11 octombrie 2015,
dragul meu, S.M.
ţi-am trimis un ultim mesaj. ţi-am scris că mi-e dor de tine şi-am închis netul ca o laşă.
nu vreau să ştiu ce-mi scrii înapoi. pentru că m-ar durea prea tare. pentru că nu mai are rost. pentru că nu mai avem ce să ne spunem.
pentru că mi-am călcat deja prea mult pe mândrie, pe suflet, pe trup, pe mine.
ştiu ce o să-ţi spui:
,,ce copilă prostuţă. îmi pare rău pentru ea. trăieşte în lumea ei. am futut-o de câteva ori şi a pus suflet, săraca!"
sau poate că o să râzi sec, o să-ţi spui că ştiai deja şi o să treci indiferent la celelalte conversaţii.
ştiu, dragul meu.
nu însemn nimic pentru tine.
am un talent ireversibil să mă ataşez de oamenii pentru care nu însemn nimic.
nu mi-e dor de tine ca de un suflet. căci între noi e o distanţă uriaşă. a fost mereu un zid care ne-a despărţit. ştiu că n-am fi avut niciun viitor.
mi-e dor de tine fizic.
mi-e dor de felul în care mă simţeam când eram lângă tine. de ochii tăi.. şi mai mult, de acele nopţi albe în care evadam într-o nebunie curată. evadam pentru o clipă din realitate.
mi-e dor de felul în care mă strigai pe nume. numele meu suna mai frumos atunci când îl pronunţai tu.
..era un vis. şi erai acolo şi nimic nu mai conta.
ştiu că n-o să înţelegi niciodată prin ce am trecut. ar trebui să vezi totul prin ochii mei. şi e imposibil.
ştiu. n-a fost decât o aventură şi trebuia să realizez asta. dar am făcut-o prea târziu.. când eram deja îndrăgostită de tine.
probabil că ţi-am părut o copilă care nu ştie ce vrea de la viaţă, depresivă, vicioasă şi cu care nu poţi avea decât o aventură.
dar ştii.. oamenii aceia nebuni şi singuratici sunt cei mai sensibili şi buni oameni. unele persoane sunt atât de vulnerabile şi de fragile încât ajung să afişeze o mască. de indiferenţă. de răceală. de putere. de infantilitate. femeile învinse de viaţă simt o sete de a cădea tot mai mult. simt o voluptate să distrugă ce a mai rămas viu şi curat în ele.
pentru tine au fost doar alte nopţi banale. pentru mine a fost un vis din care m-am trezit.
simţeam nevoia să beau pentru a mă comporta normal, pentru a prinde curaj. eram timidă şi încordată chiar dacă am părut mereu detaşată şi obişnuită cu aventurile.
sunt idealistă, sunt visătoare, sunt fragilă. am sentimente curate. şi de fiecare dată când plecam de la tine mă simţeam murdară şi abandonată.
dar îmi trebuiai în clipele acelea atât de covârşitor încât mândria mea rămânea mută. îmi era indiferent tot ce credeai despre mine. îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi şi să te simt aproape. atât.
ştiu că mi-am luat de multe ori rămas bun.. şi că apoi m-am întors mereu râzând la tine. nu puteam să te las. pierdusem deja controlul. şi nu mă dezbăram de tine, cum fac morfinomanii care se afundă tot mai adânc în viciu.
poate că peste ani îmi voi aminti râzând de aceste clipe.
suntem tineri acum şi avem o viaţă înainte. timpul ne schimbă. viaţa e într-o continuă mişcare şi schimbare.
când voi deschide netul îţi voi da block. să nu mai aştept nimic. să nu mai sper vreodată că va suna telefonul şi la celălalt capăt vei fi tu. speranţa e cea mai mare curvă.
îndur destul în acest timp în care scriu, beau un pahar de vin roşu şi aştept să-mi fac curaj să deschid telefonul. ca o adolescentă infantilă şi speriată.. de adevăr.
..te vor şterge definitiv din agendă şi din lumea mea.
şi nu puteam s-o fac înainte de a-ţi scrie că mi-a fost dor de tine.
ca acei oameni care înainte să dispară, simt nevoia unei spovedanii sincere, deznădăjduite.. unei umilinţe finale.
adio, străinule!
ai fost ca o rază de lumină în întunericul meu.
ai trezit ceva în mine şi pentru asta îţi voi fi mereu recunoscătoare.
probabil că nu te voi mai vedea niciodată.
... şi nu puteam să nu-ţi scriu înainte de a pleca definitiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu