Sweet 22

Simt că am adormit la 16 ani şi m-am trezit brusc la 22.

Ce-am făcut cu viaţa mea în tot acest timp? Unde am fost?

E ciudat sentimentul pe care-l ai de ziua ta.

Mă încearcă o bucurie tristă.

Acum două decenii şi doi ani, am respirat pentru prima dată, am făcut cunoştinţă cu lumea.

Am venit pe lume plângând, aşa cum voi pleca.

Dar n-am venit singură, ci cu sora mea geamănă, care este o parte din mine.

Azi e un Noiembrie posomorât.

E linişte şi răcoare. E atât de tăcut încât îmi aud gândurile.

Când am venit pe lume, era zăpadă mare şi viscol şi iarna intrase mai devreme în sufletele oamenilor. Dar lumea părea mai frumoasă.

Nu am de gând să înşir toate evenimentele triste din anul acesta, dar dacă aş fi citit undeva, m-aş fi speriat de moarte.

Observ că pe măsură ce timpul trece, lumea mea o ia razna. Universul meu se prăbuşeşte şi nimic din ce a fost, nu va mai fi la fel. Nici din exterior, nici din interiorul meu.

N-am puterea să opresc răul; este doar viaţa.

...Viaţa îţi dă multe şuturi în fund şi te întăreşte. Te maturizezi fără să-ţi dai seama. Lumea nu va mai fi la fel în ochii tăi.

Nimic nu trece pe lumea aceasta.

Poate doar timpul şi viaţa.

Durerea nu trece.

Durerea capătă doar altă formă.

Se schimbă, dar rămâne precum pietrele din adâncul mării.. din albia râului. Apa le erodează, dar nu le mişcă din loc.

Şi te obişnuieşti cu ea, devine parte din tine pe care o porţi; n-ai încotro, n-ai ce să faci. Trebuie să-ţi porţi povara până la capăt.

De ce am realizat asta atât de târziu?

N-ai cum să fugi la infinit de viaţă.

Am încercat.

Trebuie să te opreşti şi s-o priveşti în faţă.

Viaţa ne învaţă un lucru: Să fim curajoşi, orice ar fi.

Nimeni nu scapă de asta. Nici măcar cei mai mari ignoranţi.

...Dacă n-ai curaj, n-ai cum să trăieşti.