sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Rămâi cu noi, Tată





Bine aţi venit la noua ,,normalitate"!



30 octombrie 2015.
Vineri. Ora 22:32
Bucureşti. Concert rock. The day we die. Flăcări.
Peste 50 de tineri morţi. Sute de îngeri în spitale.

13 noiembrie 2015
Vineri. Ora 22:30
Oraşul luminilor învăluit în întuneric. Luminile s-au stins. Doliu.
Peste 100 de morţi şi alte sute de răniţi.
Atentate teroriste la Paris.
Doi români morţi.
Şase atacuri. În restaurante, terase, într-o sală de concert unde se cânta muzică rock.

Avioane prăbuşite. Cutremure. Incendii. Atentate teroriste. Ameninţări asupra Europei. Guverne căzute. Doliu Naţional. Proteste în stradă. Manipulări în masă.
Refugiaţi invadând Europa.
Doar începutul..

Ce urmează?
În ce vremuri trăim? De ce am ajuns să ni se pară ceva normal aceste tragedii pentru că deja ne-am obişnuit cu ele?
Pământul n-o să se vindece niciodată. E pătat cu sânge, iar iadul este chiar aici, printre noi.
Răul e în oameni.
Religiile stăpânesc lumea. O conduc.




Cum pot aceste specii, numite oameni, să ucidă şi să se omoare în numele credinţei lor?
Unde le este inima sau raţiunea?
Nu. Sunt lipsiţi de raţiune şi de educaţie.
Pentru ce mor? Pentru nişte iluzii.. ei nu ştiu că viaţa este singurul dar?

E cumplit să văd cum oameni cu putere, din dorinţa de a stăpâni, provoacă războaie şi ucid.
Oamenii caută pacea cu armele în mână.
Nu m-aş mira ca al 3-lea Război Mondial să fie pe aproape.


E haos, aici, pe Pămănt, Tată.
Oamenii se ucid între ei.


... Când eram copil, n-aş fi crezut vreodată că răul se află în omenire, în suflete, în oameni care au fost şi ei cândva copii inocenţi, dar au uitat.

Răul e printre noi.. de la începutul timpurilor.
În lume,
există binele şi răul,
Există lumină şi întuneric.
Adevăr şi minciună.
Minuni şi deşertăciune.
Fericire şi durere.
Speranţă şi iluzii.
Iubire şi ură.
Viaţă şi moarte.



E incredibil contrastul dintre sufletele nobile şi cele întunecate.
Cum pot exista în aceeaşi lume, oameni care-şi dau viaţa pentru a salva pe alţii şi oameni care se sinucid pentru a ucide pe alţii?

E doar alegerea noastră cum vrem să fim.
E doar alegerea noastră dacă lăsăm răul şi întunericul să ne amorţească sufletul sau dacă vrem să ne vindecăm. 
Să trăim. Să simţim. Să lăsăm lumina şi iubirea să ne intre în suflet.. şi să dăinuie asupra răului.

Unii trec acest test, alţii nu.

Te rog, Tată,
vindecă-ne sufletele bolnave.
Avem nevoie de Tine. 
Dă-ne înţelepciune şi tărie.


angel, bird, and wings image

Niciun comentariu: