Lorelei

Sunt iubiri ce se sting înainte să se nască. Se pierd în întuneric înainte să prindă viaţă, înainte să se împlinească. Dispar în noapte precum stelele care cad şi a căror lumină încă veghează asupra noastră. Le vedem strălucirea de departe, dar ele nu mai sunt demult, au pierit cândva, fără ca noi să ştim, fără ca noi să mai putem vreodată să ne luăm rămas bun. Rămâne doar amintirea lor.  

Sunt poveşti care aşteaptă să fie scrise şi care nu au final pentru că le-am ratat începutul. Şi nu vom şti niciodată. Ne vom gândi la ele, ne vom crea scenarii la nesfârşit, dar nu le vom cuprinde, nu le vom afla. Vor rămâne în amintirea noastră ca nişte locuri dragi din suflet care au rămas goale pentru că ne-a fost teamă să le deschidem uşa, să le lăsăm cutreierate. Sunt acele părţi fragile din noi pe care le simţim atunci când toată lumea pleacă şi se face linişte... Locurile de unde se nasc toate dorurile de lucruri pe care nu le-am aflat niciodată.

Sunt iubiri ce se nasc în sufletul nostru în doar câteva clipe şi pe care timpul nu le va putea ucide.

Sunt poveşti pe care le trăim în linişte şi-n singurătate, printre lacrimi, zâmbind. Nu le putem avea cu adevărat decât aici, în întunericul viselor noastre. Cresc în noi zi de zi, noapte de noapte, şi tot în noi se sting. Se pierd în adâncul nostru căci nu ştiu cum să trăiască. În urma lor, rămâne doar o amintire pe care n-am avut-o niciodată.