Dar nu puteam uita privirea ta.

Mi-am aprins o ţigară şi m-am uitat la cer ca atunci când eram copil. Aerul proaspăt şi liniştea nopţii mi-au cuprins sufletul.

Ah, Doamne, câte stele!

Atât de multe, atât de strălucitoare, atât de aproape încât simţeam cum îmi cade cerul în cap cu tot cu ele.

Eram în locul în care altădată visam, copil fiind, la toată viaţa ce mă aşteaptă, uitându-mă la măreţia ce-mi lumina chipul.

Acum nu mai eram copil, acum fumam nervos din ţigară, aşteptând Învierea şi totuşi nu uitasem să iubesc stelele. Poate că de aceea noaptea a fost mereu mai aproape de sufletul meu.

Mi-am amintit de noaptea aceea la mare din vremurile tulburi, eram beată, drogată, pierdută în lumea mea tristă. M-am întins pe nisipul rece şi-am privit cerul. Simţeam cum se apropie de mine, cum se mişcă, cum cade, cum mă apasă, cum se face unul cu mine. Eram una cu marea, una cu cerul, una cu infinitul.
Nu mă mai simţeam acolo, prăbuşită pe plajă, mică, atât de mică, mă pierdusem în întinsul infinit de deasupra mea. Nu mai simţeam nicio durere, nicio emoţie. Şi-o linişte mi-a cuprins sufletul. Nu ştiu cât timp am stat aşa, ascultând marea mea dragă, în briza rece şi sărată, cuprizând cerul. Cerul fără stele, acaparat de nori,

de nori negri ce coborau spre mine.

Cred că aşa arăta singurătatea.

Noaptea trecută a avut ceva din magia acelor vremuri din copilăria mea. Ceva din farmecul clipei în care simţi că trăieşti cu adevărat, în care îmbrăţişezi viaţa, în care îi simţi pulsul în fiecare bătaie a inimii, în care îi descifrezi sensul; 
în care simţi nevoia să pleci în lume şi să te arunci în cele mai nebuneşti aventuri şi poveşti, ca şi cum mâine n-ar mai exista.
E acel moment în care îţi spui cât de norocos eşti că ai avut şansa să trăieşti, să fii prezent, chiar atunci, fără a mai fi vreodată captiv în trecut.

Mergeam pe drumul întunecat, cu capul ridicat spre cer. Am tras aerul curat în piept şi-am simţit clipa mea magică. Nu vedeam încotro mă îndreaptă paşii, era întuneric deplin, dar eu mergeam printre stele. Am simţit pentru o secundă că sunt acolo, plutind printre ele.
Am simţit pentru o secundă că sufletele noastre sunt făcute din praf de stele
şi din cântecele mării..
şi că într-o zi ne vom regăsi pe noi înşine.

...M-am uitat în urma mea. 

O mulţime de candele luminau în noapte, strălucind.