Dragă jurnalule,
e ultima oară când îţi scriu. paginile tale au ajuns la final, precum această poveste.. precum septembrie, precum sentimentele mele.
azi-noapte, m-am văzut cu el. după atâta timp de aşteptare, l-am văzut în sfârşit!
nu-mi venea să cred! am sărit în sus şi-am ţipat, inima îmi bătea tare, atât de fericită eram!
am ieşit afară pe o ploaie torenţială şi până n-am ajuns la maşină şi-am urcat lângă el, tot mi se părea un vis.
nu voiam să-l caut şi dacă nu dădeam cu banul, vechiul meu obicei, nici azi n-aş fi ieşit din groaznicul tunel în care rătăceam.
după ce a plecat M. mi-a zis să mă aşez lângă el pe canapea. i-am spus să aştepte să fumez. şi nenorocita de ţigară se termina prea repede.
a sărit pe mine!
eu voiam doar să-l văd, să-i sorb aerul şi să-l strâng în braţe până voi muri, până se va sfârşi povestea asta blestemată.. el voia doar să mă fută.
ah, asta vrei! bine atunci.
o să te amăgesc cum pot mai mult! tu m-ai futut de atâtea ori şi m-ai amăgit! eu n-o să mă culc cu tine şi-o să te amăgesc până o să tremuri de sete şi nerăbdare!
l-am făcut să mă dorească mai mult ca niciodată. a ajuns să se roage de mine. iar eu râdeam de el şi plângeam în mine.
- o facem?
- mă mai gândesc.
- da sau nu?
- hmm
-da?
-nu!
i-am cuprins mâna în palmele mele şi i-am mărturisit tot.
.. cât de dor mi-a fost de el! cât l-am aşteptat, cât l-am visat!
că m-am îndrăgostit de el şi că e un egoist.. care vrea să-şi satisfacă nenorocitele de nevoi, profitând de vulnerabilitatea mea în faţa lui.
că deşi n-a trecut mult timp de când ne-am văzut ultima dată, în mine s-au schimbat multe.
mai ştii când treceam aranjată şi mândră pe lângă fereastra asta?
paşii mei nu mă duceau nicăieri.. decât spre tine.
mai ştii când ai alergat după mine şi ţi-am spus că merg la o întâlnire cu viitorul meu prieten?
de fapt mergeam spre viitorul meu cu tine.. spre nicăieri.
mai ştii când ne-am întâlnit întâmplător la kfc, în noaptea aceea rece?
nu tremuram de frig, ci de spaimă de tine. mi-era un rău cumplit de tine, nu găsesc cuvânt mai potrivit.
mai ştii când am făcut brioşele alea?
pentru tine m-am apucat de gătit.
mai ştii?
mai ştii..
-să mori tu?
mi-am dat seama.
..mi-a apreciat sinceritatea rece.
-între noi n-o să fie niciodată mai mult decât fuck friends. nu ne potrivim.
... nu ne potrivim.. şi atunci de ce săruturile noastre sunt perfecte, de parcă ar fi făcute unele pentru altele? clipe de dulce spaimă şi pierdere de sine.
şi de ce atingerile şi îmbrăţişările noastre sunt precum o uniune a sufletelor demult pierdute şi regăsite acum străine? de ce ne pierdem în ele?
de ce mereu întâlnirile noastre sunt precum un tragic la revedere?
de ce ne vorbim şi înţelegem doar privindu-ne?
.. şi de ce paşii noştri se întâlnesc întâmplător?
cum de m-am dăruit ţie ca o nebună şi ca o naivă?
suntem atât de tineri şi-avem o viaţă înainte.
nici măcar nu ne cunoaştem.
vezi tu.. suntem un haos. şi-un dezastru.
copila îndrăgostită şi bărbatul rece care vrea doar sex.
..dar suntem un haos perfect.
ieri nici nu ştiam că existăm, iar azi.. azi ne luăm rămas bun.
..de la vara ce-a trecut, de la septembrie ce-a pus gheaţă pe inimile noastre. de la prietenia noastră, de la nopţile albe în care ne pierdeam, de la mâinile noastre.. de la ochii noştri ce nu se vor mai întâlni niciodată.
a fost ca într-un film d-ăla ieftin, dar pe care nu-l vei uita niciodată.
am ştiut că e ultima oară când voi mai trece acel prag şi ţi-am înregistrat vocea. să o aud încă o dată şi încă o dată, până la nesfârşit. te-am strâns tare în braţe şi-am închis ochii ca să iau cu mine acea clipă.
m-am ridicat să deschid geamul, să aud ploaia. să nu-ţi mai aud vocea, să nu ne mai aud tăcerile, să nu mai simt fumul din încăperea sufocantă. nu fumul de ţigară, ci fumul ridicat pe ruinele poveştii noastre sfârşite.
ai spus că e frig. credeam că te voi încălzi eu, ce naivă!
înainte să plec, m-am mai uitat o dată la toate locurile în care-am stat şi care ne vor duce lipsa. ca oamenii care înainte să-şi dea ultima suflare, se uită pentru ultima oară prin colţurile încăperii, voind parcă să ia imaginea aceea cu ei în eternitate.
canapeaua şi fereastra la care fumam şi visam erau parcă schimbate şi străine.
şi tu erai. sau eram eu prea trează.
şi holul cu lumina aprinsă, unde ne-am iubit, era neînsufleţit şi rece. poate era doar lumina de vină.
.. iar oglinda din baie care ne-a văzut de atâtea ori, fumaţi şi fericiţi, era murdară şi goală.
am coborât scările pentru ultima dată şi m-am izbit de uşă, uitându-mă la tine.
.. şi ea ne va duce dorul.
te-am sărutat înainte să cobor din maşină. şi ţi-am zâmbit tristă, dar împăcată.
m-am uitat la tine pentru ultima dată şi-am avut impresia că la fel faci şi tu.
afară ploua şi mai rău.
am plecat zâmbind. de altfel nu mai am lacrimi.
vezi, iubitule. şi cerul ne plânge.
plouă peste despărţirea noastră.
când am intrat în casă, mi-am spus:
sunt liberă!
şi-am tras adânc aer în piept.
.. apare întotdeauna un moment în care drumurile noastre se despart. fiecare îşi urmează calea, crezând că în cele din urmă ele se vor intersecta din nou. şi aflat pe drumul tău, cealaltă persoană îţi apare din ce în ce mai mică.. nu-i nimic. ea va fi acolo în cele din urmă. dar se întâmplă un singur lucru:
vine porcăria de iarnă.
adio, septembrie!
adio, visele mele.
adio, vechi prieten.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu