duminică, 11 mai 2014

In my life we'll always go on

Untitled



ştii că vei mai fi dezamăgită, cât vei mai trăi.. vei mai fi trădată, abandonată, minţită, îmbrâncită şi aruncată iar la pământ. ştii că vei mai trăi alte iluzii care îţi vor răsturna din nou lumea.
cu toate astea, zâmbeşti şi visezi, ca atunci când erai copil, la un el. un el care probabil nu există, un el din sufletul tău, din visele tale. un el care te va iubi cu adevărat, nebuneşte, necondiţionat, până la sfârşit; pentru care ai risca orice. un el care nu te va lăsa niciodată, nu va pleca niciodată, care nu-ţi va da niciodată drumul la mână. un el care te va salva. în ochii căruia te vei regăsi. în braţele căruia vei găsi drumul înapoi spre casă.. singurul loc de pe pământ care te va alina, care îţi va umple golul. toamna ta şi marea ta.. un el pentru care vei fi cea mai frumoasă. care îţi va iubi nebuniile, ironiile, distanţa, slăbiciunile, dorurile şi frământările tale. răceala fiinţei tale, şi totodată căldura.. duritatea şi naivităţile tale. felul tău ciudat de a fi. un el care îţi va vindeca toate durerile, toate iubirile moarte, care vor dispărea definitv în negura trecutului. un el pentru care s-a meritat tot ce ai îndurat până acum.


nu-i ştii încă chipul, dar îl simţi deja făcând parte din sufletul tău. simţi că-l cunoşti de-o viaţă întreagă. că inima ta a bătut dintotdeauna pentru el. îl vei aştepta şi vei continua să mergi pe drumul tău, zâmbind.. poate îţi va vedea zâmbetul.
...şi chiar de nu te va găsi niciodată, căci lumea e mare.. el va rămâne mereu aici, în aşteptările şi-n visele tale.


Traguei uma flor | via Tumblr


2 comentarii:

Streza Florin spunea...

E greu tare cu iubirea asta. :)

Aimée spunea...

e :P