letter

        

                                                    Scrisoare                        

                                                                                    19 septembrie '10

Treceam adesea pe langa casa ta. in coltul tau stateam ore in sir, pierduta, sfasiata, umilita. asteptand... nu stiam ce astept, poate o clipa care sa schimbe totul, acel moment magic al zilei, pe care toti dintre noi il avem. momentul meu magic, acea licarire, vapaie, speranta. trecatorii treceau nepasatori pe langa trupul meu amortit, in acele zile cenusii de toamna. ma chirceam mica pe asfaltul rece si nu mai simteam durere. lacrimile imi erau uscate pe obrajii mei arsi, iar buzele crapate abia le mai miscam.  nu-mi mai simteam trupul... as fi vrut sa urlu, sa urlu pana la epuizare, pana n-as mai fi putut, pana m-as fi prabusit. sa urlu si sa ma prefac 
in picaturile marunte de ploaie. sa ma gasesti fara suflare.
Am inchis ochii si pentru o clipa am simtit cum toata durerea dispare, cum aud muzica, cum se face lumina. mi-ai aparut tu cu ochii tai cuminti, copil, cu ochii tai cuminti si blanzi... cu cerculete, cu zambetul ala atat de drag. atat de familar, atat de al meu ! imi intindeai bratele si ti-am sarit la piept, ca si cum as fi vrut sa ma conving ca esti real, ca nu e doar un vis. Si te-am simtit pentru prima oara dupa atata timp ! ti-am simtit caldura, bataile inimii, atat de adorate, ce o data bateau pentru mine.. si-am simtit parfumul ala atat de al tau, atat de personal, atat de unic, atat de coplesitor, atat de imbatator... am simtit ca ma pierd, ca pot sa mor, ca nu-mi mai trebuie nimic, ca pot sa ma duc linistita, si atat de impacata... te-am strans atat de tare, oh, atat de tare, gata sa te sufoc, incat am deschis ochii, si cruda, nemiloasa realitate m-a pocnit drept in fata, neiertatoare.


Suflete, cat as fi vrut sa te vad in privirile trecatorilor, in mersul lor grabit, in zambetele colorate de la colturi de strada, in iubitii ce au trecut si ei prin viata mea, nepasatori. cat as fi vrut sa ma trezesc intr-o dimineata cu soare, si sa-mi spun ca totul a fost un cosmar, doar un cosmar stupid din care m-am trezit. cat as fi vrut sa nu te mai caut pe fiecare strada, in fiecare vers sau carte citita, in fiecare iubire pierduta. cat as fi vrut sa fug de ochii tai, cat as fi vrut sa-i uit.
Dar viata nu e asa... viata e altfel. au trecut ani si eu ma aflu tot in acelasi loc, neclintita, in acelasi colt al tau de strada, cersind iubirea mea pierduta. asteptand la nu stiu ce... ce nu va veni niciodata.


Intr-o zi, love, cand n-ai sa mai treci grabit si orb pe la coltul tau de strada, ai sa vezi o mica fata, ce sta acolo de atata timp... cu mainile intinse si privirea aplecata, cu ochii tristi, cu zambet neinsufletit. asteptand sa-i arunci o privire si sa-i dai mult dorita imbratisare.
                                                                                                 Aimée.