nu ştiu exact de ce scriu aici. probabil pentru că mă simt prea singură. singură pe lume. nu m-am simţit niciodată aşa de lipsită de mine. a nimănui.
am avut o altă noapte albă, plină de vin roşu, fum, depravare, zâmbete false, şi oameni care mă lăsau rece, ca vremea de afară. eram doar fizic prezentă acolo, eu eram plecată departe. şi-o dimineaţă gri cu aceeaşi cafea cumplit de amară.
nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, nu mă mai recunosc, nu mă mai ştiu. răul a intrat prea brutal în viaţa mea. e peste tot. îl simt, şi mi-e frică.
ceva în mine s-a stins de mult. aş vrea să plâng, dar nu mai am lacrimi. am doar un gust amar în colţul gurii.
uneori mi-e dor de tine. dar nici tu nu meriţi. în orice caz, mă simţeam acasă în braţele tale. mi-e frică că te uit, iubitule. mi-e frică să trăiesc fără tine, măcar aici în suflet. ai fost ultimul care a plecat din viaţa mea şi mi-a pus capac. ceva s-a schimbat în mine definitiv.
asta ai lăsat în urma ta. o copilă speriată şi nebună.
te-aş aştepta, dar lumea va fi schimbată când ne vom întâlni din nou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu