Cigarettes are food for broken souls

Amintirile, imaginile, ideile noastre adânc înrădăcinate în noi ne constituie identitatea.

Dar fiinţa noastră este atât de vastă încât ne este aproape imposibil să ne cunoaştem cu adevărat. Să ne acceptăm frumuseţea interioară.

Ne îndrăgostim, adesea, de proiecţii făcute de noi asupra celuilalt. De dorinţe şi calitaţi pe care i le însuşim.

Încercăm să ne regăsim pe noi prin celălalt. Să ne salvăm pe noi înşine prin celălalt.

Plasăm persoana iubită deasupra noastră, crezând că are puterea să ne ridice din starea noastră de nevrednicie.

Ne îndrăgostim de trăsături care ne lipsesc pentru a fi din nou compleţi.

Ne îndrăgostim de poveşti interzise şi imposibile.. fără să ştim că tocmai obstacolele care stau în calea noastră menţin mirajul iubirii.

Ne îndrăgostim virtual, unde spaţiul fizic ne desparte de persoana iubită. Ne îndrăgostim de fantasme. Ne îndrăgostim de vise.

Pygmalion, pierzându-şi încrederea în femei, a realizat o statuie numită Galateea, o imagine a perfecţiunii feminine şi s-a îndrăgostit de ea. Îi vorbea zilnic şi rugăciunile lui au fost ascultate. Galateea s-a transformat într-o fiinţă vie, iar iubirea s-a stins.

Ne îndrăgostim de oameni care nu ne răspund la sentimente. Suferim, plângem şi visăm că într-o zi acea persoană se va întoarce cu privirea spre noi.

Dar în momentul în care iubirea noastră devine reciprocă, interesul dispare. Frumuseţea celuilalt se stinge şi îi vedem toate defectele.

Fugim după cei care fug de noi şi ne îndepărtăm de cei care ne caută.

Ne îndrăgostim şi vrem, inconştient, ca persoana iubită să se schimbe, să fie ca noi. Încercăm să o modelăm după ideile, principiile şi dorinţele noastre până când aceasta se pierde, iar iubirea dispare.

Ne este frică să ne implicăm în relaţii din cauza rănilor din trecut, din cauza temerilor şi frustrărilor acumulate. Uneori, avem curaj şi ne aruncăm într-o relaţie, chiar dacă nu suntem capabili să ne implicăm. O distrugem uşor uşor şi fugim înainte ca celălalt să se despartă de noi. Căutăm conflicte şi motive de despărţire frecvent, pentru că suntem imaturi emoţional, nesiguri şi plictisiţi. Apoi ne plângem de milă că am rămas singuri. Ne dăm seama că ne-am tăiat singuri craca de sub picioare.

Uneori, alegem să rămânem singuri sau din contră, ne implicăm într-o relaţie doar pentru a avea pe cineva lângă noi.
Pretindem că iubim, dar înşelăm cu scuza că şi celălalt probabil o face şi că avem nevoie de afecţiune.

Suntem orgolioşi şi egoişti. Credem că celălalt ne aparţine. Dar, de fapt, noi nu posedăm nimic.

Căutăm fericirea o viaţă întreagă ca pe un lucru concret.. Fără să ştim că ea stă ascunsă în zile banale, în miracolul imprevizibilului, în satisfacţia pe care o avem după ce am muncit, am construit, ne-am zbătut pentru a realiza ceva.

Idealizăm fericirea sau mirajul ei.

Fericirea nu este o stare de euforie, nu este plăcere; este împlinire.

... Iar viaţa cu o fericire continuă ar fi plictisitoare şi superficială. Ştearsă. Nu ar mai exista miracole şi poveşti. Nici vise. 

Fericirea egală şi îndelungată nu este fericire.

Fericirea e ca atunci când îţi este sete şi bei apă. E recompensă după un drum lung şi anevoios.

Viaţa e atât de frumoasă în imperfecţiunea ei.