So far away, but still so near, The lights go on, the music dies.

-Nu ştiam nimic despre ai tăi.

-Nici eu nu ştiu povestea ta.

-Bine, nici nu mă interesa pe atunci, dar distanţa asta f*** visele.

Ah, nu ştii?

Şi ne-am înţeles aşa bine, fără ca măcar să ne cunoaştem complet.

Chimie..

-Exact, de parcă ne ştiam deja.

-Da.. Fk, mă iau fiorii..

-De ce?

-Nu ştiu.

Mi-e frig.

-Zi-mi povestea ta.

-Serios?

Adică cel puţin ştii că sunt orfan?

-Nu.. adică m-am gândit la asta, dar mi-a fost teamă să te întreb..

-Sunt cel mai mândru orfan.

Am stat în plasament la o familie bogată, voiau să mă adopte, dar când eram mic eram destul de isteţ şi nu am vrut niciodată să am alţi părinţi decât cei naturali.

Aşa că la 16 ani am fugit de la ei şi m-am mutat în F., m-am apucat de şcoală din nou, am pierdut un an atunci când am fugit.

Anturajul la început era cu cei mai ganja boschetari ever. Am ajuns să fur motorină, să fac arest, noroc că eram minor.

-Doamne, dar cum ai făcut? Ai fugit la întâmplare şi ai ajuns acolo?

-Da, stăteam pe E85, care duce exact acolo.

Am băgat legale până am avut probleme cu un pulmon. De atunci am rărit-o.

Am cunoscut-o pe M. M-am împrietenit cu un drogălău, am stat cu el un an de zile, era o cocină apartamentul lui, uşa o prindeam cu scândura. Au intrat mascaţii peste noi, ne-au spart uşa şi nu ne-au plătit daune. Ăla s-a tirat în Italia. I-am dat şi telefonul meu. Îl sun şi îi zic că soră-sa a schimbat uşa cu totul, îmi zice ,,Intră pe balcon, ce-i cu tine, nu e prima dată".

Vreo 3, 4 zile am stat în transă, dezamăgit, ca un câine..

Noroc că mă mai alina M. Fura mâncare din casă, bani.. Mă-sa nu era de acord cu mine, eram puţin cam renumit pentru orăşelul ala.. mă-sa fiind şi vânzătoare la un non-stop, de-acolo ne luam ocb şi drojdeală.

M-am întors la familia mea ,,adoptivă". Erau plecaţi. ,,Bunica" era acasă, avea boală pe mine, urma să fiu moştenitor şi nici măcar nu eram din sângele lui fi-su. 

Am ajuns să muncesc pentru ,,unchiul" meu la livadă. 

La Vultureşti era livada. Se întâmpla să fie chiar vara.

-Povestea ta zici că e din cărţi.

-După o vară de muncit ca sclavul mi-am strâns bani, mi-am luat garsonieră şi de atunci totul a venit de la sine.

-Ce ciudată e viaţa, unde te poate duce..

Zi-mi despre părinţii tăi..

-Pe tata nu l-am cunoscut niciodată, mama nu e moartă, adică nu ştiu sigur, doar că aşa o consider eu, mă linişteşte..

-Cum ai ajuns aşa singur pe lume?

-Amintirile mele cu mama sunt pline de infracţiuni.

Îi cam plăcea viaţa şi aveam mereu câte un alt ,,tată". Era deşteaptă, îi fraiera de bani şi apoi fugeam.

Eram la Constanţa, stăteam în gazdă la o bătrână, când mama nu s-a mai întors într-o zi. Am aşteptat-o şi plâns cu poza ei câteva zile, apoi am ajuns în plasament. Şi de aici, povestea o ştii.

...................

După ce ţi-am ascultat povestea atât de tristă, am simţit că o parte din mine a ştiut-o mereu. Ca şi cum aş fi trăit-o şi eu. E ciudat, B. Nu te cunosc, dar ai fost mereu aici. Poate chiar dinainte să ştiu că exişti.

Uneori, îmi făceam vise. Cum mi-ai spus tu cândva ,, Visele te motivează, îţi dau speranţă, te fac să ai un scop mai special."

Cum ar fi lumea fără vise?

Visam că ne întâlnim într-o zi și că fugim în lume.. oriunde ne vor purta paşii şi viaţa. Visam că vom străbate munţi şi mări şi oceane.. Că vom adormi pe un munte, întinşi pe iarbă, sub cerul înstelat, spunându-ne poveştile şi bând un vin bun.

Visam apoi că vom dansa pe o plajă îndepărtată, lângă un foc, în briza mării.

Visam că vom cunoaşte oameni şi cele mai îndepărtate şi magice locuri, că ne vom cunoaşte pe noi înşine, că vom trăi clipe, că vom scrie cărţi la un birou scorojit de timp, într-un orăşel îndepărtat şi ploios, printre fum de ţigară şi Hemingway şi tot ce-i mai frumos într-o toamnă.
Că tu vei fi povestitorul şi eu actriţa din piesa noastră pe care va cădea în curând cortina.
Vezi până unde te pot purta visele, B?

E un miracol când întâlneşti pe cineva cu care simţi că ai o ciudată înrudire sufletească, căruia îi simţi sufletul de parcă ar fi smuls din al tău. O amintire strânsă până la durere de sufletul tău…

E un miracol când există un spațiu magic care vă reunește, oriunde vă aflați.

Nu visez să-ţi fiu iubită, nu visez o viaţă lângă tine, ci doar vreau să-ţi spun cât de puternică este legătura dintre noi doi, dintre două fiinţe pe care i-a despărțit viața, oamenii și destinul.

Poate că viața, cu ațele ei invizibile, țese o poveste al cărei final aparține doar propriilor decizii…

Nu râde, ştiu că pare lipsit de sens şi absurd. Dar, într-un fel, simt că ştii şi tu la fel de bine ca mine.

Sper că viaţa te va duce în cele mai frumoase locuri şi-n cele mai frumoase poveşti. Şi sper să nu-ţi pierzi niciodată acea strălucire. 

Eşti puternic cum mulţi nu vor fi.

Ești minunat și bun. 

Îți voi simți mereu absența chiar dacă nu ți-am avut niciodată prenzența.

Vei rămâne mereu aici, 
o parte din mine, vechi prieten.

Aimee