de ce trebuie să complicăm mereu lucrurile?
de ce mă tem atât de mult de fericire?
de ce nu pot s-o simt decât în ceaţă când alcoolul îmi tulbură minţile şi toate imaginile din jurul meu capătă alt sens?
dar nu. nu e fericire. ceva trist se ascunde în ea.
ar putea exista fericirea fără tristeţe sau durerea fără puţină voluptate?
nu.
în toate cărţile de psihologie din lume scrie că una fără cealaltă nu există.
suferinţa ne dă sentimentul că suntem nobili sau că nu mai avem nimic de pierdut.
că suntem liberi. liberi să depăşim limitele durerii şi să ajungem în Rai. să ne întoarcem la esenţa noastră pură. acolo unde nu există suferinţă, nici teamă, nici mizerie, nici dor.. nicio aşteptare sau dorinţă.
când oamenii sunt nefericiţi, se simt îndreptăţiţi să facă lucruri stupide. chiar simt o plăcere să se degradeze tot mai mult.
iar atunci când suntem fericiţi, o teamă şi o deznădejde ne apasă şi ne sugrumă. şi plângem.
lacrimi de fericire. sau de amărăciune. nici nu ştim.
pentru că acolo unde sunt lacrimile noastre este şi inima noastră.
plângem pentru că ne e teamă că fericirea se va sfârşi într-o zi.
plângem pentru toate momentele în care am plâns.
plângem pentru că simţim că nu merităm să fim fericiţi.
suferinţa a fost mereu comodă.
sau iluzia ei.
suntem victimele propriului destin.
nu mai putem să cădem. decât să urcăm.. spre lumină.
dar atunci când eşti fericit poţi pierde totul într-o singură clipă.
putem să alegem.
să fim fericiţi în clipa aceasta.. contemplând cerul, ascultând ploaia şi bând un pahar de vin. zâmbind vieţii şi acestei clipe magice.
nu mâine, nu peste un an, nu într-o altă viaţă. ci chiar acum.
pentru că nicio secundă nu se va mai întoarce.
prin fiecare răsuflare şi bătaie a inimii, viaţa se scurge.
şi pierdem ceva.
a aştepta şi căuta fericirea înseamnă a alerga după o iluzie. căci ea stă ascunsă în lucruri simple.
mâine poate nu mai există.
..doar prezentul este real.
putem alege să ne complăcem în aceeaşi suferinţă şi mizerie.
şi să aşteptăm. apoi să fugim.
nimeni nu e răspunzător pentru fericirea sau durerea noastră. nu aparţinem nimănui decât nouă înşine.
viaţa e atât de simplă.
doar noi, oamenii, o complicăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu