Without dreams you can't fucking live.

Viaţa poate să fie atât de frumoasă.. sunt unele momente, zile, nopţi, clipe magice. nu depinde de nimic din exterior, ci doar de tine. 
viitorul e incert, ziua de mâine e imprevizibilă, asta îţi dă putere să continui atunci când nu mai vrei să trăieşti. poţi să pierzi tot, te ai pe tine şi o poţi lua de la capăt oricând. speranţa nu moare niciodată, şi chiar dacă moare, ea reapare când te aştepţi mai puţin.
cum de nu am văzut toate astea? cum de am văzut mereu doar partea goală a paharului?

am deschis geamul larg şi-am inspirat aerul proaspăt de început de primăvară. l-am lăsat să-mi intre în cameră, în plămâni, în suflet. da, e clipa mea magică. e incredibil cum doar nişte simţuri te fac să trăieşti, te readuc la viaţă, te fac să visezi şi să vezi totul cu alţi ochi, îţi reaprind speranţa.
m-am gândit că lumea nu stă în loc cu mine. cu durerile mele. nici timpul. în clipa asta atâtea suflete se sting, dar tot atâtea vin pe lume, şi vor mai veni. atâtea suflete încă nu sunt, încă n-au avut ocazia să trăiască cântecele, durerile, visele, poveştile vieţii. dar pământul le aşteaptă. aşa cum m-a aşteptat şi pe mine. cum am putut să nutresc doar gândul că vreau să plec?
mi-am imaginat apoi cum ar fi viaţa mea fără mine.

stau de atâta timp, închisă în casă, cu dramele şi depresiile mele, iar afară lumea îşi urmează cursul, nu mă aşteaptă.

e seară, seară răcoroasă de primăvară.

noaptea trecută te-am visat. şi erai atât de real. aproape că te-am simţit. erai tu, cel de acum patru ani. te-ai urcat în autobuz şi printre mulţimea de oameni, te-am văzut. şi mi-ai zâmbit cuminte, aşa cum o făceai.

dar acum nu mai am niciun vis. şi fără vise, nu ai viaţă.

......................

singură. eşti singură. n-ai fost atât de singură niciodată în viaţa ta. poate că aşa ţi-a fost scris, departe de lume. oricum nimeni nu te va înţelege.. şi oricum lumea e plină de măşti frumoase şi ademenitoare sub care se ascund monştrii, nu oameni. e plină de ochi visători şi adânci, dar atât de reci. şi oricum toţi vor pleca aşa cum au şi venit.

aşa ai fost mereu. îţi place să fii aşa. luptându-te cu întunericul, simţind cum pământul creşte sub picioarele tale...şi mirosul de verdeaţă udă. sunetul ploii de martie cum loveşte frunzele... şi apa cum îţi intră sub cămaşă. şi cerul cu stele pe care-l simţi al tău.. şi străzile, adori străzile liniştite sau pline de copii care se joacă, la apusul soarelui. şi lucrurile despre care se scrie în cărţile pe care nu le-ai citit. aşa eşti tu.  cine ar fi ghicit?

 tu.

ţi-ai trăit tinereţea din plin. ai zis mereu că mâine poate să nu mai vină, aşa că ai încercat tot ce se putea, ai trăit riscant şi intens, ca să nu ai regrete la ultima ta suflare.

dar acum te simţi ca şi cum ai vrea să iei toate drogurile din lume, să bei cât poţi duce şi să uiţi de tine. să decazi, să degradezi şi ultima parte curată din tine. femeile învinse de viaţă simt uneori o voluptate smintită din asta. dar toate drogurile şi alcoolul din lume nu-ţi vor schimba sentimentul că întreaga ta viaţă a fost un vis şi că abia acum te-ai trezit.

ai crezut mereu că eşti prea nebună şi diferită ca să poţi merge prin lume. dar nimeni nu este normal. nu există aşa ceva.