![](https://fbcdn-sphotos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xtf1/v/t34.0-12/13643891_10201750545643201_1750286110_n.jpg?oh=636afa7560f6026c3a8d18a011bb8549&oe=5788105B&__gda__=1468456775_f475469cd0c782aac34cdadc0f14d8a9)
Închid ochii şi sunt acolo, departe, într-un trecut al copilăriei mele ce a apus de multă vreme.
Imaginile, mirosurile, locurile prin care am fost, mici detalii, trăiri, emoţii.. toate au rămas adânc impregnate pe retină şi în toaţă fiinţa mea, de parcă le-aş fi trăit ieri.
Poate că atunci când suntem copii simţim.. fără a mai fi murdăriţi de judecăţile reci ale realităţii şi ale experienţei, fără a mai fi intoxicaţi cu încercările vieţii.
...Poate că atunci când nu cunoaştem încă lumea şi vrem să o descoperim, este singura dată când o şi vedem.
![](https://fbcdn-sphotos-g-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xlt1/v/t34.0-12/13644393_10201750545963209_955088939_n.jpg?oh=2ad6a83d7bb8056445c945ab6532a586&oe=5788251E&__gda__=1468470340_3e6ff9d7422b99c4ad2557fd7638866f)
Nu voi uita, nu am cum să uit acei ani.. când încă nu cunoşteam că viaţa e efemeră, că oamenii dragi pot să dispară într-o zi, fără a-i mai putea vedea vreodată. Asemenea lucruri erau doar în poveştile de groază.
M-am întors în întunericul în care se scufundă trecutul.
Oraşul a rămas la fel,
poate mai bătrân, mai lipsit de lumină, poate cu alţi oameni, cu alţi copii, dar în esenţă e acelaşi.
E acelaşi bloc, aceeaşi vopsea scorojită de timp, acelaşi garaj ponosit şi gri. E dezolant, privindu-l acum prin ochii mei,
dar era cândva, atât de cald, atât de primitor, atât de încărcat cu mistere, prin ochii mei de copil.
E acelaşi balcon de unde, cândva, doi copii râdeau cu chipul scăldat în soare şi se uitau la măreţia munţilor de la orizont, trăgând adânc în piept aerul tare, ci nu fum. Ce plină de farmec părea viaţa pe atunci! câtă linişte sufletească, cât mister, câtă magie..
Inocenţa din noi salvează oraşul gri, dar copilul creşte..
Când îmi amintesc de acele vremuri, îmi par atât de îndepărtate, atât de nebuloase, încât uneori mă îndoiesc că am fost cândva copil, că am fost cândva în acele locuri, că am trăit cândva acele sentimente.
![](https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xla1/v/t34.0-12/13664485_10201750545563199_1486205853_n.jpg?oh=627f068e5057915aa3f69c1eb16651be&oe=5786D8BC&__gda__=1468539377_a31e862333efd3a3fc2052e58aba3ffd)
Urmele întipărite în ciment de acum două decenii ne poartă încă amprenta. Au rămas acolo, neschimbate de timp, de parcă ar spune că l-au bătut cândva picioarele noastre de copii cu vise ce se amestecau cu realitatea.. şi cu lumina cu care ne jucam şi cu poveştile desenate într-o lume necunoscută.
A rămas şi smoala impregnată în asfalt, de parcă cineva a turnat-o acolo la mişto.
Au rămas şi stâlpişorii ăia destul de înalţi pe care stăteam, dansând, cântând în bătaia vântului ,,liberă la mare", doar că acum sunt mult mai mici.
A rămas şi mirosul de trandafiri şi de praf şi de beton, doar că acum e insipid, nu-i mai pătrund esenţa.
Grădinile, piaţa, biserica, parcul, obeliscul, fântânile, balconul,
străzile, trandafirii, necunoscutul, mirosul de sirop de căpşuni şi de pepene, mireasma copilăriei.. toate, toate au rămas acolo, încremenite în loc, neschimbate, ca-n sufletul meu..
doar că azi îmi sunt străine, neînsufleţite, reci.
Fiecare centimetru din noi a rămas în fiecare centimetru din locurile acestea. Râsetele, visele, jocurile, lacrimile, cuvintele, şoaptele, toate s-au impregnat în var şi în ciment şi ne poartă încă prezenţa.
Nimeni nu o să mai treacă pe străzile noastre prăfuite, nimeni nu o să mai alerge pe aceleaşi drumuri, nimeni n-o să se mai învărtă nebuneşte în jurul obeliscului, nimeni n-o să se mai piardă, nimeni n-o să mai sară în spatele tău, tataie, nimeni n-o să mai fugă spre fântână.. nimeni nu o să mai fure trandafiri, nimeni nu o să mai asculte poveşti, n-o să mai vadă munţii de la orizont, nimeni nu o să mai ştie, n-o să mai audă, n-o să se mai teamă, n-o să mai viseze.. căci noi nu mai suntem.
Oamenii schimbă locurile, îşi lasă amprenta, le însufleţesc, le dau viaţă.
Fără ei, acestea pier, în lipsa luminii, cutremurate de propria zădărnicie. Sunt fade, insipide, serbede..
se pierd o dată cu oamenii.
,,Am auzit că după moarte am parte de o altă viaţă, şi de-abia aştept pe cei ce m-au crescut să-i am din nou în faţă."
![](https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xlf1/v/t34.0-12/13644024_10201750545363194_752051035_n.jpg?oh=adfd39c5997fc35e85124e6140235bce&oe=578720CC&__gda__=1468478345_219b7334a99865a90ece73a6b2f4f024)
![An Iraqi girl in an orphanage - missing her mother, so she drew her and fell asleep inside her. Very sad:](https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/564x/b6/af/d2/b6afd2c44133323ace838c507f5fa199.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu