Uneori vezi cum totul se duce. Priveşti detaşată cum lumea ta se prăbuşeşte încet, dar sigur. Priveşti, zâmbind ironic, cum cerul îţi cade în cap, cum toate percepţiile tale asupra lumii, asupra oamenilor, asupra ta, se năruie.
Îţi vezi visele cum trec pe lângă tine, cum le întinzi mâna şi cum le scapi printre degete. Îţi vezi trecutul cum te urmăreşte, cum revine sub altă formă, precum o fantomă ce nu şi-a găsit liniştea. Îi vezi pe oamenii din trecut, pe care i-ai iubit cândva, pentru care ţi-a tresărit inima, trecând pe lângă lumea ta, străini.
Te priveşti pe tine în oglinda jegoasă, în suflet şi râzi cât de naivă eşti. Poate că vei rămâne naivă toată viaţa.
Îţi aminteşti de prima iubire pe care n-ai putut s-o uiţi niciodată. Apoi realizezi că ea a fost pragul dincolo de care ne lăsăm în urmă copilăria. Şi că lumea nu va mai fi niciodată la fel.
Îţi cauţi prin suflet toate trăirile, toate sentimentele, toate dorurile şi amintirile dragi, le dezgropi şi-ţi dai seama că nu există. Nu doar că le-ai pierdut, dar n-au existat niciodată.
Ai plâns toată viaţa după himere. Trandafirii s-au ofilit, a venit iarna şi-n inima ta s-a aşezat gheaţa.
E linişte. Toată viaţa e o continuă tăcere. Sunt doar evenimente care-ţi schimbă viaţa, doar clipe magice suspendate în timp, apoi e doar linişte. Acea linişte când ploaia se opreşte, când vântul încetează să mai bată şi cerul se aprinde.
Fiecare tresărire a inimii, fiecare clipă de dor şi de emoţie poartă cu ea un chip.
Azi eram în 306. M-am aşezat pe scaun şi-n mulţimea de oameni, un chip familiar mi-a făcut inima să-mi sară din piept. Semăna atât de bine cu tine!
Am făcut câţiva paşi spre tine, sperând că vei întoarce capul şi-mi vei vedea ochii speriaţi. Chiar în clipa în care am ajuns în dreptul tău, cu inima batându-mi tare, cu chipul palid, cu picioarele tremurând, printre mulţimea de oameni, te-ai întors şi m-ai privit.
Nu erai tu.
Atât de vulgară mi s-a părut acea privire, acel chip!
Totuşi, semăna izbitor cu tine din profil.
Poate că mintea îmi joacă feste, poate că încă sunt plină de tine, poate că ochii mei încă te caută prin mulţime, sperând că te vor revedea într-o zi.
Eşti departe, pierdut într-un trecut nebulos, de abia mai ştiu că exişti, dar inima mea încă tresare când printre oameni, sufletul meu te caută în fiecare chip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu