Dragul meu M,
e ultima mea scrisoare, sunt ultimele mele cuvinte.
au trecut doi ani de când ai plecat.
încă mai sunt dimineţi, când îmi beau cafeaua rece şi aerul proaspăt de început de primăvară, ce intră pe geam, îmi amintesc de tine, îmi trezesc sentimentele ce le aveam atunci, ce s-au stins de mult. şi zâmbesc, cutremurată de aceleaşi trăiri, gusturi, mirosuri, ce le simţeam odinioară. e incredibil cum doar anumite simţuri, fracţiuni de secundă, te reîntorc în timp, îţi trezesc atâtea amintiri.
încă îţi mai regăsesc chipul, privirea, mimicile feţei, felul în care te încruntai sau lumina din ochi şi roşeaţa din obraji, când erai atins de ceva. încă te mai găsesc, pentru un moment, în chipuri străine şi-n trecători grăbiţi.
uneori, când văd anumite locuri, îmi imaginez cum ar fi fost să fiu cu tine acolo, şi-mi trec tot felul de filme în cap.
...dar au trecut două toamne de când nu mai eşti aici. iar iubirea mea s-a ofilit ca frunzele veştejite purtate de vânt, departe, departe de tine.
au trecut ani peste mine, peste povestea noastră şi mă tem că timpul mi te-a luat. mă tem că timp pentru noi nu a mai rămas. oricât aş fi vrut să nu se întâmple.
...au fost nopţi peste nopţi albe, în care te-am strigat şi mi-a răspuns doar ecoul vocii mele. au fost veri toride în care mă uitam la cer, sperând că poate, din cealaltă parte a bucureştiului, şi tu te uiţi în acelaşi loc.
au fost nopţi ploioase de august, în care întinsă pe asfalt, voiam să-mi ridic viaţa doar cu voinţa nestrămutată de a muri. veri cu vin alb, bere şi multe pachete de ţigări, prieteni falşi, anturaje dubioase, depravare, totul ca să uit. nu vei ştii niciodată câte am îndurat, cât te-am visat, cât te-am chemat, de când ai plecat.
..m-am pierdut o vreme de mine.. şi când m-am regăsit, tu nu mai erai.
prezenţa ta nu o mai simt. ai dispărut, dragul meu.
mă tem că o dată cu primăvara, lacrimile mele acum îngheţate, se vor topi şi vor dispărea pentru totdeauna, o dată cu viforul iernii.
mai sunt clipe în care merg pe stradă cu capul plecat, şi-o emoţie îmi invadează sufletul la gândul că poate, când voi ridica privirea, te voi vedea.. pentru o secundă, venind spre mine, facându-ţi loc printre oameni, printre fulgii de zăpadă.
dar ştiu că nu te voi mai vedea niciodată.
acum am înţeles. iubirea poate muri, într-un fel sau altul, sau se poate consola. timpul o ia cu el.
uneori, simt că mă trădez, că te trădez, uitându-te. că înşel iubirea ce ţi-am purtat-o cândva. nu e drept. ca atunci când moare cineva drag şi tu mergi mai departe.
dar viaţa te vindecă. am înţeles acum că există mai multe capitole din viaţa mea, că nu s-a terminat la tine.
te-aş căuta, în speranţa că atunci când te voi vedea, se va schimba tot. dar adevărul e că timpul nu mai poate fi dat înapoi, că noi ne-am schimbat, că viaţa s-a schimbat. nicio clipă nu va mai fi la fel, nici zâmbetele noastre, nici destinul care ne-a unit o dată, nici măcar drumul de munte unde a început totul, pe care noi am mers cândva şi ploaia de stele din urma noastră.
n-aş mai putea simţi niciodată ce-am trăit atunci; cu lacrimi în ochi îţi scriu,
s-a dus.. s-a stins, ca stelele din acea noapte.
te-aş căuta, dar ştiu că n-am unde să te găsesc. nu mai exişti decât într-un trecut îndepărtat, nebulos.
e ciudat cum oameni care o dată erau totul pentru tine, acum sunt doar nişte străini, pierduţi în celelalte chipuri şterse din mulţime.
...te-am strigat în fiecare noapte, M, ani la rând, ca în noaptea aceea de la munte, când stăteam pe şoseaua întunecată şi pustie, eu la celălalt capăt, cu braţele întinse, strigându-te.
mai am doar un lucru să-ţi spun. nu-ţi cer să-ţi aminteşti de mine, nici să ai grijă de tine, să fii fericit sau lucruri ca acestea. nu, ştiu că poţi şi fără să-ţi zic eu asta. vreau doar să ştii cât de mult m-ai atins, cât de mult mi-ai schimbat viaţa. şi pentru asta îţi voi fi veşnic recunoscătoare.
dacă-mi poţi promite ceva, făgăduieşte-mi că atunci când vei fi trist, sau nesigur, sau îţi vei fi pierdut încrederea şi credinţa, vei încerca să te vezi prin ochii mei. mi-ai împlinit viaţa cândva, dar eu am fost doar un capitol din a ta.
al tău trecut, Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu