Afară e viscol şi zăpada îmi bate în geam.
A venit iarna şi în sufletul meu.
De câteva zile, de când a început noul an, mă tot gândesc la cineva.
Ah, de când n-am mai avut pe cineva în gânduri!
Dar ce spun că mă gândesc?
Prezenţa lui mi-a intrat în toată fiinţa, în inconştient, în vise, în sânge! răscolindu-mi lumea şi chiar dacă nu mă gândesc la el, el tot e prezent.
Ah, Doamne, m-am îndrăgostit, la cumpăna dintre ani!
De un om care nu este în viaţa mea, de care nu mă leagă nimic. De un om de care mă despart munţi şi ţări întregi, anii, poziţia socială, oamenii, viaţa şi poate şi destinul.
De un străin.. Cu care n-am schimbat decât câteva cuvinte şi priviri, de un om căruia nu-i cunosc viaţa, nici gândirea, nici simţirile.. ci doar vocea atunci când cântă însufleţit la chitară, luminându-mi lumea şi noaptea.
...De un om pe care îl voi mai vedea, probabil, din an în an sau poate niciodată.
Ah, Doamne, blestemată sunt!
Să visez ce nu voi putea avea niciodată!
Blestemată îmi e firea!
Să mă îndrăgostesc de oameni pe care nu-i pot avea, de himere, de vise măreţe, de cele mai îndepărtate stele care nu sunt decât nişte iluzii! E doar lumina rămasă în urma lor căci ele sunt stinse demult!
Nu mai există, nu!
Sunt departe de lumea mea.
..Mult prea departe ca să le pot afla.
Îi voi uita chipul şi sentimentele pe care i le port.
Nu mai am 18 ani!
Rar, atât de rar, mă atrage cineva cu adevărat.
Şi atunci când se întâmplă.. o nelinişte mă copleşeşte.. căci mă îndrăgostesc mereu de imposibilul însuşi!
De oameni care trec ca nişte fantome prin viaţa mea, de clipe magice, de poveşti care ar putea fi, de priviri, de prezenţe, de vise..
Mă îndrăgostesc de idealuri, de simple trăiri ce-mi fac pentru un moment inima să vibreze.
...Şi atunci, o tristeţe cumplită îmi cuprinde sufletul căci niciodată nu mă voi putea ridica la înălţimea idealului meu. Şi inima-mi rămâne neconsolată.
E o durere mută.
Şi trebuie să-mi iau rămas bun: de la fericire, de la el, de la visele mele.
.....
Îl priveam cum cântă şi îmi imaginam cum ar fi fost viaţa mea alături de el.
Cu siguranţă, alta!
Ah, de ce trebuie să fiu mereu atât de sensibilă?
De ce trebuie să văd frumuseţea din tot şi farmecul a tot ce mă înconjoară, vraja şi magia din privirea cuiva, din gesturi, mişcări şi zâmbete.. şi să-mi las imaginaţia să mă ducă departe?
M-a dus atât de departe încât atunci când am revenit la prezent, la realitate lumea mi-a părut mai gri, mai tristă şi mai deşartă.
Eram deja subjugată şi fermecată de străinul din faţa mea.
Ah, de ce trebuie să fiu atât de proastă şi infantilă?
De ce să-mi zguduie lumea un simplu bărbat care cânta la chitară şi zâmbea?
Şi care avea, în spatele scaunului, pe iubita lui!
Chiar şi acum, când îmi amintesc de el, de acea noapte, inima îmi bate mai tare.
Şi-mi vine să râd ironic.
Un medic chirurg din Elveţia şi o biată copilă care nu e în stare nici să meargă la facultate!
Uneori, aş vrea să mă nasc încă o dată, să iau viaţa de la început şi să fiu cu totul alta! cu totul alta de cum sunt acum la cei 22 de ani ai mei!
Ah, Doamne, smulge-mi din suflet acest vis şi aceste trăiri covârşitoare, ce nu-mi mai dau pace!
Şi aruncă-le, undeva, departe de mine, să nu le mai aflu niciodată!
Voi încheia aici,
e viscol afară
şi-n mine.
..Nu voi mai scrie niciodată despre această pasiune din noaptea dintre ani.
O voi îngropa, undeva, adânc în inima mea, să n-o mai găsesc nicăieri.
Rămas bun,
chitaristul meu din vis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu