Scrisoare către Dor,
Aimee
Aimee
O conversaţie cu mine însămi...
Dedic aceste cuvinte tuturor persoanelor care au ţinut la mine sau care nu. Dedic aceste cuvinte primei mele iubiri, primelor mele sentimente de copil, persoanelor care au plecat de mult din viaţa mea, dar a căror amintire e încă vie în inima mea.
...Dedic aceste cuvinte tuturor clipelor pe care aş fi vrut să le iau cu mine în eternitate, tuturor zâmbetelor şi bătăilor inimii mele. Le dedic clipelor magice în care am fost fericită, deznădăjduită, trădată, dezamăgită, dar cu sufletul plin.
Dedic aceste cuvinte unor suflete pe care le-am iubit şi pe care nu le voi uita niciodată pentru că ele fac parte din mine astăzi şi fără ele nu aş mai fi ceea ce sunt acum. Le dedic tuturor clipelor în care am râs, am plâns, am iubit, am urât, m-am descoperit, m-am umanizat şi-am înţeles complexitatea fiinţei umane. Misterul iubirii.. partea dominantă a dragostei eterne.. veşnicia.. imposibilul...
Le dedic oamenilor care au ales alt drum, oamenilor care au rămas lângă mine, celor care m-au iubit sau m-au rănit, celor care m-au apreciat sau m-au desconsiderat. Le dedic celor care n-au ştiut să mă înţeleagă şi celor care m-au uitat.
Le dedic oamenilor pe care şi eu la rândul meu i-am rănit, le-am greşit, i-am ignorat. Tuturor.
Le dedic copiilor, bătrânilor, oamenilor dragi şi tuturor sufletelor care mai ştiu să iubească.
...Dedic aceste cuvinte amintirilor mele, liceului- primăvara inocenţei, unor vremuri apuse demult, primilor fiori, primelor trăiri ce nu se mai repetă niciodată- le dedic pe toate, vieţii mele.
Cineva spunea că poţi iubi în trei luni cât n-au iubit alţii în trei ani.. că dragostea se măsoară în intensitate, nu în durată.
Nietzsche credea că nu intensitatea sentimentelor, ci durata lor face omul superior.
Ah, micuţo Aimee, cât l-ai iubit tu!
Ţi-am citit rândurile de acum cinci ani. Ce naivă! ce frumoasă, ce neverosimilă!
l-ai iubit şi l-ai strigat în toamne târzii până ce sufletul tău şi-a pierdut glasul şi copilăria.. şi cântecul.. şi-ai devenit una cu toamna.
Mă tem că n-am să te mai văd şi chiar de-ar fi, nu te-aş mai recunoaşte. Nu mai ştiu cine eşti.
Eşti o străină!
..Unde ai dispărut, copilă tristă?
Îţi mai aud ecoul, uneori, printre frunzele toamnei, risipindu-se.. în ploaia ce atinge asfaltul încins, în paşii trecătorilor melancolici şi grăbiţi; printre praf şi stele şi în ochii vreunui adolescent îndrăgostit.
Pierduta mea.
Uneori îţi simt lipsa.
2 septembrie 2015
..................................
De cele mai multe ori îmi găsesc refugiu în lumea mea ciudată şi împrăştiată. Mi-e silă de oameni, mi-e silă de mine şi detest tot ce ţine de ei. Mi-au rămas scrisul, ploaia şi frunzele toamnei.. ţigara şi cărţile. E stupid, ştii?
Căci mi-e cam dor de tine, dragă aimee. Mă plimb dezorientată şi-s în fiecare staţie cu ochi goi şi fixi. Du-mă acasă. Mă ustură ochii şi-am buzele arse. Uneori, mă gândesc la tine.
Erai frumoasă şi inocentă şi nimeni nu te ştia mai bine decât mine. Acum mă uit la tine şi văđ un copil obosit, rău, egoist şi mereu grăbit.
Erai a mea, dar m-ai lăsat singură. Dnde e copilul ăla împiedicat cu zâmbet ştrengar
şi râs zgomotos? care râdea când făcea o prostie, căruia nu-i era frică de nimic,
care îşi băga picioarele în tot şi pleca acasă când nu mai mergea ceva.Unde e fetiţa aia dulce şi spontană pregătită mereu pentru o nouă zi, pentru o nouă provocare, pentru o nouă şansă?
Mă uit la tine şi mi se pare că nu mai eşti decât umbra a celei care ai fost. Unde ţi-e sclipirea aia din ochii tăi căprui şi mici care niciodată nu ţi-au plăcut, dar ah, de câte ori ţi-am zis că eu îi iubesc, că tu le dai însufleţire? Ţie îţi vorbesc acum căci m-ai lăsat singură.. şi scuză-mă dacă sunt incoerentă, dacă-s cam beată, dar te-am iubit mereu, micuţo, aimee..
Tu-mi ştiai cele mai ascunse gânduri, tu m-ascultai şi râdeai încet când începeam să plâng din senin.. de nebună ce sunt, doar de farmecul momentului. Tu nu mă judecai. Tu te împrieteneai cu copiii străzii şi aruncai bilete în mare. Te îndrăgosteai subit de vreo chitară sau de un necunoscut ce-l întâlneai întâmplător şi-apoi nu-l mai vedeai, dar sufletul tau, copile, păstra mereu clipele magice. Nimeni nu te-a înţeles, dar eu da, suflete.
Tu-i ghiceai gândurile şi făceaţi pasul ştrengarului pe stradă. Tu recitai poezii în faţa oglinzii şi-adormeai la poveşti. Tu cântai în drum spre şcoală, chiar dacă erai cea mai mare afoană.
Tu preţuiai o îmbraţişare mai mult decât orice şi-o mângăiere pe frunte. Tu oftai uşor când erai acaparată de dragoste, de fericire. Ai fi putut sta în braţele lui o eternitate şi te întristai că nu-i plăcea toamna, că deschidea umbrela când începea ploaia.
Numai tu te trezeai năucă pe la 4:45 dimineaţa şi te duceai la geam să priveşti cum se luminează de zi. Şi-l deschideai apoi ca să respiri aerul.. să ţi se prelungească viaţa, că aşa auzisei tu. Prostuţo, vreau să mai fiu cu tine, alături de tine, măcar un ceas.
Tu ştiai să iubeşti oamenii oricât de scârboşi ar fi ei. Tu credeai în ei, chiar dacă te dezamăgeau şi plecau. Credeai în puterea lor şi-n magia dintre ei. Tu ştiai să iubeşti, tu cu iubirea ta ciudată... neverosimilă, pură.
Dar unde a dispărut? De ce iubeşti o perioadă o anumită persoană şi apoi te stingi şi tu? Speram ca măcar tu s-o faci până la capăt.te urăsc.
Ţie îţi plăcea ploaia şi te-mbrăcai şi fugeai afară şi te-ntorceai plouată, râzând, chiar dacă a doua zi nu te mai ridicai din pat.Nu ştiai multe despre tine, dar câte ascundea fiinţa ta toată.. atât de mică şi de fragilă.
Unde eşti scumpă aimee, iubita mea parte din mine, cu amintirea unei dragoste pierdute, mereu aceeaşi, mereu altfel? cu părul tău întunecat şi mers tărăgănat.. ce le zâmbea trecătorilor mereu pe strađă şi se oprea din când în când să-şi vađă chipul reflectat
într-o băltoacă.
Parcul e gol fără tine acum, fetiţo, şi copiii încă te aşteaptă să te mai joci cu ei ca într-o iarnă târzie... şi banca cu frunze îţi simte lipsa. Acum când nu mai eşti, te preţuiesc. Te strig în nopţi, te strig mereu şi D. s-a dus şi el. Unde sunteţi, mă?
Altădată, erai cu mine, dar acum te-ai ascuns pe undeva. Te-am iubit mereu, micuţo.
Eşti partea mea ascunsă, dar mă tem că eşti aruncată într-o cutie portocalie, pe undeva, în vreun raft, pe care s-a aşternut praful.
Căci mi-e cam dor de tine, dragă aimee. Mă plimb dezorientată şi-s în fiecare staţie cu ochi goi şi fixi. Du-mă acasă. Mă ustură ochii şi-am buzele arse. Uneori, mă gândesc la tine.
Erai frumoasă şi inocentă şi nimeni nu te ştia mai bine decât mine. Acum mă uit la tine şi văđ un copil obosit, rău, egoist şi mereu grăbit.
Erai a mea, dar m-ai lăsat singură. Dnde e copilul ăla împiedicat cu zâmbet ştrengar
şi râs zgomotos? care râdea când făcea o prostie, căruia nu-i era frică de nimic,
care îşi băga picioarele în tot şi pleca acasă când nu mai mergea ceva.Unde e fetiţa aia dulce şi spontană pregătită mereu pentru o nouă zi, pentru o nouă provocare, pentru o nouă şansă?
Mă uit la tine şi mi se pare că nu mai eşti decât umbra a celei care ai fost. Unde ţi-e sclipirea aia din ochii tăi căprui şi mici care niciodată nu ţi-au plăcut, dar ah, de câte ori ţi-am zis că eu îi iubesc, că tu le dai însufleţire? Ţie îţi vorbesc acum căci m-ai lăsat singură.. şi scuză-mă dacă sunt incoerentă, dacă-s cam beată, dar te-am iubit mereu, micuţo, aimee..
Tu-mi ştiai cele mai ascunse gânduri, tu m-ascultai şi râdeai încet când începeam să plâng din senin.. de nebună ce sunt, doar de farmecul momentului. Tu nu mă judecai. Tu te împrieteneai cu copiii străzii şi aruncai bilete în mare. Te îndrăgosteai subit de vreo chitară sau de un necunoscut ce-l întâlneai întâmplător şi-apoi nu-l mai vedeai, dar sufletul tau, copile, păstra mereu clipele magice. Nimeni nu te-a înţeles, dar eu da, suflete.
Tu-i ghiceai gândurile şi făceaţi pasul ştrengarului pe stradă. Tu recitai poezii în faţa oglinzii şi-adormeai la poveşti. Tu cântai în drum spre şcoală, chiar dacă erai cea mai mare afoană.
Tu preţuiai o îmbraţişare mai mult decât orice şi-o mângăiere pe frunte. Tu oftai uşor când erai acaparată de dragoste, de fericire. Ai fi putut sta în braţele lui o eternitate şi te întristai că nu-i plăcea toamna, că deschidea umbrela când începea ploaia.
Numai tu te trezeai năucă pe la 4:45 dimineaţa şi te duceai la geam să priveşti cum se luminează de zi. Şi-l deschideai apoi ca să respiri aerul.. să ţi se prelungească viaţa, că aşa auzisei tu. Prostuţo, vreau să mai fiu cu tine, alături de tine, măcar un ceas.
Tu ştiai să iubeşti oamenii oricât de scârboşi ar fi ei. Tu credeai în ei, chiar dacă te dezamăgeau şi plecau. Credeai în puterea lor şi-n magia dintre ei. Tu ştiai să iubeşti, tu cu iubirea ta ciudată... neverosimilă, pură.
Dar unde a dispărut? De ce iubeşti o perioadă o anumită persoană şi apoi te stingi şi tu? Speram ca măcar tu s-o faci până la capăt.
Ţie îţi plăcea ploaia şi te-mbrăcai şi fugeai afară şi te-ntorceai plouată, râzând, chiar dacă a doua zi nu te mai ridicai din pat.Nu ştiai multe despre tine, dar câte ascundea fiinţa ta toată.. atât de mică şi de fragilă.
Unde eşti scumpă aimee, iubita mea parte din mine, cu amintirea unei dragoste pierdute, mereu aceeaşi, mereu altfel? cu părul tău întunecat şi mers tărăgănat.. ce le zâmbea trecătorilor mereu pe strađă şi se oprea din când în când să-şi vađă chipul reflectat
într-o băltoacă.
Parcul e gol fără tine acum, fetiţo, şi copiii încă te aşteaptă să te mai joci cu ei ca într-o iarnă târzie... şi banca cu frunze îţi simte lipsa. Acum când nu mai eşti, te preţuiesc. Te strig în nopţi, te strig mereu şi D. s-a dus şi el. Unde sunteţi, mă?
Altădată, erai cu mine, dar acum te-ai ascuns pe undeva. Te-am iubit mereu, micuţo.
Eşti partea mea ascunsă, dar mă tem că eşti aruncată într-o cutie portocalie, pe undeva, în vreun raft, pe care s-a aşternut praful.
2011
.......................................
Partea întâi
Azi, 9 ianuarie 2010 ( o zi atât de specială pentru mine), am trăit ce simt, am renunţat să mă mulţumesc doar cu vise.
Sper să nu-l dezamăgesc.
Sper să nu mă dezamăgească.
Sper să fie totul bine.
Sper să ne dorim pe zi ce trece mai mult.
Sper să învăţ ce este o relaţie.
Sper să trăiesc.
Sper, sper, sper.. Atâtea gânduri.. Sunt fericită, îţi jur ! Şi am un nod în gât. Am emoţii şi fluturaşi în stomac.
Plutesc. Visez. Trăiesc. Iubesc.
..................................
Sper să nu-l dezamăgesc.
Sper să nu mă dezamăgească.
Sper să fie totul bine.
Sper să ne dorim pe zi ce trece mai mult.
Sper să învăţ ce este o relaţie.
Sper să trăiesc.
Sper, sper, sper.. Atâtea gânduri.. Sunt fericită, îţi jur ! Şi am un nod în gât. Am emoţii şi fluturaşi în stomac.
Plutesc. Visez. Trăiesc. Iubesc.
..................................
Pentru că au trecut cinci ani de atunci şi încă îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri, de acea seară de 9 ianuarie cu multă lume în jur şi zâmbete şi aplauze la primul sărut. Pentru că încă îmi mai amintesc aerul rece de iarnă, trezindu-mi toate simţurile şi emoţiile pe care le-am avut, ca şi cum nu mai ştiam de mine, ca într-un vis nebulos. Pentru că încă îmi amintesc că m-am ciupit ca să văd dacă e real... pentru că încă îmi amintesc cum eram îmbrăcată şi ce-am simţit în momentul acela: ameţeală, inima îmi bătea cu putere gata să-mi iasă din piept, moleşeală, un nod în gât, anticipând, speriată, că s-a întâmplat o schimbare, un miracol cu care te întâlneşti doar o dată în viaţă. Pentru că nu ştiam atunci ce va reprezenta băiatul din faţa mea cu hanoracul bleu şi gluga pusă pe cap. Nu ştiam că va fi prima mea iubire şi că după cinci ani de la acea seară, eu voi scrie despre el.
Nu ştiam că va apărea în scrierile mele, că voi crea poveşti cu el. Nu ştiam că va fi singurul băiat care mă va fi iubit.
Nu ştiam că îmi voi aminti mereu de el şi cât îmi va schimba cursul vieţii. Nu ştiam cât de importantă e acea seară... că îşi va pune amprenta definitiv pe viaţa mea, pe lumea mea.
...Sunt simple zile, care fără să ştii, îţi schimbă destinul iremediabil. E acel moment, chiar atunci... şi nici n-ai idee.
9 ianuarie 2015
........................................
Acum, nu ma mai invart in gol, ametita, fara nici un punct de sprijin.
Nu mai plutesc in deriva.
Nu mai cad in abis.
Nu ma mai pierd in neant.
Acum m-am regasit si-ti promit ca n-am sa ma mai pierd.
1 februarie 2010
......................................................
Doamne, azi l-am întristat. Cât pot fi de incapabilă de el... Cât pot fi de incoştientă şi egoistă!
Îl iubesc, îţi jur, dar tot ce ştiu să fac este să-l necăjesc.
Îmi conferă o voluptate nebună, o fericire sadică.
De ce am o plăcere să-l fac să sufere ?
Poate pentru că sunt nesigură pe mine, de aceea atac. Întotdeauna când ţi-e teamă de ceva te aperi atacând tu primul. Mi-e teamă să nu-l pierd. Proastă strategie!
Tocmai, dacă o să continui aşa, în mod sigur se va termina înainte de vreme. O voi lua pe drumul greşit la capătul căruia se află prapastia şi uite aşa îmi pun singură ştreangul de gât.
Sau poate fac asta din plictiseală sau din frica de monotonie.Vreau mereu să fie acţiune. Să ne certăm şi apoi să ne împăcăm, iubindu-ne mai mult ca la început. De două ori mai mult. Să fie agonie şi extaz.
Să fiu mereu actuală. Sa fiu mereu în mintea lui, fie că-i trist sau fericit. Dacă las monotonia să intervină atunci sunt sigură că iubirea se va scurge pe zi ce trece, lent, dar sigur, ca într-o clepsidră. Prefer să sugrum iubirea prin certuri. Asta îmi conferă siguranţa că m-a iubit, că nu s-a plictisit de mine şi că iubirea poate să reînvie oricând.
Îl iubesc, îţi jur, dar tot ce ştiu să fac este să-l necăjesc.
Îmi conferă o voluptate nebună, o fericire sadică.
De ce am o plăcere să-l fac să sufere ?
Poate pentru că sunt nesigură pe mine, de aceea atac. Întotdeauna când ţi-e teamă de ceva te aperi atacând tu primul. Mi-e teamă să nu-l pierd. Proastă strategie!
Tocmai, dacă o să continui aşa, în mod sigur se va termina înainte de vreme. O voi lua pe drumul greşit la capătul căruia se află prapastia şi uite aşa îmi pun singură ştreangul de gât.
Sau poate fac asta din plictiseală sau din frica de monotonie.Vreau mereu să fie acţiune. Să ne certăm şi apoi să ne împăcăm, iubindu-ne mai mult ca la început. De două ori mai mult. Să fie agonie şi extaz.
Să fiu mereu actuală. Sa fiu mereu în mintea lui, fie că-i trist sau fericit. Dacă las monotonia să intervină atunci sunt sigură că iubirea se va scurge pe zi ce trece, lent, dar sigur, ca într-o clepsidră. Prefer să sugrum iubirea prin certuri. Asta îmi conferă siguranţa că m-a iubit, că nu s-a plictisit de mine şi că iubirea poate să reînvie oricând.
Sunt impulsivă şi oberv că simt nevoia să-l fac gelos, să-lînvuinesc, să mă supăr prosteşte. Găsesc tot felul de motive. Oare pentru că ştiu că iubirile imposibile sau triste sunt celecare nu se sting?
Am un mod de a gândi nesănătos, infatil, periculos. Poate din cauza societăţii care ne-a învăţat să fim paranoici, speriaţi, laşi, să ne dăm pe jumătate pentru a ne păstra echilibrul, să ne jucăm cu psihicul celuilalt pentru a nu fi vulnerabili sau măcar pentru a trăi cu această iluzie. Ori poate de vină e o oarecare naivitate dobândită în urma cărţilor cu care am crescut, cu sfârşituri triste, marile tragedii, cele mai cutremurătoare opere- proiectând doar nişte fantasme în propria realitate.. sau, pur şi simplu, de vină sunt mecanismele de apărare atât de necesare pentru a putea supravieţui, de vină e doar inconştientul meu primejdios care mi-a întins mereu cele mai ciudate capcane, înăbuşindu-mi fericirea. Unii oameni se tem să fie fericiţi, fug de ea, înspăimântaţi şi singuri.
Am un mod de a gândi nesănătos, infatil, periculos. Poate din cauza societăţii care ne-a învăţat să fim paranoici, speriaţi, laşi, să ne dăm pe jumătate pentru a ne păstra echilibrul, să ne jucăm cu psihicul celuilalt pentru a nu fi vulnerabili sau măcar pentru a trăi cu această iluzie. Ori poate de vină e o oarecare naivitate dobândită în urma cărţilor cu care am crescut, cu sfârşituri triste, marile tragedii, cele mai cutremurătoare opere- proiectând doar nişte fantasme în propria realitate.. sau, pur şi simplu, de vină sunt mecanismele de apărare atât de necesare pentru a putea supravieţui, de vină e doar inconştientul meu primejdios care mi-a întins mereu cele mai ciudate capcane, înăbuşindu-mi fericirea. Unii oameni se tem să fie fericiţi, fug de ea, înspăimântaţi şi singuri.
Mi-e teamă.. Mi-e teamă de el. Mi-e teamă de mine. Mi-e teamă de sfârşit.
Cum să am încredere în el când eu n-am încredere înmine? De aici porneşte eroarea.
De ce sunt atât de străină şi de rece cu iubirea care însfârşit intră în viaţa mea?
De ce mă tem ?
Am să-l pierd şi atunci ştiu că-l voi iubi infinit mai mult. Poateşi de aceea uneori îl resping. Am nevoie de asta.
Dar mă tem că sugrum dragostea cu fiecare ceartă, că o omor tocmai din teama de a n-o pierde. Absurd, nu ?
Simt că el îmi dă totul, iar eu doar jumătate. De aceea, la cea mai mică greşeală a lui mă răzvrătesc.
Sunt egoistă. Dar asta nu înseamnă că nu-l iubesc cu toatăfiinţa mea, la fel de mult ca el sau poate chiar mai mult.
Aş vrea să fie dependent de mine. Să-i fiu ca aerul. Să-i fiu înfiecare colţişor al minţii şi al sufletului. Să-i fiuîn gânduri şi învis, în iubire, în ură, în bucurie şi-n suferinţă, în fapte şi în cuvinte.. să-i intru în sânge. Întotdeauna vie, pururea actuală.
...Atunci n-o sămai fiu geloasă.
Cum să am încredere în el când eu n-am încredere înmine? De aici porneşte eroarea.
De ce sunt atât de străină şi de rece cu iubirea care însfârşit intră în viaţa mea?
De ce mă tem ?
Am să-l pierd şi atunci ştiu că-l voi iubi infinit mai mult. Poateşi de aceea uneori îl resping. Am nevoie de asta.
Dar mă tem că sugrum dragostea cu fiecare ceartă, că o omor tocmai din teama de a n-o pierde. Absurd, nu ?
Simt că el îmi dă totul, iar eu doar jumătate. De aceea, la cea mai mică greşeală a lui mă răzvrătesc.
Sunt egoistă. Dar asta nu înseamnă că nu-l iubesc cu toatăfiinţa mea, la fel de mult ca el sau poate chiar mai mult.
Aş vrea să fie dependent de mine. Să-i fiu ca aerul. Să-i fiu înfiecare colţişor al minţii şi al sufletului. Să-i fiuîn gânduri şi învis, în iubire, în ură, în bucurie şi-n suferinţă, în fapte şi în cuvinte.. să-i intru în sânge. Întotdeauna vie, pururea actuală.
...Atunci n-o sămai fiu geloasă.
8 februarie 2010
...........................................
Te strig şi simt un frig de moarte... D. Şi sunt confuză şi obosită şi pierdută într-un labirint fără sfârşit. Şi nu pot să ies.
Ajută-mă! Prinde-mă de mână şi hai să fugim.
Iartă-mă!
Iubeşte-mă din nou! Stai lângă mine! Scapă-mă din acest labirint fără sfârşit! Doar tu o poţi face, D. Dar tu nu răspunzi, tu nici nu bagi de seamă strigătul meu şi mergi mai departe, crezând că ai înnebunit, dar nu... Sunt aici...D. Am nevoie să vii, dar tu te îndepărtezi...Mergi prea repede, iar eu nu te pot ajunge.
Ajută-mă! Prinde-mă de mână şi hai să fugim.
Iartă-mă!
Iubeşte-mă din nou! Stai lângă mine! Scapă-mă din acest labirint fără sfârşit! Doar tu o poţi face, D. Dar tu nu răspunzi, tu nici nu bagi de seamă strigătul meu şi mergi mai departe, crezând că ai înnebunit, dar nu... Sunt aici...D. Am nevoie să vii, dar tu te îndepărtezi...Mergi prea repede, iar eu nu te pot ajunge.
Uitarea cu adevărat vine doar în clipa când nu mai ai nicio speranţă.
19 februarie 2010
...................................
Nu de mult, un bătrânel mi-a spus că mă pricep să pierd lucruri, văzând cum îmi cad diverse obiecte din buzunar. Da, mă pricep al naibii de tare să pierd.
Pierd telefoane, mici obiecte ce le adoram, pierd cuvinte, pierd vremea,bani, idei, iubiri,săruturi, nopţi, prieteni, poze, amintiri, anotimpuri.. şi dacă nu le pierd le rătăcesc şi când le găsesc e prea târziu.
Şi mă tem că te pierd pe tine cu fiecare zi ce trece.
Pierd telefoane, mici obiecte ce le adoram, pierd cuvinte, pierd vremea,bani, idei, iubiri,săruturi, nopţi, prieteni, poze, amintiri, anotimpuri.. şi dacă nu le pierd le rătăcesc şi când le găsesc e prea târziu.
Şi mă tem că te pierd pe tine cu fiecare zi ce trece.
26 februarie 2010
............................................
Tu eşti motivul pentru care zâmbesc, chiar şi atunci când am o zi grea.( plină de mate).
Tu eşti motivul pentru care scriu.
Tu...tu, tu !
Mi-e frică din nou.
26 februarie 2010
..............................................
M-am pierdut, m-am rătăcit, m-am frământat, am căzut...dar acum m-am regăsit.
Când nu te văd, zilele par ani, când nu te aud simt cum te pierd! Te îndepărtezi tot mai mult şi, totuşi, când ne întâlnim te regăsesc. Mă regăsesc.
Iubire, dragoste, love, l'amour sau cum vrei să-i zici, îţi mulţumesc că te-am găsit.
Şi n-am să te las.
Je t'aime
5 martie 2010
............................................
Azi, în tramvai, în drum spre casă, o fată drăguţă mi-a oferit un şerveţel.
Plângeam, mă purtam ciudat şi lacrimile nu se mai opreau. Nu ştiu de ce plângeam, dar am simţit atunci cum te îndepărtezi de mine şi cum se face din ce în ce mai frig.
Ştiu că poţi să aduci primăvara. Doar tu o poţi face, D.
12 martie 2010
........................................
Ştii că a venit primăvara?
Şi o dată cu ea înfloresc şi eu şi iubirea din mine.
E un alt aer.
L-am întristat atât şi el tot mă iubeşte... Mă simt nedemnă de el, uşuratică şi josnică. Mi-e firea prea liberă şi prea dificilă.
De ce ?
De ce nu mă pot opri ?
De ce nu-i arăt câ îl iubesc ?
De ce cu cât încerc mai mult să îi arăt cât îl iubesc, cu atât mai mult îi arăt contrariul?
Iubirea te poate schimba. Te poate face mai bun.
Dacă nu mă opresc la timp, o să mă prăbuşesc şi n-o să mă mai ridice nimeni.
El e punctul meu de echilibru.
Când mă învârt în gol, fără niciun punct de sprijin, îmi aduc aminte că există El şi mă sprijin şi nu mai cad. El mă ţine mereu. Ce m-aş face fără El ?
Ah, de-ar şti câtă nevoie necontenită am de El...
De-ar şti că atunci când îl fac să sufere, sufăr şi eu. Mă chinui pe mine şi simt o voluptate nebună.
Şi iar decad. Şi iar mă pierd, dar mă regăsesc pentru ca există el... Primăvara mea.
De 8 martie mi-a dăruit un trandafir.
Cel mai frumos trandafir şi primul trandafir.
E atâta dragoste în acel trandafir... şi acum stă în pahar în camera mea şi e ofilit şi-mi dă senzaţia că şi dragostea noastră a murit.
Dar nu mă încumet să-l arunc. O să-l păstrez.
Iubirea noastră adolescentină va muri şi ea ca trandafirul meu... dar va rămâne mereu în inima mea. Şi rândurile acestea încărcate cu emoţie şi dragoste vor rămâne, şterse de timp, ca şi trandafirul meu mort.
16 martie 2010
............................
M-am închis în baie şi scriu. Nu ştiu cât e ceasul.
E târziu, dar eu nu pot să dorm. Nu pot, căci mă apasă gânduri, frământări, conştiinţa, Tu, Tot!
Mă sufocă, mă descompune, mă răstoarnă.
Mi-e rău. Mi-e un rău de tine cumplit. Mi-e rău de tot.
Încerc să fiu normală, să mă distrez, să uit, dar cu cât fug mai mult, cu atât mă ajunge din urmă realitatea şi mă inundă. Mă blochez, uit să respir pentru o clipă şi izbucnesc în plâns. Iar şi iar...
Un plâns idiot, chinuit, căci vreau să-mi dezgolesc sufletul de încărcătura asta emoţională. Vreau să respir iar aer curat, proaspăt.
Dar nu pot. Mi-e sufletul prea încărcat, greu. Mă sugrumă.
De ce trebuia ruptura asta ca să-mi dau seama cât valorezi?
Toate îmi par serbede, şterse , banale, fără noimă.
Sunt atât de obosită... Toate ce s-au petrecut m-au dat peste cap.
...Şi ştiu că te iubesc infinit mai mult.
De ce trebuia să se întample asta ca să-mi dau seama de TOT ?
Nu e drept.
Sau poate e.
Brusc, ai rămas Tu. Doar Tu, fir-ar !
Parcă, să-mi faci în ciudă că nu te mai am. Şi nu pot să te mai am, fir-ar.
Cum poţi să spui că eu sunt tot ce ţi-ai dorit, când îmi deteşti caracterul? Când ţi-am făcut atâta rau?
Oricum... nu mă mai iubeşi la fel. Halal...
___________________________________
...Ah, D...şi cuvintele alea mi-au făcut atâta rău.
Îmi sună mereu în cap, obsesiv, insistent, ca un ecou:
-Fă o magie şi dispari.
Şi-mi datorezi 8 lei pentru trandafir.
E târziu, dar eu nu pot să dorm. Nu pot, căci mă apasă gânduri, frământări, conştiinţa, Tu, Tot!
Mă sufocă, mă descompune, mă răstoarnă.
Mi-e rău. Mi-e un rău de tine cumplit. Mi-e rău de tot.
Încerc să fiu normală, să mă distrez, să uit, dar cu cât fug mai mult, cu atât mă ajunge din urmă realitatea şi mă inundă. Mă blochez, uit să respir pentru o clipă şi izbucnesc în plâns. Iar şi iar...
Un plâns idiot, chinuit, căci vreau să-mi dezgolesc sufletul de încărcătura asta emoţională. Vreau să respir iar aer curat, proaspăt.
Dar nu pot. Mi-e sufletul prea încărcat, greu. Mă sugrumă.
De ce trebuia ruptura asta ca să-mi dau seama cât valorezi?
Toate îmi par serbede, şterse , banale, fără noimă.
Sunt atât de obosită... Toate ce s-au petrecut m-au dat peste cap.
...Şi ştiu că te iubesc infinit mai mult.
De ce trebuia să se întample asta ca să-mi dau seama de TOT ?
Nu e drept.
Sau poate e.
Brusc, ai rămas Tu. Doar Tu, fir-ar !
Parcă, să-mi faci în ciudă că nu te mai am. Şi nu pot să te mai am, fir-ar.
Cum poţi să spui că eu sunt tot ce ţi-ai dorit, când îmi deteşti caracterul? Când ţi-am făcut atâta rau?
Oricum... nu mă mai iubeşi la fel. Halal...
___________________________________
...Ah, D...şi cuvintele alea mi-au făcut atâta rău.
Îmi sună mereu în cap, obsesiv, insistent, ca un ecou:
-Fă o magie şi dispari.
Şi-mi datorezi 8 lei pentru trandafir.
M-au durut rău. Şi acum mă dor. Au fost ca o palmă peste faţă.
Şi n-o să le uit niciodată. Asta o ştiu. Şi stiu că, clepsidra dragostei noastre se scurge pe zi ce trece.
Şi-o să-ţi dau banii.Şi-o să-ţi dau şi trandafirul dacă îl vrei. (dar e ofilit)
Nu mai am nevoie de nimic.Şi-o să te uit.21 martie 2010
..........................
Da! Aşa mă simt. Umilită. Slabă. Fără control. Fără nicio putere. Uşor de atins. Uşor de rănit.
Oare nu era mai bine invers? Cu zidul meu de apărare ce-l privesc, neputincioasă, cum se dărâmă.
Oare nu era mai bine invers? Cu zidul meu de apărare ce-l privesc, neputincioasă, cum se dărâmă.
Uită-te la mine! Sunt ca o statuie: rece şi de neatins.Şi tot mi-e frig.
O stea s-a stins. Da. S-a stins. N-a mai rămas decât cenuşă.
Subconştientul meu a lucrat diabolic şi mi-a retezat craca de sub picioare. Şi-am căzut!
Am reuşit să aduc la suprafaţă marea minciună în care trăiam sau am distrus pur şi simplu iubirea,încet încet?
Din cauza acestor temeri şi a încercărilor mele de a evita adevărul, pe care-l ştiam, cu atâta precizie, n-am putut să iubesc absolut, deplin, să mă dăruiesc dragostei în totalitate. Întotdeana am avut rezerve. M-am dat cu prudenţă pentru că mă temeam de adevărul, cruntul adevăr pe care de abia acum l-am descoperit, l-am confirmat. Şi acum, făcându-se lumină, învingând teama, m-am pierdut în dragoste cum nu m-am pierdut niciodată.
Scriu cu lacrimi in ochi. Şi sunt cumplită.
E nedrept. E crunt. Am scurtat drumul prea rapid sau poate am luat-o intenţionat pe drumul cel scurt.
E nedrept. E crunt. Am scurtat drumul prea rapid sau poate am luat-o intenţionat pe drumul cel scurt.
Azi-noapte am visat stele căzătoare. Mi-am pus o listă de dorinţe. Şi-mi amintesc, vag, că în cap de listăera El.Stingeam focul. Să fie oare iubirea noastră ce s-a stins, noi ce-am căzut din Rai şi prăbuşirea mea? Mă simt vulnerabilă, bolnavă, sfârşită.
Şi simt că de acum începe
neantul.
8 aprilie 2010
..................................
....Hai, spune-mi că şi tu mă iubeşti. Spune-mi că nu m-ai uitat, că şi ţie ţi-e dor de mine. Spune-mi că nu mai poţi continua fără mine. Că te chinui cât mă chinui şi eu. Spune-mi că te sufocă şi te omoară tăcerea asta. Spune-mi că şi ţie ţi-e cumplit. Spune-mi că nu mai poţi trăi aşa şi că tăcerea ta e doar o aparenţă, din orgoliu. Spune-mi că nici tu nu mai poţi dormi noaptea. Spune-mi că şi tu te frămânţi, că şi tu mori încet, pe zi ce trece. Spune-mi că doar te prefaci că eşti nepăsător. Spune-mi că şi ţie ţi-e frig. Spune-mi că şi tu mă visezi. Spune-mi că şi tu îmi duci lipsa. Spune-mi că şi tu plângi. Spune-mi că şi pe tine te doare. Spune-mi că dragostea noastră a rămas la fel.
Spune-mi... Spune-mi.
Am atâta nevoie să-mi spui !
D: ,,Şi eu te iubesc. Nu te-am uitat. Şi mie mi-e dor de tine. Nici eu nu mai pot continua fără tine. Mă chinui cât te chinui şi tu. Şi mă sufocă şi omoară tăcerea asta. Şi mie mi-e cumplit. Şi nu mai pot trăi aşa, tăcerea mea e doar o aparenţă din orgoliu. Nici eu nu mai pot să dorm noaptea. Şi eu mă frământ şi mor încet, pe zi ce trece. Doar mă prefac că sunt nepăsător. Şi mie mi-e frig. Şi eu te visez. Şi îţi duc lipsa. Şi eu plâng. Şi pe mine mă doare. Dragostea noastră a rămas la fel."
18 aprilie 2010
...........................
Partea a doua
Partea a doua
Iarna mi l-a adus, dar primavara mi l-a luat.
Nu gasesc un titlu potrivit pentru cum ma simt. Cred ca nu exista cuvant care sa-mi exprime starea. Sfasiata. Sfarsita. Stinsa. Zdrobita.
Tot ce am scris pana in ziua de azi, au fost exagerari, vorbe de claca, literatura, poezie. Acum, insa, deodata, inteleg si simt tot ce am scris pana acum. E ca si cum cuvintele goale se incarca acum de sentimente, trairi si emotii.Nu-ti pot descrie prin ce trec. Nu pot. Inca nu sunt lucida. Sunt in starea de negare, de disperare, de agonie. Se spune ca atunci cand cineva se desparte de tine, nu realizezi in acel moment din cauza socului, esti calm, indiferent, rece, esti in starea de negare a realitatii. ca si atunci cand moare cineva si pe moment de abia poti sa plangi.
Scriu cu mainile reci. Ma ustura obrajii de la atatea lacrimi. Ma-ntreb: Nu se consuma ?
Mi-e atat de rau...Mi-e cumplit.
Mi-e greata. Sunt ametita si ma doare tot corpul. Mi-e frig si tremur. Am un nod in gat si de abia ma tin pe picioare.
Starea asta fizica mi-o da cea psihica.
Adineauri a fost maica-mea la mine in camera.Mi-a dat o pastila.M-a vazut scriind,palida: " ce ai ? Ce scrii acolo ?"; " Nimic"; "Nu merita. Nu mai pune la suflet la varsta asta. Esti mica. Nu merita !" " Si cum o sa mai am incredere de acum in baieti? Cum ?"
E groaznic si trist, sa te vada parintii in asemenea stare. E cumplit sa-si vada copiii cum sufera din dragoste, la varste asa de fragede. Dragoste de copil. De adolescent. Necopt. Dragoste naiva, pura, inocenta.
M-a mai linistit. Are o putere magica asupra mea, aproape vindecatoare.
Cand a venit tati si m-a imbratisat, abia ca am putut sa-mi potolesc lacrimile.
Am cazut rau. Oriunde ma duc, afisez o figura grava, pierduta, incruntata. De abia merg. Ma tarasc mai mult. N-am echilibru deloc. Ca un om beat merg, in nestire, ca si cum as merge spre nicaieri. Ma buseste plansul deseori, din senin, in locuri nepotrivite, in momente nepotrivite.
Azi, am chiulit la ora de romana, cu pretextul ca nu mi-am facut tema. Ce jalnica sunt... M-am mintit si pe mine insami ca acesta este motivul. Am fugit de fapt. Simteam ca ma sufoc in multimea aia de oameni preocupati cu ale lor. Nimeni nu ma auzea, nimeni nu ma vedea. Si Ana... N-a venit la scoala, cand aveam atata nevoie de ea.
Voiam aer. Am plecat sa raman singura cu mine. Sa ma plimb, sa-mi plang durerea, sa ma pierd. M-am plimbat prin locurile unde ne plimbam odinioara. Am vrut sa mai simt o data.
Ploua. Si cerul imi plangea durerea, mi-am zis.
M-am abandonat total intr-o carte, pe o scara de bloc unde stateam adesea cu el. Acum eram doar eu si cartea. Si umbrela. Si ploaia. "La raul Piedra am sezut si-am plans"- ce titlu dureros. Se potrivea perfect cu starea mea. Ploaia, pustiul si cartea.
M-am plimbat apoi. Goala. Fara niciun gand. Poate doar in ochii mei obositi si plansi, se citea dezastrul, starea deplorabila a sufletului si a trupului meu.
19 aprilie a fost una dintre cele mai triste zile din viata mea, de pana acum. Nu exagerez deloc. Dupa moartea bunicului meu, aceasta urma sa fie cea mai groaznica zi.
Eram atat de fericita, de nerabdatoare sa-l vad, sa-l in strang in brate, sa-i respir aerul, sa-mi exteriorizez dorul... Purtam in mine emotie, dar si teama si presimtiri.
Dupa o lunga despartire, dupa zile intregi in care mi-am plans durerea, ne impacasem. Simteam ca s-a terminat, ca ne-am indepartat, dar il iubeam si voiam sa fie totul ca inainte.
Am plecat mai repede de acasa, ca sa stau mai mult cu el.(lucru ce nu obisnuiam sa fac).
Ajung la liceu. O zi mohorata, apasatoare. Ma astepta in fata liceului
M-am grabit spre el, plina de dor, de emotie, entuziasm, iubire .Plina de el !
A avut o ezitare. Nu-i straluceau ochii, cum ii straluceau alte dati cand ma vedea. Nu era plin de nerabdare, de dorinta, de durere, de sete de mine.
M-am agatat de el, si-am simtit atunci ca imbratisam o stanca. Atunci, minciuna in care traisem, cruntul adevar iesea la lumina, crud, neiertator. Atunci a inceput prabusirea si rostogolirea mea spre neant.
Era gol. Murise.
O data cu "iubirea" lui, murise si el, caci baiatul cu ochi reci din fata mea, era un strain. Neiertator. Nemilos cu fata care se agatase nebuneste de el.
Am incercat sa nu bag de seama. Nu concepeam.
Ne-am plimbat. Simteam pentru prima oara cum nu mai eram Noi, un intreg. Eram doua persoane straine. Eram atat de exclusa, de respinsa, de singura.
Cum de nu mi-am dat seama, atunci, de aceste semne ? De ce n-am pus punct chiar atunci ?
Ne-am oprit sa stam jos. Nu mai simtea nevoia sa mearga alaturi de mine.
Era stins.
Nu m-a mai luat de mana.(Lucru ce-l adora atunci cand ma iubea).
Ma intreba in continuu " si tu ce mai zici ?"/ Era iritat, nu se simtea in largul lui. Voia sa plece. Simteam. Dadea cu piciorul intr-un bolovan. Nu era in largul lui langa acea straina, de care urma sa se desparta chiar in acea seara.
Unde disparuse toata acea iubire nemarginita ? Unde ? Unde ? E cu putinta ?
Cum de nu mi-am dat seama atunci cand i-am spus ca-mi fusese dor de el, si el nu mi-a raspuns? (Imi venea sa-i zic Mi-e dor de tine. Unde esti ??)
Cum de nu mi-a fost clar atunci cand l-am intrebat daca e fericit, si el mi-a raspuns dureros ca-i obosit si plictisit ?
Patetica, incepusem sa-mi fac planuri de viitor. Simteam ca-l pierd.
Stiam tot, de la bun inceput. Dar refuzam, refuzam sa cred. Imi lasam inima sa vorbeasca, nu ratiunea.
El, care, alteori ma imbratisa gata sa ma sufoce, si-mi spunea ca ma iubeste, si ca nu se va desparti niciodata de mine, si ma inabusea de saruturi... Acum era ca o piatra. Mai strain decat un strain. Atunci am simtit ca mai bine imi gasesc alinarea in alt strain, care poate sa fie mai cald si mai iubitor.
Degeaba incerca sa se prefaca, sa-mi dea atentie.
O tristete coplesitoare m-a inundat, dar nu voiam sa concep. Stiam tot, simteam tot, dar refuzam pentru ca era imposibil. IMPOSIBIL !
Dor care o iubea pe Aimee a lui atat de mult... Era imposibil, de necrezut, de neconceput. Era stupid de ireal.
A fost atat de brusc, de trist...de iremediabil. Atat de cumplit... A fost o lovitura prea mare pentru mine. Exact de ce ma temeam, n-am scapat.
Si acum ma ciupesc, si vreau sa cred ca-i doar un cosmar si ca ma voi trezi si ca va fi totul bine. Dar ma doare. Si e real. Si e prea mult. Stiu ca va trece. Totul trece, dar pana atunci ma sting pe zi ce trece, ma inec in lacrimi, in cumplit.
Imi zic tot timpul:" Va trece. Totul o sa fie bine. Ai sa vezi ! Fii puternica." Si iar plang, in hohote, ca si cum totul se va sfarsi in curand, ca si cum n-as mai avea mult. Sunt patetica de-a dreptu'.
Singura mea consolare a ramas somnul. Astept cu nerabdare clipa cand sa ma bag in pat, si printre lacrimi, sa adorm si sa uit. E atat de bine... Adorm ca un copil mic, epuizat de atata plans, cu lacrimi uscate pe obraji.
Nu i-am mai zis nimic, nu m-am rugat de el. N-am mai insistat.
Nu vreau sa-mi planga de mila sau sa ii hranesc orgoliul.
N-am vrut sa ma agat de el, ca toate iubitele parasite, care-si implora "iubitii" sa le mai dea o sansa. Nu. Nu ma mai iubeste si asta e tot.
Stiu ca-mi va trece. Stiu ca-mi voi aminti detasat de aceasta perioada si poate nostalgic.
Dar cum voi putea sa-mi amintesc eu frumos de tine, Dorule ? Cum ?
As vrea sa pot. Stiu ca baiatul acela de odinioara, care ma iubea, si-ar fi dorit sa-mi amintesc frumos de el. O sa incerc.
Si iar ma napadeste plansul, caci stiu cat de prostuta am fost.
Cu cat am incercat sa evit sfarsitul, cu atat l-am apropiat.
Acum, stiu ca e sfarsitul, si atunci cand nu mai ai nicio speranta, uiti. Alta cale nu exista.
E nedrept, e cumplit, dar nu exista alta cale. Ma simt ca intre patru pereti, care se apropie de mine, si ma strivesc, si ma sufoca, si nu exista nicio usa, niciun geam, nicio cale de iesire.
Amintirile, imaginile, cuvintele, imbratisarile, saruturile, plimbarile, zambetele noastre, inca sunt proaspete. Inca ma dor. Inca le simt. Si-ncerc sa fug de ele, sa scap.
Dar stiu ca trebuie sa le accept, sa faca parte din trecut. Da ! Trebuie sa le accept si sa le iubesc. Sa ma impac cu ele si sa merg inainte.
Am tot felul de revelatii, de raspunsuri la unele intrebari, gesturi, semne, pe care nu le-am perceput la timpul lor. Si nu ma lasa sa adorm, sa ma bucur, sa traiesc. Ma sfasie, ma doboara, ma sufoca.
Nu trebuie sa am niciun regret.
Uneori, as vrea sa nu-l fii iubit, sa nu-l fii intalnit, sa nu fii fost nimic in acea seara de 9 ianuarie. Dar nu. Nu e bine. Trebuie sa accept si sa iubesc tot. Trebuie sa-mi revin.
Am invatat ca e inutil si copilaresc sa urasti ce ai iubit o data, ca mai apoi sa uiti. O sa-l pun in cutiuta mea de amintiri si sperante moarte.
Oricum, e de neconceput si inca nu am acceptat complet ce mi s-a intamplat. Inca il vad pe Dor al meu, cel iubitor, cel care facea orice ca sa fiu bine, cel caruia ii straluceau ochii si erau plini de caldura si iubire. Inca mai vad acel zambet copilaros si infantil si acele imbratisari calde. Acel copil frumos, cu chip de inger.
Dar nu. Nu e un inger. Cum de nu mi-a dat de gandit faptul ca s-a indragostit de mine, pe vremea cand eram doar fata cu breton din parc ?
Ah, si acum cand stiu ca s-a sfarsit totul... E ireal. E stupid. Cerule !
Tot ce-mi ramane de facut e sa uit.
Imi spun ca nu trebuie sa-i arat durerea mea. Nu. Tre' sa fiu fericita. Dar la ce folos ?
Orice as face, oricum as fi, Aimee a lui nu mai exista. Si-ncerc sa ma mint, ca totusi ma iubeste, ca e prea obosit si confuz. Dar tot degeaba. El nu mai vine. O data cu "iubirea" lui, s-a stins si Dor, mult iubitul Dor al meu.
Pentru el e o noua etapa a vietii. Se sfarseste scoala generala. Urmeaza o noua viata: Liceul. Noi prieteni, noi iubiri, noi Aimee.
Eu eram invechita si faptul ca i-am facut atata rau, l-a justificat. M-a lasat in urma. Si merit, poate.
Si poate ca visul acela, in care stingeam focul, era cel mai bun semn.
O sa ma fac bine, promit.
O sa ies din groaznicul tunel in care ma aflu.
Tot ce am scris pana in ziua de azi, au fost exagerari, vorbe de claca, literatura, poezie. Acum, insa, deodata, inteleg si simt tot ce am scris pana acum. E ca si cum cuvintele goale se incarca acum de sentimente, trairi si emotii.Nu-ti pot descrie prin ce trec. Nu pot. Inca nu sunt lucida. Sunt in starea de negare, de disperare, de agonie. Se spune ca atunci cand cineva se desparte de tine, nu realizezi in acel moment din cauza socului, esti calm, indiferent, rece, esti in starea de negare a realitatii. ca si atunci cand moare cineva si pe moment de abia poti sa plangi.
Scriu cu mainile reci. Ma ustura obrajii de la atatea lacrimi. Ma-ntreb: Nu se consuma ?
Mi-e atat de rau...Mi-e cumplit.
Mi-e greata. Sunt ametita si ma doare tot corpul. Mi-e frig si tremur. Am un nod in gat si de abia ma tin pe picioare.
Starea asta fizica mi-o da cea psihica.
Adineauri a fost maica-mea la mine in camera.Mi-a dat o pastila.M-a vazut scriind,palida: " ce ai ? Ce scrii acolo ?"; " Nimic"; "Nu merita. Nu mai pune la suflet la varsta asta. Esti mica. Nu merita !" " Si cum o sa mai am incredere de acum in baieti? Cum ?"
E groaznic si trist, sa te vada parintii in asemenea stare. E cumplit sa-si vada copiii cum sufera din dragoste, la varste asa de fragede. Dragoste de copil. De adolescent. Necopt. Dragoste naiva, pura, inocenta.
M-a mai linistit. Are o putere magica asupra mea, aproape vindecatoare.
Cand a venit tati si m-a imbratisat, abia ca am putut sa-mi potolesc lacrimile.
Am cazut rau. Oriunde ma duc, afisez o figura grava, pierduta, incruntata. De abia merg. Ma tarasc mai mult. N-am echilibru deloc. Ca un om beat merg, in nestire, ca si cum as merge spre nicaieri. Ma buseste plansul deseori, din senin, in locuri nepotrivite, in momente nepotrivite.
Azi, am chiulit la ora de romana, cu pretextul ca nu mi-am facut tema. Ce jalnica sunt... M-am mintit si pe mine insami ca acesta este motivul. Am fugit de fapt. Simteam ca ma sufoc in multimea aia de oameni preocupati cu ale lor. Nimeni nu ma auzea, nimeni nu ma vedea. Si Ana... N-a venit la scoala, cand aveam atata nevoie de ea.
Voiam aer. Am plecat sa raman singura cu mine. Sa ma plimb, sa-mi plang durerea, sa ma pierd. M-am plimbat prin locurile unde ne plimbam odinioara. Am vrut sa mai simt o data.
Ploua. Si cerul imi plangea durerea, mi-am zis.
M-am abandonat total intr-o carte, pe o scara de bloc unde stateam adesea cu el. Acum eram doar eu si cartea. Si umbrela. Si ploaia. "La raul Piedra am sezut si-am plans"- ce titlu dureros. Se potrivea perfect cu starea mea. Ploaia, pustiul si cartea.
M-am plimbat apoi. Goala. Fara niciun gand. Poate doar in ochii mei obositi si plansi, se citea dezastrul, starea deplorabila a sufletului si a trupului meu.
19 aprilie a fost una dintre cele mai triste zile din viata mea, de pana acum. Nu exagerez deloc. Dupa moartea bunicului meu, aceasta urma sa fie cea mai groaznica zi.
Eram atat de fericita, de nerabdatoare sa-l vad, sa-l in strang in brate, sa-i respir aerul, sa-mi exteriorizez dorul... Purtam in mine emotie, dar si teama si presimtiri.
Dupa o lunga despartire, dupa zile intregi in care mi-am plans durerea, ne impacasem. Simteam ca s-a terminat, ca ne-am indepartat, dar il iubeam si voiam sa fie totul ca inainte.
Am plecat mai repede de acasa, ca sa stau mai mult cu el.(lucru ce nu obisnuiam sa fac).
Ajung la liceu. O zi mohorata, apasatoare. Ma astepta in fata liceului
M-am grabit spre el, plina de dor, de emotie, entuziasm, iubire .Plina de el !
A avut o ezitare. Nu-i straluceau ochii, cum ii straluceau alte dati cand ma vedea. Nu era plin de nerabdare, de dorinta, de durere, de sete de mine.
M-am agatat de el, si-am simtit atunci ca imbratisam o stanca. Atunci, minciuna in care traisem, cruntul adevar iesea la lumina, crud, neiertator. Atunci a inceput prabusirea si rostogolirea mea spre neant.
Era gol. Murise.
O data cu "iubirea" lui, murise si el, caci baiatul cu ochi reci din fata mea, era un strain. Neiertator. Nemilos cu fata care se agatase nebuneste de el.
Am incercat sa nu bag de seama. Nu concepeam.
Ne-am plimbat. Simteam pentru prima oara cum nu mai eram Noi, un intreg. Eram doua persoane straine. Eram atat de exclusa, de respinsa, de singura.
Cum de nu mi-am dat seama, atunci, de aceste semne ? De ce n-am pus punct chiar atunci ?
Ne-am oprit sa stam jos. Nu mai simtea nevoia sa mearga alaturi de mine.
Era stins.
Nu m-a mai luat de mana.(Lucru ce-l adora atunci cand ma iubea).
Ma intreba in continuu " si tu ce mai zici ?"/ Era iritat, nu se simtea in largul lui. Voia sa plece. Simteam. Dadea cu piciorul intr-un bolovan. Nu era in largul lui langa acea straina, de care urma sa se desparta chiar in acea seara.
Unde disparuse toata acea iubire nemarginita ? Unde ? Unde ? E cu putinta ?
Cum de nu mi-am dat seama atunci cand i-am spus ca-mi fusese dor de el, si el nu mi-a raspuns? (Imi venea sa-i zic Mi-e dor de tine. Unde esti ??)
Cum de nu mi-a fost clar atunci cand l-am intrebat daca e fericit, si el mi-a raspuns dureros ca-i obosit si plictisit ?
Patetica, incepusem sa-mi fac planuri de viitor. Simteam ca-l pierd.
Stiam tot, de la bun inceput. Dar refuzam, refuzam sa cred. Imi lasam inima sa vorbeasca, nu ratiunea.
El, care, alteori ma imbratisa gata sa ma sufoce, si-mi spunea ca ma iubeste, si ca nu se va desparti niciodata de mine, si ma inabusea de saruturi... Acum era ca o piatra. Mai strain decat un strain. Atunci am simtit ca mai bine imi gasesc alinarea in alt strain, care poate sa fie mai cald si mai iubitor.
Degeaba incerca sa se prefaca, sa-mi dea atentie.
O tristete coplesitoare m-a inundat, dar nu voiam sa concep. Stiam tot, simteam tot, dar refuzam pentru ca era imposibil. IMPOSIBIL !
Dor care o iubea pe Aimee a lui atat de mult... Era imposibil, de necrezut, de neconceput. Era stupid de ireal.
A fost atat de brusc, de trist...de iremediabil. Atat de cumplit... A fost o lovitura prea mare pentru mine. Exact de ce ma temeam, n-am scapat.
Si acum ma ciupesc, si vreau sa cred ca-i doar un cosmar si ca ma voi trezi si ca va fi totul bine. Dar ma doare. Si e real. Si e prea mult. Stiu ca va trece. Totul trece, dar pana atunci ma sting pe zi ce trece, ma inec in lacrimi, in cumplit.
Imi zic tot timpul:" Va trece. Totul o sa fie bine. Ai sa vezi ! Fii puternica." Si iar plang, in hohote, ca si cum totul se va sfarsi in curand, ca si cum n-as mai avea mult. Sunt patetica de-a dreptu'.
Singura mea consolare a ramas somnul. Astept cu nerabdare clipa cand sa ma bag in pat, si printre lacrimi, sa adorm si sa uit. E atat de bine... Adorm ca un copil mic, epuizat de atata plans, cu lacrimi uscate pe obraji.
Nu i-am mai zis nimic, nu m-am rugat de el. N-am mai insistat.
Nu vreau sa-mi planga de mila sau sa ii hranesc orgoliul.
N-am vrut sa ma agat de el, ca toate iubitele parasite, care-si implora "iubitii" sa le mai dea o sansa. Nu. Nu ma mai iubeste si asta e tot.
Stiu ca-mi va trece. Stiu ca-mi voi aminti detasat de aceasta perioada si poate nostalgic.
Dar cum voi putea sa-mi amintesc eu frumos de tine, Dorule ? Cum ?
As vrea sa pot. Stiu ca baiatul acela de odinioara, care ma iubea, si-ar fi dorit sa-mi amintesc frumos de el. O sa incerc.
Si iar ma napadeste plansul, caci stiu cat de prostuta am fost.
Cu cat am incercat sa evit sfarsitul, cu atat l-am apropiat.
Acum, stiu ca e sfarsitul, si atunci cand nu mai ai nicio speranta, uiti. Alta cale nu exista.
E nedrept, e cumplit, dar nu exista alta cale. Ma simt ca intre patru pereti, care se apropie de mine, si ma strivesc, si ma sufoca, si nu exista nicio usa, niciun geam, nicio cale de iesire.
Amintirile, imaginile, cuvintele, imbratisarile, saruturile, plimbarile, zambetele noastre, inca sunt proaspete. Inca ma dor. Inca le simt. Si-ncerc sa fug de ele, sa scap.
Dar stiu ca trebuie sa le accept, sa faca parte din trecut. Da ! Trebuie sa le accept si sa le iubesc. Sa ma impac cu ele si sa merg inainte.
Am tot felul de revelatii, de raspunsuri la unele intrebari, gesturi, semne, pe care nu le-am perceput la timpul lor. Si nu ma lasa sa adorm, sa ma bucur, sa traiesc. Ma sfasie, ma doboara, ma sufoca.
Nu trebuie sa am niciun regret.
Uneori, as vrea sa nu-l fii iubit, sa nu-l fii intalnit, sa nu fii fost nimic in acea seara de 9 ianuarie. Dar nu. Nu e bine. Trebuie sa accept si sa iubesc tot. Trebuie sa-mi revin.
Am invatat ca e inutil si copilaresc sa urasti ce ai iubit o data, ca mai apoi sa uiti. O sa-l pun in cutiuta mea de amintiri si sperante moarte.
Oricum, e de neconceput si inca nu am acceptat complet ce mi s-a intamplat. Inca il vad pe Dor al meu, cel iubitor, cel care facea orice ca sa fiu bine, cel caruia ii straluceau ochii si erau plini de caldura si iubire. Inca mai vad acel zambet copilaros si infantil si acele imbratisari calde. Acel copil frumos, cu chip de inger.
Dar nu. Nu e un inger. Cum de nu mi-a dat de gandit faptul ca s-a indragostit de mine, pe vremea cand eram doar fata cu breton din parc ?
Ah, si acum cand stiu ca s-a sfarsit totul... E ireal. E stupid. Cerule !
Tot ce-mi ramane de facut e sa uit.
Imi spun ca nu trebuie sa-i arat durerea mea. Nu. Tre' sa fiu fericita. Dar la ce folos ?
Orice as face, oricum as fi, Aimee a lui nu mai exista. Si-ncerc sa ma mint, ca totusi ma iubeste, ca e prea obosit si confuz. Dar tot degeaba. El nu mai vine. O data cu "iubirea" lui, s-a stins si Dor, mult iubitul Dor al meu.
Pentru el e o noua etapa a vietii. Se sfarseste scoala generala. Urmeaza o noua viata: Liceul. Noi prieteni, noi iubiri, noi Aimee.
Eu eram invechita si faptul ca i-am facut atata rau, l-a justificat. M-a lasat in urma. Si merit, poate.
Si poate ca visul acela, in care stingeam focul, era cel mai bun semn.
O sa ma fac bine, promit.
O sa ies din groaznicul tunel in care ma aflu.
Aimee si Dor nu mai sunt. S-au pierdut undeva, in lume, sau au pierit in timp
20 aprilie 2010
..............................
Aimée (22.04.2010 21:48:56): nu te mai recunosc
Aimée (22.04.2010 21:49:04): ce-i cu tine ?
Dor(22.04.2010 21:49:23): nimic special
Aimée (22.04.2010 21:49:48): nimic special ?
Dor(22.04.2010 21:50:00): da
Aimée (22.04.2010 21:50:12): te-ai pierdut rau de tot
Dor(22.04.2010 21:50:21): din cauza ta
Aimée (22.04.2010 21:50:36): eu n-am facut nimic
Dor:(22.04.2010 21:51:43): ee nu
Aimée (22.04.2010 21:51:43): tu ai fost cel obosit si satul de iubire
Aimée (22.04.2010 22:02:33): stii, as fi vrut sa-mi amintesc frumos de tine, cum ti-ai dorit tu candva
Aimée (22.04.2010 22:02:44): dar nu pot cand vad cum esti de fapt
Dor (22.04.2010 22:04:57): cum sunt?
Dor (22.04.2010 22:04:58): doamne
Aimée (22.04.2010 22:05:12): trezeste-te !
Aimée (22.04.2010 22:05:29): asa erai si te-ai ascuns bine pana acum ? sau te-ai schimbat ?
Dor (22.04.2010 22:08:27): ce vrei sa iti zic
Dor (22.04.2010 22:08:31): sunt acelasi..iti garantez
Aimée (22.04.2010 22:08:38): ok
Aimée (22.04.2010 22:08:44): atunci am fost eu oarba
Aimée (22.04.2010 22:09:16): oricum baiatul pe care il iubesc nu esti tu, e altul. Clar. si nu stiu unde a disparut !
Aimée (22.04.2010 22:11:06): oricum, nu m-ai iubit.
Dor (22.04.2010 22:13:16): ba te am iubit..
Dor (22.04.2010 22:13:21): crezi ce vrei
Aimée (22.04.2010 22:13:35): iubirea nu moare asa usor, te asigur
Aimée (22.04.2010 22:13:45): macar recunoaste ca te-ai mintit singur
Dor (22.04.2010 22:13:54): nu nu
Dor (22.04.2010 22:13:56): nu recunosc
Dor (22.04.2010 22:13:58): ca nu am ce
Aimée (22.04.2010 22:14:13): atunci cum poti sa uiti asa usor?
Aimée (22.04.2010 22:14:24): ziceai de mine ca nu stiu sa iubesc.
Dor (22.04.2010 22:16:51): da ma...m-am saturat
Dor (22.04.2010 22:16:52): e bine?
Dor (22.04.2010 22:16:58): in ultimul timp ai fost altfel
Dor (22.04.2010 22:17:02): dar deja se adunasera multe
Dor (22.04.2010 22:18:15): si ma port asa cu tine ca sa ma uiti !
Dor (22.04.2010 22:18:17): intelegi?
Aimée (22.04.2010 22:18:35): am inteles
Aimée (22.04.2010 22:22:50): o singura intrebare mai am
Aimée (22.04.2010 22:22:58): de ce te-ai mai impacat cu mine?
Dor (22.04.2010 22:23:09): pentru ca voiam sa te mai iubesc.
Dor (22.04.2010 22:31:34): fii linistita
Dor (22.04.2010 22:31:38): nu mai conteaza...asa a fost sa fie
Dor (22.04.2010 22:31:39): uite
Dor (22.04.2010 22:31:43): sunt un nemernic
Dor (22.04.2010 22:31:54): te-am mintit mereu...asta iti e de ajuns ca sa ma uiti?
Aimée (22.04.2010 22:32:13): de ce m-ai uitat asa repede ?
Aimée (22.04.2010 22:32:15): nu credeam
Aimée (22.04.2010 22:32:20): inca mai speram
Dor (22.04.2010 22:33:39): ce mai sperai?
Aimée (22.04.2010 22:33:49): ca ma iubesti
Dor (22.04.2010 22:34:11): nu te ajuta cu nimic cuvintele..
Dor (22.04.2010 22:34:23): oricum, chiar daca te mai iubesc, chiar daca nu..nu mai inseamna nimic
Aimée (22.04.2010 22:34:31): cum sa nu insemne ?
Dor (22.04.2010 22:35:03): putem sa ne iubim, degeaba, e prea tarziu.
In fiecare copil, tanar sau adult se afla, la un moment dat in viata, o Aimee si un Dor care obositi si satuli de dragoste, au renuntat.
22 aprilie 2010
.......................................
Azi te-am asteptat, fir-ar. In lumea aia care ma dezgusta, te-am asteptat. Te-am asteptat. Aveam atata nevoie de tine. De copilul ala copil, pe care-l credeam. Aveam nevoie sa-mi luminezi lumea si sa ma cufund in bratele tale calde si-n zambetul tau linistitor.
Dar n-ai venit.
Dor.
Dar n-ai venit.
23 aprilie 2010
.................................................
Mi-ai dat lumea peste cap, copilule. Din extaz, am cazut in agonie.
Ma clatin, ma clatin, si cad.
Azi, as fi vrut sa fiu ca ingerasii aia din parculet, sa ma joc, sa uit, sa vad lumea in culori. Ah, ce prostuta sunt.
Ajuta-ma Doamne. Salveaza-ma. Cad.
Si ai aparut tu, si mi-ai dat lumea peste cap.
Dar nu mai vroiam sa plec. Voiam sa-ti sorb aerul. Sa ma pierd si sa uit, privindu-te. Ah, ce n-as fi vrut sa te strang in brate si sa mor acolo.
Am plecat de la liceu, atat de fericita, atat de copila, cantand, dansand.... Apoi ai venit tu. Pe tine te asteptam. Stiam ca ai sa vii, si mi-ai dat lumea peste cap. M-ai intristat. Imi faci rau. Termina !
...Si ma clatin si cad.
Ti-am simtit parfumul, si m-am molesit. Ai stat langa mine si-am simtit ca mor de durere, si de bine.
Dupa atata efort, de a-ti arata ca nu-mi pasa, dupa atata autocontrol de a nu-ti vorbi, m-ai vazut azi, asa cum sunt. Vulnerabila, slaba si indragostita. Stupida. Patetica. Deplorabila. Mutilata. Beata. Ranita. Cazuta. Sufocata. In zadar. Nu mai am orgoliu. Nu mai am nimic. Sunt moarta.
M-ai privit in ochi si ai zis ca nu ma mai vrei.
A cazut cerul pe mine. Nu stiu cum de m-am tinut pe picioare.
Umilitor. Zdrobitor.
Ma doare.
Nu-ti pasa.
A trecut.
O sa-mi revin.
O sa fie bine, promit.
S-a terminat. Pun si eu punct.
.
Gata !
Nu mai vreau.
Imi sterg lacrimile, trag aer in piept si merg inainte. Da. Merg inainte.
De azi inainte, o sa ies de la liceu, la fel de entuziasmata, la fel de fericita. Dar nu. N-o sa ma mai poarte gandul la tine.
O sa merg in parculet, fara sa te astept, fara sa te vad in orice copac sau banca.
O sa merg la magazinul ala, fara sa ma opresc si sa raman stupida, uitandu-ma la sticlele din frigider, gandindu-ma ca acolo am fost cu tine.
O sa beau bere, de fericire. Nu de suparare.
N-am sa mai chiulesc de la ore, doar ca sa imi plang dorul si sa te simt mai aproape. Mai ales cand ploua.
O sa merg normala, fara ganduri, prin locurile pe unde am honarit impreuna.
N-o sa mai strang pe ceilalti in brate, gandindu-ma ca te strang pe tine.
N-o sa ma mai tulbure prezenta ta. N-o sa ma mai clatin.
N-o sa mai intarzi acasa, asteptand ca poate apari.
N-o sa ma mai chinui, n-o sa mai plang, n-am s-o mai stresez pe Ana. Nici pe Razvan, si nici pe Ioana.
N-am sa mai pun cersetorii, sa-mi doreasca si dragostea ta. O sa ma multumesc sa-mi zica de sanatate, si facultate. N-am sa le mai dau bani pentru tine.
N-am sa mai scriu pe tabla ca te detest, doar ca sa cersesc putina atentie.
N-am sa ma mai uit la geamuri, cand vin la liceu, gandindu-ma stupid ca ai putea sa fii acolo, undeva,si sa ma privesti.
N-am sa mai fug dupa R. ca sa ma vezi cu el.
N-am sa mai intru pe imvu pentru tine.
N-am sa mai asociez litera obiectelor care-mi cad din mana, cu prima litera a numelui tau.
N-o sa-mi mai treaca ganduri idioate prin minte.
N-am sa mai fiu paranoia. Nici nebuna. Nici patetica. N-am sa te mai vad in orice umbra. N-am sa mai asociez nimic cu tine. N-am sa te mai visez.
Ramai cu bine, Dor al meu.
Ma clatin, ma clatin, si cad.
Azi, as fi vrut sa fiu ca ingerasii aia din parculet, sa ma joc, sa uit, sa vad lumea in culori. Ah, ce prostuta sunt.
Ajuta-ma Doamne. Salveaza-ma. Cad.
Si ai aparut tu, si mi-ai dat lumea peste cap.
Dar nu mai vroiam sa plec. Voiam sa-ti sorb aerul. Sa ma pierd si sa uit, privindu-te. Ah, ce n-as fi vrut sa te strang in brate si sa mor acolo.
Am plecat de la liceu, atat de fericita, atat de copila, cantand, dansand.... Apoi ai venit tu. Pe tine te asteptam. Stiam ca ai sa vii, si mi-ai dat lumea peste cap. M-ai intristat. Imi faci rau. Termina !
...Si ma clatin si cad.
Ti-am simtit parfumul, si m-am molesit. Ai stat langa mine si-am simtit ca mor de durere, si de bine.
Dupa atata efort, de a-ti arata ca nu-mi pasa, dupa atata autocontrol de a nu-ti vorbi, m-ai vazut azi, asa cum sunt. Vulnerabila, slaba si indragostita. Stupida. Patetica. Deplorabila. Mutilata. Beata. Ranita. Cazuta. Sufocata. In zadar. Nu mai am orgoliu. Nu mai am nimic. Sunt moarta.
M-ai privit in ochi si ai zis ca nu ma mai vrei.
A cazut cerul pe mine. Nu stiu cum de m-am tinut pe picioare.
Umilitor. Zdrobitor.
Ma doare.
Nu-ti pasa.
A trecut.
O sa-mi revin.
O sa fie bine, promit.
S-a terminat. Pun si eu punct.
.
Gata !
Nu mai vreau.
Imi sterg lacrimile, trag aer in piept si merg inainte. Da. Merg inainte.
De azi inainte, o sa ies de la liceu, la fel de entuziasmata, la fel de fericita. Dar nu. N-o sa ma mai poarte gandul la tine.
O sa merg in parculet, fara sa te astept, fara sa te vad in orice copac sau banca.
O sa merg la magazinul ala, fara sa ma opresc si sa raman stupida, uitandu-ma la sticlele din frigider, gandindu-ma ca acolo am fost cu tine.
O sa beau bere, de fericire. Nu de suparare.
N-am sa mai chiulesc de la ore, doar ca sa imi plang dorul si sa te simt mai aproape. Mai ales cand ploua.
O sa merg normala, fara ganduri, prin locurile pe unde am honarit impreuna.
N-o sa mai strang pe ceilalti in brate, gandindu-ma ca te strang pe tine.
N-o sa ma mai tulbure prezenta ta. N-o sa ma mai clatin.
N-o sa mai intarzi acasa, asteptand ca poate apari.
N-o sa ma mai chinui, n-o sa mai plang, n-am s-o mai stresez pe Ana. Nici pe Razvan, si nici pe Ioana.
N-am sa mai pun cersetorii, sa-mi doreasca si dragostea ta. O sa ma multumesc sa-mi zica de sanatate, si facultate. N-am sa le mai dau bani pentru tine.
N-am sa mai scriu pe tabla ca te detest, doar ca sa cersesc putina atentie.
N-am sa ma mai uit la geamuri, cand vin la liceu, gandindu-ma stupid ca ai putea sa fii acolo, undeva,si sa ma privesti.
N-am sa mai fug dupa R. ca sa ma vezi cu el.
N-am sa mai intru pe imvu pentru tine.
N-am sa mai asociez litera obiectelor care-mi cad din mana, cu prima litera a numelui tau.
N-o sa-mi mai treaca ganduri idioate prin minte.
N-am sa mai fiu paranoia. Nici nebuna. Nici patetica. N-am sa te mai vad in orice umbra. N-am sa mai asociez nimic cu tine. N-am sa te mai visez.
Ramai cu bine, Dor al meu.
29 aprilie 2010
..............................
Ora de franceza.
Prezentat proiect. Citit proiect. Praf. Radem.
________________________________
Mi se inmoaie picioarele, stiind ca e prin preajma. Dar il uit, promit.
________________________29 aprilie 2010
Ies de la liceu, fericita, cantand, dansand.
Stiam ca-i prin preajma. Aerul era incarcat de el.
Ma opresc in parculet. Beau bere. Vorbesc cu copiii. Intru in lumea lor. La magazin, raman stupida in fata frigiderului cu sticle. Acolo am fost cu el o data. Astept sa vina. Stiu ca e in preajma. Apare. Ma inmoi. Imi dispare zambetul. Ma-ntunec. Sunt fericita, insa, ca-i langa mine. Pleaca. Ma cutremur. Ceva, in mine, urla si-l cheama inapoi. Ma asez pe o banca. Imi plang de mila. Ana si Razvan ma iau aproape pe sus. E tarziu. Trebuie sa plec. Nu vreau. Mi-e rau. Trebuie sa se intoarca. Simt. Sunt ametita. Ma opresc. Dau cu picioarele intr-o cutie. Imi descarc ura, iubirea, pasiunea, nelinistea, dorul, durerea, incarcatura emotionala, pe biata cutie. Innebunesc. Ma asez pe trotuar. Razvan ma consiliaza. O face pe psihologul. Sunt epuizata. Ma asez cu capul pe umarul lui. Simt nevoia sa dorm si sa nu ma mai trezesc. Ne ridicam. Imi apare in fata. E real ?" Ana, e real ? Ciupeste-ma". Si de-odata lumea se clatina. Ma blochez. De ce nu-l strang in brate ? De ce nu-i sorb aerul ? De ce amutesc ? Ma uit pierduta la el. Incremenita. Moarta. E doar un vis. Stiu ca o sa ma trezesc, si o sa fie ca inainte totul. O sa fie bine. Inca putin. Realitatea iese la iveala. Se rastoarna tot ce-am cladit pana acum: indiferenta, nepasare, prefacatorie. Iese totul la lumina. Razvan ii spune adevarul. Ma vede asa cum sunt: Patetica. Vulnerabila. Indragostita. Bolnava. Ii place. Ii hranesc orgoliul. A distrus o biata fata. Are puterea asta. E mandru. E indiferent. Ma crede vinovata pentru tot. El n-a facut nimic, decat a putut avea o astfel de putere asupra unei biete fete. Cu cat ma vede mai moarta, cu atat se indeparteaza mai mult. Parca dorm. Ii aud pe toti, ca pe niste voci indepartate. Nu-mi vine sa cred. E o scena penibila, ca la emisiunile tipice de indragostiti tradati in dragoste. Unuia ii pasa si e jalnic, altuia nu. " Ia-o. Fa-i ceva. Ce i-ai facut ? Spune-i ca n-o mai iubesti. Uita-te in ochii ei si spune-i, ca sa terminam o data cu povestea asta. De ce o amagesti? Mai are un pic si isi taie venele."
Imi rasuna in cap, ca un ecou. Ma doare. Dar eu sunt pe alta lume. "Sunt sictirit. Mi-a ajuns. Credea ca am sa ma mai impac cu ea. Asta e, frate. Nu mai vreau sa fiu cu ea.
Mirosi a bere.
Nu vezi in ce hal arata ?"
Lumea se cutremura mai mult. El rade. E neatins. Ma clatin. Nu stiu cum mai stau pe picioare. Simt cum cade cerul pe mine. "Nu vezi ca nu-i pasa ? Intelege. Gata. Ai vazut si tu." Imi rasuna in cap, ca un ecou. Era sa cad. E ireal. S-a terminat. Plecam acasa.
______________________________
Azi, 30 aprilie, pe drum spre liceu, ne simtim la mare. E soare, e adiere calduta, e muzica, e atmosfera de vacanta. E sublim. Deja ne imaginam pe plaja. Pe drumul ala spre plaja. Intre valuri. Noapte. Nisip. Stele. Foc de tabara, cantam. Fie ca briza marii sa-mi aline durerea si dorul de tine.
____________________________________
Ora de franceza: Acum, stiind ca e in preajma, iar mi se rastoarna lumea. Dar nu ! O sa fie bine. Promit. O sa ma duc in clasa linistita, fara sa-mi fuga ochii in alte parti. O sa ma gandesc la mare.
________________________
Ora de fizica: Unii se uita la un film, altii citesc, altii canta, altii citesc jurnale intime de buzunar, altii filmeaza si fac poze, altii mananca. Trebuie sa-mi revin. Ma gandeam la plaja, la mare. Cum ti-am promis. Urcam scarile spre clasa, si eram undeva pe nisip. Beam suc rece sau cocktailuri cu paiul, si cu umbreluta. Si ne uitam dupa baieti. L-am intalnit. Am dat iar de el si iar mi-a dat lumea peste cap. Am uitat si de mare, si de baieti si de tot. Intentionat. Doamne, mi-l scoti in cale ca sa ma cutremure. De ce imi faci in ciuda ? De fapt stiu. Stiu ca asta e incercarea. Asa il voi uita. Vazandu-l. Nu trebuie sa fug de el. Nu. Trebuie sa ma impac cu prezenta lui si cu inima mea. Trebuie sa merg mai departe. O sa fie bine. Lui nu-i mai pasa, si asta e tot. Oricum, ma indoiesc acum, ca m-a iubit vreodata. Ma indoiesc.
___________________In aer pluteste tristete, viata, emotie, sublim, dragoste, primavara, armonie, chin.
______________________Ies de la liceu. Mananc covrigi. Stau cu doua fetite din parculet de vorba. Generatia din ziua de azi....E din ce in ce mai rau. Mananc corcoduse. Matei, ma impinge. Cad. Ma enervez.(ciudat, deobicei nu ma enervez). Dau cu piciorul in nisip spre el. El face la fel. Ca doi copii mici. Imi spune ca daca mai dau o data, vine la mine si ma da jos. M-am gandit. Am zis ca plec. " Ana, il urasc, il urasc !" Imi apare in cale, El. :" Si pe asta la fel !" Nu-mi vine sa cred. E aici. A venit, si eu plec. Nu mai pot sa ma intorc. E stupid. La dracu cu tot ! De ce nu am mai dat un picior in nisip ?? De ce ? Cat ghinion pot sa am. Azi e ziua ghinionului, ca si la ora de franceza, cand am vrut primele sa prezentam proiectul. De ce n-am mai asteptat ? Ah, ma simt groaznic. Vreau sa ma intorc. E acolo. Trebuie sa ma intorc, si nu mai am cum. Vreau sa ma fac invizibila. Dar nu pot. Iar mi-a dat lumea peste cap. La dracu ! Ana il suna pe Razvan. E acolo. E cu ei. Spune tare: " vrea aia sa se intoarca pentru tine." La dracu. Cata umilinta. Unde e orgoliul meu ? Fir-ar !! De ce ma comport asa ?? De ce ? De ce nu pot sa fiu normala ? Lui nu-i pasa. Am ramas in urma. Trebuie sa trec peste asta. Sunt puternica. Cica. Ma urasc. Ma asez pe o banca. Ceva imi face in ciuda. Totul, totul imi face in ciuda. Sunt obosita. Sunt extenuata. Urc in tramvai. Aud o melodie ce-mi aminteste de el. La dracu. Trebuie sa-mi revin. Noroc cu Ana, care stie sa ma linisteasca, de fiecare data. Cobor din tramvai. Un gand idiot imi trece prin minte, dar grabesc pasul pe trecerea de pietoni. Nu merita. " Si daca n-as mai fi, nu m-ar mai durea. Si m-as razbuna. S-ar simti rau, vinovat, nu si-ar ierta-o. As deveni putin mai importata in memoria lui. Termina, Maria. Nu fi prostuta. La anul pe vremea asta ai sa razi si ai sa fi complet schimbata. Acum, esti doar inamorata, si ranita. O sa treaca. Viata merge inainte. Oricum, n-am tupeu. E doar o reactie pe moment, doar un impuls. Nu-s constienta. Intotdeauna i-am considerat pe cei care-si iau viata, lasi si slabi de caracter. O fac pe victimele. Vor sa ne arate ca pot. Si nu-si dau seama ca au atentat la propria persoana si ca nu le mai da nimeni viata. Nu se merita. Trebuie sa lupti pana la capat. Altii sunt pe moarte si cat n-ar dori sa poata sa traiasca. E nedrept." Merg, ma clatin. Merg si las racoarea serii sa-mi inunde corpul. E placut.Il vad pretutindeni, in orice coltisor. Pentru o secunda, am impresia ca e langa mine si ca suntem impreuna si ca ma iubeste. Ma vad cu el, de mana, hoinarind strazile. Strazile mele. Ca odinioara. Copilul ala care ma iubea, de-adevaratelea.. Ochii mi se opresc pe trotuar, intr-un loc, unde am stat cu el. Ma gandesc sa ma asez acolo, ca sa mai simt o data. Imi trece. Sunt stupida. Zambesc. Ma invaluie o caldura si o emotie coplesitoare. Imi trece. Ma trezesc la realitate. Trag aer in piept si intru in casa
Prezentat proiect. Citit proiect. Praf. Radem.
________________________________
Mi se inmoaie picioarele, stiind ca e prin preajma. Dar il uit, promit.
________________________29 aprilie 2010
Ies de la liceu, fericita, cantand, dansand.
Stiam ca-i prin preajma. Aerul era incarcat de el.
Ma opresc in parculet. Beau bere. Vorbesc cu copiii. Intru in lumea lor. La magazin, raman stupida in fata frigiderului cu sticle. Acolo am fost cu el o data. Astept sa vina. Stiu ca e in preajma. Apare. Ma inmoi. Imi dispare zambetul. Ma-ntunec. Sunt fericita, insa, ca-i langa mine. Pleaca. Ma cutremur. Ceva, in mine, urla si-l cheama inapoi. Ma asez pe o banca. Imi plang de mila. Ana si Razvan ma iau aproape pe sus. E tarziu. Trebuie sa plec. Nu vreau. Mi-e rau. Trebuie sa se intoarca. Simt. Sunt ametita. Ma opresc. Dau cu picioarele intr-o cutie. Imi descarc ura, iubirea, pasiunea, nelinistea, dorul, durerea, incarcatura emotionala, pe biata cutie. Innebunesc. Ma asez pe trotuar. Razvan ma consiliaza. O face pe psihologul. Sunt epuizata. Ma asez cu capul pe umarul lui. Simt nevoia sa dorm si sa nu ma mai trezesc. Ne ridicam. Imi apare in fata. E real ?" Ana, e real ? Ciupeste-ma". Si de-odata lumea se clatina. Ma blochez. De ce nu-l strang in brate ? De ce nu-i sorb aerul ? De ce amutesc ? Ma uit pierduta la el. Incremenita. Moarta. E doar un vis. Stiu ca o sa ma trezesc, si o sa fie ca inainte totul. O sa fie bine. Inca putin. Realitatea iese la iveala. Se rastoarna tot ce-am cladit pana acum: indiferenta, nepasare, prefacatorie. Iese totul la lumina. Razvan ii spune adevarul. Ma vede asa cum sunt: Patetica. Vulnerabila. Indragostita. Bolnava. Ii place. Ii hranesc orgoliul. A distrus o biata fata. Are puterea asta. E mandru. E indiferent. Ma crede vinovata pentru tot. El n-a facut nimic, decat a putut avea o astfel de putere asupra unei biete fete. Cu cat ma vede mai moarta, cu atat se indeparteaza mai mult. Parca dorm. Ii aud pe toti, ca pe niste voci indepartate. Nu-mi vine sa cred. E o scena penibila, ca la emisiunile tipice de indragostiti tradati in dragoste. Unuia ii pasa si e jalnic, altuia nu. " Ia-o. Fa-i ceva. Ce i-ai facut ? Spune-i ca n-o mai iubesti. Uita-te in ochii ei si spune-i, ca sa terminam o data cu povestea asta. De ce o amagesti? Mai are un pic si isi taie venele."
Imi rasuna in cap, ca un ecou. Ma doare. Dar eu sunt pe alta lume. "Sunt sictirit. Mi-a ajuns. Credea ca am sa ma mai impac cu ea. Asta e, frate. Nu mai vreau sa fiu cu ea.
Mirosi a bere.
Nu vezi in ce hal arata ?"
Lumea se cutremura mai mult. El rade. E neatins. Ma clatin. Nu stiu cum mai stau pe picioare. Simt cum cade cerul pe mine. "Nu vezi ca nu-i pasa ? Intelege. Gata. Ai vazut si tu." Imi rasuna in cap, ca un ecou. Era sa cad. E ireal. S-a terminat. Plecam acasa.
______________________________
Azi, 30 aprilie, pe drum spre liceu, ne simtim la mare. E soare, e adiere calduta, e muzica, e atmosfera de vacanta. E sublim. Deja ne imaginam pe plaja. Pe drumul ala spre plaja. Intre valuri. Noapte. Nisip. Stele. Foc de tabara, cantam. Fie ca briza marii sa-mi aline durerea si dorul de tine.
____________________________________
Ora de franceza: Acum, stiind ca e in preajma, iar mi se rastoarna lumea. Dar nu ! O sa fie bine. Promit. O sa ma duc in clasa linistita, fara sa-mi fuga ochii in alte parti. O sa ma gandesc la mare.
________________________
Ora de fizica: Unii se uita la un film, altii citesc, altii canta, altii citesc jurnale intime de buzunar, altii filmeaza si fac poze, altii mananca. Trebuie sa-mi revin. Ma gandeam la plaja, la mare. Cum ti-am promis. Urcam scarile spre clasa, si eram undeva pe nisip. Beam suc rece sau cocktailuri cu paiul, si cu umbreluta. Si ne uitam dupa baieti. L-am intalnit. Am dat iar de el si iar mi-a dat lumea peste cap. Am uitat si de mare, si de baieti si de tot. Intentionat. Doamne, mi-l scoti in cale ca sa ma cutremure. De ce imi faci in ciuda ? De fapt stiu. Stiu ca asta e incercarea. Asa il voi uita. Vazandu-l. Nu trebuie sa fug de el. Nu. Trebuie sa ma impac cu prezenta lui si cu inima mea. Trebuie sa merg mai departe. O sa fie bine. Lui nu-i mai pasa, si asta e tot. Oricum, ma indoiesc acum, ca m-a iubit vreodata. Ma indoiesc.
___________________In aer pluteste tristete, viata, emotie, sublim, dragoste, primavara, armonie, chin.
______________________Ies de la liceu. Mananc covrigi. Stau cu doua fetite din parculet de vorba. Generatia din ziua de azi....E din ce in ce mai rau. Mananc corcoduse. Matei, ma impinge. Cad. Ma enervez.(ciudat, deobicei nu ma enervez). Dau cu piciorul in nisip spre el. El face la fel. Ca doi copii mici. Imi spune ca daca mai dau o data, vine la mine si ma da jos. M-am gandit. Am zis ca plec. " Ana, il urasc, il urasc !" Imi apare in cale, El. :" Si pe asta la fel !" Nu-mi vine sa cred. E aici. A venit, si eu plec. Nu mai pot sa ma intorc. E stupid. La dracu cu tot ! De ce nu am mai dat un picior in nisip ?? De ce ? Cat ghinion pot sa am. Azi e ziua ghinionului, ca si la ora de franceza, cand am vrut primele sa prezentam proiectul. De ce n-am mai asteptat ? Ah, ma simt groaznic. Vreau sa ma intorc. E acolo. Trebuie sa ma intorc, si nu mai am cum. Vreau sa ma fac invizibila. Dar nu pot. Iar mi-a dat lumea peste cap. La dracu ! Ana il suna pe Razvan. E acolo. E cu ei. Spune tare: " vrea aia sa se intoarca pentru tine." La dracu. Cata umilinta. Unde e orgoliul meu ? Fir-ar !! De ce ma comport asa ?? De ce ? De ce nu pot sa fiu normala ? Lui nu-i pasa. Am ramas in urma. Trebuie sa trec peste asta. Sunt puternica. Cica. Ma urasc. Ma asez pe o banca. Ceva imi face in ciuda. Totul, totul imi face in ciuda. Sunt obosita. Sunt extenuata. Urc in tramvai. Aud o melodie ce-mi aminteste de el. La dracu. Trebuie sa-mi revin. Noroc cu Ana, care stie sa ma linisteasca, de fiecare data. Cobor din tramvai. Un gand idiot imi trece prin minte, dar grabesc pasul pe trecerea de pietoni. Nu merita. " Si daca n-as mai fi, nu m-ar mai durea. Si m-as razbuna. S-ar simti rau, vinovat, nu si-ar ierta-o. As deveni putin mai importata in memoria lui. Termina, Maria. Nu fi prostuta. La anul pe vremea asta ai sa razi si ai sa fi complet schimbata. Acum, esti doar inamorata, si ranita. O sa treaca. Viata merge inainte. Oricum, n-am tupeu. E doar o reactie pe moment, doar un impuls. Nu-s constienta. Intotdeauna i-am considerat pe cei care-si iau viata, lasi si slabi de caracter. O fac pe victimele. Vor sa ne arate ca pot. Si nu-si dau seama ca au atentat la propria persoana si ca nu le mai da nimeni viata. Nu se merita. Trebuie sa lupti pana la capat. Altii sunt pe moarte si cat n-ar dori sa poata sa traiasca. E nedrept." Merg, ma clatin. Merg si las racoarea serii sa-mi inunde corpul. E placut.Il vad pretutindeni, in orice coltisor. Pentru o secunda, am impresia ca e langa mine si ca suntem impreuna si ca ma iubeste. Ma vad cu el, de mana, hoinarind strazile. Strazile mele. Ca odinioara. Copilul ala care ma iubea, de-adevaratelea.. Ochii mi se opresc pe trotuar, intr-un loc, unde am stat cu el. Ma gandesc sa ma asez acolo, ca sa mai simt o data. Imi trece. Sunt stupida. Zambesc. Ma invaluie o caldura si o emotie coplesitoare. Imi trece. Ma trezesc la realitate. Trag aer in piept si intru in casa
30 aprilie 2010
....................................................
Cand am iesit de la liceu, nu m-am putut abtine sa nu imi iau un covrig cald, cu mac desi cica sunt la cura. Apoi am fost in parculet. M-am jucat cu copiii, am baut o bere si-am ras putin. Cu Razvan incep sa ma inteleg mult mai bine. Ana ii tot povestea lui Denis despre imvu. Era tare pasionata.
Trebuie sa marturisesc ca, in sinea mea, il asteptam sa vina si iar m-am molesit. L-am vazut pe Denis ca vorbeste cu cineva la telefon si speram, in secret, ca e el. Ah, ce prostuta sunt!
Uneori, sunt atat de fericita si rad mult ca mai apoi, din senin, sa ma intunec si sa nu mai scot un sunet.
Ce mi-ai facut, copile ?
____________________________
Azi, da examenul pentru admitere, la romana. Am emotii.
________________________
Trebuie sa plec. Am engleza prima ora si nu pot sa intarzii. E cam a naibi. Dar de cand e gravida parca-i mai buna. Pa.
4 mai 2010
..............................
Mi-a aflat blogul, fir-ar ! A vazut cat de disperata si trista sunt.
"Am citit printre randuri, oricum. Stai linistita."
" Dar ce te mai intereseaza, de ce mai citesti ?"
"Lecturica inainte de culcare."
"Gaseste-ti o carte."
"Mie imi place blogul tau. Si am vazut ca te-ai reindragostit."
" Inceteaza sa-mi mai citesti blogul. O sa-l schimb din nou. Iti hraneste orgoliul."
"Stii ca nu detin asa ceva."
Esti sigur ?
" Dar ce te mai intereseaza, de ce mai citesti ?"
"Lecturica inainte de culcare."
"Gaseste-ti o carte."
"Mie imi place blogul tau. Si am vazut ca te-ai reindragostit."
" Inceteaza sa-mi mai citesti blogul. O sa-l schimb din nou. Iti hraneste orgoliul."
"Stii ca nu detin asa ceva."
Esti sigur ?
Azi-noapte voiam sa scriu despre el, dar nu m-a mai lasat Ioana. Era 3 dimineata. Am avut o criza de nervi si am aruncat cu primul obiect ce-l aveam la indemana: cu o sticla cu apa minerala. Si la impact, a tasnit toata apa. I-am stricat si catelusul de plus. De fapt, nu era stricat, dar ma rog. Incepuse sa planga ca un copil mic. Aveam remuscari. Stupid. Ne-am speriat si parintii. Credeau ca cine stie ce s-a intamplat, o fi cazut tavanul? Dar nu ma mai recunosteam. .
7 mai 2010
....................................
Din jurnalul de buzunar:
Ora de romana. Mi-e rau. Se invarte totul cu mine. Am o durere ingrozitoare de cap. Ana, iar n-a venit la scoala, ca n-are chef. Ha ! De parca la scoala venim cand avem chef. Si e joi..De obicei, joi e frumos. Halal...! Nu pot sa ma concentrez deloc la ora. Tot, absolut tot, trece pe langa mine, fara sa se stocheze in minte. E ca si cum n-as avea memorie. De m-ar intreba profa ceva, n-as avea ce sa-i raspund. E neinteresant, oricum.
Dupa, avem sport. N-o sa mai fie distractiv fara Ana.
Dar cine-i Ana ? Haida-de ! Pot si fara ea. Dupa ora asta, ma duc cu Ioana sa ne luam inghetata. Ceva bun pe ziua de azi. Sau nu. Nu mai are gust nimic. Fiind sorumea, n-am ce sa vorbesc cu ea. E ca si cum ar face parte din mine. E una si aceeasi persoana cu mine. Si nu pot sa vorbesc cu mine. Nu mai am subiecte.
Ma doare capu' tare. Sper sa nu fi facut meningita. Nu vreau sa-mi petrec vacanta prin spitale, in pijamale, mancand pilaf. As innebuni. Mai e putin. Putin....si se termina tot. Pe Dor nu l-am mai vazut de nu stiu cand. De o viata parca. Incerc senzatia ca au trecut secole de atunci. Poate il vad azi, sau nu. Nu cred ca stau in parc sa-l astept.
De ce fara Ana nu ma pot distra ? Sunt dependenta de ea ? Gandul asta ma enerveaza.
Sunt ametita. Timpul trece greoi, si durerea de cap nu ma lasa. Se vorbeste de M.Eminescu. Ceva mai interesant. Si tot nu pot reveni la viata.
O colega citeste "Invitatie la vals" si-mi spune cum principalul a "omorat-o" practic pe iubita lui. Imi spun" Si eu am omorat pe cineva..."
______________________________________
De ce fara Ana nu ma pot distra ? Sunt dependenta de ea ? Gandul asta ma enerveaza.
Sunt ametita. Timpul trece greoi, si durerea de cap nu ma lasa. Se vorbeste de M.Eminescu. Ceva mai interesant. Si tot nu pot reveni la viata.
O colega citeste "Invitatie la vals" si-mi spune cum principalul a "omorat-o" practic pe iubita lui. Imi spun" Si eu am omorat pe cineva..."
______________________________________
Ora de sport: Am mancat inghetata. De parca nu m-ar durea in gat ! Fetita aia voia sa-mi dea un cornet rupt si i-am atras atentia. Ce lume ! Ma opresc la chioscul cu ziare. N-am prea multi bani. Cer o revista care sa coste 2 lei. Vanzatoarea e tare bosumflata si tare acra. Incerc sa fiu draguta. Continui sa merg prin piata. Tot felul de voci si remarci stupide la adresa mea. Incepe sa-mi fie frig.
Vad tot felul de zombie pe strada, monotoni, parca teleghidati, ce au uitat ce inseamna viata, au uitat de visele lor. Ma tem c-am sa ajung ca ei intr-o zi. Le las pe fete. O iau la stanga, printre blocuri, pe niste stradute linistitoare pe care am fost de atatea ori cand chiuleam. Iti scriu de pe scara de bloc unde stateam odinioara...Si unde-am stat atunci cand chiuleam la ora de romana, distrusa. Atunci ploua. Acum, s-a innorat brusc si mi-e tare frig. M-am imbracat subtire. Ca de obicei. Cand e cald ma imbrac gros, cand e frig ma imbrac subtirel. In loc de... in partea dreapta sta o sticluta de Lipton, cu zmeura. De parca... Ma rog. Mi-e tare rau si e gol in jurul meu. Totul e gol. Asta mi-e senzatia. Aici, e undeva intre blocuri si e destul de pustiu. De-as avea o banca m-as intinde. Si m-as face ghemotoc caci mi-e tare frig in tricou si m-as uita la cer. La un moment dat, apare Sasha, acel caine adorabil pe care l-am mai vazut joia trecuta. Tot intr-o joi, tot la ora aceasta. Ce ironie. Are program de plimbare, se pare. Trebuie sa recunosc, spre rusinea mea, ca la un moment dat mi-a fost teama sa nu vina sa sara pe mine. Am o trauma de cand m-a muscat un caine desi nu ma muscase rau si tot citisem prin reviste despre astfel de tragedii. Se juca cu stapanul. A venit spre mine, in fuga, cu acel marait de joaca si agitat. Dar nu m-am miscat din loc. Si stapanusu' i-a spus: "Sasha, stai cuminte." Frumos caine. Daca ma uit mai bine, s-a innorat tare. O sa vina o ploaie ca cea din interiorul meu. Ce dragut. Mi-e frig. Si copacii astia inalti, care se tot clatina, sunt martori la durerea mea, la dezastrul si dezechilibrul in care ma aflu. Sunt martori la acele zile de odinioara, cand plina de dragoste, sedeam cu capul pe umarul lui cu parfum de fericire, si-mi venea sa adorm-de atata bine. Si era tare cald atunci. Si era racoare doar pentru ca stateam la umbra copacilor inalti. Acum, e un frig cumplit, si copacii astia sunt la fel de nelinistiti ca si mine. Poate nu e asa frig, dar eu simt frig. Mi se face pielea de gaina. S-a innorat brusc, fara sa-mi dau seama. Cerul e gri. Am stat pana acum cu nasul in revista si-am citit fara interes.. sa-mi ocup timpul. Ma clatin, ca o nebuna de frig si devin din ce in ce mai agitata. Zbuciumul dinauntrul meu iese la suprafata. Bate mai tare vantul.Uneori, il astept aici, stupid, irational, fara nicio noima, ca in noaptea aceea cand m-au luat la batjocura fetitele alea.. Dar nu vine niciodata. A inceput sa picure, cred. Ma ridic sa plec. De abia merg. Imi car de geanta grea si-s in dezechilibru total. Atat psihic, cat si fizic. Ma tarasc. Cred ca suntbolnava. Aproape ca tremur. Pe langa mine, trece un pusti amarat, cred ca si drogat, vai de el. Imi zic: " Cred ca sunt mai drogata ca el." Continui sa merg. O colega ma intreaba cu cine m-am intalnit. Ce era sa-i raspund ? Cu mine insami ? M-ar fi crezut nebuna.
________________________________
Tot felul de remarci prin liceu. Aud tot felul de: "Uite-o pe gagica lui cu tare." Sau" Ti-a venit preferatul la scoala." Care?- ma intreb. Ii aud pe toti, cu sila, in urma, ca pe niste ecouri. Nici sa le raspund nu ma mai obosesc. Cat am decazut.
La ora de romana, am facut tic cu diriga, ca profa a plecat la spital la maica-sa. Ne-a dat sa lucram ceva pe calculator ( De parca n-am avea maine ora !). Apoi m-a plictisit pe net. Fara Ana e obositor si trist. Nu ma mai incanta nimic si nici nu mai rad. Si ce frumoase sunt orele de tic cu ea ! In fine. Maine am fi trebuit sa plecam la mare, dupa planuri. La istorie, si-au prezentat proiectele si am dormit.
Plec de la liceu. E din ce in ce mai frig. Cred ca am febra. Ma simt bolnava. Sigur am sa cad la pat cateva zile. Si starea asta ma face sa plang. Asa sunt cand sunt bolnava. Sunt plangacioasa si trista. Si emotiva. Ca un copil mic si prost. Gandesc prea mult. Merg, descompusa, si ma gandesc la tot felul de lucruri. Sunt ganduri fara noima, aproape ca delirez. Cuvinte puse la nimereala, fara sens. Imi trece prin minte ca as vrea sa fiu acasa, in patutul meu cald, sub plapuma. Dar imi zic ca nici asta nu mai e o alinare. Nu mai vreau nimic. Ma opresc la chiosc sa iau o acadea. Ii iau si Ioanei. Dobitocul ala cretin nu stie care e diferenta intre culoarea galbena si portocalie. Ma cert cu Razvan. Imi vine sa plang. Ma doare capul. O iau inaintea tuturor. Merg ca un om beat. Ajung in parculet. Vad cativa copilasi superbi, ca niste ingerasi. Imi zic ca se vor face frumosi cand vor fi mari. Dar, de unde.. Toti sunt frumosi cand sunt mici. Ma uit in jur. Nimic care sa ma agate de viata, care sa ma scoata la lumina, la suprafata. Din contra, ce vad, ma face sa ma cufund si mai rau in nostalgia mea cumplita. Ce nostalgie ? Durere. Totul e anost, prafuit, iritant. Nu vad nimic interesant. Parinti, bunici, cu fetele comune, obosite, cu copiii in parc. Cotidian. Monoton. Insuportabil. Incerc sa-mi tin lacrimile in ochi. Imi pun fata in palme, estenuata. Sunt calda. Am riduri, cute. Ai zice ca-s batrana. Asa ma simt. Sunt obosita. Nu mai rezist si plec. Plec. Cand sa traversez strada, de abia mai pot sa ma tin. Simt ca nu ma pot apara de masini. Trec pe langa mine prea repede si prea aproape, si-s ametita. Intotdeauna am fost ametita si n-am stiut sa am grija de mine. Acum, fiind singura, nu am de ce sa ma sprijin si simt golul din jurul meu mai acut. Traversez, in cele din urma. Urc in tramvai. Stranut. Imi cade geanta. O ridic. Ma uit pe geam... Oameni cu copiii pe strada, copaci, cenusiu,"Servicii funerare" intr-o vitrina, pe un afis de magazin" Doru, electronice ", un nume dureros...Ma gandesc la o zi indepartata, de cand eram la gradinita, in curtea de joaca si un baiat mi-a rupt bratara mea draga din margelute. Nu stiu ce bratara era, dar stiu sigur ca aveam grija de lucrurile mele de acasa, le pretuiam si le iubeam. Ma simteam stinghera la gradinita. ( Acum, de-as avea grija atat de lucruri...) Nu stiam ce sa fac cu ea. De aruncat, n-o aruncam. Si mai era pana sa plecam, era ora de joaca. Atunci,am sapat o mica groapa sub pamant si am ingropat-o, sa o pastrez acolo pana plec, speriata ca mi-o ia cineva. A trecut mult de atunci. Apoi, imi amintesc de acea zi, cand tot in tramvai, plangeam fara sa ma opresc si o fata draguta mi-a dat un servetel. Incerc sa nu ma mai gandesc la nimic. Si desi reusesc, durerea tot e si lacrimile tot imi stau in ochi. In geam mi se reflecta chipul. Nu ma recunosc. Un chip speriat,crispat, cu ochi incremeniti si fara viata. E ca o fantoma. Stau cocosata. Ma indrept. Apoi, ma las la loc, in acea pozitie inclinata, ghemotoc. Imi zic ca nu-mi pasa cum arat, cum sunt, ce fac si ce parare au acei zombie din tramvai. Oricum, nimeni nu ma vede. Un om, cu o fata comuna, care pare sot si tatic, isi desface o bere. Imi amintesc de acea vanzatoare din piata, tanara, care avea fata invinetita. Ma enervez si mai mult. Halal.. Cobor.
20 mai 2010
.............................
Suntem de servici. Radem.
Am ras cu lacrimi azi. Ana se tot plange ca nu mai poate, ca nu mai vrea, ca e prea mult pentru ea. Nu i se mai opresc lacrimile.[ Noi cand radem, radem cu lacrimi.]
Un mosulica simpatic se apropie:
- Buna ziua.
- Buna ziua.
- Ma duc la sedinta.
- Cum va numiti ?
-Numele real ? Rade.
-Aaa, pai da.
-Vintilescu.
-[Eu surda, ca de obicei]: Cum ?
- Vintilescu Eugen.
-Buletinul, va rog.
- Poftiti. Dar de ce ? De unde stiu eu ca nu mi-l folositi pentru altceva ? Rade.
-Aveti incredere.
- Asta-i buletin ?[ intreaba Ana serioasa]
- Da, Ana, e d-ala mai vechi, ii spun eu.
-Unde ne uitam ? Aaa,da. Scuzati, e prima oara.
Si-ncepe sa povesteasca, mosulica, o intreaga istorie cu invatamantul si profesori. E genul acela de om mai in varsta caruia ii place sa vorbeasca mult...dar mult. Spune de o profesoara, nu stiu ce ruda, care a fost in acest liceu, de el care a fost profesor si de toate rudele lui din invatamant, spune ca a trecut prin toate generatiile. Il aprob. Spun: "Da, asa este, invatamanul din ziua de azi se duce de rapa ! E la pamant."
Am ras cu lacrimi azi. Ana se tot plange ca nu mai poate, ca nu mai vrea, ca e prea mult pentru ea. Nu i se mai opresc lacrimile.[ Noi cand radem, radem cu lacrimi.]
Un mosulica simpatic se apropie:
- Buna ziua.
- Buna ziua.
- Ma duc la sedinta.
- Cum va numiti ?
-Numele real ? Rade.
-Aaa, pai da.
-Vintilescu.
-[Eu surda, ca de obicei]: Cum ?
- Vintilescu Eugen.
-Buletinul, va rog.
- Poftiti. Dar de ce ? De unde stiu eu ca nu mi-l folositi pentru altceva ? Rade.
-Aveti incredere.
- Asta-i buletin ?[ intreaba Ana serioasa]
- Da, Ana, e d-ala mai vechi, ii spun eu.
-Unde ne uitam ? Aaa,da. Scuzati, e prima oara.
Si-ncepe sa povesteasca, mosulica, o intreaga istorie cu invatamantul si profesori. E genul acela de om mai in varsta caruia ii place sa vorbeasca mult...dar mult. Spune de o profesoara, nu stiu ce ruda, care a fost in acest liceu, de el care a fost profesor si de toate rudele lui din invatamant, spune ca a trecut prin toate generatiile. Il aprob. Spun: "Da, asa este, invatamanul din ziua de azi se duce de rapa ! E la pamant."
Habar n-am ce spune, dar il aprob zambind, din cand in cand pocnind in ras. Ana ii da inapoi buletinul, serioasa. Eu ranjesc si par absorbita de ce spune domnul mai in varsta. Incheie cu: " Voi sunteti tinere, dar daca mai stati in liceul asta o sa va distrugeti viitorul !" Dupa ce pleaca, dupa o tacere de circa 5 secunde, pufnim in ras. Un ras cumplit, gata sa lesinam. Nu mai aveam puteri. Nu stiu ce ne-a facut sa radem. Poate faptul ca-l aprobam si ne prefaceam interesate de ce spune, poate faptul ca era tare vorbaret si simpatic, poate poate.. Cine stie ?
_________________--
Cade un panou pe jos. Ana:" Hai repede sa-l ridicam, ca vine directa si ne pune sa-l luamd!" Nu mai avem timp. Apare. Ne bagam nasul in cartile pe care le citim si la care suntem la aceeasi pagina de ore intregi.[ Bune facilitati are o carte !]
__________
Intra Razvan de la a10-a p usa de la profesori, fara sa intrebe, fugind. Ana exclama : " Asta se vede ca-i din Chitila !" ( cartierul in care stam).
_________________
Vine un om pentru sedinta. Inca unul. Il scriem in registrul de evidenta a accesului persoanelor. Apar o multime. Ana:" O sa se faca rand ! De ce noi ?"
_______________________
Niste copii: - Unde sunt profesoarele de servici ?
Eu, mandra, serioasa si importanta: -Aici, noi suntem.
- Profesoarele, Maria !-spune Ana.
-Da. Profesoarele. [ Zici ca eram beata.]
Un pusti: - Ce copil.
- Ce retarde !
Pe urma realizez de prostia pe care am spus-o. Voiam sa zic eleve.
______________In concluzie, a fost o zi pe cinste. Cu Ana rad mult. Prea mult chiar.
La el nu m-am mai gandit. Azi mi-am zis ca l-am uitat. Doar il vad in fata mea, serios, cu acea expresie a fetei nedumerita, parand ca de abia s-a trezit din somn, aerian. Eu, fericita, euforica, amuzata, prostindu-ma. Pe el, enervandu-l starea mea de beatitudine. Dispare. Nu e real. De mult au trecut zilele acelea. In fata mea nu e nimeni. Decat parintii, profesorii si copiii, fataindu-se de colo-colo pe podeaua spalata, in care se reflecta razele soarelui. E cumplit de gol acest loc. E o dupa amiaza tarzie insorita.. si se lasa seara, linistita. Ma uit pe usa de afara, care-i deschisa. Si e tare frumos. Razele soarelui patrund in liceu. Privind de aici, dinauntru, imi pare ca acolo, afara, e plin de viata. Privesc si, din cand in cand, mai trece cate un trecator grabit. Uneori, mai rad cu Ana din nu stiu ce prostie, rasetele noastre sunand ecou pe coridoarele goale, si iar ne cufundam in lectura. Dar azi nu. Nu ma mai intristez. E o seara cu soare.
_____________
Ies de la liceu. Trec prin piata. Vad o batranica care merge greu, tragand doua sacose mari dupa ea. Le spun fetelor sa o ajutam. Nu vor. Ma gandesc ca trebuie s-o ajut. Ma apropii. Dar apare el si nu mai pot. O las pe batranica. Ar fi zis ca fac gesturi de caritate in fata lui, special. Si biata batranica, ce vina are ea, ca a aparut un cretin, care sa-mi dea toate planurile peste cap ? Cata importanta ii dau ! Ma enervez. E schimbat total. Poarta niste ochelari caraghiosi si e plin de fumuri. Mai are un pic si lesina de cat de mult se iubeste. Si am zis ca-l uit, chiar azi. Mereu trebuie sa apara la momentul nepotrivit sa-mi distruga toate planurile si lucrurile ce le-am cladit atata timp... Pleaca. Ajung in parculet. Nu stam mult. Trebuie sa plecam. Nu vreau. Imi zic ca raman acolo, pe banca, citind, asteptandu-l. Imi zic ca-s stupida. Le conving pe fete sa ne intorcem o statie inapoi pe jos sa luam covrigi si apoi luam tramvaiul si plecam acasa. Zis si facut. De aparut n-a mai aparut. Ca intotdeauna. Si-s singura vinovata, stiu. Am tras de timp degeaba. Fac pe nebuna. La ce bun ? Ii zic Anei ca trebuie sa ma lase, sa-l astept pana n-am sa mai pot si-o sa ma satur. Ca n-am ajuns inca la limita, la saturatie. Inca mai pot. Imi spune ca e o obsesie. Ii zic ca-i ca aerul. Plec acasa. Tramvaiul trece pe langa acel magazin pe care scrie:"De Doru electronice".Sa-mi faca in ciuda! Nu ma mai enervez. Ana imi da jurnalele si cartea din geanta ei, inapoi.
_________________--
Cade un panou pe jos. Ana:" Hai repede sa-l ridicam, ca vine directa si ne pune sa-l luamd!" Nu mai avem timp. Apare. Ne bagam nasul in cartile pe care le citim si la care suntem la aceeasi pagina de ore intregi.[ Bune facilitati are o carte !]
__________
Intra Razvan de la a10-a p usa de la profesori, fara sa intrebe, fugind. Ana exclama : " Asta se vede ca-i din Chitila !" ( cartierul in care stam).
_________________
Vine un om pentru sedinta. Inca unul. Il scriem in registrul de evidenta a accesului persoanelor. Apar o multime. Ana:" O sa se faca rand ! De ce noi ?"
_______________________
Niste copii: - Unde sunt profesoarele de servici ?
Eu, mandra, serioasa si importanta: -Aici, noi suntem.
- Profesoarele, Maria !-spune Ana.
-Da. Profesoarele. [ Zici ca eram beata.]
Un pusti: - Ce copil.
- Ce retarde !
Pe urma realizez de prostia pe care am spus-o. Voiam sa zic eleve.
______________In concluzie, a fost o zi pe cinste. Cu Ana rad mult. Prea mult chiar.
La el nu m-am mai gandit. Azi mi-am zis ca l-am uitat. Doar il vad in fata mea, serios, cu acea expresie a fetei nedumerita, parand ca de abia s-a trezit din somn, aerian. Eu, fericita, euforica, amuzata, prostindu-ma. Pe el, enervandu-l starea mea de beatitudine. Dispare. Nu e real. De mult au trecut zilele acelea. In fata mea nu e nimeni. Decat parintii, profesorii si copiii, fataindu-se de colo-colo pe podeaua spalata, in care se reflecta razele soarelui. E cumplit de gol acest loc. E o dupa amiaza tarzie insorita.. si se lasa seara, linistita. Ma uit pe usa de afara, care-i deschisa. Si e tare frumos. Razele soarelui patrund in liceu. Privind de aici, dinauntru, imi pare ca acolo, afara, e plin de viata. Privesc si, din cand in cand, mai trece cate un trecator grabit. Uneori, mai rad cu Ana din nu stiu ce prostie, rasetele noastre sunand ecou pe coridoarele goale, si iar ne cufundam in lectura. Dar azi nu. Nu ma mai intristez. E o seara cu soare.
_____________
Ies de la liceu. Trec prin piata. Vad o batranica care merge greu, tragand doua sacose mari dupa ea. Le spun fetelor sa o ajutam. Nu vor. Ma gandesc ca trebuie s-o ajut. Ma apropii. Dar apare el si nu mai pot. O las pe batranica. Ar fi zis ca fac gesturi de caritate in fata lui, special. Si biata batranica, ce vina are ea, ca a aparut un cretin, care sa-mi dea toate planurile peste cap ? Cata importanta ii dau ! Ma enervez. E schimbat total. Poarta niste ochelari caraghiosi si e plin de fumuri. Mai are un pic si lesina de cat de mult se iubeste. Si am zis ca-l uit, chiar azi. Mereu trebuie sa apara la momentul nepotrivit sa-mi distruga toate planurile si lucrurile ce le-am cladit atata timp... Pleaca. Ajung in parculet. Nu stam mult. Trebuie sa plecam. Nu vreau. Imi zic ca raman acolo, pe banca, citind, asteptandu-l. Imi zic ca-s stupida. Le conving pe fete sa ne intorcem o statie inapoi pe jos sa luam covrigi si apoi luam tramvaiul si plecam acasa. Zis si facut. De aparut n-a mai aparut. Ca intotdeauna. Si-s singura vinovata, stiu. Am tras de timp degeaba. Fac pe nebuna. La ce bun ? Ii zic Anei ca trebuie sa ma lase, sa-l astept pana n-am sa mai pot si-o sa ma satur. Ca n-am ajuns inca la limita, la saturatie. Inca mai pot. Imi spune ca e o obsesie. Ii zic ca-i ca aerul. Plec acasa. Tramvaiul trece pe langa acel magazin pe care scrie:"De Doru electronice".Sa-mi faca in ciuda! Nu ma mai enervez. Ana imi da jurnalele si cartea din geanta ei, inapoi.
Ajung acasa.
26 mai 2010
....................................
Plec de la liceu. Trec pe langa el. Nu-l vad. Ana si Ioana iau primul tramvai si pleaca acasa. Trag de Ioan sa vina cu mine in parculet. Il induiosez. Ajung in parculet. Il astept. Nu vine. Ma dor ochii. Imi lacrimeaza de la atata creion. Sunt racita. Vreau sa ma intorc inapoi. Poate il gasesc stupid in piata. Razvan si Matei nu ma lasa. Ma enervez. Ia o bere. O bem. Vreau sa plec inapoi, sa-l caut. Stupida, patetica, jalnica ! Stam pe o banca. Razvan imi spune ca-s penibila. Ca nu merita! Matei e tare indignat si spune: "Dragostea asta!"Plec inapoi. Razvan vine dupa mine cu o bicicleta a unei fetite. Ma urc si parca zbor. E cam ametit. Imi spune ca mai tine la mine. Ajungem in piata. Ma lasa sa ma uit prosteste pe'acolo. Nu e. [ "Logic ca nu e ! Ce-i in capul tau, fetito ??!" Cum zicea profa de chimie "Ce-i in mintea ta ??!!"] Ma intorc. Bem bere. "Fetitule, cum ai ajuns? Pe ce cale o iei ? Ce inseamna asta, Maria ?" Depanam amintiri. Zambesc iar. Rad iar. Cad. Imi gasesc pe jos breteaua de la sutien. Cade mereu. Fugim dupa tramvai. Radem ca doi prosti. In tramvai ma intalnesc cu Eminescu. Ma intreaba ce fac. Ii spun ca rau. Ca mi s-a luat de viata. Imi spune s-o arunc la gunoi. Ii spun c-o arunc, incet, incet. Coboram. Plec.
27 mai 2010
.............................................
28 mai 2010, Bucuresti, in baie
Iubitul meu Dor,
Iti scriu o scrisoare pe care n-o vei citi niciodata, dragul meu.
O scrisoare pentru sufletul meu. Simt nevoia sa ma linistesc. Nu stiu cum sa ma exteriorizez. Imi vine sa tip, sa ma arunc pe jos, sa ma lovesc, sa ma distrug, si nici asa n-as putea sa-mi descarc sufletul. Nu pot sa respir. Ma sufoc. Aerul e atat de imbacsit si de incarcat, si ma imbolnaveste, ma inabusa
Ah, Dor, iubitul meu Dor ! De ce continui sa te consider al meu ? De ce ?
Sunt invizibila, mica, cat un purice. Sunt aici si tu nu ma vezi, nu m-auzi, nu ma simti. Mereu te astept in parculet, si pe strazi ma plimb nauca, dezorientata, clatinandu-ma, cu ochii arsi si buzele uscate, ce tanjesc dupa sarutarea ta.
Ieri, profa de romana ne-a dat o tema. Sa scriem o scrisoare de dragoste. N-o sa ti-o fac cunoscuta, o scriu pentru inima mea, biata mea inima. Ma intreb cum de mai bate.
Sunt precum un fulg de papadie, purtat de vant, fara sens.
Ma duc la liceu cu inima cat un purice, sperand c-am sa te vad, fie si cinci secunde, trecand pe langa mine, cand privirile noastre se intalnesc. Ah, de cand nu s-au mai intalnit ! ...Dar niciodata nu esti. Ori vin prea devreme, ori prea tarziu. Rare ori, cand se intampla, trec pe langa tine , fara sa te vad. Ce stupid ! Imi faci in ciuda. Totul imi face in ciuda. Am senzatia aceea cum o am,cand la scoala, scriu corect, la vreun test, ca mai apoi sa tai. E nedrept ! Dar totul nu se intampla cu un scop anume, ci se intampla pur si simplu.
Ma comport imatur, stupid. Simt nevoia sa decad si mai rau, sa ma prabusesc. E mai usor asa decat sa ma ridic. Sunt prea obosita si ametita. Daca decad, sa decad de tot, cum se cuvine, nu ? Nu umblu cu jumatati de masura.
Ma intreb cand o sa se termine acest cumplit in care ma afund. Cand am sa incetez sa te caut, sa te astept, sa te visez, sa fiu plina de tine ? Ma umilesc, Dor. Ma umilesc, si constiinta incarcata devine si mai de nesuportat in aceste imprejurari. De ce nu incetez cu tot circul acesta ? De ce nu pot sa fiu si eu ca fetele normale, care se resemneaza repede si merg mai departe, traindu-si viata ?
Imi pierd zile, zile din viata, inutil, strigand dorul meu de tine, amarul meu, dezastrul in care ma aflu. Si inca sunt mica si-mi pierd vremea, tineretea, adolescenta, viata de la 16 ani. Ar trebui sa ma distrez. Asa e normal. Imi zic mereu ca o sa fie bine, zambesc prosteste si ma buseste plansul. Sunt ridicola. Azi-noapte m-am rugat stelelor, copacilor, cerului, florilor, intregului univers, sa mi te aduca, sau macar sa-mi vindece rana. Si ma rugam cu atata credinta, incredere, indarjire, optimism... ai fi ras.Cred c-am sa innebunesc intr-o zi.Sa stii ca eu pe la 40-50 de ani voi ceda psihic, adica am sa innebunesc.Nu stiu cum, nu stiu de ce, dar mereu am crezut asta,ca si cu boala cu inima. Mereu am stiut, am simtit, fara sa ma duc la medic.
In starea aceasta am ajuns. Sa ma vezi la scoala cum se uita lumea dupa mine. Cu mersul meu de om pierdut si cu ochii inlacrimati. Unii ma intreaba daca plang. Le zic ca mi-a intrat ceva in ochi. Azi am intrat in cabina de la toaleta si-am stat un pic sa-mi potolesc lacrimile si sufletul. Ai fi zis ca-s nebuna, scapata de la noua. Nu ma mai puteam tine pe picioare, vedeam ca se misca pamantul cu mine si nu puteam sa ma exteriorizez, sa ma descarc. Mereu trebuie sa tac, sa inghit in sec si simt tot mai pronuntat acel nod din gat ce nu ma lasa sa respir. Te-am vazut pentru o clipa in fata mea si tot, absolut tot mi-a disparut din ochi.Ai ramas doar tu, centrul universului. Puteau sa se intample catastrofe in jurul meu, ca eu nu vedeam. Mi se inmuiasera picioarele si dintr-o data totul a devenit un cantec. Mi se parea chiar ca aud muzica... Nu m-am putut abtine sa nu plang. De fericire sau din tristete, cine stie ? Dar te vazusem. Nu stiam cum sa urlu de disperare ca plecai si iar te pierdeam.
Am zile in care rad mult. Am crize de ras. Sunt discordanta. Daca m-ai vedea cum rad uneori, cu lacrimi, ai zice ca-s cea mai fericita fetita din lume, dar in ochii mei se citeste...golul.
Ieri, am baut mult, si-am stat pana tarziu, cam pana la 9 jumatate seara, cu Matei si cu Razvan. Te-am asteptat, te-am cautat... De cand m-ai lasat, m-am apucat de baut. E josnic ce fac. Dar nu. Nu-mi caut scuze. Stiu. Decad. Sunt intr-o stare deplorabila. Cred ca tot ce-as putea sa-ti inspir este mila. Unul dintre motivele pentru care nici nu-ti marturisesc nimic. O fetita ridicola care dramatizeaza si-si ineaca dorul in bere. Hahaha. Nostim si stupid, nu ?
.
..Si tu esti un baietas, de abia iesit din bancile scolii generale. Multi imi zic ca-mi pierd vremea, plangand aiurea dupa un pusti superficial, cu fumuri in cap. Poate ca adori situatia. Te maguleste, iti gadila orgoliul, te umple de tine ! E firesc. Toti sunt la fel. As fi preferat sa nu fii la fel, dar esti om, nu ?
Ieri, am baut mult, si-am stat pana tarziu, cam pana la 9 jumatate seara, cu Matei si cu Razvan. Te-am asteptat, te-am cautat... De cand m-ai lasat, m-am apucat de baut. E josnic ce fac. Dar nu. Nu-mi caut scuze. Stiu. Decad. Sunt intr-o stare deplorabila. Cred ca tot ce-as putea sa-ti inspir este mila. Unul dintre motivele pentru care nici nu-ti marturisesc nimic. O fetita ridicola care dramatizeaza si-si ineaca dorul in bere. Hahaha. Nostim si stupid, nu ?
.
..Si tu esti un baietas, de abia iesit din bancile scolii generale. Multi imi zic ca-mi pierd vremea, plangand aiurea dupa un pusti superficial, cu fumuri in cap. Poate ca adori situatia. Te maguleste, iti gadila orgoliul, te umple de tine ! E firesc. Toti sunt la fel. As fi preferat sa nu fii la fel, dar esti om, nu ?
Ai ajuns un tinerel ingamfat, cu nasul pe sus, care se iubeste prea mult si se imbraca superficial. Vrei sa impresionezi. Nu-ti gasesti personalitatea, stilul, identitatea. E varsta. Insa eu stiu ca tanarul acela de care m-am indragostit pana peste cap, simplu, banal si dulce, inca mai exista. Undeva, acolo, esti tu. Sau poate doar sper... Nu cred ca te-am cunoscut vreodata.
...Intr-o zi ti-am lasat un trandafir mic pe banca. S-a ofilit, insa, si era prea pricajit pentru a-i da atentie cineva, asa ca a disparut de pe banca, inainte sa plec de la liceu..Cat de prostuta sunt.
...Ma gandisem sa-ti spun. Sa-ti marturisesc. Sa termin cu tot dezastrul asta si raspunsul tau sa decida: Ori sa ma arunce de tot, ori sa ma ridice, sa ma inalte. N-am curaj. S-ar schimba totul intr-o secunda. M-ar da peste cap. Realitatea m-ar inunda. Deobicei sunt curajoasa, dar de tine ma tem cel mai mult, Dorule. Mi-e tare frica. N-ai observat cum imi vine sa fug, cand te vad ?
...Nu stiu. Sunt atat de bulversata de propria mea viata, de inertia ei, atat de dezorientata si confuza... Poate c-am sa ma linistesc candva. O sa obosesc atat de mult incat n-am sa mai am putere sa fiu asa. Cum i-am spus Anei: "Lasa-ma sa-l astept mereu, sa-l caut, sa ma consum, pana la epuizare, pana n-am sa mai pot."
...De-ai sti cum merg pe strada...Zici ca-s beata. Imagineaza-ti o ametita mai ametita ca aceea cu care umblai. Pasii mei sunt nesiguri, merg ca si cum la fiecare pas s-ar surpa pamantul de sub mine. Merg dezechilibrata si ma uit la toti incruntata, uneori cu fata senina, dar tot cu acea umbra, acel nu stiu ce, ce-mi intuneca tot chipul. Stii ca starea psihica si sufleteasca ale unui om se refleca si pe chip si-n ochi. Poate doar mi se pare. Dar ma uit la toti cu acea privire si expresie a fetei speriata, crispata, care parca striga: "Ajutor! Am nevoie de ajutor. Salveaza-ma. De ce nu ma aude nimeni ?!" Uneori, cand in fata mea sta un baiat sau orice ar fi, o fiinta umana, ma stapanesc cu greu sa nu-i sar in brate. Sa plang. Sa ma mangaie si sa-mi zica ca totul o sa fie bine. Am nevoie de o imbratisare calda, de un zambet sincer.
Lumea e prea rece si prea grabita si monotona si ma irita.
....Stii ce as vrea eu ce mai mult, Dorule ? Dar cel mai mult ?
...De-ai sti cum merg pe strada...Zici ca-s beata. Imagineaza-ti o ametita mai ametita ca aceea cu care umblai. Pasii mei sunt nesiguri, merg ca si cum la fiecare pas s-ar surpa pamantul de sub mine. Merg dezechilibrata si ma uit la toti incruntata, uneori cu fata senina, dar tot cu acea umbra, acel nu stiu ce, ce-mi intuneca tot chipul. Stii ca starea psihica si sufleteasca ale unui om se refleca si pe chip si-n ochi. Poate doar mi se pare. Dar ma uit la toti cu acea privire si expresie a fetei speriata, crispata, care parca striga: "Ajutor! Am nevoie de ajutor. Salveaza-ma. De ce nu ma aude nimeni ?!" Uneori, cand in fata mea sta un baiat sau orice ar fi, o fiinta umana, ma stapanesc cu greu sa nu-i sar in brate. Sa plang. Sa ma mangaie si sa-mi zica ca totul o sa fie bine. Am nevoie de o imbratisare calda, de un zambet sincer.
Lumea e prea rece si prea grabita si monotona si ma irita.
....Stii ce as vrea eu ce mai mult, Dorule ? Dar cel mai mult ?
Sa ma strangi in brate tare, tare. Dar tare. Pana n-am sa mai am aer. Sa ma agat de tine, iubitul meu. Sa ma saruti cum ar fi ultima oara, cum chiar atunci am muri. Sa ma saruti si pe buzele tale sa se simta dorul, dezastrul, pasiunea, iubirea, cumplitul prin care-am trecut. Sa-mi saruti buzele arse, arse de dor si de sete de tine. As vrea sa-mi potolesc setea si mor, mor de sete cu fiecare zi ce trece.
Uneori, stupid, ma gandesc cum ar fi fost sa ne iubim pana la capat. Stiu ca suna prosteste, inocent, stiu ca e doar o pasiune adolescentina, trecatoare. o prima iubire. O iubire temporara, nu vesnica. Dar tare as fi vrut sa fim acel 1% din cei care s-au iubit de copii, pana la adanci batraneti. Stiu ca sunt mica, tare mica, pentru a stii ce este bine pentru mine si viitorul meu. Dar stiu cu certitudine ce sentimente nutresc pentru tine. Visam uneori sa ne casatorim, sa avem doi copii. O fetita si un baietel, sa-i numim Aimee si Dor. Suna infantil si dragalas. Sa ii crestem frumos, intr-o casa pe malul marii, si sa ne bem cafeaua in fiecare dimineata pe terasa cu parfum de fericire, in briza marii. Si sa murim fericiti. Sa fim ca acei doi batranei simpatici ce se plimbau de mana prin parc. Asa sa fim. Si sa ne inmormanteze langa un rau, unul langa altul, la umbra unui tei sau castan si sa planteze copiii nostri flori de liliac si de trandafir si de lalele. Innebunesc. Suna stupid . Nu. N-am innebunit inca. Sunt doar simple ganduri. Stii ca scriu absolut orice gandesc, fie cat de nebunesc ar fi acel gand. Visez mult.. Inca traiesc in carti si ma tem sa dau piept cu realitatea. Realitatea nu mi-e straina, dar nici pe plac nu mi-e. Prefer sa traiesc in lumea mea dezordonata. Ma intreb cum ai sa fi tu peste 10 ani. Oare o sa ne intalnim ? O sa mi se aprinda iar focul ? Nu. Vom fi mari si schimbati si cu capul pe umeri.
Dovada clara ca innebunesc, ca nu stiu cum sa-mi exteriorizez sentimentele, cum sa ma descarc, ca-mi vine sa urlu, este faptul ca iti scriu. Iti vorbesc, Dorule, deznadajduit, caci tu nu ai sa vezi ce scriu. De fapt, ma adresez mie insami. Vorbesc singura. Atata lipsa ai lasat, iubitul meu. Atata gol. Stii acea senzatia cand mergi pe strada si iti vine sa cazi ? Ca in cosmaruri. Iti vine sa cazi ca e prea gol, si nu te mai tin picioarele. E necuprins, e un imens gol, si n-ai de ce sa te sprijini, esti total ametit. Treci pe langa masini si ai impresia ca mai au putin si te lovesc, ca te ia pe sus acel curent, ca n-ai putere. Aceasta cumplita senzatie o ai doar in vise. Eu am experimentat-o pe viata reala. E naucitor, delirant, frenetic, trist. E foarte frig, Esti ca o frunza purtata de vant, de colo-colo. Cand erai tu, ma tineai de mana, sau erai lipit de mine, si doar cu prezenta si zambetul tau umpleai acel gol. Si era iar cald, linistitor. Era pace, era siguranta, era colorat.
Acum simt doar ca s-a rupt ceva din mine. Ca-s incompleta si singura. E nespus de gri si enervant.
Matei mi-a spus ca el crede ca o sa mor de inima rea intr-o zi.
caci o ascult mereu. Am fost vreodata rationala ?
E tarziu.
Tu probabil ca dormi. Ce n-as da sa te privesc dormind ca un copil. si sa te mangai pe frunte. Sa ma pierd in acea lume a ta, buna, atat de familiara mie..
Ai devenit rece si strain, iar eu jalnica, imi plang iubirea.
Poate intr-o zi, am sa te intalnesc si inima mea nu va mai bate de nebuna, gata sa ma dea de gol. Atunci, poate, lumea va capata iar sens, va deveni iar colorata si familiara. Golul va fi umplut de un altul. Privirea mea se va regasi in alti ochi stralucitori. Ii voi privi pe trecatori linistita si le voi zambi cald, fara nicio umbra care sa-mi intunece chipul. Te voi privi si pe tine si nu-mi va mai fi teama si-ti voi zambi sincer, fara durere, fara regrete, politicos, amical. Le voi povesti, poate si copiilor mei si nepotilor despre Dor, mult iubitul meu Dor, ce candva, cand eram o copila de vreo 16 ani, mi-a incantat zilele si mi-a facut viata toata numai un cantec. Sau poate n-am sa mai spun nimanui aceasta pasiune. O sa mai trec prin ea cand am sa mor. Se zice ca sufletul omului, imediat dupa ce moare, trece prin toate senzatiile si trairile prin care a trecut in viata lui toata. Ma cam tem. Poate voi uita complet. Viata e neiertatoare, desi nu cred, nu cred ! Nu vreau insa sa ajung un om mare. Cu siguranta am sa ma casatoresc. O sa imi iubesc sotul in primii ani. O sa facem dragoste des si pe urma din ce in ce mai rar. O sa ma insele. O sa-l ie
rt. O sa ma insele iar. Am sa-mi dedic viata copiilor mei. Am sa mor impacata. trist, nu ? . Am sa-mi amintesc totusi, de tine, Dor. O sa-mi incalzesti noptile. Ah, si ce geloasa sunt pe cele care au ocupat un loc in inima ta, inaintea mea, si pe cele care vor urma...
Voi iubi si pe altii, voi scrie si despre ei. Dar niciunul nu va fi Dor. Si sper ca niciuna sa nu mai fie Aimee. Aimee sa fie unica, sa aiba acolo mereu un loc in coltisorul umbrit al sufletului tau.
Imi tot trece prin cap o fraza stupida si incerc s-o alung: " S-a sfarsit cu mine." De ce oare ? Haida-de ! Sunt vie. Ma enerveaza. Lumea nu se opreste in loc. O sa-mi revin incet, incet...
" S-a terminat cu mine !"" S-a terminat cu mine !"" S-a terminat cu mine !"
E ca un ecou. Niste voci din interiorul meu, ce nu se opresc. Ma obsedeaza.
" S-a terminat cu mine !"" S-a terminat cu mine !"" S-a terminat cu mine !"
E ca un ecou. Niste voci din interiorul meu, ce nu se opresc. Ma obsedeaza.
E poate din cauza noptii. Asa e noaptea. Sau poate e primul pas spre....nebunie.
Te sarut aievea, cum ne sarutam odinioara cand trebuia sa pleci si nu ne mai saturam. Te sarut de o mie de ori, iubitul meu Dor, dulcele meu amar cumplit. Te sarut si te strang in brate deznadajduit, caci stiu ca n-o sa mai fi niciodata al meu.
......................................
Romana.Mc.Role.Cola.Cazut.Ridicat.Baiat super dragut.Zambet."Viitorul meu."
Sa stii ca mi-ai luminat seara cu acel zambet, tinere, al carui nume nu-l voi stii niciodata. A fost urat din partea mea sa ma zbat, sa alunec, sa ma zvarcolesc in mainile tale. Dar nu mai voiam sa-mi dai drumul. Ai fost tare amabil si dragut ca m-ai ajutat. Imi placea prea mult sa stau asa, sa ma tina cineva, sa am senzatia ca cineva ma tine sa nu cad, ca se opreste, ca ma vede, ca ma ajuta, ca ma salveaza.
Sunt unele persoane care iti raman adanc intiparite in minte. Bineinteles ca imaginea lui va disparea treptat, dar va ramane mereu acea seara care m-a salvat din calvarul prin care treceam. Nu. Nu m-am indragostit, dar aerul curat, seara cu parfumul ei, oamenii, traficul, vanzatorul de la Mc, rolele, rasul, voia buna, caderea mea cu sucul in aer, dupa ce prevazusem tot, acel baiat amabil care m-a ridicat, care m-a tinut si nu m-a lasat pana nu m-am tinut pe picioare, desi era doar un strain, acel zambet din urma cand m-am intors sa-l vad, m-au salvat pentru o zi. Am avut o revelatie. A fost o minune. Exact de asta aveam nevoie. Sa ies din rutina, sa rad si sa vad lumea. Sa vad acel zambet.
A fost frumos azi. M-am decis sa ies din casa, ca ruginesc. Asa ma simteam. Sa incerc sa traiesc din nou. Sa incerc doar. Cea mai mare prostie e sa atentezi la propria persoana si sa nu incerci s-o salvezi.
Am iesit cu rolele. Niste role noi, pe care mi le-a cumparat mami azi, ca alea vechi erau vai de ele.
Bineinteles ca am fost pericol pentru societate, dar asta nu mai conteaza.
Ne-am decis, noi fetele, sa mergem pana la romana, cu rolele, ca parca ne era pofta de un Mc.
Zis si facut.
Zis si facut.
Pe acolo, evident, c-am dat pe jos un pahar de cola si am stropit pe un nene. Evident ca am vorbit tare si am ras zgomotos, cu cartofii in gura. Obisnuitele bune maniere ale mele.. Fetele ziceau ca le fac de ras. Apoi mi-am luat Cola in mana si am plecat toate trei spre casa. Mergeam o statie pe jos. Cam multe gropi. Ras mult. Ne-am amintit cum am avut o criza de ras data trecuta. Le-am zis fetelor ca sigur voi cadea si ca cel care imi va iesi in cale atunci sau il voi stropi, va fi viitorul meu. Speram sa fie dragut.
Peste 2 minute, boom. Pleosc. M-am impiedicat de o groapa sau nu stiu de ce naiba. Era foarte prost asfaltul. Cola a sarit in aer. Stateam in genunchi ca un catelus in patru labe si radeam. Fetele radeau si se uitau la mine. Le ceream ajutor. Ele doar se uitau. Dar a venit salvarea mea. "Foarte inspirata ai fost, Maria, cand ai cazut chiar atunci !" Un baiat foarte, dar foarte dragut[ Nu stiu cum de am nimerit atat de bine !] , care trecea chiar atunci, a sarit sa ma ajute. " Te ajut ?" Intinde mana. Eu, fericita:" Daaa." S-a chinuit bietul destul de mult, caci eu nu mai puteam de ras si coplesita ca ma tinea de brate un strain dragut, ma tot zbateam si alunecam iar. Fetele nu mai puteau de ras. Tot incercam sa dau cu piciorul in paharul de cola si sa-l stropesc un pic, ca sa fie sigur "viitorul" si ma chinuiam sa-i vad chipul. Pana la urma m-am lasat iar jos, intinsa. M-a ridicat. " Ce i-ati dat de baut ? intreaba tinerelul,razand. Fetele:" Nimic. Asa e ea." M-am uitat in urma, inainte sa plec, si am vazut acel zambet pe care n-am sa-l uit mult timp. Unele persoane chiar au acel nu stiu ce, acel ceva, ce iti ramane adanc intiparit in minte. A fost o duminica pe cinste. Am sa mai merg pe la romana. E timpul sa traiesc din nou. Si vine vara. Adio "melancolicism". Adio lacrimi si rimel scurs pe perna. Adio, Dorule. Adio, adio, adio:)
...Si zambetul ala mi-a luminat seara.
................................
Aimée (31.05.2010 21:03:50): ce faci ?
Dor (31.05.2010 21:04:03): bine, pierd timpu`
Dor (31.05.2010 21:04:06): ma plictisesc
Dor (31.05.2010 21:04:53): tu?
Aimée (31.05.2010 21:05:02): nimic interesant[Doar plang,cretinule]
Aimée (31.05.2010 21:05:27): voiam sa-ti pun o intrebare
Dor (31.05.2010 21:05:32): zi
Aimée (31.05.2010 21:05:36): m-ai uitat ?
Aimée (31.05.2010 21:05:42): si nu ma lua pe ocolite
Aimée (31.05.2010 21:05:43): da sau nu ?
Dor (31.05.2010 21:05:51): depinde la ce te referi [Si cat iti place situatia ! Stii prea bine la ce ma refer.]
Aimée (31.05.2010 21:06:01): of, niciodata nu esti clar
Aimée (31.05.2010 21:06:04): stii la ce ma refer
Dor (31.05.2010 21:06:12): pai nici nu stiu cum sa iti zic...
Aimée (31.05.2010 21:06:33): fii sincer, am nevoie de asta ca sa termin o data
Dor (31.05.2010 21:06:58): daca iti zic ca te-am uitat o sa zici ca sunt un nenorocit (si nu sunt); daca iti zic ca nu te-am uitat o sa zici ca zic la misto..
Aimée (31.05.2010 21:07:19): nu conteaza ce o sa zic eu
Aimée (31.05.2010 21:07:22): ce nu pricepi ?
Dor (31.05.2010 21:07:31): uite, sincer acolo, undeva, in sufletul meu mai tin la tine, dar nu mai conteaza.
Dor: a trecut atat timp in care nu am mai vorbit cu tine.
Dor (31.05.2010 21:07:47): si m-am obisnuit asa
Dor (31.05.2010 21:07:50): as putea sa zic ca te-am uitat.
Aimée (31.05.2010 21:07:53): a, deci iti place
Aimée (31.05.2010 21:08:03): bine
Dor (31.05.2010 21:08:04): ce imi place?[Situatia]
Aimée (31.05.2010 21:08:06): de asta aveam nevoie
Aimée (31.05.2010 21:08:07): stii
Aimée (31.05.2010 21:08:17): cum era ? cand nu mai ai nicio speranta, uiti.
Dor (31.05.2010 21:08:29): nu te inteleg.
Dor (31.05.2010 21:09:09): explica
Aimée (31.05.2010 21:09:24): stii foarte bine
Dor (31.05.2010 21:09:28): nu stiu
Aimée (31.05.2010 21:09:59): mi-am calcat pe orgoliu acum ca sa te intreb pentru ca aveam nevoie sa-mi zici precis ca s-a terminat si ca nu ma mai vrei, acum o sa pot sa uit.
Dor (31.05.2010 21:10:31): vrei sa zici ca nu m-ai uitat pana acum sau ce?[ Woww, ce descoperire ! Stiai prea bine. Sau esti prea arogant ca sa vezi ?]
Dor (31.05.2010 21:10:47): nu am mai vorbit 2 luni[ Zau ?]
Dor (31.05.2010 21:14:58): maine e 1
Dor (31.05.2010 21:15:01): ziua copilului
Aimée (31.05.2010 21:15:33): da, vai, minunat
Dor (31.05.2010 21:15:48): nu te consideri copil ?
Aimée (31.05.2010 21:15:54): ba da[ Ba da, dar nu ma mai incanta nimic, idiot.]
Dor (31.05.2010 21:16:13): atunci?
Dor (31.05.2010 21:16:17): nu esti bucuroasa?
Aimée (31.05.2010 21:16:28): nu. e doar o zi ca oricare alta
Aimée (31.05.2010 21:16:37): sunt bucuroasa doar ca e vara[ Pe dracu !]
..............................
O zi cu urcusuri si coborasuri. Iar am coborat din tramvai la urmatoarea statie s-o astept pe Ana. Dar bineinteles ca iar mi-am luat teapa. O luase iar inainte.Vaca aia de vatmanita a tipat la mine, ca vezi doamne aveam un picior in tramvai si altul afara, eram nehotarata.. M-am enervat si am coborat din nou, na ! Astept urmatorul 45, dar Ana nu-i in el. Ma urc, oricum. In tramvai, un nene nebun tipa la telefon. Ma doare capul. Purtam dupa mine si o plasa imensa, cat mine aproape, cu manualele pe care trebuie sa le returnam la scoala. Parca ieri cerea Ana plasa la inceput de liceu, ca n-are cum sa le duca ! Si ce haioasa era... Imi amintesc cum ne zambeam una alteia, fara sa stim cine suntem si ca vom deveni cele mai bune prietene. Tarasc de mine si de plasa. Imi vine sa plang. Fusta e prea stramta si scurta. Trag de ea. Nu ma simt in largul meu. Ajung la scoala. Nu e nimeni in clasa, decat Ana care ma intampina cu un zambet idiot. Tip la ea. Ma asez in banca si-mi pun capul pe banca. Incep sa plang. Nu stiu ce-i cu mine. E un haos total. De cand m-a lasat cretinul ala, plang din orice. La scoala mult stres. 3 la mate in teza. Note mici [ Dar nu mai mici ca 3]. Cativa plangeau. Eu incercam sa rad si ma prosteam. Ma intrista, trebuie sa recunosc, ca ma simteam incapabila. Si atmosfera aia de copii fericiti ca au luat 5, ma durea. Dar niciodata n-am luat-o prea in serios. Cel putin la liceu. As fi vrut sa arat si eu ca ma doare, dar n-am putut decat sa vorbesc mult si sa incerc sa-i fac sa rada. Ma durea atmosfera aia incarcata. M-a enervat diriga. E stresata si tipa. E sfarsit de a9-a. L-am vazut iar o clipa. De obicei, o secunda, doua, trei, il vad. Ma multumesc si cu atat. Apoi fug.[ Ce stupida esti, Maria ! Il astepti atat, il cauti atat, ca mai apoi sa fugi !] Trebuia sa plec oricum. Ma grabeam. Trebuia sa merg cu fetele in oras, la romana. Si e rar cand sa fie prin preajma. E rar. De obicei, il astept mereu in parc, dar nu vine. Acum era, dar eu plecam. A venit tramvaiul. Mereu vine cand nu vreau ! Si invers. Imi venea sa ma pun in fata lui, sa-l opresc, 45 idiot ! ce-mi faci in ciuda, si totusi voiam sa fug. Doar o secunda, printre tarabele din piata si magazinul de inghetata, unde se oprise,l-am zarit. Am numarat secundele. L-am pierdut.
4 iunie 2010
...............................
Copile, ce s-a intamplat ? Am auzit ca ti-a fost rau. Ce n-as da sa pot sa fiu langa tine, sa te strang in brate tare, tare, sa te sarut pe frunte si sa-ti zic ca totul o sa fie bine. Dar n-ai nevoie de mine. Imi lipsesti mult... As vrea sa pot sa fac ceva, sa nu mai fiu legata de maini si de picioare, sa fiu langa tine, sa ma mai iubesti, asa.. cum o stii doar tu. Mi-e dor tare...Dar nu pot sa fac nimic. Nu ma mai vrei.
Liceul e gol. Azi a fost ultima zi. Ma lasi aici si pleci. Ma simt singura si parasita de toate persoanele dragi: Tu, Julica si Ioana. Ma simt singura si-s tare prostuta si plang intruna. De m-ai fi vazut azi la liceu, mergeam ca un robot teleghidat, cu zambetul crispat si ochii incruntati. Sunt absenta de la tot ce se intampla in jur. Azi, colegii tipau unul la altu'; probleme cu banii, cu fondul scolii. Neinteresant. Vedeam bancile imprastiate, lipseau multe scaune, si se vedea c-a fost ultima zi a ta in scoala. Se vedea c-ai plecat. Doar la gandul ca tu ai fost acolo, in acea incapere, m-a cutremurat. Am fugit din clasa. Nu mai suportam. Sper sa te distrezi la banchet. Sper ca te-ai facut bine. Ti-e mai bine, asa-i ? Oricum, urmeaza o noua etapa din viata ta. O sa iti placa, iti garantez. E o noua viata. O sa fii bulversat de inertia vietii tale, de noutate, o sa fi bulversat de fetele ce le vei intalni in liceu, o sa faci multe cuceriri, o sa fi foarte indragostit, de fiecare data mai indragostit, poate c-ai sa uiti de mine.
Ieri, am fost pe afara si m-am intalnit cu Julica. Imi venea sa plang si amutisem. S-a schimbat tare. La fel ca tine: rece, posomorata, fara viata. Parca iesise din ea. Nu mai vorbea mult, era obosita si preocupata cu banii. Ii tot spuneam ca o sa fie bine, ca viata e frumoasa si fara prea multi bani, ca o sa ne distram totusi in vacanta, chiar daca nu mai plecam nicaieri... Ii spuneam ca ne-am indepartat si ca tre' sa facem ceva. Mi-a spus ca stie... Vorbeam singura. Cred ca nici nu ma asculta. Nu eram pe aceeasi lungime de unda. A fugit de langa mine, ca si tine.
Ioana e din ce in ce mai rau. Nici nu zici ca suntem gemene. Ma uraste, efectiv. Defapt nu ma suporta. O irita prezenta mea, o sufoca. De fiecare data cand ma apropi de calculator, cand sta ea, ma izgoneste, tipa, urla si-mi spune tot felul de cuvinte urate, si ma face sa plang. Aseara, stateam si eu la birou sa desenez, sa uit.. Oricum, mi-am pierdut talentul. Si ma tot chinuiam sa mazgalesc pe foaie. Ma impingea, tipa, spunea ca ma uit la ce vorbeste ea pe mess. Daca cumva ma uitam putin, imi dadea una, si ma intorcea. Ma simt respinsa. Ma face paracioasa si enervanta. M-a durut si inima. M-am pus pe pat.
Ana nu mai vine deloc la scoala. Oricum nu mai e mult. Cred ca maine e ultima zi. I-a murit bunica. Ce nedreapta e viata ! Eu care ma plangeam ei ca lui mamaie ii e rau...tot ei i-a murit bunica, fara sa fie pregatita, saracuta. Lumea nu se opreste in loc. I-am zis sa vina la scoala sa plangem amandoua, dar n-a vrut. Oricum, macar am facut-o sa rada putin, cu prostiile pe care i le debitam. Sfarsitul e peste tot, fie a unei etape, a unei iubiri, a unei persoane. Si mama profei de romana a murit. Stiu ca tot pleca ea de la ore, ca se ducea la spital.
Ma asteapta vacanta, si uitarea. Poate c-am sa te vad pe strada, intamplator, si-o sa tresar si-o sa-mi bata inima tare, dar atunci o sa fiu impacata, si resemnata, iar tu vei fi doar o amintire. Dar asta se va intampla foarte rar.
E parca un cosmar, dar trebuie sa fiu puternica. S-a terminat, fara sa vreau, fara sa stiu, fara sa fiu pregatita. Te iubesc, copile.
Liceul e gol. Azi a fost ultima zi. Ma lasi aici si pleci. Ma simt singura si parasita de toate persoanele dragi: Tu, Julica si Ioana. Ma simt singura si-s tare prostuta si plang intruna. De m-ai fi vazut azi la liceu, mergeam ca un robot teleghidat, cu zambetul crispat si ochii incruntati. Sunt absenta de la tot ce se intampla in jur. Azi, colegii tipau unul la altu'; probleme cu banii, cu fondul scolii. Neinteresant. Vedeam bancile imprastiate, lipseau multe scaune, si se vedea c-a fost ultima zi a ta in scoala. Se vedea c-ai plecat. Doar la gandul ca tu ai fost acolo, in acea incapere, m-a cutremurat. Am fugit din clasa. Nu mai suportam. Sper sa te distrezi la banchet. Sper ca te-ai facut bine. Ti-e mai bine, asa-i ? Oricum, urmeaza o noua etapa din viata ta. O sa iti placa, iti garantez. E o noua viata. O sa fii bulversat de inertia vietii tale, de noutate, o sa fi bulversat de fetele ce le vei intalni in liceu, o sa faci multe cuceriri, o sa fi foarte indragostit, de fiecare data mai indragostit, poate c-ai sa uiti de mine.
Ieri, am fost pe afara si m-am intalnit cu Julica. Imi venea sa plang si amutisem. S-a schimbat tare. La fel ca tine: rece, posomorata, fara viata. Parca iesise din ea. Nu mai vorbea mult, era obosita si preocupata cu banii. Ii tot spuneam ca o sa fie bine, ca viata e frumoasa si fara prea multi bani, ca o sa ne distram totusi in vacanta, chiar daca nu mai plecam nicaieri... Ii spuneam ca ne-am indepartat si ca tre' sa facem ceva. Mi-a spus ca stie... Vorbeam singura. Cred ca nici nu ma asculta. Nu eram pe aceeasi lungime de unda. A fugit de langa mine, ca si tine.
Ioana e din ce in ce mai rau. Nici nu zici ca suntem gemene. Ma uraste, efectiv. Defapt nu ma suporta. O irita prezenta mea, o sufoca. De fiecare data cand ma apropi de calculator, cand sta ea, ma izgoneste, tipa, urla si-mi spune tot felul de cuvinte urate, si ma face sa plang. Aseara, stateam si eu la birou sa desenez, sa uit.. Oricum, mi-am pierdut talentul. Si ma tot chinuiam sa mazgalesc pe foaie. Ma impingea, tipa, spunea ca ma uit la ce vorbeste ea pe mess. Daca cumva ma uitam putin, imi dadea una, si ma intorcea. Ma simt respinsa. Ma face paracioasa si enervanta. M-a durut si inima. M-am pus pe pat.
Ana nu mai vine deloc la scoala. Oricum nu mai e mult. Cred ca maine e ultima zi. I-a murit bunica. Ce nedreapta e viata ! Eu care ma plangeam ei ca lui mamaie ii e rau...tot ei i-a murit bunica, fara sa fie pregatita, saracuta. Lumea nu se opreste in loc. I-am zis sa vina la scoala sa plangem amandoua, dar n-a vrut. Oricum, macar am facut-o sa rada putin, cu prostiile pe care i le debitam. Sfarsitul e peste tot, fie a unei etape, a unei iubiri, a unei persoane. Si mama profei de romana a murit. Stiu ca tot pleca ea de la ore, ca se ducea la spital.
Ma asteapta vacanta, si uitarea. Poate c-am sa te vad pe strada, intamplator, si-o sa tresar si-o sa-mi bata inima tare, dar atunci o sa fiu impacata, si resemnata, iar tu vei fi doar o amintire. Dar asta se va intampla foarte rar.
E parca un cosmar, dar trebuie sa fiu puternica. S-a terminat, fara sa vreau, fara sa stiu, fara sa fiu pregatita. Te iubesc, copile.
8 iunie 2010
.........................
Azi-noapte s-a petrecut ceva cu mine..Nu stiu exact ce, dar a fost o clipa magica ce a despartit durerea de fericire. Ca un baraj intre doua lumi diferite. In acea clipa am simtit cum inima mea incepe sa bata cu sens, cum sufletul mi se umple de cantec si de viata, cum am o pofta nebuna sa traiesc, cum imi amortesc sentimentele de durere. Era vreo doua dimineata. Am inceput sa dansez, sa ma eliberez de incarcatura, sa cant. Nu ma mai durea ce spun Ioana si Radu de mine. Nu ma mai durea c-am fost parasita. Nu ma mai durea ca Julica s-a indepartat. Traiam si nu ma mai durea.
M-am pus in pat tarziu, spre dimineata. Era acel moment cand era si zi si noapte. Soarele rasarea intr-o parte, iar in cealalta era luna. O semiluna frumoasa. M-am indreptat usor spre geamurile mari ale camerei mele. Draperiile erau trase. Am privit. O culoare de albastru deschis, in mai multe nuante. Culoarea de afara ma racorea. Era magic. Parca visam. Am deschis geamul sa intre aerul proaspat al diminetii si parfumul florilor din curte. L-am respirat. L-am savurat. Se zice ca daca faci asta de mai multe ori, in fiecare zi, ti se preulungeste viata. Am alungat-o pe Cealalta din mine. Era atat de liniste..Toti dormeau, iar eu priveam frumos de la geamul din camera mea.
..Ma asez pe pat. Amintirile se deruleaza in fata mea, ca un film. Cobor in trecut. Privesc in gol si simt acele vremuri ca si cand ar fi acum, aici.Primul sarut, in acea seara cand eram ametita. Primul "te iubesc" in acea seara de iarna, cand nu ma puteam tine pe picioare. Oftatul lui. Privirea aceea..Acea seara cand i-am auzit inima cum bate..Acea zi de primavara care m-a intampinat cu cel mai frumos trandafir. Stangacia mea de a-l primi si lupta cu furtuna de afara. Serile parfumate pe strazile mele.. Vocea lui. Linistitoarea lui voce.. O aud, parca. E aici, cu mine. Ma nelinistesc, dar zambesc impacata. O lacrima se desprinde din ochii mei adormiti. Adorm ca un copil, resemnat, infrant, cu pernuta inimioara in brate. E ultima lacrima.
M-am pus in pat tarziu, spre dimineata. Era acel moment cand era si zi si noapte. Soarele rasarea intr-o parte, iar in cealalta era luna. O semiluna frumoasa. M-am indreptat usor spre geamurile mari ale camerei mele. Draperiile erau trase. Am privit. O culoare de albastru deschis, in mai multe nuante. Culoarea de afara ma racorea. Era magic. Parca visam. Am deschis geamul sa intre aerul proaspat al diminetii si parfumul florilor din curte. L-am respirat. L-am savurat. Se zice ca daca faci asta de mai multe ori, in fiecare zi, ti se preulungeste viata. Am alungat-o pe Cealalta din mine. Era atat de liniste..Toti dormeau, iar eu priveam frumos de la geamul din camera mea.
..Ma asez pe pat. Amintirile se deruleaza in fata mea, ca un film. Cobor in trecut. Privesc in gol si simt acele vremuri ca si cand ar fi acum, aici.Primul sarut, in acea seara cand eram ametita. Primul "te iubesc" in acea seara de iarna, cand nu ma puteam tine pe picioare. Oftatul lui. Privirea aceea..Acea seara cand i-am auzit inima cum bate..Acea zi de primavara care m-a intampinat cu cel mai frumos trandafir. Stangacia mea de a-l primi si lupta cu furtuna de afara. Serile parfumate pe strazile mele.. Vocea lui. Linistitoarea lui voce.. O aud, parca. E aici, cu mine. Ma nelinistesc, dar zambesc impacata. O lacrima se desprinde din ochii mei adormiti. Adorm ca un copil, resemnat, infrant, cu pernuta inimioara in brate. E ultima lacrima.
10 iunie 2010
........................
Aimée: deci nu ma mai iubesti,
Dor: a trecut atat timp...
Dor: ce, tu ma mai iubesti?
Dor: sau ce?
Aimée: da.
Dor: lol
Aimée: uite cum ma fac de ras
Aimée: dar acum ca stiu, nu-mi mai pasa ce crezi si ce zici
Aimée: da
Dor: a trecut atat timp...
Dor: ce, tu ma mai iubesti?
Dor: sau ce?
Aimée: da.
Dor: lol
Aimée: uite cum ma fac de ras
Aimée: dar acum ca stiu, nu-mi mai pasa ce crezi si ce zici
Aimée: da
Aimée: te mai iubesc
Aimée: si in fiecare zi am plans
Aimée: n-a existat o zi in care sa nu plang.
Dor: au trecut 2 luni fara sa ne zicem "buna"
Aimée: si ce ?
Aimée: asa dispare "iubirea aia mare" pe care ne-o purtam ?
Dor: a disparut putin cate putin.
Aimée: ultima oara cand am vorbit, intr-un coltisor din sufletul tau mai tineai un pic la mine.
Dor: mi se pare prea tarziu...
Dor: sa stii ca tu ai fost prima fata pentru care am plans...am tinut foarte mult la tine.
Aimée: da, se vede..
Dor: doar ca atata timp ca noi nu am mai vorbit 3 luni de zile
Dor: m-am obisnuit
Dor: cu ideea
Aimée: ha
Aimée:la tine a te obisnui inseamna a uita ?
Dor: da.
Aimée: bine.
Aimée: atata am avut de zis
Dor: ok.
Aimée: sa fii fericit.
Dor: au trecut 2 luni fara sa ne zicem "buna"
Aimée: si ce ?
Aimée: asa dispare "iubirea aia mare" pe care ne-o purtam ?
Dor: a disparut putin cate putin.
Aimée: ultima oara cand am vorbit, intr-un coltisor din sufletul tau mai tineai un pic la mine.
Dor: mi se pare prea tarziu...
Dor: sa stii ca tu ai fost prima fata pentru care am plans...am tinut foarte mult la tine.
Aimée: da, se vede..
Dor: doar ca atata timp ca noi nu am mai vorbit 3 luni de zile
Dor: m-am obisnuit
Dor: cu ideea
Aimée: ha
Aimée:la tine a te obisnui inseamna a uita ?
Dor: da.
Aimée: bine.
Aimée: atata am avut de zis
Dor: ok.
Aimée: sa fii fericit.
Dor: mersi, la fel si tie.
Aimée: o sa fiu.
11 iunie 2010
..................
S-a terminat povestea noastra, brusc .. asa cum a inceput.
Nu te-am mai vazut. Din acea zi cand am privit speriata din tramvai, spre tarabele din piata si magazinul cu inghetata, numarand secundele. De parca stiam ca nu te voi mai vedea.
Uneori, pe strada, merg cu capul aplecat si mi-e frica sa-l ridic, ca poate te voi zari pentru o secunda doar. Alteori, cand intrezaresc printre multime, un baiat cu par blondut, tresar...
Dar nu mai esti si nu mai e nimic.
Nu indraznesc sa mai plang. Te plang doar cand plang si de altceva. Nu-mi mai permit sa cad iar in depresie. De bia ca-mi amintesc vag. Traiesc in sfarsit.
Trebuie sa-ti spun ca n-am mai avut pe nimeni de atunci. Nu am mai indraznit sa ma indragostesc, Dorule. [Ah, de cand n-am mai rostit acest cuvant.. ] Poate c-am vrut la un moment dat, o iubire m-ar fi salvat, dar n-a mai venit. Fug cat pot de gandul, groaznicul gand ce ma urmareste la fiecare pas.
Am ajuns la concluzia ca vreau sa ma distrez. Sa fiu si eu ca toate fetele care stiu sa puna punct, care vin si pleaca din viata unui baiat, ci nu invers, care nu pun atata suflet. Daaa. Fara lacrimi, rimel scurs pe perna si alte chestii. Distractii doar. Asta am si facut dupa acele luni cumplite de dor si de durere. Ca sa te uit. Ca sa ma uit. Ca sa traiesc.
______
Am mai pierdut o persoana. Nu era de ajuns ca te-am pierdut pe tine, Dor. De fapt n-am pierdut nimic. Cum sa pierzi ceva cand nu ai avut acel lucru niciodata ?
Doar mi-am dat seama ca n-am prieteni. Si poate ca e vina mea. Nu stiu sa tin pe nimeni langa mine.
Nu stiu sa aleg corect. Sunt prea naiva si pun prea mult suflet. Dar de azi sunt o insensibila.
Fara prietena cea mai buna, fara iubirea mea. Si uite ca traiesc.
Uneori, tresar, simtind o nuanta vaga de parfum, vazand un gest, un zambet, ce-mi aminteste de tine sau de acele vremuri. Dar e atat de vag, atat de infantil, incat imi sterg lacrima si zambesc din nou, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Alteori, ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi comportat altfel... M-ai iubit ?
Nu m-ai iubit, Dorule. Asta o stii si tu. Erai doar un copil, atras de o noua dragoste si eventuala relatie, atras de nou, atras de o necunoscuta. Fugeai cat puteai de vechea relatie, de monotonie, de cotidian.
Iti amintesti cand imi spuneai ca n-ai sa ma lasi niciodata ? Nu te-ai tinut de cuvant, Dor.
Iti amintesti cand iti doreai sa-mi amintesc frumos de tine ? Eu ti-am promis ca asa voi face. Si m-am tinut de cuvant. In ciuda celor intamplate, imi voi aminti mereu frumos de tine. Dulcele meu amar. Si nu regret nimic, doar poate faptul ca n-am stiut sa te tin langa mine. Dar am invatat ceva. Am invatat ca nu e bine sa fii atat de impulsiv si arogant. Atat de liber si sincer. Eu nu rationam cu creierul, ci cu inima. Faceam tot ce-mi trecea prin cap si-ti spuneam fiecare gand. Iti spuneam tot, Dorule.
Am fost in Bulgaria si am simtit ca traiesc iar. Cine esti tu, copile, cu zambet naucitor si ochi nevinovati ? Tu poti distruge un suflet.
Am plans si acolo, am plans pentru ultima oara. Marea mea m-a vindecat.
Intr-un restaurant, cu muzica romaneasca, pe cand stateam la masa, totul a inceput sa se invarta cu mine si lacrimile veneau siroi.Nu-mi mai pasa de nimic. Eram atat de singura... De cand m-ai lasat... Plangeam o data cu muzica. Mi-am amintit de bunica mea, care si acum plange, din senin, dupa atatia ani de la moartea lui tataie....Locul acela mi-a rascolit dorul. Mama Julicai spunea: " De ce plange ? Si-a amintit de ceva ? Are ea ceva amar in suflet". Si stii ce, dorule ? N-am plans din cauza ta. Am plans din cauza lui Tot adunat in sufletul meu.
In multimea aceea de straini, m-am regasit si-am trait din nou. Strainii mi-au fost casa. Strainii mi-au fost prieteni. Mai stii cand spuneam ca te simt mai strain ca un strain ? Cand imi venea sa fug in bratele altui strain, ca mi se parea ca si acela ar fi mai cald si mai familiar ?
Uite c-am facut-o. Si m-a tinut de mana intr-o seara. Ultima seara. Si nu erai Tu, dorul meu, cel care ma tinea de mana. Nu erau mainile tale. Erau ale altuia.. Era un strain, caruia ii pasa, pun pariu, mai mult decat iti pasa tie acum. Era grijuliu cu mine, facea orice sa-mi fie bine si nu m-a lasat o clipa sa dansez cu altcineva.
Nu te-am mai vazut. Din acea zi cand am privit speriata din tramvai, spre tarabele din piata si magazinul cu inghetata, numarand secundele. De parca stiam ca nu te voi mai vedea.
Uneori, pe strada, merg cu capul aplecat si mi-e frica sa-l ridic, ca poate te voi zari pentru o secunda doar. Alteori, cand intrezaresc printre multime, un baiat cu par blondut, tresar...
Dar nu mai esti si nu mai e nimic.
Nu indraznesc sa mai plang. Te plang doar cand plang si de altceva. Nu-mi mai permit sa cad iar in depresie. De bia ca-mi amintesc vag. Traiesc in sfarsit.
Trebuie sa-ti spun ca n-am mai avut pe nimeni de atunci. Nu am mai indraznit sa ma indragostesc, Dorule. [Ah, de cand n-am mai rostit acest cuvant.. ] Poate c-am vrut la un moment dat, o iubire m-ar fi salvat, dar n-a mai venit. Fug cat pot de gandul, groaznicul gand ce ma urmareste la fiecare pas.
Am ajuns la concluzia ca vreau sa ma distrez. Sa fiu si eu ca toate fetele care stiu sa puna punct, care vin si pleaca din viata unui baiat, ci nu invers, care nu pun atata suflet. Daaa. Fara lacrimi, rimel scurs pe perna si alte chestii. Distractii doar. Asta am si facut dupa acele luni cumplite de dor si de durere. Ca sa te uit. Ca sa ma uit. Ca sa traiesc.
______
Am mai pierdut o persoana. Nu era de ajuns ca te-am pierdut pe tine, Dor. De fapt n-am pierdut nimic. Cum sa pierzi ceva cand nu ai avut acel lucru niciodata ?
Doar mi-am dat seama ca n-am prieteni. Si poate ca e vina mea. Nu stiu sa tin pe nimeni langa mine.
Nu stiu sa aleg corect. Sunt prea naiva si pun prea mult suflet. Dar de azi sunt o insensibila.
Fara prietena cea mai buna, fara iubirea mea. Si uite ca traiesc.
Uneori, tresar, simtind o nuanta vaga de parfum, vazand un gest, un zambet, ce-mi aminteste de tine sau de acele vremuri. Dar e atat de vag, atat de infantil, incat imi sterg lacrima si zambesc din nou, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
Alteori, ma gandesc cum ar fi fost daca m-as fi comportat altfel... M-ai iubit ?
Nu m-ai iubit, Dorule. Asta o stii si tu. Erai doar un copil, atras de o noua dragoste si eventuala relatie, atras de nou, atras de o necunoscuta. Fugeai cat puteai de vechea relatie, de monotonie, de cotidian.
Iti amintesti cand imi spuneai ca n-ai sa ma lasi niciodata ? Nu te-ai tinut de cuvant, Dor.
Iti amintesti cand iti doreai sa-mi amintesc frumos de tine ? Eu ti-am promis ca asa voi face. Si m-am tinut de cuvant. In ciuda celor intamplate, imi voi aminti mereu frumos de tine. Dulcele meu amar. Si nu regret nimic, doar poate faptul ca n-am stiut sa te tin langa mine. Dar am invatat ceva. Am invatat ca nu e bine sa fii atat de impulsiv si arogant. Atat de liber si sincer. Eu nu rationam cu creierul, ci cu inima. Faceam tot ce-mi trecea prin cap si-ti spuneam fiecare gand. Iti spuneam tot, Dorule.
Am fost in Bulgaria si am simtit ca traiesc iar. Cine esti tu, copile, cu zambet naucitor si ochi nevinovati ? Tu poti distruge un suflet.
Am plans si acolo, am plans pentru ultima oara. Marea mea m-a vindecat.
Intr-un restaurant, cu muzica romaneasca, pe cand stateam la masa, totul a inceput sa se invarta cu mine si lacrimile veneau siroi.Nu-mi mai pasa de nimic. Eram atat de singura... De cand m-ai lasat... Plangeam o data cu muzica. Mi-am amintit de bunica mea, care si acum plange, din senin, dupa atatia ani de la moartea lui tataie....Locul acela mi-a rascolit dorul. Mama Julicai spunea: " De ce plange ? Si-a amintit de ceva ? Are ea ceva amar in suflet". Si stii ce, dorule ? N-am plans din cauza ta. Am plans din cauza lui Tot adunat in sufletul meu.
In multimea aceea de straini, m-am regasit si-am trait din nou. Strainii mi-au fost casa. Strainii mi-au fost prieteni. Mai stii cand spuneam ca te simt mai strain ca un strain ? Cand imi venea sa fug in bratele altui strain, ca mi se parea ca si acela ar fi mai cald si mai familiar ?
Uite c-am facut-o. Si m-a tinut de mana intr-o seara. Ultima seara. Si nu erai Tu, dorul meu, cel care ma tinea de mana. Nu erau mainile tale. Erau ale altuia.. Era un strain, caruia ii pasa, pun pariu, mai mult decat iti pasa tie acum. Era grijuliu cu mine, facea orice sa-mi fie bine si nu m-a lasat o clipa sa dansez cu altcineva.
Si azi, aflu, infrigurata, ca s-a stins..
Tu, mai stii de mine ?
Poate c-am sa te iert intr-o zi, pentru cum m-ai facut sa ma simt cand m-ai lasat. Pentru ca m-ai lasat atunci cand imi dadusesi sperante, iluzii, cand te impacasesi cu mine, cand eram cea mai plina de tine si atat de nerabdatoare sa-ti sorb aerul,dorule.. sa te sarut. Stii cum eram in ziua aia ? Luasem tramvaiul gresit si-am coborat si nu mai puteam de nerabdare si de emotii. Imi venea sa zbor pana la tine, imi pareau minutele ore... Imi venea sa tip de fericire ca te am din nou.. Cine ar fi crezut ? Cine ar fi crezut c-ai sa ma intampini respingator, cu-n chip de mort si intunecat. Da. Cu chipul intunecat si obosit. In clipa in care ti-am sarit in brate sa te sarut, am simtit cum cade ...totul. Strain.
Poate c-am sa-ti iert intr-o zi instrainarea brusca, ochii ce nu mai ardeau si zambetul prefacut din acea aprilie. Imbratisarea de piatra.
Din acea zi, am simtit ca ma pierd si ca ma instrainez de toti. M-am simtit goala si singura, atat de singura intr-o multime de oameni pe care nu-i cunosc.
Te-ai pierdut vreodata, cand erai mic, de mama ta ? Ai cautat-o inspaimantat, sau ai inceput sa plangi, neclintit in acel loc ? Intr-o multime de straini, intr-o lume atat de mare si de rece ? Cunosti acel cumplit sentiment ?
Daca da, atunci stii cum m-am simtit eu.
Poate c-am sa te iert intr-o zi, pentru cum m-ai facut sa ma simt cand m-ai lasat. Pentru ca m-ai lasat atunci cand imi dadusesi sperante, iluzii, cand te impacasesi cu mine, cand eram cea mai plina de tine si atat de nerabdatoare sa-ti sorb aerul,dorule.. sa te sarut. Stii cum eram in ziua aia ? Luasem tramvaiul gresit si-am coborat si nu mai puteam de nerabdare si de emotii. Imi venea sa zbor pana la tine, imi pareau minutele ore... Imi venea sa tip de fericire ca te am din nou.. Cine ar fi crezut ? Cine ar fi crezut c-ai sa ma intampini respingator, cu-n chip de mort si intunecat. Da. Cu chipul intunecat si obosit. In clipa in care ti-am sarit in brate sa te sarut, am simtit cum cade ...totul. Strain.
Poate c-am sa-ti iert intr-o zi instrainarea brusca, ochii ce nu mai ardeau si zambetul prefacut din acea aprilie. Imbratisarea de piatra.
Din acea zi, am simtit ca ma pierd si ca ma instrainez de toti. M-am simtit goala si singura, atat de singura intr-o multime de oameni pe care nu-i cunosc.
Te-ai pierdut vreodata, cand erai mic, de mama ta ? Ai cautat-o inspaimantat, sau ai inceput sa plangi, neclintit in acel loc ? Intr-o multime de straini, intr-o lume atat de mare si de rece ? Cunosti acel cumplit sentiment ?
Daca da, atunci stii cum m-am simtit eu.
Poti sa pleci din acel loc sau s-o astepti, poate te va gasi. Eu am plecat, dorule, cu riscul de a nu te mai regasi niciodata. Oricum, nu ma cautai. Si m-am pierdut si ma pierd in continuare de tine.
Poate ca meritam. Desigur ca meritam sa ma lasi acolo. Dar eram dependenta de tine. Am fost ca un copil neascultator, parasit de mama. Dar ce mama isi paraseste copilul, doar pentru faptul ca a fost neascultator ?
Ma intreb atunci, ce iubit isi paraseste iubita, atunci cand a gresit ?
Nu m-ai iubit.
"Iubeste-ma cand nu merit, pentru ca atunci am cea mai mare nevoie."
__________________________
Iti doresc tot binele din lume. Sa-ti gasesti dragostea, dorule, si sa fii fericit. Poate ca suna un cliseu, dar daca esti fericit, sunt si eu. Iti jur.
Sa ai o fata, asa cum iti place tie. Nu rea. Nu impulsiva si certareata. Nu impiedicata si dificila. Nu uituca si iresponsabila..
...Iti doresc o Aimee cu care sa fi mandru pe strada. Sa nu-ti fie rusine cu ea, sa nu-ti fie rusine sa le-o prezinti alor tai.
Lacrimile pe care ti le-am provocat si toata durerea cand erai cu mine, le-am platit, dorule, le-am platit. De doua ori mai mult.
Drumurile noastre nu mai sunt aceleasi. S-au destramat de mult. Poate ca intr-o zi, cand voi ridica capul pe strada, te voi zari. Si-ti voi zambi trist si ma vei saluta rece. Doi straini, cu amintiri indepartate si atat.
...Sa nu-ti pierzi zambetul ala...Singurul care a mai ramas din tine, din dorul meu iubit...
Ma intreb atunci, ce iubit isi paraseste iubita, atunci cand a gresit ?
Nu m-ai iubit.
"Iubeste-ma cand nu merit, pentru ca atunci am cea mai mare nevoie."
__________________________
Iti doresc tot binele din lume. Sa-ti gasesti dragostea, dorule, si sa fii fericit. Poate ca suna un cliseu, dar daca esti fericit, sunt si eu. Iti jur.
Sa ai o fata, asa cum iti place tie. Nu rea. Nu impulsiva si certareata. Nu impiedicata si dificila. Nu uituca si iresponsabila..
...Iti doresc o Aimee cu care sa fi mandru pe strada. Sa nu-ti fie rusine cu ea, sa nu-ti fie rusine sa le-o prezinti alor tai.
Lacrimile pe care ti le-am provocat si toata durerea cand erai cu mine, le-am platit, dorule, le-am platit. De doua ori mai mult.
Drumurile noastre nu mai sunt aceleasi. S-au destramat de mult. Poate ca intr-o zi, cand voi ridica capul pe strada, te voi zari. Si-ti voi zambi trist si ma vei saluta rece. Doi straini, cu amintiri indepartate si atat.
...Sa nu-ti pierzi zambetul ala...Singurul care a mai ramas din tine, din dorul meu iubit...
iunie 2010
.............................
Emotii. M-am pregatit toata ziua. Inima-mi batea tare tare, gata sa-mi iasa din piept si-aveam un gol in stomac, o emotie coplesitoare. Mi-a trecut si raceala si durerile de cap. M-am dat cu cateva picaturi din parfumul cu care ma dadeam cand eram cu el si-am plecat, agitata.
Ajung in fata liceului, unde trebuia sa ne intalnim la ora 6. Acolo unde l-am vazut si prima oara cu ochi straini si reci in acea aprilie , cand l-am imbratisat si-am simtit cum totul se naruie. Imagini din trecut mi se astern inainte, dar le alung. Dupa atata timp, il voi vedea din nou si-mi va fi bine, caci numai asa mi-l voi putea alunga...
Ajung inainte de 6. Sunt nelinistita. Dar zambesc, caci stiu ca o data cu asta se va termina tot. Cateva ganduri si scenarii prostesti imi apar in minte, dar le alung. Va veni. Sigur ca va veni.
Ma invart dintr-un loc într-altul, cu zambetul ala tamp pe fata si cu o expresie de ingrijorata.
Opresc cate un trecator si-ntreb cat este ceasul. 6.00 [ Ce prostuta sunt, credeam ca-i mai mult]
6:30
6.40
E limpede ca nu mai vine. Ma intreb daca nu cumva, prostuta si aiurita de mine, a incurcat ora la care trebuia sa ne vedem.
Incepe sa bata vantul, si se innoreaza din senin. Nu mai este soare.
Lacrimile-mi stau in ochi si nu izbutesc sa le opresc. Imi parea ireal sa-l vad, de neconceput si ma trezesc ca a ramas la fel de ireal. Ma ciupesc...si-s singura in fata liceului, cu parul in toate directiile, tinandu-mi fusta albastra si luptandu-ma cu vantul, cu zambetul idiot pe fata, intreband din 5 in 5 minute pe trecatori cat este ceasul.
Nu vreau sa ma intorc iar acasa, in camera mea sufocanta, pe strazile mele prafuite. Nu vreau, imi este rau si el nu mai vine.
[...Nu ma voi mai uita pe strada dupa fiecare tip ca sa-i gasesc o singura asemanare cu tine, nu voi mai tremura cand te voi vedea, nu o sa ma mai gandesc ce parere ai avea tu cand voi face un lucru, n-am sa mai tresar cand am sa-ti aud numele si nici nu voi mai face vreo legatura cu tine cand voi scapa ceva din mana. N-am sa iti mai scriu in speranta ca tu ai sa vezi si-am sa-ti trezesc doruri, n-am sa mai trec prin parculet cu nadejdea stupida de-a te intalni, n-am sa mai fiu geloasa pe ea, n-am sa mai merg pe strada cu speranta ca te voi zari. N-am sa ma mai trezesc plangand si nici n-o sa-ti mai zic Dor.]
Azi, ar fi trebuit sa regasesc un vechi prieten . Dar l-am pierdut, o data pentru totdeauna.
E parca un facut sa nu-l mai vad. E un facut si n-am puterea sa schimb asta. Asa a fost sa fie.
S-a terminat. De data asta definitiv.
27 iulie 2010
Ajung in fata liceului, unde trebuia sa ne intalnim la ora 6. Acolo unde l-am vazut si prima oara cu ochi straini si reci in acea aprilie , cand l-am imbratisat si-am simtit cum totul se naruie. Imagini din trecut mi se astern inainte, dar le alung. Dupa atata timp, il voi vedea din nou si-mi va fi bine, caci numai asa mi-l voi putea alunga...
Ajung inainte de 6. Sunt nelinistita. Dar zambesc, caci stiu ca o data cu asta se va termina tot. Cateva ganduri si scenarii prostesti imi apar in minte, dar le alung. Va veni. Sigur ca va veni.
Ma invart dintr-un loc într-altul, cu zambetul ala tamp pe fata si cu o expresie de ingrijorata.
Opresc cate un trecator si-ntreb cat este ceasul. 6.00 [ Ce prostuta sunt, credeam ca-i mai mult]
6:30
6.40
E limpede ca nu mai vine. Ma intreb daca nu cumva, prostuta si aiurita de mine, a incurcat ora la care trebuia sa ne vedem.
Incepe sa bata vantul, si se innoreaza din senin. Nu mai este soare.
Lacrimile-mi stau in ochi si nu izbutesc sa le opresc. Imi parea ireal sa-l vad, de neconceput si ma trezesc ca a ramas la fel de ireal. Ma ciupesc...si-s singura in fata liceului, cu parul in toate directiile, tinandu-mi fusta albastra si luptandu-ma cu vantul, cu zambetul idiot pe fata, intreband din 5 in 5 minute pe trecatori cat este ceasul.
Nu vreau sa ma intorc iar acasa, in camera mea sufocanta, pe strazile mele prafuite. Nu vreau, imi este rau si el nu mai vine.
[...Nu ma voi mai uita pe strada dupa fiecare tip ca sa-i gasesc o singura asemanare cu tine, nu voi mai tremura cand te voi vedea, nu o sa ma mai gandesc ce parere ai avea tu cand voi face un lucru, n-am sa mai tresar cand am sa-ti aud numele si nici nu voi mai face vreo legatura cu tine cand voi scapa ceva din mana. N-am sa iti mai scriu in speranta ca tu ai sa vezi si-am sa-ti trezesc doruri, n-am sa mai trec prin parculet cu nadejdea stupida de-a te intalni, n-am sa mai fiu geloasa pe ea, n-am sa mai merg pe strada cu speranta ca te voi zari. N-am sa ma mai trezesc plangand si nici n-o sa-ti mai zic Dor.]
Azi, ar fi trebuit sa regasesc un vechi prieten . Dar l-am pierdut, o data pentru totdeauna.
E parca un facut sa nu-l mai vad. E un facut si n-am puterea sa schimb asta. Asa a fost sa fie.
S-a terminat. De data asta definitiv.
27 iulie 2010
......................................
Am renuntat de mult la scris. Simteam ca nu ma lasa sa traiesc.
Pe el il mai vad din cand in cand in vise sau intamplator pe strada. Am realizat ca oricat ai vrea sa-l ingropi in tine, e in zadar. Lucrurile acestea nu mor, trebuie sa te obisnuiesti cu ele si sa-ti vezi de drum.
Pe el, cel de azi, nu cred ca l-as mai putea iubi. Sunt indragostita si mereu voi fi de acele vremuri, de noi copii.
M-am incapatanat atata amar de vreme sa nu-l uit incat mi-a intrat adanc in sange si nu-l voi mai putea scoate, poate, niciodata. E vina mea, nu stiu cum am reusit, dar totul sta in puterea noastra. Totul e in mintea noastra.
Nu mai e o amintire a dragostei, face parte din mine acum.. e ca si cum as sti ca ma cheama maria. Mereu a facut parte din trecutul meu si va face in continuare si-n viitor. Sunt ferm convinsa de asta.
Acum mi-e bine si nu-l mai iubesc, desigur. M-am luptat cat am putut sau poate ca n-am stiu cum, am format oceane de lacrimi, am cazut si n-am stiut si nici n-am vrut sa ma ridic, au fost furtuni si resemnari peste resemnari printre fum si sticle de alcool. Am crezut ca o noua dragoste va fi salvarea, m-am resemnat in scris.. apoi a urmat o perioada lunga de odihna sufleteasca. M-am simtit secatuita de orice putere si atat de obosita..
...Dar o noua dragoste nu va fi niciodata salvarea caci stiu ca de acum incolo voi inchide ochii si te voi vedea pe tine, caci ochii aia nu-i voi putea uita. Salvarea e in mine.
Am invatat sa traiesc si fara tine. Ti-am scris de atatea ori ca nici nu mai stiu, dar de fapt imi scriam mie insami caci tu nu ma auzi. Tu nu stii sa-mi auzi chemarea.
Am plans cand te-am vazut si-ti stateam in brate ca un copil mic, certat de mama. Am plans de prostuta ce eram caci am realizat atunci timpul irosit, neputinta mea de a mai face ceva, raceala strainului care ma tinea in brate, himera dupa care tanjeam caci dor nu existase niciodata.
Asta e cel mai trist, sa te trezesti ca acel ceva sau cineva dupa care ai plans o vesnicie n-a existat decat in inchipuirea ta de indragostita.. iar tu nu vei intelege niciodata.
As fi vrut sa-l zaresc pe dorul meu iubit pe chipul tau de copil adormit si tot incerc, dar in zadar, esti doar un fost ce-a aparut la momentrul potrivit caci tu intruchipezi fericirea din acele vremuri. Si nu, nu insinuez ca n-ai contribuit si tu la ea. As fi o ipocrita.
.. Nu mai stiu de noi, stiu doar de dupa despartire. Si tare as fi vrut sa sterg cu buretele ce-a fost dupa. Dar nu regret nimic,
stii ?
Tu m-ai invatat sa valorez lucrurile atata timp cat le am, sa am grija de ele, m-ai invatat sa zambesc pe bune si sa rad din orice tampenie si sa ma simt frumoasa. Si nu in ultimul rand, m-ai invatat sa iubesc..
Am ramas cu o melodie ce-mi va aminti de noi. Melodia asta va ramane mereu, fie ca vreau, fie ca nu.. si pozele cu noi din cutia portocalie..
In plus, inspiratia pe care mi-ai dat-o, e inegalabila. Am creat povesti cu ea si au plans oameni si s-au regasit in noi.. si aimee si dor vor ramane mereu o amintire a adolescentei.
Cand voi fi mare voi avea o fetita si o va chema Aimee.
Sentimentul de vinovatie, mustrarile de constiinta nu le voi putea sterge niciodata. Oricat am incercat, ele vor ramane mereu infipte adanc in inima mea. Chiar daca stiu ca-s puerile, ca eram copii, ca nu am facut nimic cu rautate, ma vor urmari mereu..
29 iunie 2011
.......................................
Draga Dorule,
Azi iti zic adio. Am obosit. Sunt franta...
Poate ca suna ciudat, dar te-am iubit. Cum n-am iubit pe nimeni. Dar cum pot sa fac aceasta comparatie cand n-am iubit pe nimeni altul ? Ai fost prima mea dragoste.
Am obosit sa raman ancorata in acea zi de 19 aprilie. O sa ies din ea de maine, o data pentru totdeauna. Maine va fi o noua zi... Si de data asta ma tin de cuvant. O despartire nu e mare lucru, nu ? In viata... Toti trecem peste asta.
Iti multumesc pentru tot..
Iti multumesc ca mi-ai dat macar iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc ca ma strangeai tare in brate, in zilele reci de iarna. Ma coplesea parfumul tau si mi-e dor de el.
Iti multumesc pentru zilele in care ma conduceai pana acasa.. si pentru ca ma asteptai mereu, adorabil, cumplit de adorabil, in fata liceului. Cu fata plouata, cu parul ciufulit, pe care te chinuiai stangaci sa-l aranjezi, si adoram emotia ta evidenta pe care ti-o producea prezenta mea.
Iti multumesc ca ma tineai sa nu cad si pentru grija ta sa trec strada teafara.
Iti multumesc pentru trandafir. N-am sa uit ziua aceea....cum te indreptai, stangaci, spre mine cu trandafirul in mana. Iarta-ma ca n-am stiut sa-l primesc cum trebuie, ca n-am stiut sa ma comport in acea situatie, iarta-mi stangacia, dar nu eram obisnuita cu astfel de lucruri. Am fost tare fericita si mandra. Erai al meu si eram a ta. Cat m-am zbatut sa nu mi-l ia vantul, in furtuna de zapada....bietul trandafir.
Iti multumesc ca ma lasai sa ma feresc de ger, cufudandu-mi capul in haina ta...imi gaseam acasa, refugiul, linistea... Precum copiii mici la"de-a v-ati ascunselea" care isi ascund doar capul, ca sa nu fie vazuti.
Iti multumesc pentru zambetul acela al tau de copil si pentru cuvintele tale ce ma inmuiau pur si simplu.
Iti multumesc pentru ziua aceea in care mi-ai spus ca-s mai frumoasa ca oricand. Stii de ce m-am bucurat atat ? In ziua aceea, ironic, de dimineata, mi-a trecut prin cap cum ar fi sa-mi zici asta...Imi treceau ganduri dezordonate si fara noima prin cap, ca orice om. Si ai facut-o. Poate ca era o legatura speciala intre noi, o comunicare telepatica, spirituala, dincolo de materie, fizic, de ce se vede... Sau poate c-a fost o simpla coincidenta. In orice caz, aveam mereu un al saselea simt in ce te priveste. Nu de putine ori, imi treceau intrebari sau lucruri prin minte si tu raspuneai tare, intamplator. Sunt paranoia. Poti sa nu ma crezi, poti sa crezi ca-s nebuna. Nu-mi mai pasa.
Iti multumesc ca-ti lasai orgoliul si ca te intorceai la mine de fiecare data cand eram rea si certareata. Aveam nevoie de asta. Si te iubeam mai mult...
Iti multumesc ca m-ai facut fericita.
Iti multumesc pentru tot.
Si te iert...
Te iert pentru racirea ta brusca si pentru acea zi, cumplita zi, in care mi-ai dat drumul la mana.
Doar daca treci prin asta, realizezi ce scriu. N-am mai plans niciodata cat am plans atunci.
Cand mi-ai spus, [desi stiam in sinea mea ca asta ai sa spui, si ca de data asta nu mai e o gluma, ca de fiecare data], am amutit. Am inceput sa tremur si sa plang in hohote. Scriam tema la romana si-mi tremurau mainile si scrisul. Ioana imi spunea ca sunt nebuna. A fost cumplit, cumplit...nu pot descrie in cuvinte. E dincolo de cuvinte si de mintea umana. n-ai cum sa stii daca nu simti. Din acea zi, toate au fost la fel, pana acum.
Te iert pentru neincrederea ta in mine.
Te iert pentru superficialitatea ta de copil, ce nu stia sa iubeasca.
Te iert pentru glumele tale proaste ce ma dureau.
Te iert pentru cum ma faceai sa ma simt mereu vinovata.
Te iert pentru instrainarea ta din senin si pentru felul in care te-ai purtat dupa despartire.
Nu era de ajuns ca m-ai lasat ? Iti iert cuvintele acelea triste, dureroase, cumplite...indiferenta si ironia ta rau voitoare.
Te iert pentru ca n-ai stiut sa te desparti de mine, pentru ca m-ai lasat dupa ce ne impacasem, cand muream de dorul tau si de sete de tine.
Te iert pentru ca n-am putut ramane prieteni.
Te iert pentru felul in care m-ai facut sa ma simt. Poate ca fara sa-ti dai seama, te-ai razbunat cumplit pe mine, inconstient. Poate ca subconstientul tau lucra la prabusirea mea.
Te iert ca te fereai de ploaie. De cate ori n-as fi vrut sa dansam si sa alergam in ploaie, de mana. Sa ne iubim asa cum o stiam doar noi.
Te iert ca nu-ti placeau strazile mele.
Te iert ca n-ai stiut sa ma iubesti. Sau n-ai putut.
Te iert ca n-ai venit la intalnire, cand doream atat de mult sa te regasesc si sa te uit... Stii cum eram ?
Cu fata plouata, plansa, ridicola...si atat de singura... Am mers in parc, m-am plimbat fara sens. Am stat pe malul lacului intr-un loc unde am stat odinioara si aruncam cu pietre in el, sau cu ce apucam. Nu mai voiam sa ma gandesc. Voiam sa fug de gandul ca am fost sa te vad si n-ai venit...poate doar visam. poate incurcasem ora.poate poate... Se intorceau priviri dupa mine...curioase, admiratoare sau dispretuitoare. Poate ca oamenii tristi emana ceva anume... Ma aranjasem toata ziua pentru tine. Remarci, priviri, nu ma mai flata si atingea nimic. As fi vrut sa ma agat de primul strain ce-mi iesea in cale si sa ma stranga in brate tare. Un baiat m-a intrebat daca sunt trista. Ce era sa-i raspund ?
Te iert pentru golul lasat.
....Si iarta-ma. Iarta-ma pentru ciudateniile mele si nevoia mea de a fi rea. Simteam nevoia sa fiu rea. sa ma doresti mai mult...Sa-mi dovedesti. Iarta-mi firea mea complicata. Asta eram si nu puteam sa-ti dau altceva decat mine, nu puteam sa-ti dau mai mult decat aveam.
Iarta-ma pentru zilele in care veneam de brat cu R., razand. Ma asteptai atat de adorabil... Iarta-ma pentru acea zi cand m-ai asteptat in ploaie si cand am venit cu el... Nu stii ce durere mi-a sfasiat sufletul in acea clipa... O data, cand am fost rea cu tine, am pus-o pe Ioana sa ma calce in picioare, la propriu. Si a facut-o. Pana am urlat. si tot mi se pare durerea aia infantila pe langa cea sufleteasca.
Iarta-ma ca n-am stiut sa-ti zic "te iubesc" cum trebuie. Iti spuneam " si eu" de obicei. Dar te iubeam... Daca o persoana nu-ti arata ca te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Iarta-ma ca n-am stiut sa ma port. Ca n-am stiut sa-ti arat cat te iubesc. Poate ca ti-am aratat dupa, prea tarziu...
Iarta-mi zilele cand eram o pacoste si te faceam de ras pe strada. Iarta-ma ca n-o luam pe strazile pe care voiai tu. Trebuia sa ma impun cumva. Imi era teama sa nu ma domini. Imi era teama de dragostea ce ma coplesea cu fiecare zi ce trecea..
Iarta-mi crizele mele de gelozie si prostesti.
Iarta-ma ca te-am plictisit si sufocat dupa despartire. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe.
Iarta-ma ca n-am stiut sa te pastrez.
Iarta-ma ca am scris atata despre tine..Stiu ca asta m-a indepartat cel mai mult de tine, dar aici m-am descarcat
si mi-am scris mie insami povestea, am retrait-o in scris. Mama mi-a spus sa nu mai scriu, caci iti gadil orgoliul si ca mai sunt baieti. Ca sunt o fata frumoasa si ca nu meriti. Are dreptate.
Dar te am prea mult pe constiinta.
...Iti promit sa nu te mai caut si sa nu mai vreau sa te vad. Macar am sa fug de gandul acesta.
Promit sa-mi fac prieteni noi si sa-mi refac viata. Promit sa invat din povestea noastra.
Promit sa am grija de mine, dar promite-mi c-ai sa ai si tu grija de tine. Promite-mi c-ai sa fii bine si fericit.
Promite-mi ca n-ai sa-i povestesti viitoarei prietene despre mine. Promite-mi sa nu mai stie nimeni de ce a fost. Decat noi doi.
..Nici nu stii..
Cat voiam o vorba, un gest, un semn, un status... Stateam plangand si razand sadic, cu mainile stranse de-alungul genunchilor, leganandu-ma, asteptand.... Ce asteptam nu stiu...o minune poate.
Tresaream auzindu-ti numele sau vazand fereastra de messenger deschizandu-se. Stateam cu rasuflarea taiata. Poate se intampla o minune...
Daca la inceput inca imi mai vorbeai, inca ma mai intrebai ce fac ironic, acum nu mai existam.
Eram fericita cand vorbeam cu tine sau cand macar erai online. Te simteam mai aproape. Ce prostuta, nu ?
Voiam sa intru din nou in lumea ta. Ioana imi spunea sa-mi sterg zambetul ala idiot de pe fata. Plangeam apoi.. plangeam si parca lacrimile nu se mai terminau.
Era culmea autrocontrolului sa nu-ti vorbesc. Cerseam cuvinte. Ce ironie ! Altadata m-ai fi luat tu, mi-ai fi spus cat ma iubesti de mult, te-as fi vazut, te-ai fi rugat de mine sa ne impacam, sa iesim, sa ne iubim.. acum eram doar eu, singura, sperand la o minune. Asteptand un strain ce mi-a fost atat de drag ! ce ma adora odinioara. Un strain.
...Mergeam pe strada cu inima cat un purice, aiurita, cu ochii in fiecare coltisor...uitandu-ma la fiecare trecator, in fiecare multime...Nu erai.
Imi imaginam cum ar fi fost sa te vad din tramvai si cum as fi coborat in graba spre tine, prefacandu-ma ca nu te vad, ca merg undeva... si de m-ai fi oprit, as fi avut scuzele bine intiparite in minte: " ma duc in parc sau la magazinul acela, uite-l !"
...De vedeam un chip familiar ce-ti semana putin, tresaream, aveam impresia ca esti tu...dura doar o clipa.
O data, in tramvai, am avut senzatia ca te vad, de departe, pe partea cealalta a strazii, printre o multime de oameni. Am coborat, uitandu-ma in alta parte, mergand ca si cand n-ai fi fost acolo. Cand am intors capul speriata, sa te vad, nu mai erai. Poate ca nu erai tu. Eram plina de tine si mintea imi juca feste. Orice gand, cuvant, melodie, cifra sau litera, aveau legatura cu tine. Orice mi se parea un semn, un indiciu de descifrat si ma ducea cu gandul la dragostea mea pierduta...
Imi imaginam absurd ca intr-o zi ma voi trezi, ca imi vei spune cat ti-am lipsit si ca nu m-ai uitat nicicand. Ca a fost o greseala, o gluma, o farsa, o mica razbunare...si ca nu mai poti fara mine. Ca nu s-a terminat ...De fapt mi-a fost greu sa accept, sa ma consolez, sa cred. Mi se parea o gluma proasta, un cosmar doar...
Citeam romane si te vedeam printre personaje, printre randuri... Ne vedeam.
Poate ca dragostea asta de tine m-a innebunit, m-a facut sa-mi pierd mintile si viata... Ieri plangeam. Plangeam si vorbeam singura. Imi spuneam ca nu mai am viata. Ca mi-am pierdut viata. Ma durea tot corpul. Durerea se transpusese si fizic. Nu mai puteam sa respir, inima si rasuflarea o luasera razna, haotic...Cum poate oare un om sa-si piarda sufletul ? Din dragoste.. ce ridicol ! Cum am putut sa ingadui sa se intample asa ceva ? Cum am putut sa ma pierd in lacrimi si de mine insami ? M-am trezit.
...Mi-am scris povestea, mi-am scris dorul si cred ca a ajuns la final. Stii ca multora le-a placut povestea noastra? Au si plans unii...caci s-au regasit in ea. Caci orice poveste de dragoste e la fel si unica in acelasi timp. Multi au invatat cate ceva din povestea noastra. Am si un caiet in care am povestit ca o poveste iubirea noastra. L-am scris dupa despartire, in trei zile. Am vrut sa-l arunc in mare, dar l-am pastrat pentru vremurile cand voi fi mare si voi depana amintiri. Pentru vremurile cand ne vom intalni pe strada, doi oameni mari, maturi. Poate ca am sa ti-l dau atunci.
...Va ramane aici povestea noastra, multi ani... in aceste randuri pe care le-am scris cu zambetul pe buze si de multe ori cu lacrimi in ochi. E sufletul meu in aceste cuvinte. Poate ca o sa te lase rece. Dar nu puteam sa merg mai departe daca nu-ti scriam aceste randuri.
E o scrisoare de ramas bun. Ramas bun dragostei, povestii noastre, depresiei si durerii. Rămas bun Aimee si Dor.
9 august 2010
Azi iti zic adio. Am obosit. Sunt franta...
Poate ca suna ciudat, dar te-am iubit. Cum n-am iubit pe nimeni. Dar cum pot sa fac aceasta comparatie cand n-am iubit pe nimeni altul ? Ai fost prima mea dragoste.
Am obosit sa raman ancorata in acea zi de 19 aprilie. O sa ies din ea de maine, o data pentru totdeauna. Maine va fi o noua zi... Si de data asta ma tin de cuvant. O despartire nu e mare lucru, nu ? In viata... Toti trecem peste asta.
Iti multumesc pentru tot..
Iti multumesc ca mi-ai dat macar iluzia ca ma iubesti. Iti multumesc ca ma strangeai tare in brate, in zilele reci de iarna. Ma coplesea parfumul tau si mi-e dor de el.
Iti multumesc pentru zilele in care ma conduceai pana acasa.. si pentru ca ma asteptai mereu, adorabil, cumplit de adorabil, in fata liceului. Cu fata plouata, cu parul ciufulit, pe care te chinuiai stangaci sa-l aranjezi, si adoram emotia ta evidenta pe care ti-o producea prezenta mea.
Iti multumesc ca ma tineai sa nu cad si pentru grija ta sa trec strada teafara.
Iti multumesc pentru trandafir. N-am sa uit ziua aceea....cum te indreptai, stangaci, spre mine cu trandafirul in mana. Iarta-ma ca n-am stiut sa-l primesc cum trebuie, ca n-am stiut sa ma comport in acea situatie, iarta-mi stangacia, dar nu eram obisnuita cu astfel de lucruri. Am fost tare fericita si mandra. Erai al meu si eram a ta. Cat m-am zbatut sa nu mi-l ia vantul, in furtuna de zapada....bietul trandafir.
Iti multumesc ca ma lasai sa ma feresc de ger, cufudandu-mi capul in haina ta...imi gaseam acasa, refugiul, linistea... Precum copiii mici la"de-a v-ati ascunselea" care isi ascund doar capul, ca sa nu fie vazuti.
Iti multumesc pentru zambetul acela al tau de copil si pentru cuvintele tale ce ma inmuiau pur si simplu.
Iti multumesc pentru ziua aceea in care mi-ai spus ca-s mai frumoasa ca oricand. Stii de ce m-am bucurat atat ? In ziua aceea, ironic, de dimineata, mi-a trecut prin cap cum ar fi sa-mi zici asta...Imi treceau ganduri dezordonate si fara noima prin cap, ca orice om. Si ai facut-o. Poate ca era o legatura speciala intre noi, o comunicare telepatica, spirituala, dincolo de materie, fizic, de ce se vede... Sau poate c-a fost o simpla coincidenta. In orice caz, aveam mereu un al saselea simt in ce te priveste. Nu de putine ori, imi treceau intrebari sau lucruri prin minte si tu raspuneai tare, intamplator. Sunt paranoia. Poti sa nu ma crezi, poti sa crezi ca-s nebuna. Nu-mi mai pasa.
Iti multumesc ca-ti lasai orgoliul si ca te intorceai la mine de fiecare data cand eram rea si certareata. Aveam nevoie de asta. Si te iubeam mai mult...
Iti multumesc ca m-ai facut fericita.
Iti multumesc pentru tot.
Si te iert...
Te iert pentru racirea ta brusca si pentru acea zi, cumplita zi, in care mi-ai dat drumul la mana.
Doar daca treci prin asta, realizezi ce scriu. N-am mai plans niciodata cat am plans atunci.
Cand mi-ai spus, [desi stiam in sinea mea ca asta ai sa spui, si ca de data asta nu mai e o gluma, ca de fiecare data], am amutit. Am inceput sa tremur si sa plang in hohote. Scriam tema la romana si-mi tremurau mainile si scrisul. Ioana imi spunea ca sunt nebuna. A fost cumplit, cumplit...nu pot descrie in cuvinte. E dincolo de cuvinte si de mintea umana. n-ai cum sa stii daca nu simti. Din acea zi, toate au fost la fel, pana acum.
Te iert pentru neincrederea ta in mine.
Te iert pentru superficialitatea ta de copil, ce nu stia sa iubeasca.
Te iert pentru glumele tale proaste ce ma dureau.
Te iert pentru cum ma faceai sa ma simt mereu vinovata.
Te iert pentru instrainarea ta din senin si pentru felul in care te-ai purtat dupa despartire.
Nu era de ajuns ca m-ai lasat ? Iti iert cuvintele acelea triste, dureroase, cumplite...indiferenta si ironia ta rau voitoare.
Te iert pentru ca n-ai stiut sa te desparti de mine, pentru ca m-ai lasat dupa ce ne impacasem, cand muream de dorul tau si de sete de tine.
Te iert pentru ca n-am putut ramane prieteni.
Te iert pentru felul in care m-ai facut sa ma simt. Poate ca fara sa-ti dai seama, te-ai razbunat cumplit pe mine, inconstient. Poate ca subconstientul tau lucra la prabusirea mea.
Te iert ca te fereai de ploaie. De cate ori n-as fi vrut sa dansam si sa alergam in ploaie, de mana. Sa ne iubim asa cum o stiam doar noi.
Te iert ca nu-ti placeau strazile mele.
Te iert ca n-ai stiut sa ma iubesti. Sau n-ai putut.
Te iert ca n-ai venit la intalnire, cand doream atat de mult sa te regasesc si sa te uit... Stii cum eram ?
Cu fata plouata, plansa, ridicola...si atat de singura... Am mers in parc, m-am plimbat fara sens. Am stat pe malul lacului intr-un loc unde am stat odinioara si aruncam cu pietre in el, sau cu ce apucam. Nu mai voiam sa ma gandesc. Voiam sa fug de gandul ca am fost sa te vad si n-ai venit...poate doar visam. poate incurcasem ora.poate poate... Se intorceau priviri dupa mine...curioase, admiratoare sau dispretuitoare. Poate ca oamenii tristi emana ceva anume... Ma aranjasem toata ziua pentru tine. Remarci, priviri, nu ma mai flata si atingea nimic. As fi vrut sa ma agat de primul strain ce-mi iesea in cale si sa ma stranga in brate tare. Un baiat m-a intrebat daca sunt trista. Ce era sa-i raspund ?
Te iert pentru golul lasat.
....Si iarta-ma. Iarta-ma pentru ciudateniile mele si nevoia mea de a fi rea. Simteam nevoia sa fiu rea. sa ma doresti mai mult...Sa-mi dovedesti. Iarta-mi firea mea complicata. Asta eram si nu puteam sa-ti dau altceva decat mine, nu puteam sa-ti dau mai mult decat aveam.
Iarta-ma pentru zilele in care veneam de brat cu R., razand. Ma asteptai atat de adorabil... Iarta-ma pentru acea zi cand m-ai asteptat in ploaie si cand am venit cu el... Nu stii ce durere mi-a sfasiat sufletul in acea clipa... O data, cand am fost rea cu tine, am pus-o pe Ioana sa ma calce in picioare, la propriu. Si a facut-o. Pana am urlat. si tot mi se pare durerea aia infantila pe langa cea sufleteasca.
Iarta-ma ca n-am stiut sa-ti zic "te iubesc" cum trebuie. Iti spuneam " si eu" de obicei. Dar te iubeam... Daca o persoana nu-ti arata ca te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Iarta-ma ca n-am stiut sa ma port. Ca n-am stiut sa-ti arat cat te iubesc. Poate ca ti-am aratat dupa, prea tarziu...
Iarta-mi zilele cand eram o pacoste si te faceam de ras pe strada. Iarta-ma ca n-o luam pe strazile pe care voiai tu. Trebuia sa ma impun cumva. Imi era teama sa nu ma domini. Imi era teama de dragostea ce ma coplesea cu fiecare zi ce trecea..
Iarta-mi crizele mele de gelozie si prostesti.
Iarta-ma ca te-am plictisit si sufocat dupa despartire. Iarta-mi neputinta de a trece mai departe.
Iarta-ma ca n-am stiut sa te pastrez.
Iarta-ma ca am scris atata despre tine..Stiu ca asta m-a indepartat cel mai mult de tine, dar aici m-am descarcat
si mi-am scris mie insami povestea, am retrait-o in scris. Mama mi-a spus sa nu mai scriu, caci iti gadil orgoliul si ca mai sunt baieti. Ca sunt o fata frumoasa si ca nu meriti. Are dreptate.
Dar te am prea mult pe constiinta.
...Iti promit sa nu te mai caut si sa nu mai vreau sa te vad. Macar am sa fug de gandul acesta.
Promit sa-mi fac prieteni noi si sa-mi refac viata. Promit sa invat din povestea noastra.
Promit sa am grija de mine, dar promite-mi c-ai sa ai si tu grija de tine. Promite-mi c-ai sa fii bine si fericit.
Promite-mi ca n-ai sa-i povestesti viitoarei prietene despre mine. Promite-mi sa nu mai stie nimeni de ce a fost. Decat noi doi.
..Nici nu stii..
Cat voiam o vorba, un gest, un semn, un status... Stateam plangand si razand sadic, cu mainile stranse de-alungul genunchilor, leganandu-ma, asteptand.... Ce asteptam nu stiu...o minune poate.
Tresaream auzindu-ti numele sau vazand fereastra de messenger deschizandu-se. Stateam cu rasuflarea taiata. Poate se intampla o minune...
Daca la inceput inca imi mai vorbeai, inca ma mai intrebai ce fac ironic, acum nu mai existam.
Eram fericita cand vorbeam cu tine sau cand macar erai online. Te simteam mai aproape. Ce prostuta, nu ?
Voiam sa intru din nou in lumea ta. Ioana imi spunea sa-mi sterg zambetul ala idiot de pe fata. Plangeam apoi.. plangeam si parca lacrimile nu se mai terminau.
Era culmea autrocontrolului sa nu-ti vorbesc. Cerseam cuvinte. Ce ironie ! Altadata m-ai fi luat tu, mi-ai fi spus cat ma iubesti de mult, te-as fi vazut, te-ai fi rugat de mine sa ne impacam, sa iesim, sa ne iubim.. acum eram doar eu, singura, sperand la o minune. Asteptand un strain ce mi-a fost atat de drag ! ce ma adora odinioara. Un strain.
...Mergeam pe strada cu inima cat un purice, aiurita, cu ochii in fiecare coltisor...uitandu-ma la fiecare trecator, in fiecare multime...Nu erai.
Imi imaginam cum ar fi fost sa te vad din tramvai si cum as fi coborat in graba spre tine, prefacandu-ma ca nu te vad, ca merg undeva... si de m-ai fi oprit, as fi avut scuzele bine intiparite in minte: " ma duc in parc sau la magazinul acela, uite-l !"
...De vedeam un chip familiar ce-ti semana putin, tresaream, aveam impresia ca esti tu...dura doar o clipa.
O data, in tramvai, am avut senzatia ca te vad, de departe, pe partea cealalta a strazii, printre o multime de oameni. Am coborat, uitandu-ma in alta parte, mergand ca si cand n-ai fi fost acolo. Cand am intors capul speriata, sa te vad, nu mai erai. Poate ca nu erai tu. Eram plina de tine si mintea imi juca feste. Orice gand, cuvant, melodie, cifra sau litera, aveau legatura cu tine. Orice mi se parea un semn, un indiciu de descifrat si ma ducea cu gandul la dragostea mea pierduta...
Imi imaginam absurd ca intr-o zi ma voi trezi, ca imi vei spune cat ti-am lipsit si ca nu m-ai uitat nicicand. Ca a fost o greseala, o gluma, o farsa, o mica razbunare...si ca nu mai poti fara mine. Ca nu s-a terminat ...De fapt mi-a fost greu sa accept, sa ma consolez, sa cred. Mi se parea o gluma proasta, un cosmar doar...
Citeam romane si te vedeam printre personaje, printre randuri... Ne vedeam.
Poate ca dragostea asta de tine m-a innebunit, m-a facut sa-mi pierd mintile si viata... Ieri plangeam. Plangeam si vorbeam singura. Imi spuneam ca nu mai am viata. Ca mi-am pierdut viata. Ma durea tot corpul. Durerea se transpusese si fizic. Nu mai puteam sa respir, inima si rasuflarea o luasera razna, haotic...Cum poate oare un om sa-si piarda sufletul ? Din dragoste.. ce ridicol ! Cum am putut sa ingadui sa se intample asa ceva ? Cum am putut sa ma pierd in lacrimi si de mine insami ? M-am trezit.
...Mi-am scris povestea, mi-am scris dorul si cred ca a ajuns la final. Stii ca multora le-a placut povestea noastra? Au si plans unii...caci s-au regasit in ea. Caci orice poveste de dragoste e la fel si unica in acelasi timp. Multi au invatat cate ceva din povestea noastra. Am si un caiet in care am povestit ca o poveste iubirea noastra. L-am scris dupa despartire, in trei zile. Am vrut sa-l arunc in mare, dar l-am pastrat pentru vremurile cand voi fi mare si voi depana amintiri. Pentru vremurile cand ne vom intalni pe strada, doi oameni mari, maturi. Poate ca am sa ti-l dau atunci.
...Va ramane aici povestea noastra, multi ani... in aceste randuri pe care le-am scris cu zambetul pe buze si de multe ori cu lacrimi in ochi. E sufletul meu in aceste cuvinte. Poate ca o sa te lase rece. Dar nu puteam sa merg mai departe daca nu-ti scriam aceste randuri.
E o scrisoare de ramas bun. Ramas bun dragostei, povestii noastre, depresiei si durerii. Rămas bun Aimee si Dor.
9 august 2010
.........................
Iesirile in noapte de la ore. Drumul spre parculet. Inceput. Noutate. Razvan. Ana emo. Herastrau. Barca. Saruturi. Imbratisari. Anxietate.Fericire. Sublim.Matei pe masini, indoindu-le. Foc. Carti.Poezii.Rasete. Eu in ghiveci pusa de R. sau in cutii. Baia baietilor.Caramele.Chioscul din curtea liceului care s-a inchis. Orele de sport la supermarket. Ora de mate. Emotii.Libertate.Tavaleli prin nisip. Geaca de piele rupta. Ghiozdanul ingropat in zapada. Telefoanele mele pierdute in nisip. Acadelele cu pepsi. Denis si gasca lui.Ciocolata calda. Piata. Covrigi. Indragosteli. Bal. Fluturasi in stomac. Prima iubire. Stralucire. Lacrimi. Durere. Timiditate. Bere. 45-ul. Inghesuieli in 300 cu Matei lipit de usa. Leagane. Copii. Zapada. Bulgareala. Tipete. Zambete. Certuri. Poze. Probleme. Melodrame. Complicatii. Dureri de cap.Chiuluri. Sentimente. Prietenie.Toamna. Amintiri. Clasa a9-a. Primavara inocentei.
Azi am fost pe acelasi drum. Parcul era plin de copii. Noapte. Noapte de vara. In loc de nisip acum este pietris. Felinarele luminau parculetul printre crengile copacilor. Ma uitam in jur si totul mi se derula in fata ca intr-un film... cu toate astea era gol. foarte gol...cumplit de gol. Ca si cand toate clipele, rasetele si tipetele noastre au fost inghitite.
Si stiu ca niciodata nu va mai fi la fel. Clipele se duc si nu se mai repeta.
21 august 2010
..............................
In fiecare zi l-am cautat.. aproape ca uitasem chipul lui. Aproape ca uitasem prezenta si privirea lui.
Mergeam in oras mereu cu speranta, dar mereu ! cu speranta de a-l intalni. Mereu tresaream cand vedeam un chip ce-i semana. Aproape ca aveam halucinatii pentru cateva secunde. Imi amintesc ca o data, pe strada, l-am vazut intr-un chip strain. Pentru cateva clipe il vedeam indreptandu-se spre mine, cu acelasi zambet coplesitor.. Mi s-a taiat rasuflarea si inima mi-a sarit din piept, ca apoi sa revin la realitate.
O vara intreaga l-am cautat in fiecare chip, in fiecare parfum sau voce... In fiecare expresie sau gest. pe fiecare strada pe care treceam odinioara cu el de mana.
Azi, 30 august 2010, o vreme rece, de toamna.
Stateam pe scaun linistita si tramvaiul a oprit in statie. Renuntasem sa mai cred ca-l voi vedea.. Nu mai asteptam si nici nu-mi mai pasa.
Imi treceau ganduri dezordonate si fara nicio noima prin cap. Priveam in jur. Un baietel cu tatal lui. Intr-o sacosa aveau paine. Mirosea bine si-n tramvai era cald. Zambeau si am zambit si eu.
Am inchis ochii. Il vedeam imaginar langa mine. Gandurile mele se indreptau spre zilele de iarna. Mirosul de rece si frigul imi aminteau de el. Ma gandeam cine o sa ma mai incalzeasca iarna aceasta.. Il vedeam langa mine, in picioare, zambind...aplecandu-se, iar eu soptindu-i ca-l iubesc.
In clipa aceea, un chip atat de familar trecea pe la geamul de la usa deschisa, ce se inchidea... Cu acelasi hanorac bleu inchis si par blondut, mergea serios, cu o fetita de mana si cu o cutie de pizza.
Am amutit. In acel moment orice gand mi s-a blocat si n-am mai stiut de mine. M-am ridicat in picioare din instinct si l-am urmarit cu privirea, incremenita. Nu stiu cat timp a durat, poate doar o secunda sau poate mai mult pana a pornit tramvaiul. Timpul si lumea se oprise in loc. Orice realitate sau durere se anulase. Vara in care doar am plans nu mai conta. imi parea de neconceput ca-l vad chiar atunci. chiar atunci cand renuntasem sa cred ca o sa-l mai vad si incercam sa traiesc din nou.
N-am mai fost in stare de nimic. N-am putut nici sa apas pe buton ca sa deschid usile, nici sa strig sau sa bat cu pumnii in usa. Lumea din tramvai se uita ciudat la mine. Am ramas interzisa, amortita, in mijlocul acelei scene, cu cutia de suc in mana. M-am mirat cum de nu mi-a cazut.
Poate era doar un vis... si poate ca aveam sa ma trezesc imediat dupa aceea. Priveam de parca as fi vazut o himera. Mi se parea atat de ciudat, de neconceput !
Nemaivazandu-l de pe vremea cand credeam ca tine la mine, ca-s importanta pentru el, am avut senzatia ca si el imi poarta aceleasi sentimente, ca mi-e atat de familiar, ca e atat de al meu, si eu atat de a lui ! Ca din secunda in secunda ar fi intors privirea si ar fi alergat dupa mine. Uitasem pentru un moment ca timpul statuse intre noi, si ca eu de mult ramasesem in urma. Niciodata nu-l mai vazusem strain de mine.
Tramvaiul a pornit si privirea mea l-a pierdut.
De ce tocmai acum ?
Lucrurile pe care le astepti cu patima, cu inima indoita, pe care le cauti, se intampla sa le gasesti atunci cand nu le mai astepti.
Poate ca asta a fost sfarsitul povestii. Sfarsitul verii si dorului. Si nu mai vreau sa se intoarca niciodata.
... Iar toamna a sosit prea brusc.
Mergeam in oras mereu cu speranta, dar mereu ! cu speranta de a-l intalni. Mereu tresaream cand vedeam un chip ce-i semana. Aproape ca aveam halucinatii pentru cateva secunde. Imi amintesc ca o data, pe strada, l-am vazut intr-un chip strain. Pentru cateva clipe il vedeam indreptandu-se spre mine, cu acelasi zambet coplesitor.. Mi s-a taiat rasuflarea si inima mi-a sarit din piept, ca apoi sa revin la realitate.
O vara intreaga l-am cautat in fiecare chip, in fiecare parfum sau voce... In fiecare expresie sau gest. pe fiecare strada pe care treceam odinioara cu el de mana.
Azi, 30 august 2010, o vreme rece, de toamna.
Stateam pe scaun linistita si tramvaiul a oprit in statie. Renuntasem sa mai cred ca-l voi vedea.. Nu mai asteptam si nici nu-mi mai pasa.
Imi treceau ganduri dezordonate si fara nicio noima prin cap. Priveam in jur. Un baietel cu tatal lui. Intr-o sacosa aveau paine. Mirosea bine si-n tramvai era cald. Zambeau si am zambit si eu.
Am inchis ochii. Il vedeam imaginar langa mine. Gandurile mele se indreptau spre zilele de iarna. Mirosul de rece si frigul imi aminteau de el. Ma gandeam cine o sa ma mai incalzeasca iarna aceasta.. Il vedeam langa mine, in picioare, zambind...aplecandu-se, iar eu soptindu-i ca-l iubesc.
In clipa aceea, un chip atat de familar trecea pe la geamul de la usa deschisa, ce se inchidea... Cu acelasi hanorac bleu inchis si par blondut, mergea serios, cu o fetita de mana si cu o cutie de pizza.
Am amutit. In acel moment orice gand mi s-a blocat si n-am mai stiut de mine. M-am ridicat in picioare din instinct si l-am urmarit cu privirea, incremenita. Nu stiu cat timp a durat, poate doar o secunda sau poate mai mult pana a pornit tramvaiul. Timpul si lumea se oprise in loc. Orice realitate sau durere se anulase. Vara in care doar am plans nu mai conta. imi parea de neconceput ca-l vad chiar atunci. chiar atunci cand renuntasem sa cred ca o sa-l mai vad si incercam sa traiesc din nou.
N-am mai fost in stare de nimic. N-am putut nici sa apas pe buton ca sa deschid usile, nici sa strig sau sa bat cu pumnii in usa. Lumea din tramvai se uita ciudat la mine. Am ramas interzisa, amortita, in mijlocul acelei scene, cu cutia de suc in mana. M-am mirat cum de nu mi-a cazut.
Poate era doar un vis... si poate ca aveam sa ma trezesc imediat dupa aceea. Priveam de parca as fi vazut o himera. Mi se parea atat de ciudat, de neconceput !
Nemaivazandu-l de pe vremea cand credeam ca tine la mine, ca-s importanta pentru el, am avut senzatia ca si el imi poarta aceleasi sentimente, ca mi-e atat de familiar, ca e atat de al meu, si eu atat de a lui ! Ca din secunda in secunda ar fi intors privirea si ar fi alergat dupa mine. Uitasem pentru un moment ca timpul statuse intre noi, si ca eu de mult ramasesem in urma. Niciodata nu-l mai vazusem strain de mine.
Tramvaiul a pornit si privirea mea l-a pierdut.
De ce tocmai acum ?
Lucrurile pe care le astepti cu patima, cu inima indoita, pe care le cauti, se intampla sa le gasesti atunci cand nu le mai astepti.
Poate ca asta a fost sfarsitul povestii. Sfarsitul verii si dorului. Si nu mai vreau sa se intoarca niciodata.
... Iar toamna a sosit prea brusc.
30 august 2010
.............................
Parc. Frig. Noapte. Parfumul lui.
Regasire. Lacrimi. Tremurul mainilor. Nostalgie. Priviri lungi. Imbujorare. Indiferenta. Tristete. Rau. Extaz. Dor. Revelatii. Oboseala. Frig. Lacrimi. Copii. Leagane. Ochii, miscarile, rasul.. Nisip. Zambete triste. Tipete. Hanoracul lui Matei. Guma. Foc. Carti. Portocaliu. Fum. Tigari. Suc. Baiatul nou. Tacere. Priviri lungi.Banca noastra. Bacovia. Frunze uscate. Moleseala.Felinare. Hanoracul albastru.Cer innorat. Amagire. Febra. Emotii. Maini reci. Tobogane. Pierdere de sine. Acadele. Rasete. Amintiri. Vant. Toamna aramie. Zambete pierdute. sfarsit.
L-am regasit dupa atata timp.. dupa atata timp, nu mai e un vis. E din nou aici, aproape, si totusi atat de departe de mine.
Ma tem de dragoste. Ma tem de orice sentiment nou, de orice lucru ce mi l-ar smulge din suflet. Si totusi vreau cu ardoare sa mi-l scot din viata mea, acum. Acum e momentul, cand l-am regasit din nou, ca sa il pierd. Dar ma tem.. Sunt slaba si lasa. Mi-e frica de tot, iar amintirea lui e singura ce ma incalzeste si-mi da putere sa merg mai departe. catre un nou tren, catre o noua gara.
Regasire. Lacrimi. Tremurul mainilor. Nostalgie. Priviri lungi. Imbujorare. Indiferenta. Tristete. Rau. Extaz. Dor. Revelatii. Oboseala. Frig. Lacrimi. Copii. Leagane. Ochii, miscarile, rasul.. Nisip. Zambete triste. Tipete. Hanoracul lui Matei. Guma. Foc. Carti. Portocaliu. Fum. Tigari. Suc. Baiatul nou. Tacere. Priviri lungi.Banca noastra. Bacovia. Frunze uscate. Moleseala.Felinare. Hanoracul albastru.Cer innorat. Amagire. Febra. Emotii. Maini reci. Tobogane. Pierdere de sine. Acadele. Rasete. Amintiri. Vant. Toamna aramie. Zambete pierdute. sfarsit.
L-am regasit dupa atata timp.. dupa atata timp, nu mai e un vis. E din nou aici, aproape, si totusi atat de departe de mine.
Ma tem de dragoste. Ma tem de orice sentiment nou, de orice lucru ce mi l-ar smulge din suflet. Si totusi vreau cu ardoare sa mi-l scot din viata mea, acum. Acum e momentul, cand l-am regasit din nou, ca sa il pierd. Dar ma tem.. Sunt slaba si lasa. Mi-e frica de tot, iar amintirea lui e singura ce ma incalzeste si-mi da putere sa merg mai departe. catre un nou tren, catre o noua gara.
24 septembrie 2010
........................
Ochi umezi. Liliac. Rece. Obraji rosii. Ploaie. Febra. Ruj rosu. Ameteala. Telefoane. Greata. Frig. Rau.
Zambete triste. Rasete surde. Tremur. Cantec. Bucurii.Tramvaie. Emotii. Fum. Revelatii. Tarziu. Amaraciune.
Parc. Chimie. Trafic. Oameni grabiti. Tipete. Amintiri. Regrete. Chiuluri. Fluturasi. Neincredere. Dezechilibru.Frunze uscate. Zgomot. Indragosteli. Imbujorare.Ameteala. Ploaie. Poze. Asteptari. Flirturi.Toamna. Doruri. Incertitudini. Prietenii pierdute. Timiditate. Leagane.Dezamagire. Joaca. Nostalgie. Cafea. Esarfa.Sperante. Amar.
vid..
vise pierdute..
copii..
speranta...
rasete..
gol.
Clipele trec. Cele mai mari shimbari nu se fac in timp, asa cum credem noi, ci deodata. Te trezesti peste noapte ca ceva s-a schimbat.. ca lucruri ce o data le adorai, azi nu te mai ating.
Zambete triste. Rasete surde. Tremur. Cantec. Bucurii.Tramvaie. Emotii. Fum. Revelatii. Tarziu. Amaraciune.
Parc. Chimie. Trafic. Oameni grabiti. Tipete. Amintiri. Regrete. Chiuluri. Fluturasi. Neincredere. Dezechilibru.Frunze uscate. Zgomot. Indragosteli. Imbujorare.Ameteala. Ploaie. Poze. Asteptari. Flirturi.Toamna. Doruri. Incertitudini. Prietenii pierdute. Timiditate. Leagane.Dezamagire. Joaca. Nostalgie. Cafea. Esarfa.Sperante. Amar.
vid..
vise pierdute..
copii..
speranta...
rasete..
gol.
Clipele trec. Cele mai mari shimbari nu se fac in timp, asa cum credem noi, ci deodata. Te trezesti peste noapte ca ceva s-a schimbat.. ca lucruri ce o data le adorai, azi nu te mai ating.
Ascult versuri ce ma faceau sa plang, ce acum ma lasa rece. Ma uit in urma si am un zambet ironic.
Am murit de atatea ori.. asteptandu-te, cautandu-te printre zambete straine, atunci cand mi-ai intors spatele, cand mi-ai zambit copilareste, cand te-am regasit, tremurand de emotii.
Azi n-am simtit nimic. "In clipa aceea iubirea, ura, gelozia, durerea se sfarsisera." Totul parea dintr-un film prost, de cea mai proasta calitate. Era totul firesc, spontan, obisnuit... lumea nu se oprise in loc si continuam sa ne purtam cu totii ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum scena aceea se repetase de atatea ori... Pentru o clipa am avut senzatia ca tu nu esti Dor al meu, ca esti un necunoscut cu o necunoscuta, atat de rece m-ai lasat. Si te-am uitat asa cum se uita...
...Imi doresc sa te vad fericit, de mana cu o rochita rosie din catifea si sa-i zambesti pentru ca ea e perfecta, ca nimic in afara de ea nu mai conteaza. Pentru ca ea e totul, iar eu sunt nimic. Pentru ca-i mai bine cu tine lipsa si indragostit de alta. N-am sa mor fara tine si nici de dorul tau. N-am sa-ti uit numele si nici n-am sa incerc sa scap de amintirea ta.
...Imi doresc sa te vad fericit, de mana cu o rochita rosie din catifea si sa-i zambesti pentru ca ea e perfecta, ca nimic in afara de ea nu mai conteaza. Pentru ca ea e totul, iar eu sunt nimic. Pentru ca-i mai bine cu tine lipsa si indragostit de alta. N-am sa mor fara tine si nici de dorul tau. N-am sa-ti uit numele si nici n-am sa incerc sa scap de amintirea ta.
E octombrie, inceputul noilor iubiri.
Mi-e frig si simt nevoia sa iubesc un zambet. Sa dorm mult si sa beau cappuccino cu rom. Sa scriu versuri siropoase si sa recitesc "Invitatia la vals."
..Si sa ma joc cu copiii.
Iubesc copiii... pe ei chiar ii iubesc. iubesc zambetele strangaresti din parculetul plin de frunze de octombrie, iubesc culorile galben-portocaliu si frigul. Iubesc sa ma dau in leagan si sa ma las usor pe spate, cu fruntea spre cerul cenusiu. Iubesc sa alerg dupa tramvai si sa rad zgomotos ca l-am prins, sau sa tip daca nu. Iubesc sa ma plimb pe strada si sa primesc un zambet, iubesc s-o iau prin baltoace si sa-mi privesc silueta oglindita in luciul apei, iubesc sa ma ghemuiesc pe banca si sa ma sprijin de cate-o mana.
Iubesc ploaia, chiar daca ea imi aminteste de mirosul tau.
Pentru ca asa sunt eu. Chiar daca uneori m-am dezamagit pe mine insami. Am fost precum o masinarie ruginita, ce scartaie. M-am simtit plictisitoare, acra, trista si frustrata. Mi-am pierdut increderea si asa zisii prieteni. Sunt un copil cu prea multe visuri, naivitati si copilarii. Chiar daca am fost dezamagita de toti, chiar daca m-am simtit tradata, inselata si umilita, chiar daca am simtit ca lumea e rea... chiar daca mi-a provocat scarba, dezgust, chiar daca nu mai cred in dragoste, chiar daca mi-am impus sa nu mai cred, caci am simtit ca lumea-i prea rea, prea egoista, si falsa... azi iubesti, maine pa.., chiar daca m-am vrut inapoi de atatea ori, am invatat sa iubesc lumea si sa ma bucur de orice lucru marunt, de orice nimic.
Pentru ca imi place uneori sa vorbesc tare si sa ma tavalesc pe jos de ras. Pentru ca-mi place sa deviez de la subiect si sa spun verde-n fata, si s-o fac uneori pe intelectuala. Pentru c-am nevoie de niste doze de cola si de-un film bun, ca sa ma simt bine. Pentru ca-mi place sa cant si sa dansez si sa ma clatin pe strada cand sunt euforica. pentru ca-mi place sa ma dau cu rujul ala rosu, desi nu-mi sta bine. Pentru ca doar prin tine ma regaseam, ma simteam eu insami, ma echilibrai.
Acum, acum mi-e bine indiferent ca nu esti aici
1 octombrie 2010
..................................
Partea a treia
Unii oameni sunt facuti ca sa sufere, sa piarda tot ce au mai de pret in viata, sa creada ca asta este destinul lor.. dar trebuie sa ramana in viata, sa vada cum se sfarseste povestea. Unele rani sunt mici, apar si dispar repede, fara urme, ca si cum n-ar fi existat.. altele nu se mai vindeca niciodata.
Unele iubiri sunt precum niste stele cazatoare, stralucesc pentru o clipa, apoi se sting. Le ramane doar stralucirea, care e doar o iluzie caci ele nu mai exista de mult. Altele vegheaza o eternitate, ca intr-un vis, departe de noi.
Sunt melodii ce te ating si-ti amintesc de-o iubire, doar de tine stiuta, ascunsa bine undeva in adancurile tale. Sunt momente cand iti vine sa plangi, cand vrei sa plangi si nu stii ce se intampla. Cand ai un hau in suflet si vrei sa fugi din tine. Unii oameni sunt usor de citit, transparenti, limpezi ca fundul unei ape de munte, iar altii par sa ascunda o mare taina, dincolo de perceptia ta. Unii oameni sunt facuti ca sa se salveze unii pe altii de ei insisi.
Sunt momente pe care nu le vei uita niciodata, simple zile ce-ti schimba cursul vietii, fara sa stii, iar altele aparent importante dispar in negura timpului.
Sunt unii oameni pe care-i intalnesti o singura data in viata si-ti raman adanc intipariti in minte, inexplicabil, precum un tablou sau o poezie pe care n-o poti uita. Sunt unii oameni care dispretuiesc ce se afla langa ei si cauta ceea ce este departe de ei.
Altii simt necontenit nevoia de a fi liberi si se sting incet caci libertatea nu exista. Sunt unii oameni care fac totul pe dos, pentru care limitele nu exista, care vor sa simta ca traiesc.
Unii oameni vin si pleaca din viata ta, ca niste pasageri. Uneori, ai impresia ca daca dispari, il va afecta cumva, dar nu e asa, intr-un final el va fi bine, dar tu vei fi disparut.
2011
..............................
Au trecut ani buni de-atunci şi încă mă trezesc în nopţi ca astea, scriindu-ţi. Mi-e frig şi mi-am aprins o ţigară. E vreo 2 şi ceva. Vântul se aude-n geam şi mă sperie. Totuşi, e foarte linişte în sufletul meu.
Auzi şi tu vântul în geam ? Te uiţi uneori pe fereastră în gol ? Îţi aminteşti oare de mine ?
În nopţi ca astea vreau să fiu singură, printre gândurile mele, printre foi şi fum.
Nu mai ştiu ce voiam să-ţi scriu.
-Ai.. ? ce surpriză să te revăđ. ce faci ?
-Bună.. bine.. aştept pe cineva.
-Încă mai eşti cu tipul ăla ?
-Da.. tu..?
-Şi eu. mă bucur. Să vă ţină !
-La fel..
-Pari schimbată. Pentru prima oară pari chiar.. fericită.
-Posibil..s-au schimbat multe..
-Mhm da..
- Îţi aminteşti când eram beată şi m-am ridicat, clătinându-mă să ajung până la tine şi m-am aruncat în braţele tale ? De abia mă ţineau picioarele, dar atunci singurul scop era să ajung la tine.
-Da...
-Nu mai vedeam nimic în jurul meu ci doar pe tine, centrul universului meu pe atunci. Te vedeam multiplicat, copacii se învârteau o dată cu tine.. dar cred că.. erai singurul meu echilibru, singura mea scăpare. nu mai conta nimic, nici cum îţi voi părea, nici de ce vor zice ceilalţi, orgoliul rămânea mut, îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor.. mai mult decât mi-a trebuit vreodată vreun lucru. Aşa e dragostea de fapt. te învârţi în gol, gata să cazi, fără un punct de sprijin. Îţi pierzi echilibrul. Nu mai vezi nimic.
- Aş..am..i.
-Nu ştiu ce ţi-am spus, de abia puteam să vorbesc.. dar probabil c-am urlat cât am putut de tare să mă ierţi şi că te-am iubit, că te-am iubit mult.. şi iar să mă ierţi. Apoi, m-am întins pe jos cu faţa spre cer, uitându-mă în gol..
-Băi nene, dar..nu-ţi mai aminti de lucruri atât de triste. A trecut..gata. Eram copii.. ne-am schimbat, suntem fericiţi amândoi acum.
-E ciudat, nu? Ca peste ani să ne-ntâlnim undeva, în mijlocul Bucureştiului, şi să ne salutăm rece, mergând fiecare pe drumurile lui.
Auzi şi tu vântul în geam ? Te uiţi uneori pe fereastră în gol ? Îţi aminteşti oare de mine ?
În nopţi ca astea vreau să fiu singură, printre gândurile mele, printre foi şi fum.
Nu mai ştiu ce voiam să-ţi scriu.
-Ai.. ? ce surpriză să te revăđ. ce faci ?
-Bună.. bine.. aştept pe cineva.
-Încă mai eşti cu tipul ăla ?
-Da.. tu..?
-Şi eu. mă bucur. Să vă ţină !
-La fel..
-Pari schimbată. Pentru prima oară pari chiar.. fericită.
-Posibil..s-au schimbat multe..
-Mhm da..
- Îţi aminteşti când eram beată şi m-am ridicat, clătinându-mă să ajung până la tine şi m-am aruncat în braţele tale ? De abia mă ţineau picioarele, dar atunci singurul scop era să ajung la tine.
-Da...
-Nu mai vedeam nimic în jurul meu ci doar pe tine, centrul universului meu pe atunci. Te vedeam multiplicat, copacii se învârteau o dată cu tine.. dar cred că.. erai singurul meu echilibru, singura mea scăpare. nu mai conta nimic, nici cum îţi voi părea, nici de ce vor zice ceilalţi, orgoliul rămânea mut, îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor.. mai mult decât mi-a trebuit vreodată vreun lucru. Aşa e dragostea de fapt. te învârţi în gol, gata să cazi, fără un punct de sprijin. Îţi pierzi echilibrul. Nu mai vezi nimic.
- Aş..am..i.
-Nu ştiu ce ţi-am spus, de abia puteam să vorbesc.. dar probabil c-am urlat cât am putut de tare să mă ierţi şi că te-am iubit, că te-am iubit mult.. şi iar să mă ierţi. Apoi, m-am întins pe jos cu faţa spre cer, uitându-mă în gol..
-Băi nene, dar..nu-ţi mai aminti de lucruri atât de triste. A trecut..gata. Eram copii.. ne-am schimbat, suntem fericiţi amândoi acum.
-E ciudat, nu? Ca peste ani să ne-ntâlnim undeva, în mijlocul Bucureştiului, şi să ne salutăm rece, mergând fiecare pe drumurile lui.
Februarie 2011
..............................
.. Aş vrea să înţeleg unde îmi e locul, căci am pierdut de mult drumul spre casă. Mă doare capul şi cuvintele îşi pierd forma. Tremur de nerăbdare să-mi aprind o ţigară şi-ncep din nou să-ţi scriu. Nu ştiu de ce o fac.
Nu ştiu cât timp a trecut. Poate ani buni, Poate doar ore, Poate câteva toamne. Noţiunea timpului nu o mai am. Am continuat să exist accidental, încercând să iubesc zâmbete la voia întâmplării. Am continuat să-ţi scriu, să te visez prin baruri printre fum şi muzică proastă, imaginându-mi că pe uşă trebuie să apari tu din clipă în clipă. Am continuat să mă trezesc plângand la mese printre oameni necunoscuţi, să-i îngenunchez mării urlând cu faţa spre cer, să le zâmbesc străinilor şi să plec din viaţa câte unei iubiri pasagere. Am continuat să mi se pară că te văd pe stradă, să dansez beată şi să te strig pe nume, să mi se închidă uşile în faţă şi să cobor la următoarea staţie, ca să dau întâmplător de tine. Ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea noastră, nici a destinului.
..Dar drumul ăsta a fost plin de emoţii, de neprevăzut, de lucruri uimitoare, ce mi-au întregit sufletul.
Îţi aminteşti de mine ? Mi-ai citit vreodată scrisorile ? Am fost mereu aici.. te-am văzut zilele trecute. Stăteam pe loc şi-mi căutam ţigările prin geantă. Am ridicat privirea, nu ştiu prin ce proces uimitor al intuiţiei mele, şi te-am văzut printr-o mulţime de oameni, cum te îndreptai spre mine. Mi-am luat privirea şi-am continuat să caut, să ignor, căci nu de puţine ori imaginaţia mi-a jucat feste. Îmi părea atât de ireal să te văđ chiar în clipa aceea, nepregătită, şi totuşi atât de firesc, de logic.. ca şi cum ai fi fost mereu acolo.. ca şi cum ştiusem de când coborâsem din maşină. Mi-a fugit pământul de sub picioare, erai lângă mine, real, şi tot o fantasmă mi-ai părut. Te-am fixat cu privirea, iar cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Eram doar nişte cunoştinţe vechi, dar în ochii noştrii stinşi, parcă, se citea totuşi că, cândva, într-o altă viaţă poate, când eram copii, eram totul. Am reuşit să-mi găsesc pachetul de ţigări de abia când ai plecat.
..Nu ştiu de ce ţi-am scris din nou în noaptea asta. Am ochi goi, obosiţi şi cearcăne adânci. Sting ţigara nervos -am să mă las cândva-, şi mă privesc în oglinda murdară şi mi-s străină.. nu ştiu de ce ţi-am scris, fantomă a visurilor mele. Eşti o imagine neclară, ambiguă, venită dintr-un trecut îndepărtat, nici nu mai ştiu dacă ai existat cu adevărat. Voiam să-ţi scriu că sunt fericită alături de un necunoscut apărut brusc în viaţa mea. Lasă-mă să-ţi zic că iubesc din nou... dar că la tine, copile, mă voi întoarce mereu în clipe ca acestea. Lasă-mă să-ţi zic că mi-am găsit liniştea, că mi-am găsit marea şi toamna.. deşi drumul spre casă încă nu.. mai am un pic. Îmi amintesc destul de rar de tine.
Nu ştiu cât timp a trecut. Poate ani buni, Poate doar ore, Poate câteva toamne. Noţiunea timpului nu o mai am. Am continuat să exist accidental, încercând să iubesc zâmbete la voia întâmplării. Am continuat să-ţi scriu, să te visez prin baruri printre fum şi muzică proastă, imaginându-mi că pe uşă trebuie să apari tu din clipă în clipă. Am continuat să mă trezesc plângand la mese printre oameni necunoscuţi, să-i îngenunchez mării urlând cu faţa spre cer, să le zâmbesc străinilor şi să plec din viaţa câte unei iubiri pasagere. Am continuat să mi se pară că te văd pe stradă, să dansez beată şi să te strig pe nume, să mi se închidă uşile în faţă şi să cobor la următoarea staţie, ca să dau întâmplător de tine. Ce s-a întâmplat nu mai stă în puterea noastră, nici a destinului.
..Dar drumul ăsta a fost plin de emoţii, de neprevăzut, de lucruri uimitoare, ce mi-au întregit sufletul.
Îţi aminteşti de mine ? Mi-ai citit vreodată scrisorile ? Am fost mereu aici.. te-am văzut zilele trecute. Stăteam pe loc şi-mi căutam ţigările prin geantă. Am ridicat privirea, nu ştiu prin ce proces uimitor al intuiţiei mele, şi te-am văzut printr-o mulţime de oameni, cum te îndreptai spre mine. Mi-am luat privirea şi-am continuat să caut, să ignor, căci nu de puţine ori imaginaţia mi-a jucat feste. Îmi părea atât de ireal să te văđ chiar în clipa aceea, nepregătită, şi totuşi atât de firesc, de logic.. ca şi cum ai fi fost mereu acolo.. ca şi cum ştiusem de când coborâsem din maşină. Mi-a fugit pământul de sub picioare, erai lângă mine, real, şi tot o fantasmă mi-ai părut. Te-am fixat cu privirea, iar cuvintele nu-şi mai aveau rostul. Eram doar nişte cunoştinţe vechi, dar în ochii noştrii stinşi, parcă, se citea totuşi că, cândva, într-o altă viaţă poate, când eram copii, eram totul. Am reuşit să-mi găsesc pachetul de ţigări de abia când ai plecat.
..Nu ştiu de ce ţi-am scris din nou în noaptea asta. Am ochi goi, obosiţi şi cearcăne adânci. Sting ţigara nervos -am să mă las cândva-, şi mă privesc în oglinda murdară şi mi-s străină.. nu ştiu de ce ţi-am scris, fantomă a visurilor mele. Eşti o imagine neclară, ambiguă, venită dintr-un trecut îndepărtat, nici nu mai ştiu dacă ai existat cu adevărat. Voiam să-ţi scriu că sunt fericită alături de un necunoscut apărut brusc în viaţa mea. Lasă-mă să-ţi zic că iubesc din nou... dar că la tine, copile, mă voi întoarce mereu în clipe ca acestea. Lasă-mă să-ţi zic că mi-am găsit liniştea, că mi-am găsit marea şi toamna.. deşi drumul spre casă încă nu.. mai am un pic. Îmi amintesc destul de rar de tine.
2011
................................
E ciudat cum te uiti in oglinda si te intrebi daca asta esti tu, daca nu visezi.. Incerci senzatia ca privesti un strain: cearcanele si cutele din jurul ochilor mult prea adanci, expresia fetei, coltul gurii, felul in care ochii tai te privesc speriati, obositi, inexpresivi..
Ma simt ca o femeie batrana ce-si scoate cutiuta cu amintiri prafuita din cand in cand sa traiasca un pic.. din trecut.. oamenii, dragostea, acele zile cu soare, zambetele lor de copii s-au pierdut in ceata si acum le simte ca si cum ar fi fost ieri.. pentru un moment are impresia ca simte vag o nuanta de parfum.. acel parfum atat de adorat de ea. Inchide ochii.
Mi-am dorit mereu sa mor la batranete, in patul meu cald, cu multe tablouri in jur, cu amintirea unei mari si singure iubiri pe chip, cu atatea amintiri si oameni dragi lasati in urma.
Si-am vrut mereu o poveste ca a lui aimee si dor.. m-am regasit intr-un fel in ei. M-am regasit atat de mult in orgoliul lui dor si iubirea lui aimee incat pentru o clipa am crezut ca suntem ei. Si-am transformat povestea noastra in una ca a lor, in chiar a lor caci si aimee si dor ai nostri au murit cu timpul, nu fizic, dar au murit totusi. Si stiu ca intre noi n-o sa mai fie niciodata nimic.
Esti pe punctul de a iesi din viata mea si ma tem ca n-ai sa ramai o parte din mine. Nu.. caci nu mai vreau sa continui cu o astfel de dragoste. Sunt epuizata si plictisita de tot haosul asta in care tot incerc sa te prind de mana. Ma tem ca mergi in sens contrar, ca oricat te-as cauta nu mai stiu cine esti, ca ai devenit abstract, ca iubirea mea se sfarseste aici, ca asta e limita.
Te-am cautat atata timp in fiecare carte citita, in fiecare personaj, in fiecare trecator... inchideam ochii si incercam sa te gasesc in amintiri, asa cum erai atunci, copilul ala.. de care aveam atata nevoie in momentele mele de tristete, de durere, cand a murit tataie; in momentele cand voiam sa fug, cand oamenii imi provocau scarba.. in ochii vreunui iubit.. te cautam, dar tu imi intorsesesi de mult spatele.
Patru ani.. in fiecare film de dragoste, in fiecare nume, in fiecare melodie era un pic din tine. Si era linistitor si placut sa ma intind in pat si sa savurez un film cu inima incarcata de dragoste, de melancolie, de dorul ala.. dureros de frumos. Sa fiu fericita stiindu-te iubit, copile, iubit si fericit.
Si-n serile acestea racoroase de toamna, stau pe veranda casei, si band un cappuccino cu rom, stau la povesti si-mi amintesc frumos de aimee si dor.. de prima iubire. Si zambesc fara urma de regret, fara durere, fara niciun pic de umbra care sa-mi intunece fericirea. Desi am ajuns un suflet gol, cu privire inexpresiva si zambet tamp, desi sunt atat de obosita si desi atatia ani am cautat un vis pierdut, sunt fericita. Nu stiu daca e fericirea aia propriu zisa, dar e un fel de impacare, pace sufleteasca ce numai o asemenea iubire pierduta ti-o poate da. E ca atunci cand dupa o zi grea te intinzi in pat si te odihnesti, cu linistea aia in suflet ca s-a terminat, cu satisfactia c-ai ramas cu ceva..ca maine e o noua zi, o noua sansa, ca ziua aia tocmai a trecut.
*Fetita aia cu sclipire in ochi si zambet strengar, impiedicata si cu ras molipsitor, a devenit un copil inchis, suparat pe viata, intre fum si vorbe mari, intre pagini scrise si zambete de decor. El nu mai e de mult copilul blond din parculet, cu zambet larg si hanorac bleu. Noi nu mai exista de mult si primavara aceea e doar un vis indepartat, nebulos. E o prostie sa traiesti in trecut, sa treci pe langa viata, pe langa oameni si povesti. E sinucidere curata. Maine s-ar putea sa plec. Sa-l las in urma. Sa traiesc. Fara vise si povesti scrise. De maine nu-l mai caut.
Te-am pus in cutiuta si-mi iau ramas bun. Mi-e inima prea incarcata si obosita. Imi iau ramas bun, dulcele meu amar, caci anii astia plini de tine, de lacrimi si zambete triste, de fum si de cautari la nesfarsit, mi-au pus capac.
Ma simt ca o femeie batrana ce-si scoate cutiuta cu amintiri prafuita din cand in cand sa traiasca un pic.. din trecut.. oamenii, dragostea, acele zile cu soare, zambetele lor de copii s-au pierdut in ceata si acum le simte ca si cum ar fi fost ieri.. pentru un moment are impresia ca simte vag o nuanta de parfum.. acel parfum atat de adorat de ea. Inchide ochii.
Mi-am dorit mereu sa mor la batranete, in patul meu cald, cu multe tablouri in jur, cu amintirea unei mari si singure iubiri pe chip, cu atatea amintiri si oameni dragi lasati in urma.
Si-am vrut mereu o poveste ca a lui aimee si dor.. m-am regasit intr-un fel in ei. M-am regasit atat de mult in orgoliul lui dor si iubirea lui aimee incat pentru o clipa am crezut ca suntem ei. Si-am transformat povestea noastra in una ca a lor, in chiar a lor caci si aimee si dor ai nostri au murit cu timpul, nu fizic, dar au murit totusi. Si stiu ca intre noi n-o sa mai fie niciodata nimic.
Esti pe punctul de a iesi din viata mea si ma tem ca n-ai sa ramai o parte din mine. Nu.. caci nu mai vreau sa continui cu o astfel de dragoste. Sunt epuizata si plictisita de tot haosul asta in care tot incerc sa te prind de mana. Ma tem ca mergi in sens contrar, ca oricat te-as cauta nu mai stiu cine esti, ca ai devenit abstract, ca iubirea mea se sfarseste aici, ca asta e limita.
Te-am cautat atata timp in fiecare carte citita, in fiecare personaj, in fiecare trecator... inchideam ochii si incercam sa te gasesc in amintiri, asa cum erai atunci, copilul ala.. de care aveam atata nevoie in momentele mele de tristete, de durere, cand a murit tataie; in momentele cand voiam sa fug, cand oamenii imi provocau scarba.. in ochii vreunui iubit.. te cautam, dar tu imi intorsesesi de mult spatele.
Patru ani.. in fiecare film de dragoste, in fiecare nume, in fiecare melodie era un pic din tine. Si era linistitor si placut sa ma intind in pat si sa savurez un film cu inima incarcata de dragoste, de melancolie, de dorul ala.. dureros de frumos. Sa fiu fericita stiindu-te iubit, copile, iubit si fericit.
Si-n serile acestea racoroase de toamna, stau pe veranda casei, si band un cappuccino cu rom, stau la povesti si-mi amintesc frumos de aimee si dor.. de prima iubire. Si zambesc fara urma de regret, fara durere, fara niciun pic de umbra care sa-mi intunece fericirea. Desi am ajuns un suflet gol, cu privire inexpresiva si zambet tamp, desi sunt atat de obosita si desi atatia ani am cautat un vis pierdut, sunt fericita. Nu stiu daca e fericirea aia propriu zisa, dar e un fel de impacare, pace sufleteasca ce numai o asemenea iubire pierduta ti-o poate da. E ca atunci cand dupa o zi grea te intinzi in pat si te odihnesti, cu linistea aia in suflet ca s-a terminat, cu satisfactia c-ai ramas cu ceva..ca maine e o noua zi, o noua sansa, ca ziua aia tocmai a trecut.
*Fetita aia cu sclipire in ochi si zambet strengar, impiedicata si cu ras molipsitor, a devenit un copil inchis, suparat pe viata, intre fum si vorbe mari, intre pagini scrise si zambete de decor. El nu mai e de mult copilul blond din parculet, cu zambet larg si hanorac bleu. Noi nu mai exista de mult si primavara aceea e doar un vis indepartat, nebulos. E o prostie sa traiesti in trecut, sa treci pe langa viata, pe langa oameni si povesti. E sinucidere curata. Maine s-ar putea sa plec. Sa-l las in urma. Sa traiesc. Fara vise si povesti scrise. De maine nu-l mai caut.
Te-am pus in cutiuta si-mi iau ramas bun. Mi-e inima prea incarcata si obosita. Imi iau ramas bun, dulcele meu amar, caci anii astia plini de tine, de lacrimi si zambete triste, de fum si de cautari la nesfarsit, mi-au pus capac.
........................................
20:59 Te văd zâmbind cuminte, trecând încet pe lângă mine, o dată cu toamna. pe lângă lumea mea. Şi fumul de ţigară îmi intră în ochi şi nu te văd clar. Apoi nu mai eşti. E ciudat cum ieri faceai parte din ea şi acum treci pe lângă.
______________________
00:24
Au trecut zilele în care mă gândeam la tine când lucrurile o luau razna, cand simţeam amar în suflet şi mă ridicam pe picioare agăţându-mă de amintirea ta. Dar încă îmi mai găsesc culcuş în tine, uneori, atunci când oamenii imi par prea răi, când îmi provoacă silă. Mici detalii ce nu le-am observat la timpul lor, le văd acum. E ciudat cum nu ne amintim de lucrurile mari, ci de acelea mici, care par atunci neimportante.Învaţă-mă să te iubesc din nou, căci mă tem că nici de asta nu mai sunt în stare. Dă-mi din nou zâmbetul ăla de copil şi puterea să le înving pe toate. Fă-mă să râd şi demonstrează-mi că altul ca tine nu există.Ceartă-mă că nu ştiu să mă port, că-s prea copilă, că încă pot zâmbi când mă gândesc la tine, deşi nu eşti.. deşi nu mai sunt. Povesteşte-mi cum ţi-au fost anii fără mine. Fă-mă să simt din nou toamna.
....................................
Cel mai îngrozitor lucru e să ştii că nicio clipă nu se mai întoarce, nimic nu va mai fi la fel.. niciodată la fel.
Te mai văd uneori, întâmplător, din an în an, pe stradă şi tresar. Dar acum suntem doar nişte străini. Mai ştii când îţi spuneam că ne vom întâlni peste ani, doi oameni maturi şi ne vom zâmbi trist, mergând fiecare pe drumul lui? Două cunoştinţe vechi, cu amintiri îndepărtate şi atât.
E ciudat cum viaţa îşi urmează cursul mai departe, măturând totul. E trist cum timpul ia cu el sentimente şi vise şi iubiri ce păreau nemuritoare.
Îţi scriu rândurile acestea pentru că vreau să ştii. Vreau să ştii că nu te-am putut uita niciodată. Şi nu în sensul ăla trist şi deprimant. Nu.. nu plâng după tine şi nici nu te doresc înapoi. Nici nu am cum, căci copilul de atunci, cu ochi de culoarea toamnei şi zâmbet timid nu mai există. Nici eu nu mai sunt fata după care tu ai plâns.
Nu te-am uitat în sensul că.. ai rămas o părticică ascunsă din sufletul meu, fară să vreau, te-am ascuns şi te-am uitat acolo. Şi uneori, te regăsesc. în momentele mele grele, când oamenii mă dezamăgesc, în toamne târzii, în zâmbetele false din jurul meu, când vreau să fug.. şi-n orice iubire ratată.. în fiecare bărbat care m-a dezamăgit.. căci îmi amintesc că tu n-ai făcut-o, că tu n-ai fost la fel. Ai fost singurul care m-a iubit, care m-a visat, care a plâns după mine, pe care l-a durut.. iubirea aia copilărească şi puerilă a fost mult mai puterincă şi mai sinceră decât cele de mai târziu.
Tu dăinui peste tot. când nu vreau să fac ceva greşit, când nu mai am încredere în mine, închid ochii şi îmi apari tu şi asta îmi dă putere să nu continui ceva ce voi regreta. Când mă simt speriată, mă gândesc la tine. Când mă simt murdară, îmi amintesc de acele vremuri şi mă simt iar copil. Când mă simt goală, îmi amintesc de noi şi trăiesc. Când mă simt singură şi toţi mă părăsesc, mă uit la pozele cu noi şi ştiu că am fost cândva totul pentru cineva.
Nu există cuvinte pentru a descrie ce s-a întâmplat. Ştiu că pentru tine nu mai însemn nimic, că m-ai uitat de mult şi nici măcar nu-ţi mai aminteşti. Dar eu o voi face, mereu.
Credeam că voi plânge până se vor termina lacrimile şi că apoi voi uita. Cum se întâmplă mereu. Eram un copil, de unde aveam să ştiu? Dar cu cât au trecut mai mulţi ani, cu atât ai devenit mai important. Timpul m-a făcut să văd limpede totul.. şi să valorez tot ce a fost... de două ori mai mult.
Tu ai fost inspiraţia mea. Tu m-ai făcut să scriu.
Uneori, îmi apar brusc mici frânturi şi episoade de pe vremurile alea.. sunt neclare, dar le simt.
E ciudat cum viaţa îşi urmează cursul mai departe, măturând totul. E trist cum timpul ia cu el sentimente şi vise şi iubiri ce păreau nemuritoare.
Îţi scriu rândurile acestea pentru că vreau să ştii. Vreau să ştii că nu te-am putut uita niciodată. Şi nu în sensul ăla trist şi deprimant. Nu.. nu plâng după tine şi nici nu te doresc înapoi. Nici nu am cum, căci copilul de atunci, cu ochi de culoarea toamnei şi zâmbet timid nu mai există. Nici eu nu mai sunt fata după care tu ai plâns.
Nu te-am uitat în sensul că.. ai rămas o părticică ascunsă din sufletul meu, fară să vreau, te-am ascuns şi te-am uitat acolo. Şi uneori, te regăsesc. în momentele mele grele, când oamenii mă dezamăgesc, în toamne târzii, în zâmbetele false din jurul meu, când vreau să fug.. şi-n orice iubire ratată.. în fiecare bărbat care m-a dezamăgit.. căci îmi amintesc că tu n-ai făcut-o, că tu n-ai fost la fel. Ai fost singurul care m-a iubit, care m-a visat, care a plâns după mine, pe care l-a durut.. iubirea aia copilărească şi puerilă a fost mult mai puterincă şi mai sinceră decât cele de mai târziu.
Tu dăinui peste tot. când nu vreau să fac ceva greşit, când nu mai am încredere în mine, închid ochii şi îmi apari tu şi asta îmi dă putere să nu continui ceva ce voi regreta. Când mă simt speriată, mă gândesc la tine. Când mă simt murdară, îmi amintesc de acele vremuri şi mă simt iar copil. Când mă simt goală, îmi amintesc de noi şi trăiesc. Când mă simt singură şi toţi mă părăsesc, mă uit la pozele cu noi şi ştiu că am fost cândva totul pentru cineva.
Nu există cuvinte pentru a descrie ce s-a întâmplat. Ştiu că pentru tine nu mai însemn nimic, că m-ai uitat de mult şi nici măcar nu-ţi mai aminteşti. Dar eu o voi face, mereu.
Credeam că voi plânge până se vor termina lacrimile şi că apoi voi uita. Cum se întâmplă mereu. Eram un copil, de unde aveam să ştiu? Dar cu cât au trecut mai mulţi ani, cu atât ai devenit mai important. Timpul m-a făcut să văd limpede totul.. şi să valorez tot ce a fost... de două ori mai mult.
Tu ai fost inspiraţia mea. Tu m-ai făcut să scriu.
Uneori, îmi apar brusc mici frânturi şi episoade de pe vremurile alea.. sunt neclare, dar le simt.
....Mi-am amintit de seara aia când eram amândoi în leagăne şi ne priveam trist.Nu mai eram de mult împreună, dar magia aia dintre noi nu dispăruse. Era acelaşi parc acoperit de frunzele toamnei, iarna ne bătea la uşă, se lăsase seara şi te priveam speriată. Ne priveam, tăcuţi. Simţeam că şi tu voiai să mă iei în braţe şi să-mi zici cât de mult ţi-am lipsit.. dar era un zid prea mare între noi.
....Ai vrut să îmi amintesc frumos de tine, şi ai izbutit infinit mai mult..
4 ianuarie 2014
........................................
Unde eşti, dor?
În noaptea asta mi-am dat seama că nu mai exişti de mult. Ai rămas undeva departe, în trecutul îndepărtat.. în negura timpului.
Dor nu mai e. A dispărut şi nu-l voi mai vedea niciodată.
... Mi-e atât de dor de tine, dor! Nimeni nu te va înlocui. Nimeni, niciodată, nu-ţi va lua locul special din inima mea.
Aimee a ta şi-a continuat drumul, fără tine.. şi s-a luptat cu timpul, cu oamenii, cu destinul ca să nu te ia. A continuat să meargă pe drumuri întunecate, pline de obstacole, a rătăcit prin nopţi reci, a înfruntat furtuni, ploi, viscol, ierni târzii.. şi frunzele toamnei s-au scuturat peste ea toate.. dar a continuat, căci te-a purtat mereu cu ea, oriunde s-a dus, oriunde s-a aflat. Tu ai salvat-o mereu, tu i-ai dat putere.. tu ai ridicat-o mereu atunci când a căzut.
...Dar uşor uşor s-a stins şi ea. Azi a mai rămas doar o parte din aimee. Şi mă tem, dor, că în curând va dispărea şi ea pentru totdeauna.. căci viaţa a învins-o, a schimbat-o, timpul a luat-o cu el.
.. Uneori, închid ochii şi încerc să te văđ, aşa cum erai, cu ochi trişti şi zâmbet cuminte, de culoarea toamnei. Încă te mai văđ stând în faţa mea, încă te mai simt venind; cum mă priveai, cum mâna mea era cuprinsă de mâna ta. Cum tresăreai când mă vedeai.. parcul şi banca acoperită de frunze, pe care stăteam mereu, leagănele şi străzile în care rătăceam. Mi-e dor de copiii ăia doi care eram chiar noi.
...Am plecat pe alte drumuri şi nu ne mai auzim de mult. Suntem goi în suflete, stingheri, străini, murdari de noroi şi reci.
Totul îmi pare acum doar o poveste născocită, un vis nebulos.
Nu mai pot să opresc să treacă anii. ne-am pierdut.
Aimee şi Dor nu vor mai fi.. decât în nişte poveşti vechi, pe care s-a aşternut praful.
În noaptea asta mi-am dat seama că nu mai exişti de mult. Ai rămas undeva departe, în trecutul îndepărtat.. în negura timpului.
Dor nu mai e. A dispărut şi nu-l voi mai vedea niciodată.
... Mi-e atât de dor de tine, dor! Nimeni nu te va înlocui. Nimeni, niciodată, nu-ţi va lua locul special din inima mea.
Aimee a ta şi-a continuat drumul, fără tine.. şi s-a luptat cu timpul, cu oamenii, cu destinul ca să nu te ia. A continuat să meargă pe drumuri întunecate, pline de obstacole, a rătăcit prin nopţi reci, a înfruntat furtuni, ploi, viscol, ierni târzii.. şi frunzele toamnei s-au scuturat peste ea toate.. dar a continuat, căci te-a purtat mereu cu ea, oriunde s-a dus, oriunde s-a aflat. Tu ai salvat-o mereu, tu i-ai dat putere.. tu ai ridicat-o mereu atunci când a căzut.
...Dar uşor uşor s-a stins şi ea. Azi a mai rămas doar o parte din aimee. Şi mă tem, dor, că în curând va dispărea şi ea pentru totdeauna.. căci viaţa a învins-o, a schimbat-o, timpul a luat-o cu el.
.. Uneori, închid ochii şi încerc să te văđ, aşa cum erai, cu ochi trişti şi zâmbet cuminte, de culoarea toamnei. Încă te mai văđ stând în faţa mea, încă te mai simt venind; cum mă priveai, cum mâna mea era cuprinsă de mâna ta. Cum tresăreai când mă vedeai.. parcul şi banca acoperită de frunze, pe care stăteam mereu, leagănele şi străzile în care rătăceam. Mi-e dor de copiii ăia doi care eram chiar noi.
...Am plecat pe alte drumuri şi nu ne mai auzim de mult. Suntem goi în suflete, stingheri, străini, murdari de noroi şi reci.
Totul îmi pare acum doar o poveste născocită, un vis nebulos.
Nu mai pot să opresc să treacă anii. ne-am pierdut.
Aimee şi Dor nu vor mai fi.. decât în nişte poveşti vechi, pe care s-a aşternut praful.
...........................
Mi-e tare dor de tine, Dor! unde eşti? Unde ai dispărut?
De multe ori, nu mai am lacrimi, dar de ce acum când îţi scriu, lacrimile mi-au inundat obrajii? brusc, inevitabil, stupid. Mă ustură ochii, îmi tremură mâinile, de abia mai scriu.
Au fost zile, luni în care nu m-am mai gândit la tine.. pentru că tu eşti undeva ascuns în mine. mereu. Eşti parte din mine, oricât de clişeic ar suna. E ca şi cum aş şti că mă cheamă maria.
N-am putut să mă îmbăt niciodată destul ca să te scot din mintea mea. N-am reuşit niciodată să fug atât de departe încât să-ţi uit amintirea. N-am putut niciodată să iubesc pe cineva atât de tare încât să-ţi ocupe locul din inima mea.
Timpul a trecut în zadar, dor! Nu mi te-a putut lua niciodată de aici.
Au trecut patru ani! patru ani blestemaţi de când aimee şi dor nu mai sunt, de când povestea lor s-a sfârşit. Îmi vine să plâng doar la gândul că a trecut atâta timp.. mă simt de parcă n-aş fi trăit în tot timpul acesta, de parcă am fost într-un somn adânc.
...Şi probabil vor mai trece încă patru, zece, douăzeci, cincizeci de ani şi eu voi rămâne tot aici, strigându-mi şi plângându-mi iubirea mea moartă.
Oricine a mai venit în viaţa mea şi va mai veni, pe oricine am iubit şi voi mai iubi, orice aş face, nu va mai fi la fel.
Îmi amintesc simple momente, fracţiuni de secundă, şterse acum de timp. Şi acum parcă te văd în faţa mea, cu capul aplecat, în curtea liceului. Ne certasem şi ne despărţisem ca de obicei. Nu mai ştiu din ce motiv, sigur unul prostesc. M-ai aşteptat să ies de la ore şi când m-ai văzut, ai venit la mine şi m-ai oprit din drum. Aveai gluga pusă pe cap, hanoracul bleu şi te uitai în ochii mei, îmi amintesc ca într-un vis. Mi-ai spus:
,,Te rog, iartă-mă! hai să ne împăcăm, te rog. Mai dă-mi o şansă!"
Mă ţineai de mână şi nu-mi dădeai drumul. Eu voiam să plec şi ţi-am zis sictirită să mă laşi în pace, că nu mai vreau, că s-a terminat. Deşi nu ştiai, dor, cât voiam să-ţi sar în braţe, să te sărut, să-ţi respir aerul, să ne împăcăm.. cât mă abţineam să stau pe picioare. Şi-am plecat.. lăsându-te acolo trist şi cu ochii înlăcrimaţi, de culoarea toamnei, ochii tăi care niciodată n-au fost răi.
Aveam un orgoliu stupid, eram mândră şi rea. Simţeam o voluptate smintită din a-ţi face rău, de a te vedea îngenuncheat şi umilit în faţa mea. Tu îţi călcai mereu pe orgoliu pentru mine şi-ţi cereai iertare şi pentru greşelile mele.
... Îmi amintesc apoi de seara în care tu voiai să pleci şi eu ţi-am spus să nu pleci, să mai rămâi. Mă supărasem. A venit tramvaiul, ne-am sărutat în grabă şi m-am întors să plec. Tramvaiul a pornit şi când m-am uitat în urma mea, tu erai acolo, încă în staţie, zâmbind.
...Nu te voi uita niciodată, prima mea iubire.
De multe ori, nu mai am lacrimi, dar de ce acum când îţi scriu, lacrimile mi-au inundat obrajii? brusc, inevitabil, stupid. Mă ustură ochii, îmi tremură mâinile, de abia mai scriu.
Au fost zile, luni în care nu m-am mai gândit la tine.. pentru că tu eşti undeva ascuns în mine. mereu. Eşti parte din mine, oricât de clişeic ar suna. E ca şi cum aş şti că mă cheamă maria.
N-am putut să mă îmbăt niciodată destul ca să te scot din mintea mea. N-am reuşit niciodată să fug atât de departe încât să-ţi uit amintirea. N-am putut niciodată să iubesc pe cineva atât de tare încât să-ţi ocupe locul din inima mea.
Timpul a trecut în zadar, dor! Nu mi te-a putut lua niciodată de aici.
Au trecut patru ani! patru ani blestemaţi de când aimee şi dor nu mai sunt, de când povestea lor s-a sfârşit. Îmi vine să plâng doar la gândul că a trecut atâta timp.. mă simt de parcă n-aş fi trăit în tot timpul acesta, de parcă am fost într-un somn adânc.
...Şi probabil vor mai trece încă patru, zece, douăzeci, cincizeci de ani şi eu voi rămâne tot aici, strigându-mi şi plângându-mi iubirea mea moartă.
Oricine a mai venit în viaţa mea şi va mai veni, pe oricine am iubit şi voi mai iubi, orice aş face, nu va mai fi la fel.
Îmi amintesc simple momente, fracţiuni de secundă, şterse acum de timp. Şi acum parcă te văd în faţa mea, cu capul aplecat, în curtea liceului. Ne certasem şi ne despărţisem ca de obicei. Nu mai ştiu din ce motiv, sigur unul prostesc. M-ai aşteptat să ies de la ore şi când m-ai văzut, ai venit la mine şi m-ai oprit din drum. Aveai gluga pusă pe cap, hanoracul bleu şi te uitai în ochii mei, îmi amintesc ca într-un vis. Mi-ai spus:
,,Te rog, iartă-mă! hai să ne împăcăm, te rog. Mai dă-mi o şansă!"
Mă ţineai de mână şi nu-mi dădeai drumul. Eu voiam să plec şi ţi-am zis sictirită să mă laşi în pace, că nu mai vreau, că s-a terminat. Deşi nu ştiai, dor, cât voiam să-ţi sar în braţe, să te sărut, să-ţi respir aerul, să ne împăcăm.. cât mă abţineam să stau pe picioare. Şi-am plecat.. lăsându-te acolo trist şi cu ochii înlăcrimaţi, de culoarea toamnei, ochii tăi care niciodată n-au fost răi.
Aveam un orgoliu stupid, eram mândră şi rea. Simţeam o voluptate smintită din a-ţi face rău, de a te vedea îngenuncheat şi umilit în faţa mea. Tu îţi călcai mereu pe orgoliu pentru mine şi-ţi cereai iertare şi pentru greşelile mele.
... Îmi amintesc apoi de seara în care tu voiai să pleci şi eu ţi-am spus să nu pleci, să mai rămâi. Mă supărasem. A venit tramvaiul, ne-am sărutat în grabă şi m-am întors să plec. Tramvaiul a pornit şi când m-am uitat în urma mea, tu erai acolo, încă în staţie, zâmbind.
...Nu te voi uita niciodată, prima mea iubire.
..............................
Am fost în părculeţul nostru.. pe acelaşi drum. N-am mai fost de ani, dar magia aia n-a dispărut.
Au trecut anii peste el, au trecut toamne, ierni şi multe ploi. Acum în loc de nisip şi pietriş e asfalt. Copiii ce se jucau înainte, acum sunt mari. iar eu nu mai sunt aceeaşi.
Mirosea a flori şi-a pomi înfloriţi. Noapte. Noapte de primăvară. Era lună plină şi erau stele şi linişte.. prea linişte.. Felinarele luminau parcul printre crengile copacilor. M-am uitat în jur şi-am văzut totul ca şi cum ar fi fost ieri. Cu toate acestea, era gol. Foarte gol... cumplit de gol. Ca şi cum toate clipele, râsetele şi ţipetele noastre au fost înghiţite de timp.Am băut mult şi-am încercat să fug de amintiri, dar n-am reuşit.Am stat pe banca pe care, cândva doi copii se ţineau de mână, timizi, cu inima bătând tare.Am stat pe banca acoperită cu frunze, pe care într-o toamnă târzie, te-am strâns din nou în braţe şi mi-ai zâmbit.. uitându-ne străini unul la altul. M-am dat în leagănele în care o dată noi ne priveam tăcuţi şi absenţi. M-am plimbat pe străzile în care, cândva rătăceam pierdută, sperând că voi da de tine. M-am întins pe asfaltul rece, uitându-mă la cer, în locul în care cândva m-am aruncat beată şi umilită la picioarele tale.M-am îndepărtat pentru o clipă de râsetele zgomotoase din jurul meu, mi-am pus capul în palme şi-am închis ochii. Am simţit nevoia să ţip, să te strig, să ne strig, dar am înghiţit totul în mine. În faţa mea s-a derulat acelaşi film dureros, vechi, dar atât de iubit de mine. Te-am căutat cu privirea în fiecare loc în care am stat, dar tu nu mai erai.. nicăieri. M-am gândit atunci că doar copacii, cerul şi stelele de deasupra sunt martorii poveştii noastre, dintr-o altă viaţă parcă.Mi-am dat seama apoi că doar moartea mă va putea face să uit. Te-am aşteptat, dor, ca acum patru ani, dar fără speranţa ca vei mai veni, căci nu mai exişti. Noi nu mai existăm. Acum sunt bolnavă, bătrână şi singură.Nu mai sunt copila cu părul negru, care râdea mult şi te aştepta mereu să vii, cu ochi visători şi trişti. Acum sunt goi. Acum fumez, beau mult, vorbesc urât şi nu mai cred în poveşti. E drept că am rămas la fel de aiurită, patetică şi stricătoare de lucruri; că nu mă feresc de ploaie şi nici nu ocolesc vreo băltoacă... că merg la fel de haotic pe stradă şi intru în oameni, că râd zgomotos şi cad din când în când.
...Mi-a fost teamă pentru un timp să mai merg în locurile alea, în parcul în care tu m-ai văzut prima oară. Parcul ce ascunde atâtea poveşti şi zâmbete de copii, acum pierdute în negura timpului. Am rămas ghemuită pe bancă până s-a luminat de zi, fără să simt frigul.. căci e singurul loc din lume în care te simt aproape, în care ne simt.
...N-am mai sperat că o să vii şi chiar de-ai fi venit, nu m-ai fi recunoscut.
Au trecut anii peste el, au trecut toamne, ierni şi multe ploi. Acum în loc de nisip şi pietriş e asfalt. Copiii ce se jucau înainte, acum sunt mari. iar eu nu mai sunt aceeaşi.
Mirosea a flori şi-a pomi înfloriţi. Noapte. Noapte de primăvară. Era lună plină şi erau stele şi linişte.. prea linişte.. Felinarele luminau parcul printre crengile copacilor. M-am uitat în jur şi-am văzut totul ca şi cum ar fi fost ieri. Cu toate acestea, era gol. Foarte gol... cumplit de gol. Ca şi cum toate clipele, râsetele şi ţipetele noastre au fost înghiţite de timp.Am băut mult şi-am încercat să fug de amintiri, dar n-am reuşit.Am stat pe banca pe care, cândva doi copii se ţineau de mână, timizi, cu inima bătând tare.Am stat pe banca acoperită cu frunze, pe care într-o toamnă târzie, te-am strâns din nou în braţe şi mi-ai zâmbit.. uitându-ne străini unul la altul. M-am dat în leagănele în care o dată noi ne priveam tăcuţi şi absenţi. M-am plimbat pe străzile în care, cândva rătăceam pierdută, sperând că voi da de tine. M-am întins pe asfaltul rece, uitându-mă la cer, în locul în care cândva m-am aruncat beată şi umilită la picioarele tale.M-am îndepărtat pentru o clipă de râsetele zgomotoase din jurul meu, mi-am pus capul în palme şi-am închis ochii. Am simţit nevoia să ţip, să te strig, să ne strig, dar am înghiţit totul în mine. În faţa mea s-a derulat acelaşi film dureros, vechi, dar atât de iubit de mine. Te-am căutat cu privirea în fiecare loc în care am stat, dar tu nu mai erai.. nicăieri. M-am gândit atunci că doar copacii, cerul şi stelele de deasupra sunt martorii poveştii noastre, dintr-o altă viaţă parcă.Mi-am dat seama apoi că doar moartea mă va putea face să uit. Te-am aşteptat, dor, ca acum patru ani, dar fără speranţa ca vei mai veni, căci nu mai exişti. Noi nu mai existăm. Acum sunt bolnavă, bătrână şi singură.Nu mai sunt copila cu părul negru, care râdea mult şi te aştepta mereu să vii, cu ochi visători şi trişti. Acum sunt goi. Acum fumez, beau mult, vorbesc urât şi nu mai cred în poveşti. E drept că am rămas la fel de aiurită, patetică şi stricătoare de lucruri; că nu mă feresc de ploaie şi nici nu ocolesc vreo băltoacă... că merg la fel de haotic pe stradă şi intru în oameni, că râd zgomotos şi cad din când în când.
...Mi-a fost teamă pentru un timp să mai merg în locurile alea, în parcul în care tu m-ai văzut prima oară. Parcul ce ascunde atâtea poveşti şi zâmbete de copii, acum pierdute în negura timpului. Am rămas ghemuită pe bancă până s-a luminat de zi, fără să simt frigul.. căci e singurul loc din lume în care te simt aproape, în care ne simt.
...N-am mai sperat că o să vii şi chiar de-ai fi venit, nu m-ai fi recunoscut.
.............................
22 noiembrie 2009- o zi cu soare, cu un soare cu dinti, cu melodia aia de la guess who-,,tuu o sa te duci dracu", cu zambete colorate si aer proaspat de toamna. Ziua cand te-am vazut prima oara, pe strada mea, prima noastra poza.
9 ianuarie- o seara racoroasa cu zambete colorate, primul sarut si multa multa ameteala si fluturasi si tipete si aplauze.
8 martie- furtuna de zapada, trandafirul de la tine si noi doi indragostiti.
7 aprilie- ultima noastra poza.
8 aprilie- ultima oara cand m-ai tinut de mana.
19 aprilie- despartirea
mai: "Chiar daca te mai iubesc, chiar daca nu.. nu mai inseamna nimic. Putem sa ne iubim, degeaba, e prea tarziu. "
31 mai: `Maine e 1, ziua copilului.
`Da..minunat.
`Nu te consideri copil ?
`Ba da..
`Atunci ? nu esti bucuroasa ?
` Nu. e doar o zi ca oricare alta".Vara ce ne-a indepartat definitiv.
30 august- zi obisnuita, ploioasa, cand te-am revazut, pentru o clipa, de la geamul tramvaiului.Octombrie- emotii, dar nu mai esti la fel.
30 octombrie: primul dans cu tine. "*She never could get drunk enough to get him out of her mind."
1 noiembrie: izbucnire in lacrimi, ora de romana, cand profa ma intreaba daca am mustrari de constiinta.
8 noiembrie- cand te-am strans din noua in brate, pe banca noastra si mi-ai zambit si-ai vrut sa-mi aranjezi caciula mea verde, haioasa. `A trecut vremea peste noi si iata-ne din nou astazi, uitandu-ne straini unul la celalalt, cu privirea ta ce nu ascunde nimic, pe aceeasi banca de iarna trecuta, acum acoperita de frunzele toamnei.
Februarie 2011- cand ti-am cazut beata in brate si am strigat sa ma ierti.
Aprilie 2011- reintalnire, cand ti-am stat in brate si-am plans ca un copil.
Decembrie 2011- cand mi s-au inchis usile in fata, ca sa cobor la urmatoarea statie si sa dau de tine.
Ianuarie 2012- romana, alta iarna, cand am ridicat privirea si te-am vazut dintr-o multime, venind spre mine.' Mai esti cu tipul ala?
'Da. Tu mai esti cu fata aia?
' Da.'Sa va tina.
Aprilie 2012- reintalnirea noastra, ultimul sarut, dar nu mai suntem aceiasi.Noiembrie 2012- cand printre vin si muzica tare si oameni fericiti, am venit la tine la masa, dar nu ma auzeai. Mesajul ce ti l-am scris in graba - ,, Au trecut trei ani, prima mea iubire".
Decembrie 2013- cand te-am vazut pentru o clipa din tramvai si-am intors capul dupa tine speriata si te-am lasat in urma. Cineva m-a intrebat cine erai, iar eu i-am raspuns ,,trecutul meu".2014 gol.
9 numarul nostru.
... Ai plecat intr-o zi si totusi lumea nu s-a oprit in loc. Am continuat sa traiesc, sa rad, sa plang, sa ma indragostesc, sa iubesc si sa uit.. Am continuat sa am vise, planuri, esecuri, despartiri, suturi in fund... Am continuat sa te mai vad uneori pe strada, intamplator si sa zambesc trist si fericita cu amintirea acelor doi copii, ce nu mi-o va lua nimeni niciodata. Am continuat sa depan amintirea povestii noastre cate unui necunoscut la un pahar de vin, cu lacrimi in ochi, stiind ca nu va mai fi niciodata la fel.Au trecut patru ani. Patru ani in care povestea noastra nu s-a sfarsit atunci cand am crezut, o data cu despartirea noastra. Patru ani plini in care te-am pastrat undeva intr-un coltisor din inima mea, dar fara sa-mi dau seama, cresteam, ne schimbam amandoi usor usor, trairile mele interioare se transformau si ele si luau alta forma. Patru ani in care am devenit din copii, adulti.Inca imi amintesc de tine in toamne tarzii, inca mai plang in nopti reci cand toata lumea pleaca de langa mine.
...Dar azi nu te mai recunosc, nu mai stiu cine esti. Te-am aruncat de mult in cutiuta mea portocalie, cu amintiri si vise nascute moarte si-ai ramas acolo. pentru totdeauna.
...Oricum, nu te-am mai vazut parca de doua vieti. Si poate ca e mai bine asa.Tu strain.. din vremuri indepartate, sterse acum de timp.
9 ianuarie- o seara racoroasa cu zambete colorate, primul sarut si multa multa ameteala si fluturasi si tipete si aplauze.
8 martie- furtuna de zapada, trandafirul de la tine si noi doi indragostiti.
7 aprilie- ultima noastra poza.
8 aprilie- ultima oara cand m-ai tinut de mana.
19 aprilie- despartirea
mai: "Chiar daca te mai iubesc, chiar daca nu.. nu mai inseamna nimic. Putem sa ne iubim, degeaba, e prea tarziu. "
31 mai: `Maine e 1, ziua copilului.
`Da..minunat.
`Nu te consideri copil ?
`Ba da..
`Atunci ? nu esti bucuroasa ?
` Nu. e doar o zi ca oricare alta".Vara ce ne-a indepartat definitiv.
30 august- zi obisnuita, ploioasa, cand te-am revazut, pentru o clipa, de la geamul tramvaiului.Octombrie- emotii, dar nu mai esti la fel.
30 octombrie: primul dans cu tine. "*She never could get drunk enough to get him out of her mind."
1 noiembrie: izbucnire in lacrimi, ora de romana, cand profa ma intreaba daca am mustrari de constiinta.
8 noiembrie- cand te-am strans din noua in brate, pe banca noastra si mi-ai zambit si-ai vrut sa-mi aranjezi caciula mea verde, haioasa. `A trecut vremea peste noi si iata-ne din nou astazi, uitandu-ne straini unul la celalalt, cu privirea ta ce nu ascunde nimic, pe aceeasi banca de iarna trecuta, acum acoperita de frunzele toamnei.
Februarie 2011- cand ti-am cazut beata in brate si am strigat sa ma ierti.
Aprilie 2011- reintalnire, cand ti-am stat in brate si-am plans ca un copil.
Decembrie 2011- cand mi s-au inchis usile in fata, ca sa cobor la urmatoarea statie si sa dau de tine.
Ianuarie 2012- romana, alta iarna, cand am ridicat privirea si te-am vazut dintr-o multime, venind spre mine.' Mai esti cu tipul ala?
'Da. Tu mai esti cu fata aia?
' Da.'Sa va tina.
Aprilie 2012- reintalnirea noastra, ultimul sarut, dar nu mai suntem aceiasi.Noiembrie 2012- cand printre vin si muzica tare si oameni fericiti, am venit la tine la masa, dar nu ma auzeai. Mesajul ce ti l-am scris in graba - ,, Au trecut trei ani, prima mea iubire".
Decembrie 2013- cand te-am vazut pentru o clipa din tramvai si-am intors capul dupa tine speriata si te-am lasat in urma. Cineva m-a intrebat cine erai, iar eu i-am raspuns ,,trecutul meu".2014 gol.
9 numarul nostru.
... Ai plecat intr-o zi si totusi lumea nu s-a oprit in loc. Am continuat sa traiesc, sa rad, sa plang, sa ma indragostesc, sa iubesc si sa uit.. Am continuat sa am vise, planuri, esecuri, despartiri, suturi in fund... Am continuat sa te mai vad uneori pe strada, intamplator si sa zambesc trist si fericita cu amintirea acelor doi copii, ce nu mi-o va lua nimeni niciodata. Am continuat sa depan amintirea povestii noastre cate unui necunoscut la un pahar de vin, cu lacrimi in ochi, stiind ca nu va mai fi niciodata la fel.Au trecut patru ani. Patru ani in care povestea noastra nu s-a sfarsit atunci cand am crezut, o data cu despartirea noastra. Patru ani plini in care te-am pastrat undeva intr-un coltisor din inima mea, dar fara sa-mi dau seama, cresteam, ne schimbam amandoi usor usor, trairile mele interioare se transformau si ele si luau alta forma. Patru ani in care am devenit din copii, adulti.Inca imi amintesc de tine in toamne tarzii, inca mai plang in nopti reci cand toata lumea pleaca de langa mine.
...Dar azi nu te mai recunosc, nu mai stiu cine esti. Te-am aruncat de mult in cutiuta mea portocalie, cu amintiri si vise nascute moarte si-ai ramas acolo. pentru totdeauna.
...Oricum, nu te-am mai vazut parca de doua vieti. Si poate ca e mai bine asa.Tu strain.. din vremuri indepartate, sterse acum de timp.
2014
.......................
Epilog
martie, 2016
Astăzi, în timp ce îmi beam cafeaua amară, o melodie m-a făcut să tresar. Mi-am amintit de tine, Dor. Am ascultat melodia noastră, acelei poveşti dispăruteacum şase ani într-un trecut nebulos.
O durere mută mi-a cuprins sufletul şi ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Mi-am dat seama în acea clipă că nu te voi uita niciodată, că oricâţi ani ar trece, vei rămâne o parte din mine.
Am închis ochii şi te-am văzut în întunericul viselor mele. O fericire tristă m-a cutremurat.
În această noapte, Universul mi te-a adus, Dor.
În această noapte de primăvară, pe Strada Amintirii, destinul ne-a adus iar faţă în faţă pentru ca apoi să ne despartă din nou drumurile.
Mirosea a pomi înfloriţi, a frig şi-a nostalgie.
Am făcut câţiva paşi şi te-am văzut cum apari în noapte, în lumina felinarelor târzii, cu aceiaşi ochi de culoarea toamnei.
Erai tu, Dor, trecutul meu sau visam?
Mi se părea de neconceput să fii tu, dorul meu, cel despre care am scris pagini întregi, ani la rând, cel pe care l-am căutat pe stradă, în fiecare trecător, în fiecare iubire ratată, cea mai ascunsă durere din inima mea, cea mai frumoasă nostalgie,prima mea iubire.
Ţi-am zâmbit
şi mi-ai zâmbit.Şi între noi nu mai era loc de cuvinte.
Un zâmbet tâmp îmi lumina chipul şi nu mă puteam opri, zâmbeam stupid şi fumam nervos din ţigară.
Ah, eram doar doi străini, Dor!
Tu nici măcar nu fumai. Când te-ai apucat de fumat?
Poate în toţi aceşti ani în care privirile noastre nu s-au întâlnit. Poate în toţi aceşti ani în care am devenit din copii doi oameni maturi, reci şi fără vise.
De fapt, nici eu nu fumam pe atunci.
O durere mută mi-a cuprins sufletul şi ochii mi s-au umplut de lacrimi.
Mi-am dat seama în acea clipă că nu te voi uita niciodată, că oricâţi ani ar trece, vei rămâne o parte din mine.
Am închis ochii şi te-am văzut în întunericul viselor mele. O fericire tristă m-a cutremurat.
În această noapte, Universul mi te-a adus, Dor.
În această noapte de primăvară, pe Strada Amintirii, destinul ne-a adus iar faţă în faţă pentru ca apoi să ne despartă din nou drumurile.
Mirosea a pomi înfloriţi, a frig şi-a nostalgie.
Am făcut câţiva paşi şi te-am văzut cum apari în noapte, în lumina felinarelor târzii, cu aceiaşi ochi de culoarea toamnei.
Erai tu, Dor, trecutul meu sau visam?
Mi se părea de neconceput să fii tu, dorul meu, cel despre care am scris pagini întregi, ani la rând, cel pe care l-am căutat pe stradă, în fiecare trecător, în fiecare iubire ratată, cea mai ascunsă durere din inima mea, cea mai frumoasă nostalgie,prima mea iubire.
Ţi-am zâmbit
şi mi-ai zâmbit.Şi între noi nu mai era loc de cuvinte.
Un zâmbet tâmp îmi lumina chipul şi nu mă puteam opri, zâmbeam stupid şi fumam nervos din ţigară.
Ah, eram doar doi străini, Dor!
Tu nici măcar nu fumai. Când te-ai apucat de fumat?
Poate în toţi aceşti ani în care privirile noastre nu s-au întâlnit. Poate în toţi aceşti ani în care am devenit din copii doi oameni maturi, reci şi fără vise.
De fapt, nici eu nu fumam pe atunci.
M-am uitat în jur, la tine şi la liniştea nopţii, la ochii noştri goi,
unde am dispărut, Dor?
De ce poveştile nu se sfârşesc niciodată, rămân suspendate într-o clipă magică, dar personajele lor mor în negura timpului?
... Când am plecat, parfumul copacilor înfloriţi de pe străzi mi-a invadat toate simţurile.
Ah, nici măcar nu l-am simţit până acum!
Un pom cu mii de flori albe mi-a apărut în cale ca într-un vis. O umbră albă lumina în noapte.Azi, 19 martie, m-am gândit la tine.
Azi lacrimile mele mi te-au adus pentru o clipă..
dintr-un trecut îndepărtat.
9 va fi mereu numărul nostru.
S-au împlinit şase primăveri de când Aimee şi Dor nu mai sunt.
Suntem doar nişte străini, Dor.
Acei copii nu mai există
decât în amintirea mea.
Sfârşit
5 comentarii:
DR ODION ESTE CEL MAI BUN CASTER DE VRAIE ONLINE CARE MI-A RESTAURAT RELAȚIA RUPTĂ ȘI ÎL RECOMAND CU TÂRZIE DR ODION Oricine are nevoie de ajutor!
Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie în urmă cu 3 luni și de atunci viața mea a fost plină de dureri de durere și de inimă, deoarece el a fost prima mea iubire cu care mi-am petrecut întreaga viață. Un prieten de-al meu mi-a spus că a văzut câteva mărturii ale unui jucător de vrăji numit DR ODION pe care îl poate aduce înapoi pe amant în câteva zile, râd și am spus că nu mă interesează, dar din cauza dragostei pe care prietena mea o avea pentru mine, ea l-am consultat pe marele jucător de vrăji în numele meu și spre cea mai mare surpriză a mea după 2 zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei luni că-mi lipsește și că îi pare atât de rău pentru tot ce m-a făcut să treacă. S-a întors la mine și acum suntem fericiți împreună. Încă nu-mi vine să cred, pentru că este extrem de incredibil. Vă mulțumesc DR ODION pentru că mi-ați adus înapoi iubitul și, de asemenea, dragului meu prieten care a mijlocit în numele meu, pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji aici este adresa de e-mail: (drodion60@yandex.com) sunați-l sau adăugați-l pe Whats-app: +2349060503921
DR ODION ESTE CEL MAI BUN CASTER DE VRAIE ONLINE CARE MI-A RESTAURAT RELAȚIA RUPTĂ ȘI ÎL RECOMAND CU TÂRZIE DR ODION Oricine are nevoie de ajutor!
Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie în urmă cu 3 luni și de atunci viața mea a fost plină de dureri de durere și de inimă, deoarece el a fost prima mea iubire cu care mi-am petrecut întreaga viață. Un prieten de-al meu mi-a spus că a văzut câteva mărturii ale unui jucător de vrăji numit DR ODION pe care îl poate aduce înapoi pe amant în câteva zile, râd și am spus că nu mă interesează, dar din cauza dragostei pe care prietena mea o avea pentru mine, ea l-am consultat pe marele jucător de vrăji în numele meu și spre cea mai mare surpriză a mea după 2 zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei luni că-mi lipsește și că îi pare atât de rău pentru tot ce m-a făcut să treacă. S-a întors la mine și acum suntem fericiți împreună. Încă nu-mi vine să cred, pentru că este extrem de incredibil. Vă mulțumesc DR ODION pentru că mi-ați adus înapoi iubitul și, de asemenea, dragului meu prieten care a mijlocit în numele meu, pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji aici este adresa de e-mail: (drodion60@yandex.com) sunați-l sau adăugați-l pe Whats-app: +2349060503921
Viața mea a fost distrusă când soțul meu m-a trimis la pachet, după 13 ani am fost împreună. Eram pierdut și neajutorat după ce am încercat atât de multe modalități de a-mi aduce soțul la mine. Într-o zi la serviciu, am fost distras, neștiind că șeful meu mă sună, așa că s-a așezat și m-a întrebat despre ce este vorba, i-am spus și el a zâmbit și a spus că nu este nicio problemă. Nu am înțeles niciodată ce a vrut să spună prin faptul că nu este nicio problemă să-mi aduc soțul înapoi, el a spus că a folosit o vraja pentru a-și recupera soția când l-a părăsit pentru un alt bărbat, iar acum sunt împreună până în prezent și inițial am fost șocat să aud ceva de la seful meu. Mi-a dat o adresă de e-mail a lui DR ODION, care l-a ajutat să-și recupereze soția, nu am crezut niciodată că acest lucru va funcționa, dar nu am avut de ales să intru în contact cu spusele pe care le-am terminat și mi-a cerut informațiile și că soțul meu a putut să-i propună să-i arunce vraja și i-am trimis detaliile, dar după două zile, mama m-a sunat că soțul meu pledează că mă vrea înapoi, nu am crezut niciodată, pentru că a fost doar un vis și eu a trebuit să mă grăbesc la locul mamei mele și spre cea mai mare surpriză a mea, a fost îngenuncheat soțul meu mi-a cerut iertare că vrea să mă întoarc acasă pe mine și pe copil, când i-am dat lui DR ODION o conversație cu privire la schimbarea bruscă a soțului meu și el a spus clar că eu că soțul meu mă va iubi până la sfârșitul lumii, că nu va pleca niciodată pentru o altă femeie. Acum, eu și soțul meu ne-am întors împreună și am început să facem lucruri amuzante pe care nu le-a făcut până acum, mă face fericit și fac ceea ce se presupune a face ca bărbat, fără să înțeleagă. Vă rugăm, dacă aveți nevoie de ajutor de orice fel, vă rugăm să contactați DR ODION pentru ajutor. E-mailul său este (drodion60@yandex.com) sau sunați la +2349060503921 SAU și pe WhatsApp
Am făcut cercetări pentru vindecarea spirituală prin vrajă de dragoste, din ceea ce am citit este foarte posibil ca un medic vrăjitor să arunce o vrajă de dragoste și să aducă înapoi iubitul pierdut, indiferent de distanță. Am citit, de asemenea, că orice problemă spirituală poate fi rezolvată de un autentic medic vrăjitor, dar nu toată lumea poate fi ajutată. Am avut noroc că l-am contactat pe Dr. ODION prin e-mailul său (drodion60@yandex.com) sau prin WhatsApp cu el +2349060503921. după unele cercetări. Soțul meu m-a făcut să trec prin iad după ce m-a părăsit cu fiica noastră în vârstă de 18 luni pentru a locui cu amanta lui. Unul dintre motivele sale a fost că nu este încă pregătit să se ocupe de copilul nostru. Situația m-a frustrat, eram confuză tot timpul și aveam treptat leziuni cerebrale pentru că eram neajutorat și fără speranță. L-am rugat pe DR ODION să mă ajute mental și să-l aduc într-adevăr legământul său actual de căsătorie și să ne întărească sentimentele unul pentru celălalt. După ce vraja a fost aruncată, deși am avut puțină credință că va funcționa, am fost surprins la sfârșitul zilei pe care mi-a dat-o doctorul ODION, soțul meu s-a întors la noi. Nu numai atât, sentimentele noastre unul față de celălalt s-au schimbat, vraja a îndepărtat îndoielile pe care le avea cu privire la îngrijirea copilului nostru. Sunt atât de emoționată chiar acum. Vă rugăm, dacă aveți nevoie de ajutor de orice fel, vă rugăm să contactați DR ODION pentru ajutor. E-mailul său este (drodion60@yandex.com) sau WhatsApp el +2349060503921.
Bună ziua tuturor, sunt atât de fericit că îmi împărtășesc mărturia pentru ca toată lumea să știe că există o soluție la problemele dvs. de relație / căsătorie odată ce ați contactat-o pe DR ODION, care tocmai m-a ajutat să-mi refac casa spartă cu vrăjile sale puternice. Am fost într-o căsnicie abuzivă de atât de mult timp și am suferit o respingere totală și o ură din partea soției mele, care obișnuia să mă iubească. S-a transformat într-un monstru înfricoșător și a luptat cu mine întotdeauna. mă înșală deschis și nu arată regrete. mă dorea să ies din viața ei. ea chiar m-a abandonat și s-a mutat să locuiască cu unul dintre numeroșii lui iubiți. Am trecut prin iad pentru că trebuia să am grijă de mine și de copii singuri. Nu mi-am putut lăsa căsnicia să se rupă pentru că o iubesc cu adevărat, dar nu știam ce să fac pentru a-mi aduce soția acasă. Am dat peste o scriere online și am văzut o postare în care cineva împărtășea o mărturie despre o problemă similară care a fost rezolvată de DR ODION, așa că am decis să-i fac un proces puțin, știam că el era doar răspunsul la ceea ce aveam nevoie. l-am contactat prin e-mailul său (drodion60@yandex.com). Am primit un răspuns de la el spunându-mi ce trebuie să fac și imediat m-am conformat. Soția mea a sunat aproape imediat și a implorat să se întoarcă acasă. La întoarcere, am observat o schimbare instantanee a personajului ei. S-a transformat în femeia care mă iubea și avea grijă de mine. Astăzi suntem din nou fericiți. Mulțumesc lui ODION care mi-a salvat căsnicia. Vreau ca oricine dorește ajutor în relație / căsătorie să-l contacteze și știu că își poate face minunile din nou în viața ta. contactați-l prin e-mailul său (drodion60@yandex.com) sau puteți, de asemenea, să-l aplicați pe WhatsApp la +2349060503921.
Trimiteți un comentariu