Eşti tu, e posibil să fii tu?
Ah, nu!
Nici măcar nu ne-am vorbit în acea noapte.
Poate doar ochii mei ţi-au spus că m-am îndrăgostit de tine.
Nici eu nu ştiam atunci ce simt. Eram bulversată. Am ajuns acasă şi mi-ai apărut în gânduri. Zi de zi, noapte de noapte.. În fiecare dimineaţă m-am trezit cu tine în gând şi-n fiecare noapte m-am rugat să ne întâlnim în vis. Măcar în vis să te pot revedea.
Am sperat ca gândurile mele să ajungă, cumva, până la tine.
Era absurd, desigur, dar uneori.. atât de mult te simţeam încât mi se părea cu neputinţă ca tu să nu-mi auzi inima atât de tare bătând, de la mile distanţă.
Aşteptam
Să-mi dai un semn, orice.
Mi-ai auzit chemarea?
E oare cu putinţă?
Îţi mulţumesc pentru flori!
Sunt minunate şi sunt venite atât de departe.. de acolo de unde îmi este inima.
Ştiu.. poate entuziasmul meu te va speria. Nu vreau să fiu prea sentimentală şi melodramatică.
Dar e una dintre cele mai frumoase surprize din viaţa mea.
Din noaptea în care ochii mei te-au pierdut, ceva s-a schimbat pe lume.
S-a făcut şi mai frig şi a venit ninsoarea. A nins peste amintirea ta.
Şi peste mine.
..Şi nu m-am mai regăsit.
Am simţit că toată viaţa mea a fost un vis din care m-am trezit.
A nins peste tot ce ştiam, peste tot ce simţeam, peste toate percepţiile mele aspra lumii şi asupra vieţii.
Nimic n-a mai fost la fel de când ai venit şi ai plecat, iubitul meu.
M-am trezit într-un viscol cumplit, căutându-mă şi căutându-ţi chipul.
Nu ştiu cum e la tine, dar eu sunt în plină iarnă. Şi încă ninge peste amintirea ta.
Bucureştiul e trist şi anost şi încremenit. Oamenii nu mai ştiu să zâmbească sau poate că nu le mai văd eu zâmbetul.
Sunt grăbiţi şi înfriguraţi şi plictisiţi.
La fel şi eu.. mă sufoc în propria rutină şi deşertăciune a existenţei mele. Sunt atât de tânără,
dar îmbătrânesc, iubitul meu. Sufletul meu e precum frunzele toamnei veştejite şi purtate spre nicăieri.
...Eşti atât de departe de mine şi totuşi
ai fost mereu aici.
N-ai plecat niciodată.
Te aştept să vii să mă readuci la viaţă.
Hai, vino, spune-mi că-s doar o copilă ce nu ştie nimic despre viaţă. Doar o copilă a toamnei, cu iarna în suflet şi visele unei nopţi de vară..
E doar un vis, nu-i aşa?
Şi dacă e,
nu vreau să mă mai trezesc.
Îţi scriu de la biroul meu în noaptea asta rece. Beau un pahar de vin şi fumez ţigară după ţigară.
Dar tu nici măcar nu mai ştii că exist.
A ta necunoscută,
Maria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu