visele mele nu se vor îndeplini niciodată.
poate doar când dorm.
trebuie să-mi accept destinul şi să merg mai departe.
trebuie să am curajul să înfrunt lumea şi viaţa singură.
am obosit. am obosit să plâng, am obosit să tac, am obosit să sper,
am obosit să aştept.
viaţa mea e un gol imens şi e frig şi noapte.
... credeam că-mi place noaptea.. dar nu se mai termină.
lacrimile mele s-au prelins printre rânduri şi s-au uscat pe paginile ce vor fi îngălbenite de vreme.
nici urmă de ele.. precum destinul meu trist.
cine mă poate judeca că mi-e o frică cumplită de dragoste.. şi că o ucid înainte chiar de a se naşte?
...cine?
în acest dulce chin
prin care mi-am ispăşit toate păcatele
ascultă cât de mare e inima mea
sunt o copilă venită din lume..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu