real love is total. it's like life or death

e târziu. şi viaţa trece prea repede ca să te mulţumeşti doar cu vise. e târziu şi-am obosit să iubesc singură.

mi-e dor de tine. mi-e atât de dor de tine încât mă doare fizic. mă doare tot corpul. mă doare şi nu pot face nimic. e 4:36 dimineaţa. m-am dus la geam şi-am respirat aerul puternic de mai. mirosea a tei şi-a liliac şi-a speranţă. erau stele reci pe cer şi linişte. prea linişte.. pentru prima oară după atâta timp, am simţit.. clipa mea magică. am lăsat tot zidul ce l-am construit până acum să se dărâme. şi-am trăit. fără raţiune, fără temeri, fără orgoliu, fără luciditate.

.. te-am simţit. şi-aveam lacrimi în ochi.. după atâta timp.

vreau să fug la tine. să mă ţii în braţe şi să nu-mi mai dai drumul niciodată. căci e acasă. căci eşti singura persoană din lume lângă care aş vrea să fiu acum. vreau să bem vin roşu şi să visăm ca doi copii. să-mi spui poveşti şi să râdem unul de altul. să-mi împărtăşeşti visele tale, dorurile tale, planurile tale. să fumăm la geam privind cum se luminează de zi, şi-apoi să ne bem cafeaua amară. să te uiţi în ochii mei goi şi să înţelegi că te-am aşteptat o viaţă.

I'm just sick of goodbyes

   
m-am săturat. sunt atât de invizibilă şi de mică încât aş putea să strig cât pot de tare şi să nu se întoarcă nimeni. să nu se oprească nimeni din drum, să se uite la mine şi să mă ridice.
 nimeni nu se gândeşte la mine, nimeni nu-mi duce dorul, nimeni nu-mi simte lipsa.. nimeni nu mă visează, nimeni nu mă aşteaptă. sunt aşa de uşor de uitat şi de lăsat.. nu sunt nici măcar pe lista lor de rezervă. 
aş putea să dispar chiar acum şi nimeni să nu observe.

pentru cine dracu m-am consumat eu atât? pentru cine am îndurat eu atâţia ani  de durere, groază, dor, alcool, ţigări, droguri, greaţă, nervi, depravare, nopţi nedormite, singurătate, regrete, pentru ca în final să ajung aici.. la capăt de drum, goală, seacă, fără viitor, fără speranţă, bolnavă, nebună, singură, pustie?





am obosit. mi-am dat seama că e prea târziu. anii pe care i-am pierdut nu mi va mai aduce nimeni niciodată înapoi. nu va mai putea nimeni să mă ridice, să mă salveze, să mă readucă la viaţă, la ce eram înainte.  e stupid şi prostesc să refuzi să continui doar pentru că iubirea ta a plecat. doamne, pentru cine şi pentru ce am refuzat eu să merg înainte? pentru cine şi pentru ce mi-am ratat eu viitorul, tinereţea, frumuseţea şi tot ce mai putea fi? îmi vine să râd isteric şi mi-e silă. da. mi-e silă de mine, de ei, de toţi după care m-am ţinut ca o nebună cerşetoare de puţină iubire. de toţi cărora le-am dat tot ce puteam din mine, tot ce aveam... până nu a mai rămas nimic. de toţi pe care i-am primit în sufletul meu, zâmbind, pe care l-au lăsat apoi pustiu şi murdar.  de toţi cărora le-am împărtăşit toate secretele mele, i-am lăsat să mă citească, să mă vadă aşa cum sunt, vulnerabilă, slabă şi naivă.

 ..ai promis că o să mă cauţi, ai promis. iar eu am zâmbit ca o copilă proastă, ştiind că mă minţi iar frumos. şi ai plecat.. şi s-a aşternut tăcerea. s-a făcut din ce în ce mai departe, mai noapte, mai frig şi mai gol. nu ţi-am cerut niciodată să nu mă uiţi.. şi m-ai uitat.

Je bois toutes les nuits même.. tous les whiskys

    
uneori e târziu. atât de târziu încât vrei doar să dormi. să nu mai ştii de nimeni, de nimic, nici măcar de tine. nu ştii cât va dura, dar te trezeşti într-o dimineaţă şi-ţi dai seama că toată viaţa ta a fost doar un vis din care abia te-ai trezit.. şi te temi că vei continua să trăieşti. apoi te culci la loc. aşa te loveşte depresia. treptat.. apoi brusc.

eşti ameţiţă şi te simţi obosită tot timpul. dacă ai putea să te dai jos din pat dimineaţa şi să-ţi creezi un nenorocit de viitor, poate totul ar bine din nou.
eşti singură.  pentru că şi tu te-ai părăsit pe tine. singurătatea te macină uşor uşor, îţi ia vitalitatea.. dizolvând totul până când nu mai rămâne  decât umbra a celei care-ai fost.

te plimbi  ca o nebună pe străzi unde te poartă picioarele. crezi că îl vei întâlni pentru că îl cauţi de atâta amar de timp. poate îl vei recunoaşte dintr-o mulţime, dintr-o altă viaţă, din vise. şi poate îţi va zâmbi ca un copil. dar eşti de piatră, pe tine n-o să te atingă nimeni niciodată. 
stai pe-o scară abandonată, în nopţi răcoroase de mai, cu o sticlă de vin şi-un pachet de ţigări. tremuri şi aştepţi o minune. dar ea nu mai vine şi te doare. eşti palidă, amorţită, rece, anesteziată de orice trăire.  te ustură ochii, te doare inima, te doare tot corpul. vrei să fugi, dar nu ştii unde. vrei să-ţi pierzi cunoştinţa, să nu mai simţi nimic, să nu mai fii. 




eşti ca o somnambulă care se plimbă în derivă dintr-un loc în altul, dintr-un pat în altul şi vrei să te trezeşti, dar eşti prea obosită. cauţi lumina de la capătul tunelului, în ochii vreunei iubiri pasagere,  dar te opreşte frica. eşti spectatoarea propriei vieţi la care asişti neputincioasă. ţipi tăcut în tine, căci oricum nu te aude nimeni. eşti o actriţă înnăscută, căci ştii cel mai bine să maschezi golul din tine sub zâmbete reci şi crize de râs. eşti patetică, bolnavă, depravată. eşti doar o glumă proastă. o greşeală. o ironie a sorţii. nici măcar alcoolul nu mai poate să-şi facă efectul, căci e prea slab. nici scrisul nu te poate salva. nici măcar o nouă poveste. 
.. şi cazi.
aştepţi ca un moment magic să te elibereze, să-ţi schimbe viaţa pentru totdeauna. dar nu mai vine. nu se întâmplă asta niciodată.
te pierzi în depresii, în nopţi albe, vicii, iubiri ratate. ai vrea să te ridici, dar te târăşti. e frig şi ceaţă şi iarna va dăinui mereu în tine. stai cu mâna întinsă pe la colţuri de stradă, aşteptând o iubire de mult pierdută.
ai ochii goi, cearcăne adânci, colţurile gurii căzute, expresia unei fiinţe  ce a încetat de mult să mai trăiască.




cauţi dragostea dintr-un capăt în altul al lumii,  în orice străin ce-ţi iese în cale şi te ridică de jos. apoi eşti abandonată şi îmbrâncită la loc.. şi ţipi tare, dar nu-ţi auzi decât ecoul.. aştepţi, aştepţi.. ca el să te găsească. să facă un pas. să-şi dea seama că el e salvarea ta. dar nimeni nu te poate salva de tine însăţi. aştepţi acel moment care să te facă să uiţi de tot ce ţi s-a întâmplat înainte, să vrei să-l îngheţi pentru totdeauna.
eşti o naivă, crezi în poveşti. eşti  tristă, singuratică, ciudată. eşti de speriat. nu te-a iubit nimeni niciodată. bărbaţii n-au plâns niciodată după tine. n-ai fost nici măcar  pe lista lor de rezervă. 
durerea e parte din tine, căci te-ai obişnuit cu ea. durerea eşti de fapt tu.

trăieşti în trecut, în vise, în aşteptări deşarte. te hrăneşti cu speranţe false, cu iluzii, cu amintiri şterse. te lupţi cu timpul şi încerci să-i memorezi chipul noapte de noapte, an de an, ca să rămână acolo pentru totdeauna. o veşnicie. dar asta te-a omorât încet, te-a stins. te-ai otrăvit singură şi acum râzi ironic când totul se prăbuşeşte.
dai cu piciorul la orice şansă. când te vede fericirea, îţi întoarce spatele scârbită, căci eşti doar o epavă ce abia mai pluteşte pe apele resemnării. o statuie îmbrăcată în negru, o umbră rătăcită prin lume, o piatră seacă. eşti doar o flacără ce abia mai pâlpâie în cenuşă, pe cale să se stingă la următoarea ploaie.

 ..s-a aşternut tăcerea în sufletul tău.

In my life we'll always go on

ştii că vei mai fi dezamăgită, cât vei mai trăi.. vei mai fi trădată, abandonată, minţită, îmbrâncită şi aruncată iar la pământ. ştii că vei mai trăi alte iluzii care îţi vor răsturna din nou lumea.

cu toate astea, zâmbeşti şi visezi, ca atunci când erai copil, la un el. un el care probabil nu există, un el din sufletul tău, din visele tale. un el care te va iubi cu adevărat, nebuneşte, necondiţionat, până la sfârşit; pentru care ai risca orice. un el care nu te va lăsa niciodată, nu va pleca niciodată, care nu-ţi va da niciodată drumul la mână. un el care te va salva. în ochii căruia te vei regăsi. în braţele căruia vei găsi drumul înapoi spre casă.. singurul loc de pe pământ care te va alina, care îţi va umple golul. toamna ta şi marea ta.. un el pentru care vei fi cea mai frumoasă. care îţi va iubi nebuniile, ironiile, distanţa, slăbiciunile, dorurile şi frământările tale. răceala fiinţei tale, şi totodată căldura.. duritatea şi naivităţile tale. felul tău ciudat de a fi. un el care îţi va vindeca toate durerile, toate iubirile moarte, care vor dispărea definitv în negura trecutului. un el pentru care s-a meritat tot ce ai îndurat până acum.

nu-i ştii încă chipul, dar îl simţi deja făcând parte din sufletul tău. simţi că-l cunoşti de-o viaţă întreagă. că inima ta a bătut dintotdeauna pentru el. îl vei aştepta şi vei continua să mergi pe drumul tău, zâmbind.. poate îţi va vedea zâmbetul.

...şi chiar de nu te va găsi niciodată, căci lumea e mare.. el va rămâne mereu aici, în aşteptările şi-n visele tale.

n-am ştiut

o altă noapte albă. e 7:51 dim, iar eu îmi beau cafeaua. 

am trăit atât de mult timp în trecut.. e sinucidere totală a sufletului. e ca şi cum eşti doar un spectator al propriei vieţi, pe lângă care treci nepăsător. trec anii pe lângă tine, trec anotimpuri, iar tu eşti blocat în loc, aşteptând lucruri care nu vor mai veni sau dacă vor veni, oricum va fi prea târziu.

cred că niciodată nu am putut să trăiesc în prezent, probabil de aceea n-am putut să fiu niciodată fericită cu adevărat, să trăiesc clipa, să-mi trăiesc viaţa. am pierdut şanse, am pierdut oameni, poveşti ce ar fi putut fi, timp.. şi m-am pierdut pe mine.

m-am uitat de atâtea ori înapoi, sperând şi aşteptând oameni care au plecat de mult, refuzând să-mi continui drumul fără ei.. oameni care probabil nici nu mai ştiu cine sunt. n-am înţeles că oamenii vin şi pleacă, că puţini vor rămâne până la sfârşit.

n-am ştiut că oamenii uită.. cu adevărat.  că mai întâi îşi văd de interesele lor.

n-am ştiut că pe drumul meu voi întâlni oameni şi multe măşti, care mă vor ridica de jos, mă vor folosi un timp pentru a-şi umple singurătatea, pentru a-şi atinge anumite scopuri, ca apoi să mă îmbrâncească la loc. n-am ştiut că unele lucruri sunt doar ficţiuni ale unui loc sau moment şi că oameni care cândva însemnau totul, azi îi poţi vedea străini. n-am ştiut că poţi aştepta ani întregi pe cineva, o viaţă, ca mai apoi să trăieşti dezamăgirea visului împlinit. n-am ştiut că poţi pierde totul într-o secundă, într-un singur moment..totul.

n-am ştiut că oamenii pot să te iubească azi şi mâine să plece de lângă tine ca şi cum nici n-ai fi existat.

n-am ştiut că e mai bine să nu te întorci, căci locuri ce o dată erau primitoare şi familiare, acum sunt străine şi goale. n-am ştiut că viaţa trece pe lângă tine şi n-o ia de la început. n-am ştiut că timpul înfrumuseţează amintirile şi că lucruri ce o dată te făceau să tresari, acum te-ar putea lăsa rece. n-am ştiut că unele lucruri se întâmpla doar o dată şi că oricât ai încerca să le trăieşti din nou, nu va mai fi niciodată la fel. n-am ştiut că viaţa îşi urmează cursul mai departe, măturând totul. n-am ştiut că timpul ia cu el sentimente şi vise şi iubiri ce păreau nemuritoare.

dar azi ştiu. azi mă ridic şi nu mă mai uit înapoi, unde ei au rămas, în negura trecutului. de azi merg înainte, orice ar fi. las totul în urmă şi-mi continui drumul. 

memories

 
  oare voi avea şi eu cândva un loc în viaţa cuiva? un loc doar al meu...

mi-e atât de dor... nu ştiu de ce, nu ştiu de cine, dar sufletului meu îi e dor. când eşti singur, ţi-e dor. aşa funcţionează lumea.

mi-e dor încă de când eram copil şi număram stelele în nopţile răcoroase de vară, gândindu-mă la un el din visele mele, pe care, poate, soarta mi-l va scoate într-o zi în cale. un el pe care simt că-l cunosc încă dinainte de a mă naşte.

poate că am fost singură atâta timp pentru că soarta are alte planuri cu mine. poate că s-a meritat să stau atâta timp într-o singurătate cumplită. poate că mă aşteaptă ceva cu adevărat mare, acea clipă magică cu care te întâlneşti de câteva ori în viaţă.

7:09

e înnorat şi stă să plouă. 

mă tem că mi-am pierdut minţile. nu mai pot să fiu normală. sunt haotică, brutală, absurdă, împrăştiată, mereu plină de nervi, fără viitor. 

sunt confuză, ţip, mă împiedic, nu mai am răbdare, beau, mă trezesc plângând din senin fără să stiu de ce, de ce sufletul meu iar plânge. nu mai ştiu să zâmbesc, râd isteric, ironic, stupid. ochii mei sunt atât de goi încât te poţi vedea prin ei. simt că mă sufoc şi că nu e nimeni care să mă salveze, să vadă, care măcar să observe.

am fost o proastă în viaţa asta. m-am distrus pentru că am simţit prea mult.

9:00

mi-e frică, dor, mi-e frică că te uit. nu pot trăi fără tine, măcar aici în sufletul meu. tu mi-ai dat mereu putere.

mi-e frică că timpul mi te ia de aici, atât de brutal. mă tem că îţi şterge imaginea uşor uşor. te-am purtat atâta timp cu mine, dar mă tem, iubitule, că nu mai pot face un pas, că ai devenit o povară ce-mi îngreunează drumul.

nu vreau să te las. lumea ar fi mai goală fără tine. fără iubirea ce ţi-o port în suflet, focul ăla lăuntric s-ar stinge definitiv. 

îmi pare rău, dar patru ani.. patru ani din viaţa unui om, e multă vreme. nu mai pot face un pas fără să mă prăbuşesc.

...când nu vreau să te uit, închid ochii. şi te văd. şi totul are sens din nou.

când mă simt singură, mă plimb prin locurile în care, într-o altă viaţă parcă, te căutam plângând. încă mai stau pe scara de bloc unde cândva, în ploaia de afară, te aşteptam absentă. încă mai simt acel gol imens din jurul meu pe care l-am simţit când mi-ai dat drumul la mână, acea lipsă inexplicabilă, senzaţie că mă prăbuşesc.
încă mai trec în toamne târzii, prin părculeţul nostru şi te aştept absurd. 

...mă tem că nu voi mai iubi pe nimeni cum te-am iubit pe tine. şi că-ţi vor păstra amintirea mereu cu mine. mă tem că doar o dată în viaţă se întâmplă...