e sâmbătă noaptea.
e toamnă în Bucureşti şi zgomot. şi muzică şi alcool.
sunt vise şi clipe suspendate în timp.
câţi se îndrăgostesc în această noapte? câţi simt că trăiesc?
... pentru câţi destinul decide în noaptea aceasta rece?
câţi îşi întâlnesc privirile pentru prima dată, după ce sufletele lor s-au cunoscut deja?
s-au ştiut mereu.
Bucureştiul e treaz. şi vibrează printre frunzele toamnei.
azi am avut clipa mea magică.
treceam prin pasajul de la Universitate şi brusc timpul s-a oprit în loc.
doi tineri cântau şi tot pasajul vibra.
" ... tu eşti începutul şi sfârşitul meu.
chiar şi atunci când pierd, câştig,
căci îţi dăruiesc toată fiinţa mea
şi tu-mi dăruieşti toată fiinţa ta.
de câte ori trebuie să-ţi spun
că şi atunci când plângi eşti frumoasă?
lumea te doboară,
eu sunt prin preajmă la fiecare mişcare."
tinerii cântau cu toată inima şi zâmbeau.
şi pasajul a devenit plin de viaţă.
cântau odată cu toamna.. cu trecătorii şi poveştile lor.
nu mai vedeam nimic în jurul meu. nu mai auzeam decât ecoul muzicii.. ecoul toamnei şi viselor mele.
ecoul unei iubiri pierdute şi inimii mele care s-a trezit.
am trăit pentru o clipă. şi ceasul s-a oprit în loc. şi viaţa a devenit un cântec pe care nu-l voi uita.
tare aş fi vrut să mă pot întoarce şi să le zic acelor tineri că ei nu cântă. ei fac oamenii să se trezească pentru o clipă din amorţeala şi amărăciunea vieţii lor. să viseze şi să simtă pulsul vieţii.
tare aş fi vrut să le fi spus că deşi oamenii trec nepăsători şi grăbiţi pe lângă ei, muzica lor îi readuce la viaţă. chiar dacă pentru o secundă.. suspendată în timp.
m-am simţit iubită pentru o clipă, acolo, într-un pasaj aglomerat şi anost, pe notele muzicii şi-n ecoul acelor voci nostalgice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu