Şi s-a făcut întuneric şi am uitat să respir.

V. a apărut de nicăieri şi m-a făcut să visez din nou când credeam că n-o să o mai fac. Chiar dacă doar pentru câteva clipe... Chiar dacă ştiu că va dispărea şi el în lumea asta mare care nu stă în loc.

E atât de neverosimilă şi ciudată această linişte!
E ca şi cum am învăţat că trebuie să iau lucrurile aşa cum vin, să le cuprind şi să le dau drumul atunci când a venit timpul să plece.


Sunt atât de împăcată cu gândul că vei dispărea şi tu, V. Ştiu acum că tot ce am căutat mereu au fost clipe. Clipe în care tresar şi în care mă caut. Şi-n care mă găsesc în cele mai ascunse locuri din mine. Clipe care îţi rămân întipărite pe retină şi care îţi vor apărea, în timp, în cele mai neaşteptate momente, ca să nu uiţi că ai simţit totul intens cândva.
Sunt momente în care te simţi cu adevărat viu şi te priveşti în suflet. Acolo unde se ascund toate poveştile tale, toate renunţările şi visele ce nu s-au mai împlinit niciodată.
Cum să te învinovăţesc dacă o să pleci şi tu?

Te privesc, uneori, V, şi-ţi zâmbesc ca de sfârşit, ştiind că vei dispărea după cortină şi că se va face linişte.
Tu eşti povestea mea acum.
E atât de neverosimilă şi copleşitoare această pasiune! Simt cum mă sting încet în lipsa de fapte noi, simt că fiinţa mea se va risipi în milioane de bucăţi dacă nu te voi mai vedea. Şi ştiu că va mai trece multă vreme până te voi revedea.








Odată, când eram tristă din cauza ta, când nici măcar nu mă cunoşteai, am intrat într-o librărie şi am început să deschid cărţile la întâmplare sperând că voi primi un semn, orice, că va fi bine. Atât de deznădăjduită eram.
Am deschis o carte la întâmplare şi numele nostru era acolo, pe fiecare filă, în fiecare dialog, era numele nostru întipărit pentru totdeauna. Am zâmbit copilăreşte.

Încă de la început, după fiecare piesă, voiam să mă apropii de tine şi să-ţi vorbesc. Să te felicit. Orice. Odată, erai chiar în spatele meu, şi când m-am întors şi te-am văzut, am tresărit speriată şi m-am trezit spunându-ţi doar bună şi apoi întorcându-mi privirea. N-am mai avut curajul să-ţi vorbesc, şi nici în zilele următoare, niciodată!


Dar am ştiut din prima clipă în care te-am văzut că vei veni la mine. Şi ai venit.
Şi-am tresărit speriată.
Dar mă tem că voi rămâne doar o simplă fată din mulţime. Un simplu spectator de lângă scena vieţii tale. Un zâmbet pierdut printre celelalte chipuri care aplaudă ca de sfârşit.. înainte să se facă linişte.



..........

De fiecare dată când te vedeam mă faceam mică şi-mi doream să dispar în mulţimea de oameni. Aveam emoţii la fiecare replică de-a ta, stăteam cu inima strânsă, uitam să respir, şi când făceai o pauză mai lungă, tresăream înfrigurată de teamă să nu-ţi pierzi şirul ideilor în caz că mă zăreşti. Mă cutremuram toată.
Ce stupidă eram!

Azi erai atât de aproape de mine când jucai! îţi respiram aerul. Te priveam absentă şi mi-a venit să plâng odată cu acordurile violocelului şi vocii tale ce au răsunat în mine ca un ecou.
Ce mă durea? Muzica sau faptul că nu eşti al meu?
Mă imaginam ridicându-mă de pe scaun şi îmbrăţişându-te cu de-a sila ca să-mi potolesc setea. Şi distrugând tot. Atât de greu îmi era să te privesc şi să nu mă apropii de tine, atât de rău îmi era...
Am vărsat paharul de vin şi ai trecut desculţ. Sunt un dezastru!

Nu mi-a venit să cred când te-am văzut plângând. Şi lacrimile acelea au venit din adâncul fiinţei tale, atât de mult ţi-ai simţit personajul încât ai devenit unul cu el şi te-au podidit lacrimile. Plângeai în lumina obscură şi clipa s-a oprit în loc. Plângeai odată cu muzica şi cu liniştea. Şi cu inima mea.
Şi s-a făcut întuneric 
şi am uitat să respir.





...La fiecare sfârşit de piesă îţi căutam privirea şi când privirile noastre se întâlneau şi-mi zâmbeai, totul din jurul meu dispărea. Rămâneam doar noi. Şi povestea noastră care n-a mai început niciodată. Deci care n-are sfârşit.

Sunt deplorabilă, ştiu. Îţi scriu ca o adolescentă stupidă. Ai râde.
Uneori simt că nimic nu e real. Sunt atât de departe de realitate! Atât de intense şi nepământeşti îmi sunt trăirile.
Parcă trăiesc într-un vis din care nu mai vreau să mă trezesc vreodată. E atât de bine aici.
Tu mi-ai fost tremur. Şi tresărire. Şi eternitate.
Mi-ai fost liniştea din haos şi zbucium în tăcerea ce mi-a cuprins sufletul.





Ştiu că eşti şi tu doar o clipă din viaţa mea.

Mă uitam la fetele care te aplaudau şi-ţi zâmbeau, şi atât de absurd, am fost geloasă, deşi nu eşti al meu. Deşi nu vei fi niciodată.
Cum le-aş fi strigat că eşti al meu, în inima mea, şi că ne vom vedea, poate, duminică seara.
Cât le-aş fi spus că ne-am sărutat şi că ne-am pierdut... că te-am ţinut în braţe pentru o clipă şi că mi-ai fost acasă în dimineaţa aceea când stăteam strânşi unul lângă celălalt. Că toată fiinţa mea a vibrat lângă tine. Că l-am uitat pe A. chiar în dimineaţa aia de martie. În dimineaţa în care te-am aflat.
Cât le-aş fi spus că eu te-am aşteptat şi că ai venit pentru un moment. Şi că atunci am sperat în sinea mea că va fi mai mult. Din ce în ce mai mult. Şi că nu voi fi o simplă fată din mulţime cu care vrei să te culci pentru diversitate şi pentru a-ţi hrăni ego-ul, pe care o vei uita din clipa în care va ieşi pe uşă.
Cât le-aş fi spus! că nu am învăţat din greşeli.. sau că am învăţat, dar continui să le fac căci m-am îndrăgostit de tine. 
Cât le-aş fi spus! că vreau să te uit, că nu mai vreau să-mi fac scenarii şi să fiu naivă! dar că mă trezesc mereu, acolo, privindu-te din mulţime şi aplaudându-te.


Eşti nostalgia primăverii ăsteia, V.


Au înflorit pomii şi e magic. 
Şi vreau să mă bucur din nou în singurătatea mea.
Tu ai fost o poveste care n-a mai început niciodată. A părut pentru o clipă că se agaţă timidă de viaţă, dar n-a mai văzut lumina. 
Eu am fost povestitorul şi tu actorul principal din povestea noastră care ar fi putut fi.
...Dar poate că unele poveşti sunt menite să rămână mereu acolo, în întuneric, doar acolo se pot împlini, în adâncul viselor, doar acolo strălucesc. Lumina le omoară.
Le dezintegrează până ce ajung doar umbra a celor care au fost. Devin serbede, anoste, fade, fără noimă.


Închei aici, V.
Noapte bună!