`shit, just got real.

nu mai pot sa-mi astern gandurile aici. nu pot sa descriu ce sentimente ma napadesc. oricat as incerca sa descriu ce mi se intampla, e in zadar. simt ca-mi fug cuvintele, am atatea idei si se pierd toate doar cand incerc sa astern una. e o intreaga valmaseala, iar durerile de cap nu inceteaza.
 nu pot nici macar un pic, doar un pic ! sa descriu cu exactitate ce e in cutiuta mea goala, stricata, prafuita, ce ar trebui sa se numeasca inima. cand eram mica mi-o imaginam rosie, de-un rosu aprins, perfecta. si-o desenam pe hartie. cand am crescut mare am aflat ca-i doar un organ, plin de sange.







*si azi a crezut pentru o clipa ca-i primavara. soarele ii mangaia parul si aerul proaspat o trezi la viata. se uita la el printre fumul de tigare, la fel de pierduta, cu acelasi ranjet stupid in coltul gurii, cu acelasi oftat apasat si aer de invingatoare. se uita la el ca si cand ar fi fost ultimul ceas, ultima sorbire... de parca ar fi vrut sa-l cuprinda cu totul, intreaga lui fiinta, sa-i ramana adanc intiparita imagina lui.  ar fi vrut sa-i sara in brate, sa-l sarute, sa faca ceva. orice. se sufoca si stingea in fata lui. erau amandoi fata in fata, dar intre ei era un zid prea mare, mult prea mare, ce-i despartea. oricat ar fi vrut sa faca ceva,  tacerea si privirea lui nu spuneau nimic. era pierduta, mult prea pierduta.. iar zidul era de netrecut. 












.
la dracu. s-au dus toate incet incet, pe nesimtite, poate ca m-am dus si eu ?!, si-am ramas blocata. blocata aici, in lumea mea stupida, in care-mi plang de mila. e mai usor asa. mi-am zis de atatea ori ca maine voi fi alta, ca maine va fi altfel, ca de maine n-am sa ma mai complac in tot cacatul asta, ca de maine am sa ma ridic pe picioare si-am sa dau piept cu viata.  ca de maine ma regasesc si tot felul de stupizenii si clisee din astea. viata nu e asa. ar fi usor...  am lasat totul in voia timpului, dar cine a spus ca timpul le rezolva pe toate, s-a inselat. uite ca se intampla sa nu fie asa. uneori timpul e inselator, iti da impresia ca te vindeca, si te trezesti ca n-ai uitat nimic, si golul din stomac te face sa te simti pierdut.
sunt momente cand am nevoie de-o imbratisare sincera, da' sincera ! si de-un zambet colorat. am nevoie de-o seara cu fetele, sa mancam pizza si sa dansam pe birou, tipand cat putem de tare, razand, fredonand versurile alea de broken hearts, facandu-ne  praf si sa-i dam dracu definitiv. 
hăă ! stiu.. ar fi usor. dar a doua zi...a doua zi ? vom reveni la acelasi cacat. 




am crezut ca el e colacul meu de salvare, arhicunoscuta fraza,  nadejdea mea, si mi-am pus toata speranta intr-un necunoscut. de ce ? oamenii raniti, stupid, simt nevoia sa fuga in bratele oricui, chiar ale unui strain. da.. pentru ca e mai simplu asa.. o persoana care nu te cunoaste nu te poate critica atat de mult, nu stie aproape nimic despre viata ta, ai incepe o viata noua, si crezi tu, n-ar putea sa te raneasca.  cel putin nu mult.
pe bune ?






...


as manca o inghetata dasta, da' ma doare gatu'.








`si acum chiar ma simt singura. la propriu. nu ma vede nimeni, as putea sa urlu si ei sa nu se intoarca o clipa, macar o clipa ! sa vada ce-i cu fata asta nebuna de ţipa.as putea sa fug chiar acum undeva, departe. mereu mi-a placut ideea de "lumea larga". 
sa ma pierd de toti. sa pot sa fiu eu insami, sa iau o pauza, sa ma regasesc, sa renasc sau sa ma pierd, de tot.








sunt o mie de ganduri, o mie de sentimente si stari intortochiate si contradictorii. sunt o mie de imagini si scenarii, o mie de clipe asteptand, nu stiu ce ?, o mie de amintiri si-o mie de lacrimi, o mie de regrete, o mie de vise, o mie de planuri... sunt o mie, si totusi un singur dor.


si la dracu. inca o data la dracu ! imi calc orgoliul in picioare, si nu e tocmai placut. se zice ca in iubire apare orgoliul... atunci, cel mai mult, orgoliul isi spune cuvantul. atunci ? nu-i iubire, love. nu-i iubire. e doar o pasiune coplesitoare, imbatatoare, naucitoare. m-am saturat de aceeasi imagine stupida, in care vin la tine, cu pretextul ca vreau o tigare.
sunt jalnica. si nu mai e nimic de spus.


am uneori vise cu noi doi. noi doi pe mansarda casei noastre albe, privind marea, ascultand pescarusii, bandu-ne cafeaua cu lapte, cu dragostea pe buze, cu briza sarata in par.
ar fi placut, nu ?
ma trezesc. ah, sunt un copil prostut.


si azi mi-e dor de mare. 


si de vara.






am o pofta nebuna sa-mi pun sandalele roz in picioare, si rochitele mele cu miros de vara. 
si sa stau pana noaptea tarziu afara... caci nu-i asa ? e vara.
o sa fac o pauza din scris. scrisul nu ma mai lasa sa traiesc.