now there's only love in the dark

ascult ploaia, beau un pahar de vin roşu şi visez.

sora mea geamănă doarme acum lângă iubitul ei sau fac dragoste.

iar eu stau singură, printre fum şi-un pahar gol şi vise mizerabile, scriind despre fericire. în aceeaşi cameră care m-a suportat un deceniu jumate. aceeaşi cameră plină de aşteptări, speranţe şi doruri.

aceeaşi cameră în care m-am aruncat de atâtea ori pe jos, privind tavanul în gol. şi aşteptând.. o binecuvântare care n-a mai venit.

sunt la al doilea pahar şi nici măcar nu plouă. e doar ploaia din sufletul meu.

sunt la fel de singură şi de patetică cum m-ai citit mereu.

aş vrea o companie bună cu care să împart sticla de vin în această noapte de toamnă.

aş vrea să-i vorbesc despre vreme, despre ploaia care nu mai începe şi despre pachetul meu de ţigări care se goleşte şi mă întristează.

i-aş spune că am renunţat demult să mai visez sau să mă revolt.

i-aş spune că unii oameni au norocul să aibă mereu în preajmă pe cineva şi că s-au obişnuit atât de mult cu asta încât nu ştiu să trăiască clipa.

i-aş spune că unii oameni sunt atât de singuri încât îşi imaginează chiar acum o companie plăcută cu care să-şi bea vinul şi să respire toamna.

şi i-aş mai spune că aceşti oameni nu concep să trăiască lângă altcineva pentru că nu ştiu s-o facă. atât de singuri sunt.

..poate nu i-aş spune toate astea. i-aş zâmbi în tăcerea nopţii şi ne-am lăsa inimile să vorbească.

şi toamna să ne intre în suflet.
dar nu-i nimeni în jurul meu. e doar linişte şi-a început ploaia.

ştii cum e fericirea?

când termin fiecare ţigară mă întristez. ştiu că se apropie momentul în care pachetul va fi gol, iar obiectul plăcerii mele va dispărea.

în schimb, când aprind o ţigară, nu mă bucur. o fumez indiferentă. nici nu-mi dau seama.

aşa e fericirea.

când începe, n-o iei în seamă. crezi că va fi din ce în ce mai multă.

abia după ce se sfârşeşte, realizezi că a fost.

lipsa ei..

şi o doreşti mai mult ca niciodată.