
sa nu-ti fie teama de iubire. atunci, atunci cand vei simti ca vrei sa fugi, cand nu-ti vei recunoaste dragostea ce tocmai te acapareaza, inseamna ca iubesti.
poate c-am ranit persoane dragi, tocmai din teama de a-mi mai deschide inima. uneori mi-e dor si de el... e ciudata neputinta mea de a ma deschide fata de el. nu l-am iubit niciodata, dar ma simteam fericirea in bratele lui, si uneori in siguranta. era refugiul meu. de fiecare data cand ma intristam amintindu-mi de tine, imi cufundam repede capul in umarul lui cu parfum de fericire, si stateam asa... fara sa respir, minute intregi, auzindu-i cutiuta ticaitoare, ce batea atat de repede ! in comparatie cu a mea. e doar un biet copil, novice, ce n-a stiut niciodata sa ma iubeasca. dar are o privire fascinanta, serioasa si greu de patruns. a fost o pasiune si atat. inca imi e dor de el, tre' sa recunosc, desi nu sufar de rau de el. ci doar de orgoliu. si totusi.. mi-e dor sa ma priveasca cum nu mai el stia, printre fumul de tigare, cu un aer arogant, serios si neclintit, cu ochii stralucind. niciodata nu-si schimba expresia fetii. fericit, trist, exasperat, mereu la fel. nu arata deloc ce simte, si poate ca asta m-a terminat. sunt mult prea egoista ca sa stau langa un asa om.
eu mereu calda, el atat de rece ! eu cu inima abia batand, el cu inima agitata. eu razand, el zambind cuminte. amandoi tacuti.
as fi vrut sa fiu eu aceea care sa-l faca fericit, dar nu s-a putut. as fi vrut sa ma iubeasca cu adevarat, si sa simta si sa inteleaga ca atunci cand esti indragostit, lumea din jur nu mai conteaza, inima invinge orice ratiune, si te dai dragostei fara nici o rezerva... baiatul ala calculat si rece se va indragosti intr-o zi si va intelege logica mea absurda. doar atunci va intelege cu adevarat. imi spunea ca a invatat un lucru de cand a fost cu mine ca "nu exista iubirea". ah, dragul meu, cat te inseli ! cat ai putut sa ma ranesti cu alea trei cuvinte... poate ca nu ti-ai dat seama, dar m-ai calcat in picioare, mi-ai distrus si acea mica speranta ca ma va mai putea iubi cineva. sunt atat de greu de iubit ?
ps:e ciudat cum scriind de el, in randurile mele nu se citeste tristete, aproape deloc, in comparatie cu dragostea mea pierduta.
inima mea bate incet, incet.a ajuns sa cerseasca iubirea, apreciere sau putina caldura pe oriunde se duce. pe strada, chiar si-n tramvaie, oriunde ! asteapta un zambet colorat si-o imbratisare sincera.
nu mai am sens aici.
nu-mi mai ramane nimic de facut, si tacerea asta dintre noi ma sufoca. la propriu. ma tem ca n-ai fost decat un vis indeplinit. si atat.
ati disparut amandoi, brusc si irevocabil.
`sari tu, sar si eu.` remember ?"
A.
*persoanele din viata ta care au plecat, inseamna ca a trebuit sa plece, nu ca nu te-au iubit. doar ca drumul lor
e altul acum... si ca treaba lor s-a terminat aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu