dor

ce mai faci, dor?

îţi vine să crezi că aimee a ta nu te-a putut uita niciodată?

sunt sigură că n-aveai de unde să ştii că nebuna aia care te făcea mereu să plângi, te va iubi mereu.. te va purta mereu cu ea, oriunde ar duce-o drumurile vieţii.

e primăvară iar. şi plouă. plouă parcă de două vieţi. mâine e 19 aprilie. se fac patru ani de când te-ai desprins din braţele mele. de când mi-ai dat drumul la mână şi m-ai lăsat să mă pierd, rătăcită, în lumea asta mare şi rece. 

învaţă-mă să te uit, că nu mai ştiu cum. învaţă-mă să trăiesc şi fără tine. să mă împac cu trecutul. cu lacrimi în ochi îţi scriu, am obosit. am obosit să te caut prin toate locurile din lume, în toate iubirile ce le-am avut, în toate chipurile de pe stradă, în toate poveştile auzite. am obosit să fug de tine, de amintirea ta. când se va termina totul? când voi închide ochii şi nu te voi mai vedea? când voi înceta să plâng fără să mă mai gândesc la tine? când voi putea să mă uit în ochii mei, în oglindă, şi să nu te mai văd pe tine? când voi putea să zâmbesc fără acea umbră de tristeţe, pe care tu ai lăsat-o?

mi-ai pătruns atât de adânc în suflet, în viaţă, încât mă tem că eşti parte integrală din mine, că orice aş face, oricât m-aş lupta să scap de amintirea ta, nu voi reuşi niciodată.

unde eşti, dor? m-am rătăcit de când m-ai lăsat. m-am pierdut pe drum. nu mai pot să găsesc fericirea. liniştea. nu mă mai pot găsi pe mine. eşti doar un străin acum, un chip şters din mulţime. tu nu mai exişti.. decât undeva, într-un colţ ascuns din inima mea, unde vei dăinui mereu, până la ultima mea suflare.