M-am agăţat de tine pentru a ieşi la suprafaţă. N-am ştiut că doar aici, scufundându-mă în cele mai adânci părţi ale sufletului meu, pot ieşi la lumină. N-am ştiut că agăţându-mă deznădăjduită de un om îl trag şi pe el după mine, în întuneric.
Am căutat să încep povestea. N-am ştiut că ea a început cândva. Chiar asta e povestea noastră. Şi îi ştiu sfârşitul. E aceeaşi piesă, aceeaşi lecţie, acelaşi scenariu, doar personajele diferă. Şi trăirile lor. Chiar asta e povestea noastră. Şi scriu mereu la ea. Se scrie. Fiecare om cu care trăieşti o poveste îşi lasă amprenta în tine. Îşi lasă o parte din el în cele mai lipsite locuri din tine. Şi te îmbogăţeşti. Şi te întregeşti. Şi eşti infinit. Şi nici nu mai contează finalul. Aşa cum moartea nu poate răpi frumuseţea vieţii.
Am căutat sfârşituri dinainte să se nască începuturile. Le zăream de departe, închideam ochii şi mă trezeam la apusuri. Mi-a fost atât de teamă... Am amorţit. Şi m-am pierdut în toamnă. Şi noaptea a devenit prietena mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu