Nu vom uita niciodată noaptea de 30 octombrie 2015.
Tineri frumoşi au ieşit să se distreze vineri seara. S-au dus să se distreze, să cânte, să danseze, să se bucure de muzică, de viaţă.. şi au sfârşit în cel mai cumplit mod cu putinţă.
S-au stins îngeri arzând şi intoxicaţi cu fum toxic.
De două zile am amorţit.
Nu mai am cuvinte, iar lacrimile se sting adânc în mine.
De două zile am uitat de viaţa mea, de visele mele, de dorinţele mele stupide şi de problemele mele infime. Toate s-au stins, au pălit în faţa acestei tragedii. Am uitat de mine şi nu-mi pare rău. Tot ce mi se părea important, tot ce mă făcea să plâng sau să mă complac în pseudodepresia mea de ani, s-a dus.
M-am simţit mică! mică, mizerabilă şi superficială.
N-am fost acolo. N-am fost implicată şi n-am pierdut oameni dragi.
Dar puteam să fiu. Puteai fi tu şi oricine. Şi acest gând mă cutremură. Te face să apreciezi mai mult viaţa.. şi oamenii de lângă tine. Să preţuieşti pe fiecare om pe care îl întâlneşti.
Nu pot să-mi imaginez suferinţa, durerea cumplită şi neputinţa prin care trec îngerii din spitale şi rudele lor.
Nu pot să-mi imaginez groaza, panica, disperarea, şocul. strigătele de ajutor în faţa morţii.. prin care au trecut acei tineri frumoşi care erau mistuiţi de flăcări şi de fum, încercând să iasă din clubul ăla blestemat.
Nu pot să-mi imaginez ce gânduri aveau, că nu-şi vor mai vedea niciodată părinţii, că ei sunt acasă şi nu ştiu prin ce trec.. sau prietenii, fraţii, surorile, rudele pierdute şi ele prin club.
Nu pot să-mi imaginez clipa în care părinţii au aflat de incident şi şi-au sunat îngrijoraţi copiii, pentru ca un robot să le răspundă.. Ca apoi să afle că copiii lor au ars de vii.
Nu cred că există ceva mai dureros pe lume.
Ce poate simţi un om care încearcă să se salveze în acele clipe de coşmar?
Unii au murit acolo, alţii au ieşit şi s-au prăbuşit la ieşire.
Unii au reuşit să iasă teferi, printre primii, dar s-au întors printre flăcări să salveze pe alţii.. şi nu s-au mai întors. Eroii..
Alţii se zbat acum între viaţă şi moarte şi chiar de ar învinge, viaţa lor nu va mai fi niciodată la fel.
Niciun suflet nu merită asta.
Niciun suflet nu merită să iasă vineri seara într-un club ca să se bucure de viaţă şi să sfârşească atât de tragic.
Acest coşmar depăşeşte capacitatea umană de a suferi.
România plânge sfâşiată. România e îmbrăcată în negru.
Şi nu va mai fi niciodată la fel.
Din cauza unor greşeli stupide ale unor oameni lacomi, inconştienţi şi corupţi, au sfârşit nişte copii nevinovaţi. Şi asta e ireparabil. Nu mai poate fi dat timpul înapoi. Degeaba vor închide cluburi, deşi mă îndoiesc, degeaba se va interzice focul în localuri, degeaba vor plăti vinovaţii, e prea târziu. Acei oameni frumoşi nu mai sunt. De ce trebuie să schimbăm lucrurile abia după ce mor oameni?
De ce trebuie să ne dăm seama că suntem în pericol când ieşim să ne distrăm, abia după ce mor oameni nevinovaţi?
Cu toate că România este o ţară pierdută din care mulţi pleacă.. în care tinerii au un viitor incert şi în care se poate întâmpla orice fără ca măcar să te mai mire, eu o iubesc. O iubesc pentru oamenii minunaţi. Pentru adevăraţii români.
Deşi am văzut multe persoane înguste, îndoctrinate, limitate, rele, inculte, penibile şi ignorante care făceau glume ieftine şi spuneau că acei tineri meritau să moară pentru că ascultau muzică rock.. sau că serbau Halloween-ul, sau că nu erau maneliste sau că trebuiau să stea acasă şi alte inepţii, au fost puţine şi prea mici pe lângă oamenii minunaţi. Am văzut politicieni care contestau doliul naţional, oameni care blamau pe acei tineri de incultură şi promiscuitate. Au uitat de emisiunile zilnice cu care suntem intoxicaţi, care promovează prostia şi cocălărismul, au uitat de zdrenţele şi manelismele de la tv. Au judecat preferinţele lor muzicale doar pentru că ei nu le înţeleg şi nu le acceptă. Alţi ,,deştepţi" au dat vina pe mesajul melodiei ,,the day we die", fără să ştie că acesta este acela de a nu renunţa, de a lupta pentru a nu muri sufleteşte şi spiritual.
Acei oameni nu erau satanişti şi nici nu erau mascaţi de Halloween. Acei oameni s-au dus la un concert în loc să stea închişi în casă şi să socializeze virtual.
Acei oameni nu erau satanişti şi nici nu erau mascaţi de Halloween. Acei oameni s-au dus la un concert în loc să stea închişi în casă şi să socializeze virtual.
Cu toate acestea, România a fost unită şi solidară cum n-am mai avut ocazia s-o văd.
Mii de oameni au stat la cozi interminabile pentru a dona sânge, au colindat străzile în tăcere, s-au rugat şi au aprins lumânări.
Mii de oameni au plâns, au trăit tragedia şi poveştile victimelor, s-au cutremurat la istorisirile terifiante ale martorilor şi ale salvatorilor. N-au dormit nopţi întregi chiar dacă n-au fost implicaţi. Şi au mulţumit că copiii lor sunt acasă.
N-ai cum să rămâi indiferent când vezi bătrânei care vor să-şi doneze pensia, chiar şi pielea de pe ei şi care îşi cer scuze că n-au mai mult să dea. Oameni săraci care au dat din puţinul lor, copii care şi-au donat alocaţiile, mirese care vor să-şi doneze banii de pe urma nunţii. Bolnavi care şi-au dat pensia de handicap.. cineva voia chiar să-şi doneze un rinichi..
Nu credeam până azi că există atâţia îngeri în această ţărişoară bolnavă, dar pe care o iubesc până la lacrimi.
În aceste zile negre, România a fost luminată de aceste suflete nobile.
Azi, acel loc cumplit în care tineri stăteau arşi şi inerţi pe caldarâm, a fost luminat de candele ca într-un altar.
Azi, acel loc cumplit în care tineri stăteau arşi şi inerţi pe caldarâm, a fost luminat de candele ca într-un altar.
Îngeri care v-aţi înălţat la Cer, nu vă vom uita niciodată. Sper că v-aţi găsit liniştea şi fericirea acolo unde sunteţi, printre stele. Acolo unde nu există durerea şi nedreptatea din lumea asta mizerabilă.
Lumea nu va mai fi la fel fără voi.
Deşi nici măcar nu vă cunosc şi nu-mi pot imagina durerea celor apropiaţi vouă, aţi intrat în sufletul multor oameni.
I-aţi trezit.
Cuvintele mele sunt de prisos. Durerea părinţilor care şi-au pierdut copiii nu va fi alinată niciodată.. Iar acei tineri frumoşi, care aveau o viaţă înainte n-au mai avut ocazia să o trăiască.
Te rog, Doamne, salvează-i pe toţi cei care se luptă acum să trăiască.
Alină-le durerea şi dă-le o şansă să-şi trăiască viaţa.
O merită din plin!
Te rog, Doamne, să nu mai vedem pe nimeni pe lista aia blestemată.
Fă o minune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu