azi m-am întors în locul în care m-am născut.
e incredibil cum locuri acum străine şi pustii, îţi trezesc atâtea amintiri din trecut.
blocul era acelaşi. aceeaşi intrare. aceeaşi alee înconjurată de pomi, aceeaşi gradină, aceiaşi tei, aceeaşi piaţă, aceeaşi linişte. doar parcul nu mai era.. nici eu nu mai eram copil.
m-am apropiat pentru o clipă de scara în care altădată, într-o altă viaţă parcă, nişte copii se jucau. am închis ochii şi-am trăit acele clipe ca şi cum ar fi fost ieri. simple fracţiuni de secundă din mintea mea înceţoşată, imagini difuze, şterse.. mi s-au derulat în faţă ca un film vechi. simple zile ce mi-au rămas pentru totdeauna în suflet. copiii cu care mă jucam pe scara blocului, leagănele din părculeţ, îngheţata la cornet, pisica neagră care venea mereu la geam şi-o numeam vrăjitoare, nopţile înstelate de pe balcon, lampadarul verde pe care îl priveam minute în şir când voiam să uit de toate, groaza mea de lift, ziua când am aflat speriată că oamenii nu trăiesc veşnic şi-am început să plâng.
viaţa era ceva necunoscut pentru mine, oamenii erau toţi buni, erau poveşti şi erau vise, iar braţele mamei îmi alungau orice teamă.
am privit apoi în sus la etajul 9. mi-am amintit că e numărul meu norocos, număr ce m-a urmărit toată viaţa.
m-am gândit atunci cum ar fi fost viaţa mea dacă n-aş fi plecat.
mi-au fost de ajuns doar câteva minute ca să retrăiesc atâţia ani.
..simt c-au trecut două vieţi de atunci, simt c-am trăit secole, iar copilăria mi se pare un vis îndepărtat, nebulos şi de mult uitat.
m-am simţit vinovată.
vinovată c-am uitat acele vremuri, am uitat de mine copil, de trăirile mai intense ca oricând şi imaginile ce mi-au rămas adânc întipărite în suflet, de primii mei paşi în lume. am uitat.. ca şi cum n-ar fi existat. ca şi cum n-ar fi fost ale mele. le caut şi nu le mai găsesc.
am plecat... şi m-am uitat străină în urma mea.
mi-am dat seama apoi că viaţa trece fără să-ţi dai seama şi n-o ia de la început, că nicio clipă nu va mai fi, că timpul mătură totul în calea lui, că lumea nu se opreşte în loc cu tine, că oamenii vin şi pleacă şi că locuri ce o dată erau acasă, erau primitoare şi familiare, acum sunt străine şi goale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu