Ma tem ca focul ala launtric s-a stins. ma simt ca un robotel ce face lucrurile pentru ca trebuie facute. dorm, mananc, ma duc la scoala, citesc, zambesc, ma prefac. sunt mai seaca ca niciodata. e o cale de mijloc, nici fericita nici trista. ce poate fi mai trist de atat ? ce poate fi mai groaznic decat sa fi gol. gri. prafuit. ruginit. aruncat ?
azi vreau doar sa plec de acasa. sa ma trezesc la un bar, departe de orasul asta monoton, departe de oamenii prea zgomotosi si amintirile astea prea vechi. si sa beau sa beau pana imi pierd mintile. sa-i zambesc barmanului cu zambetul meu perfect inselator. si sa uit.
sa ma pierd in vietile oamenilor din local, sa le analizez dintr-un colt la o masa, sa rad ironic, sa fiu un simplu spectator.
si am nevoie de-o doza de cola.
.si de cacaturi dastea. azi vreau sa le dau dracu de doruri si povesti amoroase. azi vreau sa-mi fac timp pentru mine. doar pentru mine...
m-am plictisit ingrozitor sa scriu la nesfarsit despre golul meu, despre ce nu ma lasa sa traiesc cu adevarat, despre acel dor, de mult plecat. sunt mai obosita ca oricand. nu mai vreau.
si azi mi-e prea dor de vara. de diminetile tarzii, insorite de vara. de rochitele mele ce-s aruncate acum pe-un raft de dulap, asteptand parca sa le port. si de melodiile din vara. si mi-e prea dor sa umblu desculta in serile racoroase, cantand, dansand, cu fericirea pe buze, cu prietenii de mana. mi-e dor si de nenea de la sucuri cu gheata care m-a intrebat daca sunt indragostita. si de teiul meu martor la toate framantarile mele. si de oamenii amabili cu soarele pe chip. acum sunt parca stinsi. teleghidati. plictisiti.
si mi-e dor de marea mea. imi vine si iau trenul si sa fug chiar acum la ea. vreau sa stau o noapte pe plaja, cu toti prietenii mei, cu niste sticle de bere si-un pachet de dunhill albastru. sa ma intind pe nisipul rece si sa ma uit la necuprinsul de deasupra mea. sa ascult marea, si sa devin mica mica, si fara nici un alt gand. atat imi trebuie. fara iubiri sau prostii dinastea.
de azi dau doi bani pe ce zic ceilalti. mereu m-a interesat parerea oamenilor din jurul meu, oricat de neimportanti ar fi fost pentru mine. mereu m-a atins cumva, mereu m-a oprit prosteste. chiar daca nu o aratam, undeva in mine se stingea ceva de fiecare data cand o gura rea arunca cu noroi in mine.
*cineva spunea ca e in regula sa-ti pese de ce zic ceilalti. dar mai important e ce crezi tu.
sunt intr-o stare de moleseala totala. astept un lucru, un zambet, un cuvant, o imbratisare, o intamplare.. orice, care sa ma trezeasca din starea asta de inertie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu