orice om are o poveste

orice om are o poveste. în spatele măştii pe care o poartă zilnic, se ascund vise neîmplinite, dureri mute, regrete, renunţări, temeri şi numeroase poveri pe care le duce în tăcere. în spatele oricărui zâmbet se ascund tristeţi şi speranţe deşarte. în spatele fiecărui chip pe care-l zăreşti pe stradă se ascund poveşti, drame, deziluzii.

nu judeca un om care se poartă urât, ci încearcă să înţelegi ce lucruri l-au determinat să fie aşa. nu judeca oamenii decăzuţi, la pământ, răi căci ei s-au  pierdut uşor uşor din cauza anumitor circumstanţe ale vieţii. 

...am încercat mereu să văd frumosul şi bunătatea din oameni chiar şi atunci când nu existau. mi-am deschis sufletul şi mi-am împărtăşit secretele unor oameni care nu meritau, care m-au îmbrâncit şi mi-au întors spatele cu prima ocazie, deşi declarau că mă iubesc. m-am încăpăţânat să nu uit nimic şi să rămân în locuri în care nu mai aveam niciun un rost, în locuri goale şi străine în care nu mai eram binevenită. am zăbovit mult timp în faţa unor uşi de mult închise, aşteptând.. nimic. m-am legat mereu de oameni, crezând că trăiesc prin ei. 
am crezut mereu în cuvinte fumoase şi promisiuni goale, am făcut mereu primul pas spre împăcare, mi-am călcat pe orgoliu, pe mine, pe orice ca să nu-i pierd. n-am să înţeleg niciodată naivitatea şi puerilitatea cu care am văzut mereu viaţa, oamenii, chit că aveam 10, 15, 20 de ani. probabil nu voi învăţa niciodată din greşeli.

şi am ajuns singură, singură. singură.. dar poate că e mai bine aşa.
e primul an în care nu mai simt primăvara. mi-e dor de mirosul de tei şi de ploaie de vară şi s-o am în suflet.