Viaţa e frumoasă cu toate încercările ei. Cu toate nedreptăţile, tristeţile şi nenorocirile, ea rămâne totuşi frumoasă, ascunzându-şi farmecul în negura timpului.
Când eşti tânăr, ai impresia că viaţa e veşnică, că e un şir lung de evenimente şi că ai tot drumul înainte, dar adevărul este că viaţa e cu adevărat scurtă. Nu realizezi decât la sfârşit, când te uiţi în urmă şi-ţi dai seama că toate au trecut. Cât am mai vrea atunci încă o viaţă!
Uneori, rămânem captivi în trecut, visăm, aşteptăm şi suferim după himere căci a nu-ţi trăi prezentul e ca şi cum ai fi murit de mult.
Nu trăieşte nimeni pentru tine, în locul tău, nu simte nimeni ceea ce simţi tu, ai o singură viaţă, preţuieşte-o, e o minune!
Fiecare om are povestea lui, poverile lui de purtat, fiecare om are un drum, are propria călătorie de urmat.
Ieşi pe stradă şi priveşte trecătorii, deschide-ţi geamul în fiecare dimineaţă şi respiră aerul curat, ascultă sunetul lumii, al naturii, al oamenilor treziţi la viaţă. Respiră aerul rece dintr-o dimineaţă de iarnă în care a venit îngheţul. Auzi sunetul iernii, chiar dacă nu bate vântul?
Vei observa că în fiecare zi se întâmplă miracole.
Preţuieşte-i pe cei dragi în fiecare minut, ascultă-i, îmbrăţişează-i de fiecare dată când pleacă căci s-ar putea să fie ultima oară când îi mai vezi. Nu-ţi garantează nimeni ziua de mâine. La fel şi tu, trăieşte-ţi fiecare clipă şi bucură-te de darul pe care l-ai primit: viaţa.
Nu judeca, nu te grăbi să critici sau să deteşti pe cineva, neputând ierta, mai târziu îţi vei da seama că doi oameni privesc în aceeaşi direcţie şi pot vedea lucruri complet diferite.
Învaţă să iubeşti căci iubirea este cea mai mare lecţie care ne este dată. Nu zăbovi în faţa unor uşi închise, nu-ţi pierde timpul, anii şi vitalitatea pentru oameni înstrăinaţi de tine. Căci ei te învaţă doar ce înseamnă să renunţi şi să pleci mai departe, căutându-te. Tot ce va rămâne dintr-o iubire ratată vor fi doar nişte paşi pierduţi în goana lor spre nicăieri. Ecoul vocii lui se va stinge şi vor rămâne doar poveştile.
De abia la ultima suflare vei realiza că toate lucrurile au un sens şi că oamenii pierduţi nu şi-au avut locul în lumea ta, n-au putut să te încălzească în viscolul anilor ce-au trecut.
Dar iubeşte. Iubeşte dimineţile, iubeşte asfinţitul, zâmbetele de copii, florile, cântecele, ploaia, frigul, ecoul munţilor, dansul copacilor, cărţile şi fiecare clipă magică care te smulge pentru un moment din realitate.
Iubeşte simple clipe, când sufletul ţi-e învăluit în pace, când oamenii dragi sunt lângă tine, zâmbindu-ţi, certându-te, n-are importanţă. Iubeşte fiecare mister şi lucru învăţat, toate zilele, toate drumurile străbătute, toţi oamenii întâlniţi în calea ta, toate evenimentele te definesc, te construiesc, te conturează. Te duc acolo unde trebuie să ajungi. Cât mai aproape de tine, de fiinţa ta aflată la răscruce de drum. Ascultă-ţi fiecare bătaie a inimii. Ea îţi şopteşte ce mintea îţi ascunde.
La sfârşit, vei rămâne doar cu ceea ce-ai iubit.
..Precum o stea aprinsă-n noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu