Sunt tristă. Dar viaţa e frumoasă cu toată nostalgia ei, cu tot întunericul şi cu toată lumina.
Oriunde te-ai duce, te vei găsi pe tine. Multe din întâmplările şi oamenii care îţi apar pe drum sunt doar fantome din trecut, alter ego, proiecţii ale tale care se repetă la nesfârşit ca într-o buclă.
Nu poţi să vezi cu adevărat oamenii decât prin prisma a ceea ce eşti tu.
Uneori, simt că mă învârt în gol, în derivă, şi simt cum cad, şi nu e nimeni care să mă prindă. E doar un hău imens şi multă ceaţă. Dar apoi îmi amintesc că n-am cum să mă pierd căci voi găsi mereu drumul înapoi spre casă. Îmi amintesc că tot haosul şi dezordinea din viaţa unui om apar pentru a aşeza lucrurile, aşa cum ar trebui ele să fie.
Sunt momente pe care aş vrea să le iau cu mine, să opresc timpul în loc şi să le fac eterne. Să rămân acolo, în clipa mea magică, singura care contează. Dar viaţa înseamnă stări... şi ele odată trăite vor fi mereu în tine, oriunde te-ai duce, orice ai face, vor dăinui veşnic în esenţa ta.
Sunt clipe care mă fac să tresar, care ştiu că îmi vor rămâne întipărite pe retină, zile care nu vor mai veni niciodată... Şi în care nu pot fi prezentă, nu cu adevărat, nu cum ar trebui. Clipe în care parcă amorţesc... în care creierul meu insistă să se fixeze pe alte detalii, departe de realitate, departe de lucrurile care îl cutremură.
Trebuie să înveţi să-ţi accepţi orice trăire. Să-ţi permiţi să fii aşa cum eşti de fapt fără să mai fugi de tine.
Să accepţi şi ceva diferit , să vezi binele din oameni, să-i asculţi căci orice om are o poveste de spus, să ai răbdare să-i cunoşti de la zero. Să dai tot ce e mai bun din tine fără să-ţi fie teamă că vei pierde ceva. Să-ţi accepţi greşelile şi să înveţi din ele, să-ţi accepţi vulnerabilitatea şi să mergi pe drumul tău, muncind pentru visele tale.
Uneori întâlnesc oameni care mă trezesc la viaţă, care mă fac să mă simt vie.
Simt din primul moment că există acel spaţiu magic dintre noi care ne reuneşte oriunde am fi... oameni care îmi invadează visele, îmi taie respiraţia, îmi cutremură lumea, îmi schimbă reperele, oameni care îşi lasă amprenta în mine. Dar mă gândesc apoi că într-o zi vor fi doar o amintire, înceţoşată şi înfrumuseţată de vreme.. că vor dispărea în negura timpului ca şi cum n-au existat niciodată.
Dar îmi amintesc că important e cu ce rămâi în urma lor. Ce au schimbat în tine. Şi că orice iubeşti e o întoarcere la tine însuţi.
2 comentarii:
Vreau sa stii, fiinta draga, ca te citesc mereu cu sufletul la gura. Iti multumesc ca existi !
Hey,
Mulţmesc din suflet pentru cuvintele atât de frumoase!
Eu îţi mulţumesc şi mă bucur că mă citeşti! :)
Trimiteți un comentariu