Azi prima oară îţi scriu.. un cuvânt pentru mai târziu

dragă jurnalule,
simt că o parte din viaţa mea şi din mine s-a sfârşit.
de la un timp, simt că norocul trece nepăsător pe lângă mine.

azi-noapte am murit.
m-am stins pentru a renaşte din nou din propria cenuşă, ca pasărea phoenix.
nu găsesc cuvintele potrivite pentru a reda ce s-a întâmplat. nu pot reda nici evenimentele, nici schimbarea interioară brutală, iremediabilă care s-a produs. e prima dată când nu mai am cuvinte. trăirile cele mai intense şi revelatoare nu pot fi exprimate, ci doar simţite.
cred că pentru a te schimba, trebuie să mori întâi.




mi-e imposibil să înşir tot ce s-a întâmplat, dar simt nevoia unei sincerităţi nude, dezolante.
în acest sfârşit de vară am avut o aventură. 
în ultimii ani, de când rătăcesc, a fost ceva normal. doar că de data aceasta, n-a mai fost la fel.
ceva, fără să ştiu, fără să anticipez, m-a schimbat pentru totdeauna.
obişnuiam să mă întâlnesc cu el la un birou din cartierul meu. lucra la firma prietenului lui şi închiriaseră acel loc.
nopţile au trecut repede printre fum de ţigară, muzică, iarbă, alcool, braţele lui şi visele mele.


m-am îndrăgostit.
o copilă prostuţă care se ataşează de bărbatul care o fute.
totul s-a petrecut fulgerător, ca într-un vis, undeva.. departe de mine.

azi-noapte m-am dus în acelaşi loc în care altădată eram fericită în braţele lui. m-am dus pentru a ne lua rămas bun, pentru a ne spune la revedere pentru totdeauna.
m-a trezit la realitate, m-a izbit de pragul rece şi crud al realităţii.
deodată, toată viaţa mea mi-a trecut prin faţa ochilor.
toţi aceşti ani în care am ales să decad, să mă izolez de lume, de mine şi de societate, în care am ales să mă ascund de lumină, lumina mă orbea. toţi aceşti ani negri de degradare, de nopţi pierdute, vicii.. laşităţi; de somn adânc, de aşteptare după ceva care n-a mai venit. de renunţări, de vise mizerabile, de ignoranţă! de naivitate.




în acea noapte s-a făcut lumină; s-au aprins luminile în întunericul în care mă scufundam. şi mi-a fost milă când m-am privit.
parcă vedeam pe altcineva, precum spiritul ce-şi părăseşte scârbit trupul.
metamorfoză.
un alter ego.

- a fost la început o scânteie.
-... şi s-a stins.

s-a uitat la mine şi mi-a vorbit printre fum. mă simţeam atât de mică încât voiam să dispar. era în faţa mea un străin atât de familiar mie! atât de iubit. nu eram prezentă decât cu trupul. liniştea şi tăcerea ce s-au instalat în mine m-au tulburat.
în mine se auzeau aceleaşi cuvinte: ai să înţelegi tu.. şi aceeaşi uşă trântită în faţă.
mi-a fost de ajuns doar să se uite la mine şi-am înţeles tot.

m-am apropiat de el şi mi-am aşezat capul, frântă, pe umărul lui.
ah, am ştiut pentru prima dată ce înseamnă o îmbrăţişare!
altădată, dacă l-aş fi sărutat, mi-ar fi întors zece săruturi la loc şi nu eram lacomă după ele. acum.. acum să mă fi lăsat să-l sărut când nu mai era cu putinţă.. ar fi ştiut ce înseamnă o sărutare. şi aş fi ştiut şi eu.

l-am strâns în braţe şi m-am pierdut şi-am murit.
- ţi-a fost dor de mine?
- am vrut doar să te văd.

...cât de dor mi-a fost de tine! nu vei şti niciodată.

am plecat frântă, mutilată. paşii mei purtau pe altcineva. n-o să uit niciodată senzaţia pe care am avut-o auzind uşa închizându-se cu cheia, în urma mea. n-o să uit niciodată cum am fugit pe scări, în noapte.
doamne, câte lacrimi am vărsat în noaptea aceea! ce furtună mi-a pustiit sufletul! îmi era frică să rămân singură cu mine. n-a trecut decât o zi şi mie mi se par secole de atunci.





2:35 a.m
în seara aceasta, m-am decis cu fetele să mergem la kfc la Băneasa să ne înecăm amarul în mâncare.
era vreo 11 noaptea.
am ajuns şi mi-am zis că nu mai am nevoie de nimic, nici măcar de el.
n-a durat mult că a apărut şi el cu prietenii lui. au oprit să mănânce înainte să plece la Cluj.
mi-a dispărut brusc tot apetitul şi mi-am aprins o ţigară. abia când s-a aşezat la masă, am ştiut că nu visez. 
nu ştiu ce conversaţii s-au ţinut în cele zece minute neverosimile, tremuram de frig şi de spaimă.. şi de fericire tristă.
ceilalţi făceau caterincă şi ne priveau ca într-un film prost, ca într-o telenovelă ieftină, ca pe o piesă tragico-comică.

nu cred în coincidenţe. acolo unde ajungi, înseamnă că trebuie să fii. în acel loc, în acea zi, la acea oră.
povestea această a smuls şi ultima parte vie din mine pentru a mă readuce din nou la viaţă. pentru a-mi lumina întunericul. pentru a-mi îndruma paşii pe alt drum. pentru a mă trezi.
.. unii oameni se împiedică de viaţă.





..o să te uit. aşa cum se întâmplă mereu. 
dar nu voi uita niciodată acele clipe, acele nopţi magice de sfârşit de vară. nu voi uita niciodată că ai schimbat ceva în mine.
n-au trecut decât câteva ore de când te-am regăsit ca să te pierd din nou.. în lumea asta prea mare şi-n toamna asta prea rece.

pasiunile fug de lumină. lumina le ucide.

... ,, nu te poţi întoarce. 
o simţi.
şi apoi începi să-ţi aminteşti când a început totul şi descoperi că a început cu mult înainte decât credeai. cu mult înainte. 
şi chiar în acel moment îţi dai seama că lucrurile se petrec doar o singură dată. şi indiferent de cât de mult încerci, nu te vei mai simţi niciodată la fel.
nu vei mai simţi niciodată că te afli
la trei metri deasupra cerului."


16 septembrie 2015