Hello 2016!

Hei, 2016!

Am trecut în noul an.

Noaptea dintre ani a trecut repede, ca un vis.

A fost cea mai frumoasă din ultimii trei ani.

Am petrecut alături de persoanele dragi, alături de familia mea, de rude şi cu încă câţiva tineri minunaţi.

Ah, Piteşti! Locul în care am petrecut cel mai mult de-alungul vieţii mele!

Locul în care am avut parte de cele mai frumoase clipe din viaţa mea, încă de mică.

...Casa în care s-au dat cele mai frumoase şi însufleţite petreceri, alături de unchiul meu plin de viaţă!

Cu cei mai minunaţi oameni, atât de dragi inimii mele!

Am cunoscut în acea casă mare şi primitoare, cu o curte mirifică plină de verdeaţă şi flori, cu aerul de munte, cu dealuri, cu păduri în apropiere, situată pe o curbă mare, cei mai aleşi oameni! Cei mai sclipitori, respectabili şi deştepţi oameni cu care o copilă ca mine a avut onoarea să petreacă.

Toţi oameni realizaţi, cu cariere strălucite, stabiliţi în srăinătate, de care România este mândră: medici, olimpici, profesori la Harvard, oameni de ştiinţă, studenţi la cele mai mari universităţi din lume.

Tot aici, l-am cunoscut şi pe C.P, de la Harvard, un mare fizician, de care copila de mine s-a îndrăgostit pe loc!

Aveam pe atunci vreo 17 ani, eram un copil naiv şi cu vise, care vedea viaţa ca pe o aventură şi-o poveste.

Era nunta verişoarei mele.

El era însoţit de prietena lui, căci ah, niciodată n-a fost singur.

Cred că există unele clipe în viaţa omului în care tot Universul, parcă, conspiră pentru îndeplinirea dorinţelor lui; aceasta este clipa magică, atât de rară şi de frumoasă!

Am aşteptat toată noaptea ca printre cei 400 de oameni, el să-şi facă loc şi să mă invite la dans.

Era dimineaţă, dar am decis să mai rămân.

Ah, minunată decizie!

Nici nu-mi dădeam seama că aşteptarea mea a contribuit la realizarea clipei mele magice, o clipă suspendată în timp, pe care n-o voi uita niciodată; nici n-am cum.

Eram pe ringul de dans şi-am decis să mai dansez o melodie.

Muzica s-a oprit şi a început una lentă, nostalgică.

În străfulgerarea unei clipe, străinul, bărbatul visurilor mele, şi-a făcut loc în mulţime, nu ştiu de unde a apărut! s-a aplecat şi mi-a întins mâna.

Şi timpul s-a oprit în loc.

Era oare real? Sau imaginaţia îmi juca feste?

Mi-a spus că melodia era pentru mine.

Se numea Lonely Maria.

Singuratica Maria, ah, cât mi se potrivea!

Oh, când ea dansează şi când zâmbește
E ca şi un vechi cântec de leagăn spaniol
Iar când vorbește, vezi acum dansul ei,

E ca și o veche romanţă spaniolă de dragoste.

Când ea e lângă mine
Oh, e cum ar fi un extaz.

Ce a urmat, nu pot descrie în cuvinte.

Pluteam într-un vis, departe de mine, de el, de oamenii din local, departe, undeva, în adâncul inimii mele şi-al viselor mele.

Am plutit în braţele lui şi l-am privit adânc, ah, ca să-i rămân întipărită în minte.

Ringul de dans parcă era doar al nostru, nu mai vedeam pe nimeni în afară de el, picioarele nu le mai simţeam, pluteam şi ne învârteam în acel dulce şi amar extaz, pe notele unui cântec ce-ţi trezea în suflet dorul, nostalgia, vechile romanţe, durerea.

Ah, de-ar fi ştiut că invitaţia lui la dans a fost una dintre cele mai frumoase amintiri ale sufletului meu!
De-ar fi ştiut că acela a fost cel mai frumos dans din viaţa mea, pe care nu-l voi uita niciodată.

Am plecat apoi. Fusese ultima melodie, ultimul dans, prima şi ultima atingere a mâinilor noastre, ultimele priviri ce aveau să se mai întâlnească abia după un an 

şi apoi niciodată.

Când am ieşit afară, luna şi soarele erau amândouă pe cer. Paradisul aşa trebuie să arate!

Pe drum, îmi amintesc încă acea fericire nemărginită!

Mai aveam puţin şi ţipam tare, atât de fericită şi însufleţită eram!

Chiar şi când scriu aceste rânduri, încă mai simt acel fior al inimii mele, ce a fost înghiţit apoi de timp.

Deşi au trecut atâţia ani, îmi amintesc perfect acea noapte.

A rămas atât de vie în inima mea! Şi-o voi purta cu mine până la sfârşit.

Căci sunt unele clipe în viaţă pe care le retrăieşti mereu, cu aceeaşi emoţie, pe care timpul nu ţi le poate lua, oricâte decenii şi secole ar trece.

Căci inima ta le poartă ca şi cum ar fi fost ieri.

Inima ta nu are cum să uite când a tresărit, mai vie ca niciodată.

Amintiri nepreţuite!

Ele rămân şi dăinuie în timp, cu aceeaşi intensitate şi vrajă, sunt adevărate miracole!

Nu ştiu dacă aş mai putea simţi acum astfel de trăiri miraculoase, de înălţări sufleteşti, dar atunci eram atât de inocentă şi pură!

Şi orice întâmplare capătă proporţii uriaşe în sufletul unui copil!

Îi voi fi mereu recunoscătoare acelui bărbat! Căci a trezit în mine sentimente cum rar se întâmplă să le trăieşti.

Era între noi un fel de înrâurire sufletească, deosebită, ce o au unii oameni şi pe care îi atrage inexplicabil unul spre altul.

Şi în acelaşi timp, o atracţie şi-o pasiune nebănuită!

E acel om pe care nu îl uiţi niciodată, dar nici nu plângi după el. Eşti fericit doar că există, undeva, departe de tine şi că ai avut ocazia şi norocul să-l întâlneşti!

Nici măcar nu conversasem cu adevărat, ne înţelegeam doar din priviri, priviri ce mintea mea de copilă le-a înţeles.

Mai târziu, după mulţi ani, mi-a spus că îşi aminteşte acel dans, deşi nu detaliile căci timpul le-a şters, îşi aminteşte că am trezit în el ceva pasional şi că a vrut să mă aibă. Că m-a plăcut mereu, că ştiu să mă distrez şi că adoră acea rebeliune şi nebunie pe care o am.

Ah, copilă naivă, ce trezeai în bărbaţi doar dorinţă sexuală, nebănuită de tine.. căci tu erai doar o fecioară naivă ce trăia un vis!

Peste mulţi ani, am dat de o poză de la nuntă, în biserică, atât de frumoasă şi expresivă!
Eu eram îmbrăcată în alb, fiind domnişoară de onoare, el în negru. Stăteam destul de departe unul de altul, eu într-un colţ, suprinsă în poză cu chipul aplecat, atât de inocent şi de delicat, cu părul prins într-o parte, cu un trandafir în el, cu umerii goi, iar el, el mă privea! Avea palmele împreunate şi pe chipul lui citeai atâtea gânduri!
Poate că a durat doar o secundă privirea lui îndreptată spre mine, dar a fost imortalizată în poză, pentru a trăi veşnic, nemuritoare acea clipă suspendată în timp!

Erau mulţi oameni în biserică, bătrâne în genunchi, oameni adânciţi în gândurile lor, mireasa, mirele şi noi! pictaţi parcă într-un tablou, într-o imagine ce-a surprins povestea ce-am trăit-o în acea noapte miraculoasă de vară.

L-am mai văzut după un an în casa de la Piteşti.

Nu-mi amintesc bine acea noapte de primăvară.

Ştiu că auzisem că o să vină şi m-am trăntit emoţionată pe scaunul din curte, stând cu nasul în telefon.

După câteva minute, iată-l!

Bărbatul visurilor mele, venise chiar lângă mine şi mă saluta!

Îşi amintea de mine!

L-am salutat rece, vrând s-o fac pe indiferenta.

Din acea noapte, îmi mai amintesc doar momentul în care stăteam în pat, înainte să adorm şi m-am trezit cu o umbră deasupra mea.

Era el!

Stătea aplecat şi mă privea şi-mi spunea Noapte bună.

I-am atins faţa şi râdeam, probabil ameţită, de el şi de alcool, apoi prietena lui a venit în pragul uşii şi a trebuit să plece.

I-am atins chipul acelei siluete din întuneric ce mă privea.. apoi a plecat şi s-a pierdut şi mai mult în întuneric.. în noapte, în depărtare şi-n amintiri.

N-aveam să-l mai văd niciodată.

...............

Revenind la prezent, la noaptea trecută, doi tineri, prieteni cu verişoara mea şi cu soţul ei, au venit din Elveţia să-şi petreacă Revelionul acasă.

Pe unul dintre ei, îl cunoşteam de la nunta lui vară-mea, dar eu n-aveam ochi pe atunci decât pentru C.P.

T. este medic în Elveţia şi cântă superb la chitară.

Celălalt era fratele lui mai mic, student la Leipzig, promis mie de către vară-mea, până să afle că are prietenă. Venise şi cu ea!

Norocul meu obişnuit!

Nişte băieţi minunaţi, plini de farmec, de viaţă şi atât de inteligenţi!

Trebuie să menţionez aici că toată viaţa mea am fost atrasă mai mult de inteligenţa unui bărbat! Aceasta a fost pentru mine cel mai irezistibil lucru dintre toate.

La 12 noaptea am ieşit afară, m-am uitat neîncetat la ceas! Am privit artificiile, luminând cerul şi sufletul meu.

Mi-am pus câteva dorinţe, repetâdu-le nesfârşit, ca nu cumva cerul să le uite!
Mi-am îmbrăţişat părinţii, atât de fericită eram că erau acolo, lângă mine! 

Am ciocnit paharele cu şampanie, frigul nu-l simţeam.

Priveam la oamenii veseli din jurul meu, îmbrăţişându-se şi sărutându-se, priveam la noapte, la fum, la stele, la strălucirile de pe cer, la liniştea ce mi-a cuprins sufletul şi ochii mi s-au umplut de lacrimi.

Nu ştiu dacă de fericire sau de durere.

De amândouă.

Era doar sufletul meu atins, ca la fiecare cumpănă dintre ani.

Am băut mult, mi se părea că toţi se uită la mine, chiar dacă unii aveau prietene mult mai frumoase ca mine.

Am băut şi l-am privit pe T. cum cântă la chitară cântece vechi româneşti.

Cântece ca acelea ce se cântă în jurul focului, undeva, la munte.

Cântece ce-ţi trezesc dorurile şi poveştile din inima ta.

Cântece de pahar, de petrecere, de fericire tristă!

Cântam toţi cu el şi dansam şi lumea părea mai frumoasă. Mai fericită.

Trebuie să recunosc că mă atrag astfel de momente speciale căci eu nu le-am trăit prea des, cu oameni ca ei, care ştiu să se distreze, să-şi trăiască viaţa şi care-şi aleg doar oameni de calitate ca prieteni.

Stăteam la masă, pe scaun, în faţa lui şi îl priveam şi ascultam copleşită de farmecul momentului!

I-am mulţumit în acea clipă Cerului pentru acel moment de poveste!

Îl priveam neclintită şi toată fiinţa mea s-a îndrăgostit de el.

Poate e mult zis îndrăgostit căci nu mai sunt copila de altădată, dar m-a atras ca o vrajă!

Ce om deosebit mi-a părut! Ce norocoasă trebuie să fie prietena lui!

Îl priveam şi îi mulţumeam în gând şi, uneori, privirea lui se întâlnea cu a mea!

Mă gândeam că un astfel de om aş vrea lângă mine. Şi dacă l-aş avea, ah, cât i-aş cere să-mi cânte!
Până la nesfârşit căci nu m-aş fi săturat niciodată.

Să trăim acel cântec de-a pururi până în veci!

... Acele cântece de poveste la un pahar de vin.. când lumea pare mai frumoasă şi toată viaţa îţi trece prin faţa ochilor.

Tudor!

Tu dor!

Dor.

Un nume atât de legat de sufletul meu..

Mă privea uneori şi inima mea tresărea.

Îşi lua privirea rapid şi când se întâmpla să mă fixeze timp de mai multe secunde, părea atât de nelămurit şi conştient că mă priveşte!

Poate că era mirat căci eu privesc mereu foarte adânc şi profund o persoană.

Ah, văd şi acum atât de limpede privirea lui.

..Dar timpul o va şterge.

.........

Înainte să plece, m-am ridicat şi-am stat lângă el în timp ce conversa cu cineva.

La un moment dat, ne uitam unul la altul, atât de tăcut!

Mi-am făcut curaj.

- Mai cântă o melodie înainte să pleci!

- Sunt bătrân şi obosit, nu mai am 18 ani ca tine.

Ha!

Chiar credea că mai am 18 ani?

Ştiu că par mai tânără, dar totuşi!

Poate voia să afle astfel câţi ani am. Poate mă vedea mult mai tânără, poate era o modalitate de autoapărare, de sfidare a faptului că m-am uitat atât la el, eu, o fetiţă imatură ce se uită la un medic din Elveţia şi ocupat pe deasupra!

- Am 22 de ani!

-Da?

-Da!

Muzica ta a făcut toată noaptea!

-Serios?

Mulţumesc! Mă bucur.

-La mulţi ani! Şi-un an nou fericit!

-La mulţi ani, Un an nou fericit şi ţie!

În acea clipă ne-am îmbrăţişat.

Ah, l-am strâns în braţe!

- Ne mai vedem noi. Pe curând!

- Da, la anul sau cine ştie când! i-am zis eu ironic.

Mi-a zâmbit.

Nu mai ştiu exact cuvintele dintre noi, eram beată şi fermecată de străinul din faţa mea. Şi de muzica lui.

Medic şi artist!
Ce poate fi mai fermecător?

.. Am privit tristă cum pleacă chitaristul meu ce m-a făcut să visez pentru o clipă, în noaptea dintre ani!

....

Dimineaţa am petrecut-o cu A., un medic stomatolog, tot prieten de-al verişoarei mele, pe care-l cunosc demult.

Nu e prima oară când am stat cu el.

Din ultimii ani, când ne întâlnim la Piteşti şi petrecerea se termină, dimineaţa, stăm tăcuţi, doar uitându-ne unul la altul, aşteptând clipa când până şi ultimul se duce la culcare şi apoi ne tăvălim.

Am făcut doar o dată sex cu el, într-o beţie cruntă!

Azi dimineaţă, nici n-am mai aşteptat să plece toţi. S-a dus până în bucătărie şi eu după el, după apă!

Când ne-am întâlnit, ne-am uitat unul la altul şi fără să ne zicem nimic am început să ne sărutăm sălbatic.

M-am urcat aproape pe el, pe masă şi ne-am excitat până la disperare!

M-am opus să o mai facem, săracul băiat!

Ciudat, ajung să am parte de bărbaţi pentru care nu simt nimic!

Îi vreau doar pentru că am nevoie de contact fizic, de o fiinţă umană în acele dimineţi gri când petrecerea se termină, când muzica se opreşte şi se face linişte.

O linişte care mă sufocă.

De cei care îmi fac inima să tresară, nu mă ating.

Sunt atât de departe de mine!

Şi poate că e mai bine aşa.. ca amintirea lor să fie precum un cântec, precum un vis, nealterat de plăcerile trupului! Un mister nedesluşit, o poveste pierdută în lumea mare.

O stea care dăinuie în întunericul amintirilor mele.

La mulţi ani, 2016!