Dormi, iubirea mea.

cineva spunea că poţi iubi în trei luni cât n-au iubit alţii în trei ani. că dragostea se măsoară în intensitate, nu în durată.
Nietzsche credea că nu intensitatea sentimentelor, ci durata lor face omul superior.

Ah, micuţo Aimee, cât l-ai iubit tu!
ţi-am citit rândurile de acum cinci ani. ce naivă! ce frumoasă, ce neverosimilă!
l-ai iubit şi l-ai strigat în toamne târzii până ce sufletul tău şi-a pierdut glasul şi copilăria.. şi cântecul.. şi-ai devenit una cu toamna.

mă tem că n-am să te mai văd şi chiar de-ar fi, nu te-aş mai recunoaşte. nu mai ştiu cine eşti.
eşti o străină!

..unde ai dispărut, copilă tristă?

îţi mai aud ecoul, uneori, printre frunzele toamnei, risipindu-se.. în ploaia ce atinge asfaltul încins, în paşii trecătorilor melancolici şi grăbiţi; printre praf şi stele şi în ochii vreunui adolescent îndrăgostit.

Pierduta mea.
Uneori îţi simt lipsa.

                                                                                                                           2 septembrie 2015