Am dormit o oră, m-am dus la facultate, iar când m-am întors, am mai dormit puțin.
Am visat. Era el, a alergat după mine și-am căzut amândoi. Ne-am sărutat dureros și amar, apoi el a plecat. M-a lăsat din nou.
.. Seara, mă îmbrăcasem să plec.
Chiar dacă nu venea niciun cunoscut la bal, am decis să merg singură, căci nu ar fi fost prima oară.
Eram gata să chem taxiul, dar ceva m-a oprit.
Am dat cu banul, vechiul meu obicei. Mi-a ieșit să nu merg.
Brusc, m-am simțit eliberată de toate frământările.
Am decis să rămân acasă, cu familia mea, să mănânc pizza și să mă resemnez.
Am rupt biletul, dar aveam un presentiment că voi regreta.
Și ghici ce.
Viața mi-a râs iar în față.
Iubitul meu coleg, pentru care aș fi mers la bal, s-a dus.
Nu, n-a murit. S-a dus la bal.
A uitat să-mi spună acest amănunt neimportant, care pentru mine era însăși rațiunea balului.
Noroc cu facebook-ul că altfel muream proastă.
Lacrimile m-au înecat din nou.
Am adormit plângând, încercând să respir.
Am adormit cu ciudă pe destinul meu nefericit, pe deciziile mele de c***t, pe ghinionul meu care mă iubește atât de mult.
... E ca atunci când scrii corect la un examen, gândindu-te mult înainte, ca apoi să faci pe deșteptul și să tai, luându-te și după alții.
Nu numai că ai greșit răspunsul, dar acea greșeală te-a costat tot examenul.
Știi sentimentul ăla infect?
Dar ce spun aici! Nu se compară cu deciziile vieții.
Ăla e un examen pe care îl vei uita, dar eu nu voi uita prea curând că am așteptat acest bal un an, ca o adolesentă proastă, că-mi luasem bilet și că mai trebuia doar să chem taxi-ul ( al doilea, că primul a venit, dar l-am ratat), să mă ducă în locul la care am visat. Un club infect.
Știu.. pentru unii oameni asta nu repezintă nimic.
Dar pentru mine da.
Orice ocazie pe care o am de a mă distra, de a fi euforică pentru un moment, de a uita de toate, o prețuiesc. Dar dau cu piciorul în ea.
Am aflat că ieri a fost și ziua oamenilor singuri.
Așa, ca o ironie că am preferat să stau în casă.
... Am adormit plângând, ca un copil, visând că eram acolo.
Eram la bar, îmi luasem o bere, fumam o țigară cu un aer melodramatic de femeie singură, ascultam muzică proastă și mă uitam la străini.. sau în gol. Eram neliniștită, dar mă arătam indiferentă.
Și brusc, îl văd pe el, în mulțime.
Se apropie de mine și încerc să mă prefac netulburată de prezența lui, chiar dacă inima mea o ia razna. Râdem că amândoi am spus că nu vom fi aici.. Dar iată-ne, în această noapte rece de noiembrie, întâlnindu-ne din nou, ca acum un an.
...Mă invită la dans, să-și ia revanșa. Și dansăm în lumina obscură.
"...Mă simt atât de nesigur
Pentru a-ți lua mâna
Și a te conduce pe ringul de dans
Așa cum muzica se stinge,
Ceva în ochii tăi,
Îmi aduce aminte de o perdea de argint,
Și totul este un trist la revedere!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu