ma doare capul ingrozitor si totul se invarte cu mine. sunt intr-o stare de moleseala cumplita, simt cum si cea mai mica energie din mine se scurge incet incet, raman fara vlaga, fara suflare, fara cea mai mica putere, vointa. tot ce vreau acum e sa dorm. sa dorm mult, dar mult ! simt ca sunt secatuita.. de tot. paharul cu vin acum e gol, la fel ca mine. poate ca suna ca un cliseu, dar nu mai simt nimic.
sau poate ca simt ? ! nici asta nu mai stiu, sau poate nu mai vreau sa stiu, sa ma gandesc. sunt doar eu si cu mine, cu-n pahar gol in fata, ranjind ironic acestei zile mediocre, fara niciun gust, culoare, stralucire.
si la dracu. azi am avut o zi perfect normala. a fost una dintre acele zile fara nimic special, banala, seaca, linistitoare, prafuita. pentru un moment am crezut ca totul o sa fie bine, ca mi-am gasit acel echilibru, acea sursa din mine care sa ma tina pe picioare, pentru un moment puteam sa jur ca sunt bine, aproape ca uitasem de lacrimi si prostii dastea. indragostitii si inimioarele din jurul meu nu m-au afectat deloc spre surprinderea mea, ba chiar imi provocau un fel de voluptate stranie. pana la un punct cand am clacat. orice lucru, intamplare sau vorba ma poate dobori la loc subit, irevocabil. si ma trezesc din nou plangand prin tramvaie, fara sa-mi dau seama de ce, de ce plang ? cu adevarat..
trebuie sa recunosc ca in ciuda inimii asteia ce abia mai bate, in ciuda inertiei in care am intrat si indiferentei naucitoare, in ciuda tuturor, mi s-a facut dor. mi s-a facut un pic, doar un pic.. de dor. e stupid, love, e stupid, nu-i asa ? caci stiu ca azi cu lacrimile uscate pe obraji, cu nasul in servetel, mi-am spus ca nu mai pot, ca nu mai vreau, ca nu mai merge asa, ca e timpul sa spun stop. mi-am promis cu indarjire sa nu mi te scot din suflet, sa te port cu mine mereu, si sa fiu fericita stiindu-te fericit. sa te caut mereu in amintiri sau pe strada, cu zambetul trist si resemnat pe chip, prefacandu-ma ca mi-e bine. poate c-o particica din mine a sperat ca te vei intoarce intr-o zi, ca inima mea te va chema, ca e imposibil ca o astfel de iubire sa moara asa... ca povestea noastra continua in ciuda timpului si a drumurilor noastre, in ciuda tuturor, ea nu va muri niciodata. m-am inselat, love, m-am inselat pe bune. lacrimile mele nu mi te vor aduce niciodata inapoi.
am crezut ca pot sa traiesc si asa, cu tine mereu aici. dar nu, nu se poate asa. n-am inteles niciodata ca n-ai fost o simpla amintire, mi-am dat seama prea tarziu ca esti o parte din mine, o parte ce nu ma lasa sa respir, un dor mult prea naucitor, un dor ce-l vad in fiecare ochi ce am impresia ca-i iubesc, in fiecare zambet, in fiecare soapta. nu am cuvinte sa exprim ce esti, au trecut luni bune de cand nu ti-am mai simtit imbratisarea, dar te-am avut mereu aici, in fiecare lucru sau vorba spusa era un pic din tine, inconstient sau nu. si e deja prea mult, si nu mai am surse din mine care sa ma tina pe picioare. imi pare rau.
si stiu. nu mai suntem aceiasi. viata ne-a schimbat pe nesimtite, nici tu nu mai esti copilul ala simplu cu hanoracul bleu si par ciufulit, nici eu nu mai sunt copila aia nebunatica si impiedicata.
dar azi lasa-ma sa-mi fie dor macar un pic.
A.
*statea la o masa cu tigara in mana si ochii atintiti pe cine stie ce om din cafenea. erau indragostiti, sute, mii de indragostiti, cu dragostea pe buze, cu ochi sclipiciosi, prea fericiti, prea zambitori, prea galagiosi. cadouri, si-un trandafir rosu pe masa. parfum de fericire, ochii lor de indragostiti. muzica in surdina. o melodie lenta, trista, coplesitoare. privirea ei pierduta, fumul de tigare, zambetul tamp.
si totusi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu