memories

 
  oare voi avea şi eu cândva un loc în viaţa cuiva? un loc doar al meu...

mi-e atât de dor... nu ştiu de ce, nu ştiu de cine, dar sufletului meu îi e dor. când eşti singur, ţi-e dor. aşa funcţionează lumea.

mi-e dor încă de când eram copil şi număram stelele în nopţile răcoroase de vară, gândindu-mă la un el din visele mele, pe care, poate, soarta mi-l va scoate într-o zi în cale. un el pe care simt că-l cunosc încă dinainte de a mă naşte.

poate că am fost singură atâta timp pentru că soarta are alte planuri cu mine. poate că s-a meritat să stau atâta timp într-o singurătate cumplită. poate că mă aşteaptă ceva cu adevărat mare, acea clipă magică cu care te întâlneşti de câteva ori în viaţă.

7:09

e înnorat şi stă să plouă. 

mă tem că mi-am pierdut minţile. nu mai pot să fiu normală. sunt haotică, brutală, absurdă, împrăştiată, mereu plină de nervi, fără viitor. 

sunt confuză, ţip, mă împiedic, nu mai am răbdare, beau, mă trezesc plângând din senin fără să stiu de ce, de ce sufletul meu iar plânge. nu mai ştiu să zâmbesc, râd isteric, ironic, stupid. ochii mei sunt atât de goi încât te poţi vedea prin ei. simt că mă sufoc şi că nu e nimeni care să mă salveze, să vadă, care măcar să observe.

am fost o proastă în viaţa asta. m-am distrus pentru că am simţit prea mult.

9:00

mi-e frică, dor, mi-e frică că te uit. nu pot trăi fără tine, măcar aici în sufletul meu. tu mi-ai dat mereu putere.

mi-e frică că timpul mi te ia de aici, atât de brutal. mă tem că îţi şterge imaginea uşor uşor. te-am purtat atâta timp cu mine, dar mă tem, iubitule, că nu mai pot face un pas, că ai devenit o povară ce-mi îngreunează drumul.

nu vreau să te las. lumea ar fi mai goală fără tine. fără iubirea ce ţi-o port în suflet, focul ăla lăuntric s-ar stinge definitiv. 

îmi pare rău, dar patru ani.. patru ani din viaţa unui om, e multă vreme. nu mai pot face un pas fără să mă prăbuşesc.

...când nu vreau să te uit, închid ochii. şi te văd. şi totul are sens din nou.

când mă simt singură, mă plimb prin locurile în care, într-o altă viaţă parcă, te căutam plângând. încă mai stau pe scara de bloc unde cândva, în ploaia de afară, te aşteptam absentă. încă mai simt acel gol imens din jurul meu pe care l-am simţit când mi-ai dat drumul la mână, acea lipsă inexplicabilă, senzaţie că mă prăbuşesc.
încă mai trec în toamne târzii, prin părculeţul nostru şi te aştept absurd. 

...mă tem că nu voi mai iubi pe nimeni cum te-am iubit pe tine. şi că-ţi vor păstra amintirea mereu cu mine. mă tem că doar o dată în viaţă se întâmplă...