Aripile-mi sunt frânte.
Ceea ce-i pierdut poate fi regăsit dacă îl cauţi.
Dar n-am puterea, nici curajul de a pleca la drum.. căci mă târăsc în propriile vise născute moarte.
Vreau să umblu prin lume şi să întâlnesc tot felul de oameni.
Apoi să te caut şi să te găsesc şi să te uit.
Vreau să gust din viaţă, să simt tot pulsul lumii, să mă lupt cu întunericul, simţind cum pământul creşte sub picioarele mele.
... Şi sunetul ploii cum loveşte frunzele.. şi apa care îmi intră pe sub cămaşă şi cerul cu stelele risipite de pe cerul unui Ianuarie încremenit şi rece.
Şi gândul că toate drogurile şi alcoolul din lume nu pot schimba sentimentul că viaţa mea a fost un vis şi că abia acum m-am trezit.
Şi străzile.. ador să mă plimb pe străzi neştiute, rătăcind, cu copii care se joacă la apusul soarelui.
Şi cărţile.. cărţile pe care nu le-am citit niciodată şi care ascund atâtea poveşti pierdute în timp.
Ah, mirosul cărţilor şi al ploii şi al fumului de ţigară! mirosul de cerneală proaspătă şi parfumul florilor şi al pământului ud; mireasma dimineţii şi al aerului curat de munte şi de lume trezită la viaţă! mirosul mării şi al viselor pierdute, nostalgie. Mirosul de cafea şi mireasma amintirilor!
Acestea sunt cele mai apropiate de fiinţa mea; mă îmbată şi mă bucură până la extaz.
..Dar atunci când închid ochii, simt parfumul clipei în care m-am îndrăgostit de tine.
Mireasma viselor mele, a dorului de tine.
Şi ea mă smulge pentru o clipă din realitate şi mă duce departe, într-un trecut nebulos, în momentul în care privirile noastre s-au întâlnit, în clipa în care te-am aflat şi te-am pierdut.
Acesta este parfumul meu preferat, dragul meu, care mă îmbată şi mă otrăveşte şi mă ucide. L-am numit ,,Agonie şi extaz." Şi nu mă pot dezbăra de el, cum fac morfinomanii, afundându-se tot mai mult în viciu.
E un fel de paradis pierdut pe care-l privesc zâmbind, printre lacrimi.
...Ceea ce-i pierdut poate fi regăsit dacă îl cauţi.
Aş pleca să te caut, iubitul meu, să umblu prin lume şi să întreb de tine, poate cineva te-a văzut sau te-a aflat.
Dar mă tem că atunci când te voi găsi, nu te voi mai recunoaşte.
Căci la poarta ta veghează dragostea. Dragostea neagră, iubitul meu.
Căci trăirile mele au crescut în mine atât de repede încât m-am pierdut. Şi ceea ce se aprinde repede, e menit să se stingă.
Căci totul ne desparte: distanţa, viaţa, oamenii, destinul.
Căci de-ar fi să te găsesc, aş ajunge la tine cu tinereţea sfâşiată şi visele născute moarte, lăsându-te să le închizi ochii.
...Nu am loc în amintirile tale; nu ai unde să mă găseşti sau să mă afli.
De te voi striga sau chema într-o zi, îmi va răspunde doar ecoul.
Ecoul viselor mele şi al dorului de tine.
Ecoul amintirii tale.
Dar exişti în vise, iubitul meu.
Rămâi aici mereu.
Aici ne putem revedea.
Aici te pot simţi.
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu